Cartea versus televizorul: marea „bătălie” a timpurilor moderne

Constat cu tristeţe că generaţiile tinere citesc din ce în ce mai puţin. M-am întrebat de multe ori, de ce nu-i mai atrage literatura? Când eram copil, citeam tot ce prindeam în mână, chiar şi cărţi care nu erau neapărat pentru copii. Culegeam toate „firimiturile” literare pe care le găseam pe acasă. Chiar şi acum regret că nu am avut acces la o bibliotecă ca să am de unde alege 🙂 .

Probabil că mulţi trecuţi de 20-25 de ani au fost la fel ca mine în vremea copilăriei, dar acum ce s-a întâmplat? De ce a ajuns pentru părinţi o „laudă” că odrasla citeşte de bunăvoie cărţile pe care le are de studiat la şcoală? Răspunsul e simplu: din cauza realizărilor tehnologice. Iar aici o să iau în discuţie televizorul, pentru că acesta a ajuns să-şi pună amprenta asupra intelectului încă din primii ani de viaţă ai copilului.

Poate că îmi veţi spune că am rămas în urmă, că acum au apărut consolele de jocuri, calculatoarele, tabletele, smartphone-urile. Nici astea nu sunt mai bune, dar măcar ele sunt nişte forme de „entertainment” pe care le putem controla, în schimb nu putem să facem noi programul televiziunilor „pentru copii” sau chiar a altor genuri de televiziuni care nici măcar nu sunt recomandate lor, dar pe care odrasla nesupravegheată le vizionează.

Recunosc că televiziunea era o problemă şi pe vremea mea. Existau şi atunci destui copii în cazul cărora televizorul câştiga detaşat bătălia cu cartea. Am făcut un liceu filologic şi chiar aveam şi atunci colegi care preferau să vadă adaptarea cinematografică a unei cărţi decât să o citească. Bine că n-au dat nici unul la filosofie că ar fi căutat mult şi bine adaptări cinematografice după Kant sau Schopenhauer 😀 . Dar astăzi e altceva. Pe vremea mea, mai urmăream şi eu un desen pe zi, că atâta se dădea la tv, dar acum cei mici au chiar zeci de canale în care se promovează tâmpenii nonstop.

M-am săturat să mă duc la cineva în vizită şi să-i văd copiii cu ochii nedezlipiţi de tv, chiar dacă au văzut acel desen de n ori. Părinţii îi lasă la desene că aşa sunt „cuminţi”, dar nu se gândesc că astfel plasează educaţia lor acelor creatori de desene. Poate mă veţi întreba şi ce e rău în asta, că aşa le dezvoltă imaginaţia, îşi însuşesc limba în care sunt vorbite (aici argumentul cam cade, că mai nou sunt dublate în română) etc. Uitaţi-vă cu ei măcar o oră-două şi o să vedeţi de ce e rău. Nu mai vorbesc de mesajele subliminale care sunt introduse în ele.

Daţi nişte căutări pe motoarele de căutare privind mesajele subliminale din desene şi o să vă îngroziţi garantat. Până şi eu am fost şocat să găsesc acum la maturitate atâtea şi atâtea mesaje subliminale chiar şi în filmul de animaţie al copilăriei mele „Frumoasa şi bestia” 🙂 . Pur şi simplu refuz să cred că ele ar fi „accidentale”. Desenele animate nu sunt ca filmele. Aici orice este gândit de dinainte şi redat chiar şi până la cel mai mic detaliu. Dacă tot sunteţi sceptici în privinţa efectului lor asupra minţii copilului, vă recomand să cercetaţi despre astfel de lucruri în psihologie.

Să nu credeţi că militez pentru lipsa oricărui tip de desene animate în viaţa copilului. Nu sunt absurd, şi eu am fost odată copil şi m-am delectat cu ele. Eu „militez” ca părinţii să se intereseze de dinainte, eventual să vizioneze ei înşişi mai întâi ca să vadă dacă sunt potrivite pentru mintea lor fragedă (în cazul unor creaţii mai noi) sau măcar să le vizioneze împreună cu copiii lor. În orice caz, orele petrecute la desene nu ar trebui niciodată să fie mai multe decât cele petrecute la joacă, în natură.

Ar fi ideal şi ca astfel de ore să nu le depăşească pe cele de lectură, chiar dacă nu ştiu să citească şi trebuie să le citiţi voi înşivă. Mai târziu vor prinde pasiunea lecturii şi asta îi va ajuta să crească intelectual.

M-am oprit doar la desene, dar mă îngrozesc la ce au acces cei mai mari şi toate le sunt băgate în cap de „cutia cu imagini”…

Poate că unii mă vor întreba, oare unele carţi nu pot funcţiona pe acelaşi principiu? Dacă sunt cărţi pentru copii, îmi place să cred că nu. Eu însuşi am crescut lângă cărţi, mulţi alţii au crescut la fel şi fiecare ne-am format astfel orizontul. Deci este ceva ce am experimentat noi înşine pe propria noastră piele.

Cartea îţi formează caracterul, te hrăneşte spiritual. De la basm la cea inspirată din fapte reale, toate te vor pregăti moral pentru viaţă. În schimb, televizorul te învaţă doar cum s-o iroseşti.