Am văzut multe ninsori la viaţa noastră, multe înmuguriri de pomi ne-au încântat privirea, multe ciripituri de păsări ne-au delectat auzul vara, multe frunze ne-au foşnit sub paşi toamna şi de fiecare dată simţeam că toate vor să ne „spună” ceva. Dar cine stă să-şi piardă vremea cu astfel de „bazaconii”?
Ne sculăm dimineaţa şi abia mai avem timp să-i salutăm pe cei dragi. Apoi mergem atât de îngânduraţi spre serviciu încât de multe ori nici nu ne dăm seama când am ajuns acolo, d-apoi să mai observăm lucruri „banale”, cum ar fi parfumul încântător al trandafirilor de pe tarabe, că a înflorit liliacul sau că s-au copt cireşele din faţa blocurilor. Ajunşi la serviciu, stăm cel puţin 8 ore între patru pereţi făcând mereu şi mereu acelaşi lucru. Ne mirăm şi noi când au trecut acele ore şi ne întoarcem acasă la fel de îngânduraţi.
Am ajuns un fel de roboţi. De multe ori, nici acasă nu ieşim din rutină. Iar când terminăm de făcut atribuţiile zilnice, mereu şi mereu în minte ne rod aceleaşi gânduri, ratele pe care le avem de plătit, facturile etc.
Şi uite aşa trec ani, decenii şi ajungem la apusul vieţii şi dintr-o dată înţelegem ceea ce natura a încercat toată viaţa să ne „spună”. Înţelegem că fulgii de nea căzuţi pe umerii noştri, foşnetul frunzelor, ciripitul păsărilor, toate încercau să ne spună să „trăim”, să ne bucurăm de viaţă, să nu lăsăm ca prezentul să fie mereu sacrificat pentru viitor. Prezentul este tot ce avem. Aici şi acum. Indiferent de ceea ce facem, viitorul va fi mereu un „dar”, niciodată ceva „al nostru”.
Şi vom vrea să mai simţim o dată iarba sub paşii noştri, să ne mai bucurăm o dată privirea cu câmpurile multicolore, să ne mai desfătăm o dată auzul cu cântecul păsărilor şi mirosul cu parfumul florilor. Vom mai vrea să trăim încă o primăvară, o vară, o toamnă şi o iarnă. Măcar o dată… Dar nu vom mai primi nimic, pentru că atunci când primeam toate acestea eram surzi şi orbi…
S-a terminat şi luna noiembrie şi odată cu ea şi toamna şi-a luat rămas bun de la noi. Urmează prima lună de iarnă, apoi anul 2014 îşi va face şi el „numărul”, încântându-ne şi el cu frumuseţile anotimpurilor sale.
Bucuraţi-vă de ele! 🙂
Saracu Bacovia …daca ar mai fi trait…ce ” material ” ar fi avut pentru versurile sale !!! Mai ieri , alaltaieri a nins viscolit prin Bucuresti asa cum poate sti si dumneata . Oare cum ar fi spus George Bacovia : ” -Te uita cum ninge’n…novembre ….Prapad e-napoi si-nainte , Te uita : zapada-i cat gardul ….Nu rade …citeste nainte ” 😉 ?
Era „te uită cum ninge decembre”, nu novembre, dar ca să adaptăm la vremurile noastre… 🙂
Nu ştiu de Bacovia, dar pe mine unul m-a luat „valul” 😀 . Ce să fac, am făcut liceu filologic şi mai am perioade din astea nostalgice, când îmi vine dorul de scris.
Mai … nu ti-e rusine sa spui c-ai ” facut liceu filologic ” si sa nu stii d e Bacovia 😦 !!!!! Pai daca am continuat pversurile …chiar nu-ti cadea fisa ca stiu toata poezia fix asa cum a compus-o TBC-istul ???
Apropo …daca ai vreun neam , cineva drag sau daca dumneata te numesti Andrei , Adrian sau….;-) Adriana , primeste din partea mea ….urari de sanatate { ca-i mai buna decat toate 🙂 } cu ocazia onomasticii de Sf. Andrei !
Nu am nici neam, nici pe cineva „drag”, nici eu nu mă numesc Adrian sau Andrei, dar vă mulţumesc pentru urări 🙂
Credeam ca ” pici ” cu ….”ceva din casa ” sa mai aflu si eu ceva despre dumneata 😉 🙂 ca prea esti ” la secret ” 😦 ! Glumeam fireste 🙂 dar ma si gandeam ca ….poate tine ” gluma ” si te pacalesti cumva ! 🙂 🙂
Am bănuit că anumit aţi spus novembre în loc de decembre 🙂 . Dar prin faptul că v-am corectat e logic că „ştiu de Bacovia” 😀 Mă refeream la ce aţi spus dvs., că nu ştiu ce ar mai fi scris el azi „mânat” de vremea de afară, dar de mine pot vorbi. De fapt, ştiu că aţi înţeles 😀
Nu esti dumneata ala care spunea mai ” zilele trecute ” ca-ti place sa citesti ?! Pai…si mie-mi place 😉 !
Felicitări atunci. Ţineţi-o tot aşa 🙂
O seara cat mai linistita in continuare onorabile !!
Mulţumesc! La fel!