Oare cine îl determină pe om să se sacrifice pentru seamănul său? Ce forţă din el îl face să sfideze instinctul de supravieţuire, logica şi toate „legile” care guvernează lumea, doar ca să-l vadă pe un altul că trăieşte şi e fericit? Cine îl face să spună aşa de repede „Da” când i se cere ca preţ viaţa? Numai dragostea…
Întotdeauna am apreciat pe acei oameni care şi-au pus viaţa în slujba altora. Acei care au ales să trăiască pentru alţii, să se jertfească pentru alţii, dacă este cazul, chiar şi să moară pentru alţii, şi de obicei aceşti „alţii” să fie nişte „străini”, nişte oameni care de multe ori nici nu realizează efortul lor, ba uneori sunt chiar nerecunoscători. I-am apreciat pe astfel de oameni, dar m-a impresionat de-a dreptul sacrificiul omului care nu a ales să-şi dedice viaţa pentru alţii, care nu s-a pregătit pentru a-i ajuta când sunt în pericol, dar „soarta” i-a pus în faţă astfel de situaţii. Iar el, fără să mai stea pe gânduri, a riscat totul, şi-a dat şi viaţa pentru ca viaţa altora să fie salvată. Şi el iubea să trăiască, avea poate o familie, parinţi ori copii la care ţinea, dar nici măcar nu s-a gândit la asta, tot ce a contat a fost că alţii pot muri dacă nu sunt ajutaţi de el. A făcut „un târg” cu moartea şi a dat la schimb viaţa sa pentru vieţile altora, care poate îi erau străini…
Astăzi am deschis televizorul şi am aflat despre tragedia aviatică din Apuseni. Într-o rablă de avion, o echipă de medici au plecat să prevaleze organe necesare unui transplant de urgenţă. S-au prăbuşit însă undeva în Munţii Apuseni, iar doi dintre ei şi-au pierdut viaţa. Şi pentru că „sunt din România”, cei 7 au trebuit să mai rabde şi gerul iernii vreo 6 ore până când au venit în sfârşit echipajele de urgenţă…
M-a mişcat profund această tragedie. Cel puţin atunci când am citit că tânăra rezidentă care i-a însoţit pe medici a murit plângând, lacrimile ei îngheţându-i apoi pe faţă, am simţit cum mi se rupe ceva din sufletul meu. Avea toată viaţa în faţă, dar a murit pentru că a vrut ca alţii să mai trăiască…
Pilotul Adrian Iovan, sursa: jurnalul.ro
Rezidenta Aurelia Ion, sursa: dcnews.ro
Ar trebui să ţinem măcar o zi de doliu naţional în fiecare an pentru astfel de eroi care ne aduc aminte că suntem oameni…
Lumea lui Teonymus 
Si totusi, s-au gasit destui prosti care sa comenteze aiurea cu referire la Adrian Iovan…
Din aceştia se vor găsi mereu. Eu însă sunt adept al proverbului latin „Despre morţi, numai de bine”
Da…
Bine, atunci scrie un articol de lauda la adresa lui Hitler, sau Mao.
Cine sunt eu să judec? Ca şi istoric, pot doar să arăt faptele şi să spun „aşa nu”. Restul e „treaba” lui Dumnezeu care va judeca pe fiecare după faptele sale.
Oricum, când am zis că sunt adept al acestei zicale latine, evident că nu mă gândeam la Hitler sau Mao.
Nu-l puteţi compara pe acest Iovan cu Hitler totuşi.
Cind spui „asa nu”, de fapt judeci faptele acelei persoane. Judeci si decizi daca sint bune sau rele. Deci zicala asta nu are nici un sens.
Nu am comparat pe nimeni cu nimeni. M-am legat de faptul ca se perpetuează zicale care nu au nici un sens.
Vedeţi, judec faptele, dar nu omul. E o diferenţă. Dar am văzut şi eu că mulţi au o atitudine de tipul „l-a ajuns păcatele” pe acest pilot că a ucis pe cineva în legitimă apărare şi nu ştiu ce câini a mai împuşcat.
Nu pricep de ce mai este atacat un om dacă nu mai poate să se apare. E ceva abject să dai într-un om căzut, d-apoi în unul mort.
Faptele sint făcute de oameni, deci nu pot fi separate. Aici nu vorbesc despre a ataca un om, fie mort sau viu, ci despre faptul ca daca cumva e mort, gata, nu mai am voie sa vorbesc de faptele rele care le-a făcut. Chestia cu „l-a ajuns păcatele” e de prost gust, indiferent daca e in viața sau nu. E o prostie sa spui ca de aia a murit cineva ca a făcut un lucru rău, tot la fel ca si atunci cind spui ca daca cineva a murit, gata, nu mai am voie sa spun ca a făcut ceva rău.
Şi dacă după ce a murit, vorbeşti despre relele pe care le-a făcut, ce? Pe el oricum îl „lasă rece”. Nu mai bine ne vedem noi de viaţa noastră şi ne-am uita la noi că nici noi nu avem doar parţi bune?
Pai asa putem analiza ca sa spunem „asa nu”. Nu o facem pentru cel mort, o facem ca sa recunoaștem adevarul sau sa învățăm din greselile lui.
Problema e că mulţi nu o fac pentru asta. O fac cu satisfacţia că „l-a ajuns păcatul”. Asta e o mentalitate pe care am văzut-o des şi sunt împotriva acestei mentalităţi.
Asta e una si zicala latina e alta.
V-am spus, depinde cum o interpretaţi. Eu v-am arătat interpretarea mea.
Cât despre mine, eu înţeleg prin zicala „despre morţi, numai de bine” că dacă am ceva bun de spus, atunci să spun, dacă nu, tăcere. Nu e treaba noastră să judecăm oamenii. De asta am spus că sunt „adept” al acestei zicale latine.
Deci, eu nu aş putea spune că această zicală este perpetuată, deşi nu are „nici un sens”. Depinde cum o priveşti.
Îmi pare rău, dar indiferent dacă Mao, Stalin, Ceaușescu, hitler sint morți, eu nu voi tacea despre atrocitatile făcute de ei. Dimpotrivă, pentru ca aplicam zicala asta habar nu avem ce s-a întimplat in istorie si deci…..o repetam.
Eu nu m-am referit la genociduri, la crime, la fapte care au ramas ca o pata neagra în istorie. Chiar vreau să se vorbească despre ele, să se ştie despre ele, ca ele sa nu se mai repete.
Eu m-am referit la seamănul nostru, la cel care a greşit, deşi poate mai mult ca noi. Când o să fim noi perfecţi atunci astfel de aprecieri ar fi juste. Altfel, nu facem decât să aruncăm nişte bumeranguri care revin asupra noastră, pentru că repet, pe mort, „îl lasă rece”.
Toți greșim. Dar sa ascunzi greselile cuiva nu ajuta pe nimeni. Dimpotrivă, nu se poate învața din ele. Cind cineva greseste nu înțeleg de ce este tabu sa se vorbească despre asta. Este adevarul. Nu înțeleg rostul ascunderii adevărului. Da, a greșit. Asta e. De ce sa tac si sa nu recunosc ceva ce deja s-a întimplat deja??
Dacă totuşi vrei să faci o retrospectivă a vieţii unui om după ce acesta a decedat, foarte bine. Poţi să vorbeşti şi de greşelile sale, dar niciodată doar despre ele. Trebuie să aduci ambele părţi în atenţie, că acel om a avut cu siguranţă şi părţi bune. În schimb, dacă vorbeşti doar despre răul pe care l-a făcut acel om, consider ca e nedrept.
Dar asta e viziunea mea.
Toată lumea face bune si rele. Depinde de context, poți vorbi despre una sau despre alta. Nu poți vorbi cu un evreu despre holocaust si sa spui ca Hitler a ținut chefuri faine cu prietenii.
Tot asa, depinde de context, unele fapte rele trag mai mult in greutate decit cele bune. Poate „un om” a făcut si lucruri bune, dar si-a bătut soția si copiii pina i-a omorit. Crezi ca atunci cind se vorbește de omul respectiv nu trebuie văzută aceasta perspectiva??
Nimeni nu spune sa se vorbească numai de rău, dar nici sa spui sa nu se vorbească nimic de rău.
Hitler e istorie. După mine, cred că nici nu era sănătos la cap, dar e o părere. Oricum, faptele sale nu pot fi justificate şi le cunosc destul de bine. Repet, eu nu vorbeam despre astfel de oameni când am spus acea zicală.
Acel om care şi-a bătut soţia şi copiii va plăti pentru asta, chiar dacă mai târziu „se va pocăi”, tot nu va scăpa de consecinţele faptelor sale.
Dar eu cred că fiecare din noi avem măcar ceva bun în noi. Şi e drept să se vorbească şi despre acel ceva bun, dacă tot îl bagi în „boxa” acuzaţiilor.
Cât despre a vorbi despre rău, nu zic nu, dar dacă are o logică, dacă se vrea a se arăta un exemplu pentru cineva de „aşa nu”. În schimb, repet, cei mai mulţi aduc în discuţie răul din viaţa unui om, când acel om nu se mai află în viaţa, cu satisfacţia unor hiene că acum pot ataca fără să mai întâmpine replică.
Depinde de influența pe care a avut-o omul respectiv, precum si daca relele făcute de el au afectat persoane.
Ceea ce spui tu, cu hienele, nu are nici o legătura cu zicala latina.
V-am spus, depinde cum interpretaţi acea zicală 🙂 .
Pai cum se poate interpreta „numai de bine”?? Numai de bine, nimic de rău. Logic, cind spui vreau „numai” cafea, înseamnă ca nu vrei ceai.
O zicală, un proverb, o cugetare, niciodată nu se ia doar la propriu, la ce se înţelege la prima vedere. Eu v-am spus interpretarea mea, dacă vrei să vorbeşti despre cineva care nu se mai află în viaţă, vorbeşte despre lucrurile sale bune. Dacă nu vrei să vorbeşti despre ele, mai bine tăcere. E într-un fel ce a spus şi Isus :”Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”.
Dar repet, aici am în vedere pe semenii noştri, nu cazuri istorice.
Ai inebunit subit ? Despre care morti…” nihil nisi bene ” ? Nu crezi c-ar fi bine sa faci si precizarile de rigoare despre CARE MORTI ?
Nu pricep ce vreţi să spuneţi. Cred că m-am explicat destul de bine când am discutat cu dna. Cristina.
Nu este bine să vorbim de rău pe aproapele nostru, nici atunci când este căzut, dar mai ales când nu se află în viaţă. Nu e corect, fiindcă nu se mai poate apăra. Apoi dacă am fi şi noi perfecţi, aş înţelege dar aşa, de ce să aruncăm cu pietre?
În schimb, în cazuri istorice, de cruzime inimaginabile, chiar trebuie să vorbim despre acele fapte, să le condamnăm, ca să nu se mai repete.
Deci cred că am făcut „delimitările” de rigoare. Chiar nu pricep de ce a fost adus în discuţie Hitler si Mao la un astfel de articol.
Macar atat lucru ar cam fi cazul sa sti onorabile : avem o zi a eroilor , o zi in care sant comemorati eroii si chiar este…. anuala 😉 . Cat d espre faptul c-ai fi fost impresionat d e tragedia de ieri….pai de ieri si pana azi au murit in diferite accidente , numai in Romania peste cinsprezece persoane , adica cinsprezece OAMENI SI MAI TINERI SI MAI PUTIN TINERI dar totusi oameni !
Ştiu de ziua eroilor, dar din câte ştiu eu e un fel de sărbătoare, de „comemorare”, ori nu de doliu naţional. Aşa că nu este o gafă când am afirmat asta. Chiar m-am gândit când am scris că există o „zi a eroilor”. Dar repet, nu e o zi de „doliu naţional”. Dar se putea ca dvs. să nu-mi găsiţi şi aici „nod în papură”? 🙂
Şi articolul meu era despre eroi. Ştiu că au murit şi mor foarte mulţi în accidente de orice fel, dar aceşti oameni au murit încercând să-i ajute pe alţii. Cu alte cuvinte şi-au dat viaţa pentru alţii, iar pentru mine sunt nişte eroi.
Nu ! Nu stimabile fireste ca nu ! Cum dracu sa-ti ” caut nod in papura ” inclusiv la acest comentariu ? Nu sunt nici nebun { sau nu sunt indeajuns d e nebun } si nici lipsit de bun simt . Daca asta ai inteles matale ….regrete eterne !. Ziua Eroilor este ridicata la rang de sarbatoare deoarece asa au dorit , asa au inteles unii asta dar…dupa umila mea parere eroii ai poti cel mult comemora si in nici un caz sarbatori ! Ca in acea zi , macar in aceea singura zi din an ar trebuii sa fie o zi de Doliu National…cu asta cred ca suntem de acord amandoi . Ca acesti oameni …cel putin doi dintre ei si-au dat viata , au murit in incercarea ca alti oameni sa traiasca …sant de asemenea de acord cu dumneata . Au fost ucisi de gravitatea ranilor suferite sau a frigului ? Banuiesc ca si aici suntem d e acord ca : NU !!!!!!! M-a ” deranjat ” insa faptul c-ai cazut in acea capcana a manipularii intinsa evident fara intentie de „presa ” : . Chiar a crezut careva din „presa ” ca oricum tragedia nu era suficient de mare si fara acel pasaj ….” poetic „? Las la o parte faptul ca lacrimile datorita compozitiei saline….ingheata la temperaturi extrem de scazute deci …lacrimile tinerei se puteau racii o data cu ea insasi , dar sa inghete….Din acest motiv , deoarece am observat imediat faptul c-ai cazut in capcana mediatica …mi-am permis sa-ti amintesc numarul mortilor si mai varstnici si mai putin varstnici ce au pierit dintre noi tot in urma unor accidente nefericite ….in chiar ziua acelui accident pentru a te readuce la realitatea rece , la realitatea zilnica ce n-are pic d e romantism sau visare poetica in cuprinsul ei . Repet , daca te-am suparat ….regrete eterne !
Nu m-aţi supărat deloc. Mă bucur că îmi daţi dreptate în multe aspecte. Mai ales că am căzut de acord în ceea ce priveşte „Ziua eroilor” care este departe de a fi o „zi de doliu naţional”. De cele mai multe ori se amintesc doar cei care au căzut pe front, deşi eroul cuprinde mult mai multe domenii. Nu am căzut în nici o „capcană mediatică”. Pur şi simplu am urmărit declaraţia unui localnic care a ajuns primul acolo şi a spus asta. Că i s-a părut, asta nu are importanţă. Nu acest fapt interesează, ci tragedia în sine. A murit un om în floarea vârstei şi a murit pentru că a vrut să ajute pe alţii să trăiască…
Eu cred că sunt cu picioarele pe pământ. În nici un caz nu am impresia că trăiesc într-un „basm” în care totul se termină cu bine. Dar cu toate acestea, firea mea nu mă lasă să rămân „rece” la tragediile care se petrec la noi şi în lume.
Deși este o zicală bună, în general, cum că morții nu ar trebui vorbiți de rău fiindcă nu se mai pot apăra, de multe ori se dă vina pe mort. E mai comod pentru cei vii.
Aşa este…
Pingback: Medicul ca sinonim al cuvântului erou | Lumea lui Teonymus