Câteva meditaţii asupra sensului vieţii sau a misiunii pentru care ne-am născut

Nu sunt un calvinist, un adept al „predestinării”, dar refuz să cred că ne-am putea naşte „degeaba”. Fiecare dintre noi ne-am născut cu o misiune, iar pentru asta am primit cel puţin o aptitudine foarte dezvoltată. Avem cel puţin un talent pe care mai întâi trebuie să-l descoperim noi înşine şi apoi să-l prezentăm lumii, să contribuim astfel şi noi la dezvoltarea societăţii, nu numai să profităm de opera înaintaşilor noştri. De fapt, diferenţa dintre oamenii „obişnuiţi” şi genii tocmai în asta constă. Spre deosebire de oamenii obişnuiţi, care au unul sau câteva talente, dintre care doar pe unul singur îl pot valorifica la capacitate maximă, geniile au o multitudine de astfel de „talente”, putând să le folosescă la capacitate maximă pe toate.

E trist că unii dintre noi nu ne vom descoperi niciodată menirea şi vom trăi în mediocritate. Nici nu ne-am strădui prea tare. Sau şi mai grav, vom şti la ce suntem buni, dar vom continua să ne vedem „de treabă”, mulţumindu-ne să le includem la „hobby-uri”. Vom trăi toată viaţa frustraţi, îngropaţi într-un birou sau „robotând” într-o fabrică având mereu sentimentul că locul nostru nu este acolo. Şi oricât am câştiga, nici o sumă de bani nu va reuşi să ne umple acel „gol” şi să ne aducă mulţumire şi împlinire. Şi asta pentru că noi ne-am născut pentru mult mai mult decât atât.

De multe ori se fac ierarhii. Chiar şi la şcoală, aflăm că „cel mai bun în domeniul x” este considerat cutare. Dar mă întreb eu, de unde ştim noi dacă n-a existat sau nu există chiar acum un altul dotat cu aptitudini mai bune în acel domeniu, capabil de realizări mai mari decât x, dar care din diverse motive, care ţin sau nu de el, nu a reuşit sau nu reuşeşte să le folosească? Cimitirele sunt pline de genii care au murit înainte de a-şi lăsa amprenta în lume. Asta e trist, dar privind şi din altă perspectivă, cum ar fi factorul lenii, e tragic.

După mine, problemele societăţii încă de la naşterea sa au rezultat tocmai din aceasta: oamenii nu şi-au luat în mâini rolurile pentru care s-au născut de fapt, rezultând astfel un „ghiveci” care este mult mai vizibil astăzi decât în alte vremi. Oameni cu fire de artişti, genii în muzică, pictură, literatură, oameni cu aptitudini de veritabili savanţi, de lideri, de multe ori lucrează la strung, iar cei care sunt „chemaţi” pentru strung, fac „artă” 🙂 . E tragicomic, dacă e să-mi cereţi părerea. Cel puţin eu, în arta dadaistă şi contemporană nonconformistă nu mă regăsesc deloc (desigur, nu exclud unele excepţii). Mă întreb, unde sunt geniile de altădată din artă? Cum este posibil ca renascentismul să-şi fi pus atât de mult amprenta în artă (ca să iau doar un exemplu), iar dacă e să aduci nişte exemple cu nişte artişti contemporani nouă, care pot fi numiţi cu adevărat artişti, trebuie să fii bine familiarizat cu domeniul? Oare s-a împuţinat „conducta” cu genii cu cât am înaintat în istorie? (aici poate fi vorba şi de alţi factori, nu mai insist pe această temă, e destul material şi pentru alte articole).

Am cunoscut foarte mulţi oameni foarte pricepuţi în anumite domenii, dar care le practică doar ca hobby. E un „refugiu” zic ei. E bine să te hrăneşti cu astfel de momente după ce vii de la monotonia serviciului. E adevărat, de multe ori, talentul tău nu este apreciat, iar astfel de pasiuni nu-ţi dau de mâncare, dar e trist dacă ajungi la o vârstă înaintată şi-ţi pui problema că dacă ai fi făcut ceea ce-ţi plăcea, poate că ai fi lăsat ceva în urma ta care nu te va lăsa să intri după moarte în anonimat. Poate ai fi dus alinare prin arta ta, hrană sufletească, la fel cum tu însuţi te-ai hrănit din operele altora.

Image

De aceea, când îţi iei inima în dinţi şi-ţi joci cartea, totul sau nimic, cel mai probabil vei avea surprize. Când vei face ce ţi-e dat să faci, atunci oamenii vor putea să facă deosebirea între cei cu menire şi epigoni. Vei fi apreciat. Şi chiar dacă nu vei fi apreciat imediat, istoria cunoaşte multe exemple de oameni apreciaţi după moarte. Deci niciodată să nu-ţi pierzi speranţa 🙂 .

Dar a nu se înţelege că mă refer doar la artă. Talentul tău poate consta şi într-un tâmplar bun de pildă sau, de ce nu, un strungar bun (ca să nu se înţeleagă că „dispreţuiesc” această meserie 🙂 ). Sau un profesor bun, un inginer bun, un informatician bun, etc. etc.

De ce ţi-e frică să ieşi din anonimat?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Toate postările, Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Câteva meditaţii asupra sensului vieţii sau a misiunii pentru care ne-am născut

  1. ionelaandrei zice:

    Majoritatea oamenilor nu au curajul să-și urmeze „chemările” pentru că se tem de eșec, se pierd în detalii cotidiene și în vortexul acesta nimicitor al goanei după lucrurile materiale, uită de ei înșiși, își ignoră esența, spiritualitatea, și încearcă cu disperare să schimbe în exterior ceea ce nu pot schimba în interior. Este foarte trist și de compătimit.

    • Teonymus zice:

      Aşa este! E păcat, fiindcă fiecare dintre noi avem potenţial. Avem ceva pus în noi, dar îl ignorăm. Într-adevăr, e greu să te afirmi, dar eşti dator să nu renunţi. Să-ţi dai toată silinţa. Prea repede renunţăm la visuri…
      Apropo, tocmai am vizionat filmul recomandat de tine. Într-adevăr, a meritat să-l văd. E un film foarte interesant, plin de simboluri. Scenariul este unul aparte, imaginaţie în „stare pură”. Îmi plac filmele cu scenarii originale, iar recomandarea ta nu a dezamăgit. 🙂

      • ionelaandrei zice:

        Da, e păcat. Umanitatea are asupra ei amprentele traumelor, pornind de la cele colective, dobândite în urma tuturor ororilor întâmplate de-a lungul timpului și continuând cu cele individuale. Omul vremurilor de acum are sufletul bolnav și perpetuează această „genă”, din nefericire. Probabil că înainte de orice vis ar fi bine să îl așezăm pe cel al vindecării noastre. 🙂 M-am apucat să filozofez și nu e bine, mă opresc din timp ca să nu-ți scriu un roman în articol:D
        Mă bucur că ți-a plăcut filmul și că a fost o investiție bună a timpului. Încă nu am apucat să îl văd pe cel recomandat de tine, deși mă lăudam că o voi face înaintea ta, dar n-am să uit. 🙂

      • Teonymus zice:

        De ce nu e bine să filozofezi? 🙂
        Înainte de a acţiona, trebuie mai întâi să-ţi dai seama de ce suferi. Tratamentul vine după „diagnostic”. Deci, această „filozofeală” ne ajută să realizăm unde este problema 🙂 . Dar, e drept, de multe ori după ce aflăm asta, ne oprim la vorbe…
        Sper să-ţi placă şi ţie filmul recomandat de mine. Probabil o să fie ceva nou pentru tine. Filmul asiatic se deosebeşte cu mult de cel american. E pur şi simplu altceva, pentru că pune accentul mai mult pe artă şi mai puţin pe „comercial”.
        După ce am descoperit această industrie de film, în frunte cu cea japoneză şi sud-coreeană, chiar am ajuns să o prefer în detrimentul Hollywood-ului. Deci, te „avertizez”, ca să ştii ce te aşteaptă. 😀

      • ionelaandrei zice:

        E bine să filozofez, dar nu voiam să scriu un roman pe blogul tău 😀 Tocmai ce am terminat filmul și mi-a plăcut foarte, foarte mult. Minunată împletire de umor și profunzime și într-adevăr un film de artă. M-a impresionat, îți mulțumesc! 🙂

      • Teonymus zice:

        Poţi să scrii şi romane 😀 . Blogul e la început, abia am umplut doar 1% din spaţiul alocat. Deci, nu-i problemă 😀
        Mă bucur că ţi-a plăcut. Acesta este filmul de artă asiatic, sud-coreean. Îţi dai seama, după ce vezi un astfel de film, cam greu te întorci la cele americane care nu prea ies din tipare. 🙂
        Dacă doreşti, îţi mai pot recomanda astfel de filme. De pildă, mă gândesc la unul cu care am început seria recomandărilor cinematografice pe blog: https://teonymus.wordpress.com/2013/11/17/o-recomandare-cinematografica/
        Este mai mult decât un film de război. E tot un film de artă. Sigur o să-ţi placă.

      • ionelaandrei zice:

        Îți imaginezi că deja îl capturasem și pe acesta 😀 Dar îți dau și ceva la schimb. Dacă nu l-ai văzut până acum, poți încerca „Les intouchables”. 🙂

      • Teonymus zice:

        Văzut şi plăcut. 🙂
        Mai am multe alte exemple de filme de artă asiatice, drame, thriller, război, mister, de toate. 😀
        Dacă eşti interesată, îţi voi mai face şi alte recomandări.

      • ionelaandrei zice:

        Atunci poate nu l-ai văzut pe acesta http://www.youtube.com/watch?v=3feDUcDRNAg.
        Sigur că mai vreau, am să vin cu „ne dați ori nu ne dați” în curând. 😀

      • Teonymus zice:

        Pe acesta nu l-am văzut. Îl adaug pe listă. 🙂
        Deci, când mai vrei recomandări, te aştept. 🙂 Numai că o problemă la filmele acestea asiatice, dat fiind faptul că sunt foarte realiste, e violenţa. Presupun că e şi o chestiune ce ţine de cultură. Dar se rezolvă dacă mai închizi ochii la nişte scene. 😀

      • ionelaandrei zice:

        Mulțumesc! 😀 Când eram copil chiar închideam ochii la scenele violente și nu numai. Acum cred că mă descurc, m-am desensibilizat. 😀

      • Teonymus zice:

        Cred că te descurci cu filmele americane, în care violenţa constă cel mai mult în arme. Aici e mult mai crud şi chiar mi-aş fi dorit să lipsească astfel de scene. Dar aşa a vrut regizorul să dea realism filmului şi alegerea lui trebuie respectată. 🙂

      • ionelaandrei zice:

        🙂 Bine, am să închid ochii…

      • Teonymus zice:

        Treaba ta. Eu doar te-am prevenit. 😀

      • Teonymus zice:

        E drept, nu găseşti violenţă în filmele romantice asiatice. 🙂 Vouă, femeilor, tare vă mai place „siropul” 😀 . Iar dacă nu ştiai, sud-coreenii sunt recunoscuţi după filmele „siropoase” pe care le fac. Numai că eu nu prea mă dau în vânt după ele. Dar dacă vrei, îţi pot recomanda şi astfel de filme, mai ales că sora mea a devenit „dependentă” de seriale şi filme romantice coreene. 😀

      • ionelaandrei zice:

        :)) Mulțumesc, dar nu-mi place așa de tare siropul!

      • Teonymus zice:

        Bine că ai spus că nu „aşa tare”. Iniţial am crezut că ai zis că nu-ţi place deloc. Nu cred că există femeie care să nu-i placă deloc „siropul”. 😀

      • ionelaandrei zice:

        Dacă e cu măsură, e suportabil. 😀

      • ionelaandrei zice:

        (Și nu te mai lua de femei pentru că sunt sigură că și ție îți place siropul uneori :D)

      • Teonymus zice:

        Nu mă iau de femei. Departe de mine gândul acesta. 🙂 Sunt diferenţe între noi şi sunt absolut normale. De fapt, această diversitate dă culoare vieţii. Şi de asta ne sunteţi şi dragi nouă bărbaţilor, până la urmă. 🙂
        Eu ca bărbat, pot să spun că nu prea-mi place „siropul”. Asta în comparaţie cu voi. 😀 Şi repet, această diferenţă este absolut normală. De asta îmi şi permit să glumesc. 😀

      • ionelaandrei zice:

        Și eu glumeam 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s