Istoria bombei nucleare: partea I

În vara anului 1945, deşi Germania capitulase, japonezii refuzau cu orice chip să se predea, acceptând mai degrabă moartea decât umilinţa, mesaj ce era transmis clar prin piloţii „kamikaze”. SUA au înţeles astfel că trebuie să acţioneze imediat şi au făcut-o mai întâi pe 6 august 1945, la Hiroshima.

În dimineaţa zilei de 6 august, avionul de tip B-29 „Enola Gay”, escortat de un alt B-29 „The Great Artist”, a fost trimis în Hiroshima să îndeplinească o misiune extrem de importantă: detonarea unei bombe care nu a mai fost folosită până atunci niciodată. „Little boy” avea 4,25 m lungime, 1,5 în diametru şi cântărea aproape 4,5 t. La 565 m altitudine, s-a făcut detonarea unei încărcături care a împins cu o viteză de 1500 m/s un mic fragment de U235 spre a-l face să se ciocnească cu unul mai mare din acelaşi U235. Astfel s-a produs explozia atomică, „Little boy” dezvoltând o energie echivalentă cu cea a aproximativ 20000 de tone de trinitotoluen.

Replică a originalului „Little boy” (Sursa: wikipedia.org)

 Replică a originalului „Fat man”(Sursa:wikipedia.org)

Explozia a provocat privelişti apocaliptice. Mai întâi a izbucnit o lumină care a orbit 30000 de oameni, după această lumină a urmat explozia propriu-zisă care nu a putut fi auzită decât la 40-50 de kilometri de Hiroshima, fiindcă pentru cei aflaţi mai aproape, ea s-a transformat în tăcere veşnică. Căldura a topit acoperişurile caselor şi a provocat celor aflaţi la 4 kilometri de Hiroshima arsuri pe faţă şi pe corp.

Hiroshima după explozie (Sursa:boston.com)

Nagasaki după explozie (Sursa:japanfocus.org)

Bilanţul bombei atomice cu uraniu „Little Boy”, adăugat exploziei bombei cu plutoniu „Fat man”, a fost unul catastrofal. „Little boy” a ucis circa 78000 de persoane, alte 84000 fiind rănite şi a distrus parţial sau total 60000 de imobile, iar „Fat man” a produs moartea a 27000 de oameni, numărul răniţilor fiind de 41000. Acestor victime li se vor adăuga cu trecerea anilor alte zeci de mii de persoane care vor muri din cauza efectelor pe termen lung ale exploziei nucleare.

Explozia de la Hiroshima a dezvăluit lumii un secret bine ascuns de americani, secretul bombei atomice. O întrebare firească avea să apară: de unde au americanii această „armă minune”?

Arma nucleară, la fel ca şi celelalte realizări, este un produs al ştiinţei. Bomba atomică a fost posibilă datorită cuceririlor ştiinţifice ale unor maeştri ai fizicii care au reuşit să cunoască despre atom şi materie mai mult decât se reuşise în mai bine de 2 milenii. Dintre aceştia îi amintesc pe: Henry Becquerel care descoperă radioactivitatea naturală a uraniului, soţii Pierre şi Marie Curie care descoperă elementele radioactive poloniu şi radiu, Albert Einstein, care prin celebra sa ecuaţie E=mc² a arătat că materia şi energia sunt echivalente, Ernest Rutheford care propune un nou model pentru descrierea atomului, Niels Bohr, fost jucător în naţionala de fotbal a Danemarcei (ca să vedeţi cu ce se preocupau unii fotbaliştii acum aproape o sută de ani 🙂 ), dar un strălucit fizician, Frédéric Joliot care descoperă radioactivitatea artificială, Enrico Fermi, care realizase prima reacţie în lanţ controlată sau Otto Hahn care face cea mai mare descoperire a fizicii atomice, fisiunea (divizarea) nucleară.

Deosebit de pacifişti, nici unul dintre aceştia nu şi-a propus la început să folosească aceste descoperiri în scopuri militare, distructive. Însă cum cel de-al doilea război mondial izbucnise şi de teama ca naziştii să nu realizeze ei primii arma nucleară, fizicianul maghiar Leo Szilard a făcut apel la Einstein pentru a interesa guvernul american în cercetările atomice.

Dar despre modul în care a luat naştere poate cea mai monstruoasă invenţie a tehnologiei moderne, voi vorbi în partea a II-a.