Dacă omul este singura fiinţă capabilă de empatie, atunci de ce suntem de multe ori egoişti? Suntem egoişti pentru că refuzăm să dăm dovadă de compasiune. Nu ne pasă. Ştim ce simte cineva în anumite situaţii, dar alegem să-l ignoram. Lasă-l să se descurce singur, pe noi cine ne-a ajutat când eram ca el? Asta-i viaţa! Supravieţuieşte cine poate. Oare aşa să fie?
Nu, nu ne-am născut ca să trăim singuri. Avem înscris în codul nostru genetic nevoia de a aparţine unei comunităti. Dacă vreţi, „omul este o fiinţă socială”, cum spunea şi Aristotel. Atunci de ce ne renegăm chemarea şi îmbrăţişăm individualismul? Din lipsă de compasiune şi din egoism s-au făcut cele mai mari abuzuri de-a lungul istoriei.
De multe ori până şi animalele, care deşi nu au raţiune şi deci nici nu pot să empatizeze, parcă simt mai bine cu cei care sunt în necaz. Un câine, de pildă, nu-şi va părăsi stăpânul niciodată, chit că acesta nu are ce să-i mai dea de mancare. Asta nu o vor putea explica niciodată darwinistii şi cu a lor „supravieşuieşte cine se adaptează” propagandă.
Dar poate niciodată darwinismul nu a fost contrazis mai tare decât atunci când oamenii au supravieţuit nu ripostând, nu adaptându-se, ci întorcând obrazul. E ciudat cum chiar şi cel mai dur războinic se înmoaie când vede că adversarul său îl aşteaptă să-şi ducă la bun sfârşit treaba fără să opună nici o rezistenţă.
Cea mai eficienta armă împotriva egoismului este să-i răspunzi cu compasiune!
Lumea lui Teonymus 
Pingback: Câteva provocări pentru evoluţionişti şi ateişti | Lumea lui Teonymus