Dacă data trecută am fost în Europa secolelor XVII-XVIII, de data aceasta vă propun să traversăm oceanul şi să vizităm civilizaţiile amerindiene.
Întotdeauna am fost fascinat de „lumea pieilor roşii”. Aşa se explică de ce copilăria mea a fost luminată de cărţile unui Karl May sau James Fenimore Cooper. Probabil că şi datorită lor, unul dintre genurile mele cinematografice preferate este western-ul, deşi puţine filme i-au avut în prim-plan pe ei, ca să nu mai vorbesc că rar i-am văzut prezentaţi într-o manieră favorabilă.
Multă vreme, civilizaţia euro-americană nici nu a fost interesată să cunoască perspectiva acestor popoare. Mereu şi mereu „pieile roşii” erau considerate nişte „sălbatici”, nişte fiare care omoarau albi prin cele mai crude metode. Dar albii nu priveau în propria „ogradă”, că dacă ar fi făcut-o, „stâlpul caznelor” sau „luarea scalpului” aveau destule „surori” în practicile inchiziţie, ca să iau doar un exemplu.
Dar care era până la urmă perspectiva acestor popoare?
Civilizaţiile amerindiene iubeau liniştea sufletească şi comuniunea cu natura. Erau mândri, aveau onoare, erau mai mult nişte oameni ai faptelor decât ai vorbelor. Ce s-a întâmplat când au venit albii? Albii i-au distrus liniştea sufletească şi au început să „deranjeze” natura prin mijloace tehnologice străine lor. Au adus boli care au secerat popoare întregi de indieni, dar mai ales au adus „valori” străine lor. Pe unii i-au făcut robi ai „apei de foc”, pe alţii i-au minţit, au tras sfori şi au profitat astfel de naivitatea lor.
Dar mai ales, albii le-au ocupat pământurile şi pe ei i-au tot împins spre vest până când au mai rămas astăzi doar „o mână” de urmaşi ai „pieilor roşii” de altădată. Cine nu s-ar fi apărat în faţa unor invazii străine? Cine nu ar fi făcut la fel în locul lor?
Vă invit astăzi să ne întoarcem în timp şi să ne bucurăm de cultura acestor popoare. Şi o vom face prin muzică.
Dar tot ca şi data trecută, vă rog mult, dacă mă întâlniţi şi pe mine acolo, să-mi aduceţi aminte că e timpul să mă întorc acasă 🙂 . Nu de alta, dar de la atâta „pipă a păcii”, mă tem că o să ajung să mă „războiesc” cu plămânii 😀 .
Audiţie plăcută! Howgh! 🙂
Lumea lui Teonymus 