O, brad frumos…

Când eram copil, unul din visurile mele a fost să fiu pădurar, să am o cabană undeva la munte şi să fiu înconjurat doar de copaci. Chiar dacă mulţi au râs de mine când le-am spus, chiar şi astăzi aş da civilizaţia pe liniştea dintr-un „colţ” de ţară, chit că mai sunt încă tânăr şi „se presupune” că am toată viaţa în faţă.

Îmi plac mult pădurile, livezile şi tot ce presupune copaci. Mi-e drag să-i plantez, să am grijă de ei, să mă bucur de rodul lor. Spre deosebire de oameni, nu există copac care să nu aducă „rod”. La unii „rodul” este format din fructe, la alţii din flori, din lemne pentru foc sau pentru industrie. Până şi cei care în viziunea unora „nu sunt buni de nimic”, ne dau ceva. Ne dau aerul pe care-l respirăm. Atunci stau şi mă întreb: cum să nu-mi fie dragi?

De aceea, mi se rupe inima când văd copaci uscaţi, dar mai ales tăiaţi fără nici un scop. Simt că mi se urcă sângele în cap ori de câte ori în preajma Crăciunului văd peste tot, în magazine, pe tarabe, brăduţi tăiaţi. Dar îmi imaginez rapid pe acei comercianţi la semănat ghinde în rolul „leşilor” pedepsiţi astfel de Ştefan cel Mare 🙂 şi parcă mă mai „răcoresc” puţin.

Lăsând gluma la o parte, poate îmi veţi aduce argumentul că acei brazi sunt de fapt „semănaţi” de comercianţi şi crescuţi în acest scop. E adevărat, dar nici nu aveţi idee câţi brazi ajung în casele voastre din braconaj. Oricum ar fi, fără să jignesc pe cineva,  eu personal consider obiceiul bradului de Crăciun unul dintre cele mai stupide tradiţii „ever”.

Gândiţi-vă puţin şi dumneavoastră. Luăm un copac frumos din mediul lui şi-l aducem în case. Este adevărat că ne bucurăm de frumuseţea şi mirosul lui, dar nu ne gândim că doar pentru acest „capriciu” am „ucis” un pom. Îl „gătim” şi-l împodobim, dar nu ne gândim că pentru el astea îi sunt „hainele” de înmormântare. Copiii îi cântă piese tradiţionale, dar nu realizăm că ele îi sunt „cântece de priveghi”.

De obicei, răsună mereu acel cântec care ne place tuturor: „O, brad frumos…” E un cântec frumos, dar care nu se mai potriveşte cu bradul nostru. De aceea, ar trebui modificat puţin, ar trebui un fel de „O, brad care ai fost frumos/ Cu cetina care a fost verde…” . Pentru că sfârşitul lui a fost decis din momentul în care a fost culcat la pământ. Mai devreme sau mai târziu va ajunge la pubela de gunoi. Şi pentru ce? Când vrem mere, nu tăiem copacul cu totul, atunci de ce pentru mirosul plăcut de brad, tăiem brazi?

Ca să nu fiu acuzat că sunt ipocrit, mărturisesc că nu am avut niciodată brad de Crăciun şi bine au făcut ai mei că au procedat astfel. Poate o să-mi spuneţi că în cazul acesta nu am cunoscut cu adevărat „spiritul” Crăciunului. Dacă „spiritul” Crăciunului înseamnă să împodobeşti brazi, atunci îmi pare rău pentru creştinismul de astăzi.

Nu am avut brad în casă, dar nu mi-a fost „lene” să merg în mediul lor natural sau măcar câţiva paşi până la cel plantat de mine şi să-mi bucur privirea cu frumuseţea şi mirosul cu mireasma lui plăcută. Pentru că vă spun că pentru mine, nici un brad tăiat, oricât de frumos ar fi împodobit, nu poate fi mai frumos decât unul care deşi e mai „pricăjit”, e viu, are rădăcini încă în pământ. Şi nici o beteală, oricât de frumoasă și scumpă ar fi, nu e mai frumoasă decât „beteala” de zăpadă pe care o are bradul „viu”, în mediul lui natural…