Despre deja vu-urile intelectuale

Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă regăsiţi atât de mult în opera unui artist încât să aveţi impresia că aţi cunoscut-o şi înainte, poate dintotdeauna? De pildă, să citiţi ceva şi acel text să vi se pară atât de familiar de parcă l-aţi fi scris voi înşivă? Mie mi s-a întâmplat 🙂 .

Un astfel de sentiment de deja vu am avut când am început să citesc opera lui Dostoievski. Există pasaje în cărţile sale atât de apropiate ca gândire, concepţie, idee, cu modul meu de a vedea viaţa încât am rămas „şocat” să le aflu atât de bine şi la alţii. Chiar mi-era necaz, fiindcă mă gândeam că dacă m-aş apuca să scriu şi eu, toţi vor crede că îl „plagiez” pe Dostoievski 😀 .

Nu o dată mi s-a întâmplat să fiu „acuzat” că mă „inspir” din alţii, ceea ce nu este o acuză în sine dacă ar fi adevărat, dar în multe cazuri, eu nici măcar nu i-am citit pe acei scriitori sau gânditori. Pur şi simplu am ajuns singur la concluziile sau ideile la care au ajuns şi ei. Dar într-o epocă în care plagiatul a devenit unul dintre cei mai mari duşmani ai creativităţii, nimeni nu o să te creadă că nu ai mai „furat” şi de la alţii.

Pot exista asemănări, uneori „flagrante”, de idei fără să fie cazul de „furt” sau „plagiat”? Eu zic că da.

Un prim caz ar fi că te poţi inspira inconştient din opera unui artist. De pildă, eşti copil şi auzi un cântec plăcut care îţi rămâne în minte. Tu creşti şi nu-l mai bagi în seamă, dar el îţi rămâne undeva în subconştient. Te faci compozitor de muzică şi subconştientul îţi readuce în atenţie notele acelui cântec şi tu le percepi ca şi creaţie proprie. Ai finalizat compoziţia şi o prezinţi publicului, dar „băieţii deştepţi” descoperă originalul şi apoi eşti făcut cu ou şi cu oţet ca şi un „hoţ” ordinar. Dar tu nu ai nici o „vină”, pur şi simplu subconştientul ţi-a jucat o festă. Şi asta nu este valabil numai în muzică, ci şi în alte domenii artistice. Mi s-a întâmplat şi mie de câteva ori, bine că mi-am dat seama la timp şi am evitat să fiu acuzat de furt 😀 .

Image

Sursa photo

Un al doilea caz ar fi că oameni din epoci diferite sau chiar contemporani se pot gândi la acelaşi lucru şi pot defini apoi idei într-o formă foarte asemănătoare, incredibil de asemănătoare uneori. Dar nu este vorba în acest caz de nici un plagiat, de furt de idei, indiferent cât de mult ar semăna forma şi sensul lor. Dar, de regulă, cel care a gândit primul are întâietate. Este foarte frustrant pentru un artist ca după o muncă asiduă să constate că a „reinventat roata”. Am citit într-o carte a lui Camil Petrescu că i s-a întâmplat şi lui ceva asemănător. Până şi Caragiale a trecut printr-un proces de răsunet în epocă fiind acuzat de plagiat, deşi nu era cazul. Şi sunt multe astfel de exemple. Cât despre mine, mi s-a întâmplat foarte des să găsesc idei gândite de mine şi la alţii. Ceea ce nu poate decât să mă bucure, pentru că înseamnă că sunt pe un drum bun. Dar e drept că mi-aş dori să las şi eu ceva nou în urma mea 🙂 .

Dar trăim într-o lume în care este foarte greu să aduci ceva nou. Trebuie să fii un mare vizionar, indiferent de domeniu, ca să inventezi sau să descoperi ceva ce nu a mai fost cunoscut până acum. De aceea, decât să muncească cu riscul de a nu avea nici un rezultat, mulţi preferă să „reinventeze” şi să pună apoi peste acele creaţii propriile lor etichete. Marile corporaţii o ştiu cel mai bine 😀 .

Image

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Toate postările, Ştiinţă și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la Despre deja vu-urile intelectuale

  1. Crisego zice:

    Sa stii ca mi s-a intamplat odata sa fiu chiar injurat in mediul online, pe motiv ca as fi un (nu mai stiu exact cuvantul. Unul jignitor, oricum) care copiaza alti poeti si se da mare…

    • Teonymus zice:

      Deci nu sunt singurul 😀

    • Marian zice:

      @Crisego Cat de jignitor ? Spune-l pe litere ca sa nu-l cenzureze amicul ….pana se prinde el apuc sa vad si eu despre ce-i vorba 😎 !

      • Crisego zice:

        :)) Nu mai stiu, tocmai asta e ideea. Oricum, nu am primit mesajul pe blog, ci pe facebook. L-am gasit la „other messages”, spam gen, dupa cateva luni bune :))

      • Marian zice:

        @ Crisego Pai ci’n te puse frate sa ai d’aface cu aia d e pe FB ? Incepusem si eu la un moment dat sa ma bag in seama pe FB dar….am observat ca aia ma injurau mai rapid decat puteam eu tasta si….m-am lasat pagubas . Las la o parte ca timp de multe saptamani dupa figura cu picina primeam fel de fel de cereri de prietenie din partea unor dame si asta …chiar n-ar fi fost chiar asa rau { o abuream eu pe baba mea in vreun fel } dar , primeam acelasi gen de cereri din partea unor tipi iar asta ma scotea din bocanci de nervi deoarece …se putea interpreta ! Bine ca te-ai lasat pagubas { sper ca te-ai lasat pagubas } de FB pentru toata viata !

  2. Marian zice:

    ” Natura n-a creat oameni si genii . Natura a creat doar oameni si-n fiecare , a pus samanta geniului sau creator insa , depinde de fiecare om sa-si descopere geniul , pentru a-l pune in slujba tuturor oamenilor si fara discutie in slujba Naturii „. Preot profesor Gala Galaction conferinta din 1954 { cand a primit ” Ordinul Muncii cl. I-a } despre diferentele de gandire dintre leninism si marxism . Inlocuieste si dumneata ” natura ” cu Dumnezeu si….vei avea raspunsurile la intrebarile pe care ti le pui sau nedumeririle pe care le ai . Pilda Talantilor de la Mat.24/14 poate fi adaptata si te poti considera …cel putin in locul aluia de a inmultit doar doi talanti . Onorabile te intreb din nou : precis nu esti pastor la vreo comunitate ….pe acolo pe unde-ti duci matale traiul ? Hai mai nene ca nu-i asa de greu s-o recunosti 😎 !!!!!

    • Teonymus zice:

      Da, interesant citat din Gala Galaction, păcat că „omul” când spunea aceste lucruri se referea la „diferenţele de gândire dintre leninism şi marxism” 🙂 . Dar un adevăr rămâne un adevăr.
      Cât despre pilda talanţilor, aceasta se află de la Matei 25:14, nu în capitolul 24, asta dacă este cineva care ne urmăreşte 🙂
      Nu sunt pastor. Chiar am „faţă” de pastor, eu care am învăţat teologie „după ureche”, fiindcă n-am studii în domeniu? Semăn cu pastorii cu care aţi discutat dvs.? 🙂

      • Marian zice:

        Bine ca esti matale destept nevoie mare 😉 !!! Si daca mai vedea cineva unde era beleaua ? Ai uitat ca multi vad putini cunosc ? Insa , ai dreptate onorate domn mea culpa . Daca ai sti cati pastori am intalnit la viata mea , care ” n-aveau fatza de pastori „…. las la o parte ca, mai acum vreo douazeci de ani am intalnit pe unul pe care-l eu personal l-am condus la poarta UM de la Campulung in urma cu …alti vreo cinsprezece ani si mai ales am fost de fatza atunci cand a depus juramantul cu ocazia acordarii gradului de locotenent 😎 ” nu spun cine , persoana insemnata , da’ becher ” ! S-o fi pocait omu’ pe parcurs mai sti ? Deci onorabile …ce ” studii ” ? Avatarul dumitale imi aduce aminte de-o imagine din Venetia , cred ca o fatzeta a Palatului Dogilor si de una din mastile de acolo .Gresesc foarte tare ?

      • Teonymus zice:

        Da, e Veneţia. E un costum şi o mască veneţiană. Dar să nu vă gândiţi că sunt eu acolo 😀 . Am găsit imaginea pe net şi mi-a plăcut. Şi fiindcă tot nu aveam nimic la avatar şi fiindcă se potrivea cu „anonimatul” meu, am zis să o ataşez. Sper să nu se pună problema de drepturi de autor 😀 .

  3. Bursucel zice:

    Chestia cu plagiatul mă necăjește și pe mine. Doar că eu evit să îi spun așa, fiindcă e firesc ca la un moment dat doi oameni cel puțin să ajungă la același rezultat și să emită aceeași teorie. Acum n-am dreptul să fiu supărată că s-a născut Cioran cu mult înaintea mea, pot doar să mă bucur că îmi pot susține unele constatări pe scrierile lui… 😉

    • Teonymus zice:

      Cam aşa e. E frustrant când vrei să ţi se recunoască munca, dar fiindcă un altul a trăit înaintea ta, acela primeşte toate meritele. Iar tu, deşi ai gândit pe cont propriu, în cel mai bun caz se consideră că „te-ai inspirat” din opera lui. N-ar fi rău deloc dacă într-adevăr te-ai fi inspirat, dar e destul de frustrant dacă tu ai gândit de fapt singur 🙂 . Dar n-avem ce face. Trebuia să ne naştem mai devreme dacă nu ne convine „regimul” 😀 .

  4. Irene Neda zice:

    Cred că răspunsul la tot ceea ce s-a scris aici privind coincidenţa (să-i spunem) de idei, gânduri, invenţii sau, cum le-ai denumit tu, „deja vu-urile intelectuale” (bună expresia!!) poate fi dat din perspectiva existenţei unei aşa-zise conştiinţe superioare, o conştiinţă colectivă, la care accesul se face prin diferite vehicule – meditaţie, inspiraţie, intrarea într-o stare care permite comunicarea cu acea conştiinţă. Poeţii, scriitorii, în general, povestesc cum, de multe ori, „inspiraţia” curge prin ei, transformându-i într-un instrument (deşi sună peiorativ termenul) prin care transcedentalul se materializează! Sigur, nu toţi suntem aleşi să avem inspiraţie sau har, sau, cel puţin, nu în aceeaşi măsură…

    • Teonymus zice:

      Da, este o explicaţie interesantă. În ultimii ani s-a început o „vânătoare” împotriva plagiatului în cercetare şi în artă în general, ceea ce este foarte bine. Dar nu orice asemănare este plagiat. Teza de doctorat a premierului, de pildă, este un plagiat în toată regula 🙂 . Dar sunt cazuri, deşi puţine, în care aceleaşi idei se pot regăsi la mai mulţi artişti, deşi nu s-au inspirat unul de la celălalt. Şi consider că ambii ar trebui să primească credit pentru ele. Dar cu ce poate proba cel care este acuzat că s-a inspirat, că de fapt a fost „original”, a gândit singur? Nu prea poate proba. Iar cum vede şi el că a fost doar un „instrument”, aşa cum l-aţi numit şi dvs., acceptă că acele idei nu îi aparţin şi recunoaşte întâietatea celuilalt „instrument”. Este frustrant mai ales dacă ai în spate ani de muncă, dar nu ai de ales. Nu-ţi mai rămâne decât să visezi că vei deveni şi tu într-o zi „primul instrument” care va aduce omenirii noi descoperiri, invenţii, idei, gânduri etc.

  5. Irene Neda zice:

    Frumos răspunsul tău! Îi felicit pe părinţii tăi, care cred că ţi-au dat o educaţie aleasă, pe profesorii tăi, care au avut, bănuiesc o contribuţie importantă la formarea ta, şi, nu în ultimul rând, pe tine, pentru profunzimea gândirii, la o vârstă la care alţii copilăresc, încă, pentru pertinenţa analizelor pe care ni le supui atenţiei, pentru stilul concis şi echivoc al scrierilor tale!

    • Teonymus zice:

      Mulţumesc pentru aprecieri! 26 de ani nu e chiar o „vârstă a copilăriei” 🙂 , mă simt chiar bătrân. De fapt, dacă mă gândesc bine, mereu m-am simţit mai bătrân decât eram în realitate. Aşa că, în decursul anilor, m-am schimbat mai ales în ceea ce priveşte aspectul fizic. În interior, simt că am rămas acelaşi şi că aşa voi rămâne mereu.
      Unele din ideile pe care le-am expus aici pe blog sunt foarte „vechi”, chiar din vremea în care eram în şcoala generală şi liceu, dar nu le-am mai făcut niciodată publice până acum. Mai ales cele din rubrica „aforisme, maxime şi cugetări”. Mă bucur că sunt bine primite de ochiul critic al vizitatorilor.
      Într-adevăr, sunt recunoscător părinţilor mei, deşi ei s-au ocupat doar de cele ce ţin de „cei şapte ani de-acasă”, şi unor profesori, foarte puţini la număr din păcate. Mai ales doamnei profesoare de limbă română din liceu, care m-a ajutat să-mi dezvolt această pasiune de a scrie şi gândi eu însumi, nu ca acea profesoară din gimnaziu care ne dicta comentarii (şi alea scrise de alţii, nu de ea) şi ne cerea să le reproducem în lucrări.
      Mulţumesc încă o dată pentru aprecieri şi vi le întorc şi eu la rândul meu pentru spiritul critic şi gândirea profundă de care daţi dovadă!

  6. Irene Neda zice:

    🙂 Înţeleg treaba cu „bătrâneţea”, mai ales că îmi vorbeşti la pluralul politicos al persoanei a doua… cu toate acestea, sper să nu fiu una dintre acele „babe” de care se făcea vorbire în comentariile de la o altă postare a ta… să zicem că am o experienţă de un deceniu şi ceva înaintea ta, dar, într-adevăr, tinereţea este, în primul rând, o stare de spirit… În ce-i priveşte pe profesori, nu mai pot face o pledoarie pro-domo, deşi cinci ani am predat geografia de liceu, între ’98-2003… astăzi, mare parte din cei de la catedră sunt absolvenţi ai numeroaselor facultăţi de „X şi 0”, cum îmi place mie să le numesc…nu putem generaliza, totuşi, dar, din păcate, diplomele de azi nu mai sunt garanţia unei bune pregătiri! Te felicit, încă o dată, dragă Teo…nymus, şi sper ca societatea să-ţi dea recunoaşterea pe care o meriţi!

    • Teonymus zice:

      Pluralul politicos al persoanei a doua mi l-am însuşit din cei şapte ani de-acasa. Dacă nu cunosc persoana care comentează, nu pot să-l tutuiesc. În schimb, dacă se prezintă şi-mi cere să nu-l mai fac să se simtă bătrân şi chiar nu e la vârsta senectuţii încă, aş putea să fac nişte excepţii 🙂 . Mai ales că nici mie nu-mi place să mi se adreseze astfel, pentru că am ajuns la o vârstă în care şi mie mi se adresează cei mai tineri cu astfel de formule de politeţe. Dar acesta sunt eu şi nu am de unde să ştiu că şi alţii gândesc ca mine, aşa că nu mă risc 🙂 .
      Cât despre profesorii de azi, mulţi dintre ei nu au ce căuta la catedră. Am trecut printr-o facultate, studii de licenţă şi master, şi am observat cum funcţionează sistemul, aşa că pot să spun că mulţi profesori ai ultimilor ani sunt doar profesori de conjunctură, fără vocaţie, fără talent, fără nimic în afară de mult tupeu. Ceea ce este trist, pentru că viitorii elevi vor fi obligaţi să fie „autodidacţi”. Asta dacă părinţii nu au bani să-i dea în grija unor pedagogi desăvârşiţi.
      Nu mă aştept la recunoaştere din partea societăţii. Până acum nu am realizat nimic şi chiar dacă voi reuşi să las ceva în urma mea, nu pentru recunoaştere o voi face. O voi face pentru mine, să simt că viaţa mea a avut un „sens” şi eu l-am atins, că nu am trăit „degeaba” 🙂 .

  7. Irene Neda zice:

    Astăzi, toată lumea vorbeşte la per tu, pe internet! A devenit o modă! Dar nu pentru asta te voi ruga să renunţi la politicosul plural, ci pentru că m-aş simţi mai confortabil în dialogul pe care l-am început şi sper să continue!
    În ceea ce priveşte recunoaşterea societăţii, mi-a plăcut un articol, pe care îl ataşez aici! Ce pot eu spune este că indiferent ce vei face, vor fi mulţi care să te critice, să te condamne, să te pună la zid…şi foarte puţini care să te felicite sincer… şi de-asta, cel mai important este, într-adevăr, ca ceea ce faci să te mulţumească întâi pe tine!
    „Dacă tot te crezi aşa inteligent, de ce nu eşti şi bogat?
    Asistând la o discuţie, la care luam şi eu parte, un cetăţean american îl întreabă pe un cetăţean român, doctor în ştiinţe şi conferenţiar universitar la una dintre cele mai mari universităţi din România: “If you are so damn smart, why ain’t you rich?”. Recunosc, întrebarea m-a luat prin surprindere şi pe mine, simplu observator, iar profesorul – vizibil uimit – s-a fâstâcit câteva zeci de secunde şi a replicat: “Nu sunt inteligent deloc. Ci doar cult. Inteligenţa este doar capacitatea unui individ de a se adapta rapid şi eficient la orice context – favorabil sau nefavorabil.
    Eu mă bâlbâi când lucrurile iau o întorsătură neaşteptată, mă poticnesc, doar aţi obsevat cu toţii cât de mult mi-a trebuit să interiorizez această întrebare. Mult mai inteligenţi ca mine sunt copiii din ziua de azi. Nu deştepţi, ci inteligenţi.
    Ei se adaptează la schimbări mult mai repede, eu nu mă pot obişnui după un an de zile cu smartphone-ul meu. Ei îl învaţă în două secunde după achiziţie. De ce nu sunt şi bogat? Pentru că în România nu ţi se dă voie să fii bogat dacă eşti cult, ci doar dacă eşti inteligent şi faci parte dintr-un gang”.
    Admit că m-am simţit prost. Foarte prost pentru american. Se uita la el şi nu înţelegea nimic. Nu din cauza englezei vorbite de profesor. O vorbea perfect.
    Din cauză că nu înţelegea sistemul de valori pe care noi, românii, l-am adoptat din 1990 încoace, dar pe care îl considerăm, halucinând (desigur), asemănător cu sistemul de valori american. Desigur că noi am încercat să-l copiem, însă ne-a ieşit o replică atât de proastă şi superficială, încât acest sistem românesc pseudo-american intră în contradicţii crâncene cu cel original (vezi McDonald’s – la americani a fost creat pentru a hrăni oamenii săraci, în România a fost creat ca un restaurant de lux, unde mănânci doar dacă ai bani).
    Mi-a rămas în minte ultima frază rostită de profesor: “În România nu ţi se dă voie să fii bogat dacă eşti cult, ci doar dacă eşti inteligent şi faci parte dintr-un gang”. Atunci mi-am adus aminte de un minunat volum pe care l-am citit în adolescenţa mea, intitulat “Conversaţii cu Dumnezeu”. Cartea este scrisă de un american, Neale Donald Walsch.
    La un seminar pe care îl ţinea în faţa unei numeroase audienţe (puteţi vedea secvenţa în filmul Conversations with God), domnul Walsch îşi punea – chiar dacă nu a rostit-o – aceeaşi întrebare “If you are so smart, why ain’t you rich?”. A închis ochii, i-a deschis şi a început să întrebe cu voce tare: “Nu vi se pare ciudat că trăim într-o societate care devalorizează cele mai importante slujbe?”. “Ce vreţi să spuneţi prin asta?”, se aude o voce din sală. El a continuat: “Adică nu avem nicio problemă să-i dăm unui antrenor de fotbal cinci milioane de dolari pe sezon sau să-i dăm unui actor zece milioane pentru un film, dar ni se pare oarecum normal ca acele persoane care au de-a face cu spiritualitatea (n. red – sau cultura) trebuie să fie lefteri, celibatari şi abstintenţi. Şi, de preferat, toate trei odată. Nu ştiu de voi, dar eu nu îmi amintesc să fi votat aşa ceva. Deci, imaginaţi-vă o lume în care banii ajung la cei care ne oferă cele mai importante daruri. Profesorii. Artiştii. Infirmierele. Pompierii şi poliţiştii. Scriitorii” şi din sală se aude tare şi hotărât “Şi mamele”. A continuat: “Oameni care ne conectează, nu ne despart şi nu ne distrag atenţia. Imaginaţi-vă acea lume şi o putem avea, pentru că, oameni buni, noi suntem aceia. Întotdeauna noi am fost aceia pe care-i aşteptam”.
    Da, ne-a prezentat un fapt. Revoltător şi frustrant. Îl regăsim şi în România. Poate nu antrenori de fotbal, dar cu siguranţă antrenori de infractori. Poate nu actori de filme, dar cu siguranţă actori ai sfidărilor. La noi, la români, exemplele sunt mult mai bogate şi, de ce nu ar fi?, mult mai revoltătoare pentru omul deştept. În România, bogaţii nici macar nu sunt inteligenţi. Şi când spun asta mă refer la faptul că aceştia nu au identificat oportunităţi de afaceri adaptându-se la cerinţele pieţei.
    Au fost doar şmecheri – un cu totul alt concept. Au fost doar mai puţini ocupaţi cu învăţatul şi mai mult ocupaţi cu trişatul. Au fost doar mai tupeişti şi îţi puneau pumnul în gură când le deconspirai intenţiile. Inteligent eşti atunci când te adaptezi unei situaţii noi fără să atragi atenţia. La noi, bogaţii – parveniţii şi oportuniştii – nu numai că sunt proşti făcuţi grămadă, dar sunt şi extrem de vizibili, extrem de … voluminoşi.
    Merg pe frunte cu certificatul de infractor şi nimeni nu se atinge de ei. Procurorii sunt mult prea ocupaţi să vâneze elevi, profesori, mici comercianţi şi … vedete decât să se ocupe de infractori care au avut contracte imense cu statul, pe care nu şi le-au onorat, ci doar au încasat bani.
    Citind toate astea, îţi mai vine să te întrebi: “Dacă tot eşti aşa deştept, de ce nu eşti şi bogat?” ? Pentru ca în România nu asta este cheia succesului. Nu deşteptăciunea, nici măcar inteligenţa, ci doar apartenenţa la un grup de infractori care să-ţi faciliteze succesul financiar. Şi până la urmă de ce să mai fii bogat în România? Vorba lui Tudor Chirilă: “Ce-o sa faceţi cu milioanele într-un oraş mort? Ce-o să cumparaţi, cu banii gramezi? La ce-ţi foloseşte un Lamborghini când n-ai o autostradă? De ce să ai o vilă într-un cartier sufocat de inundaţii?
    Stau şi mă întreb, bogaţii României ar mai fi fost bogaţi în Franţa? Dar în Marea Britanie? Dar în Germania? Dar în Olanda? Dar … în Statele Unite?
    Bogaţii în România se diferenţiază de bogaţii din lumea civilizată?
    Bogaţii occidentului, marea majoritate, au averi, dar şi respectul oamenilor.
    Dar şi clasă.
    Dar şi stil.
    Dar şi cultură.
    Dar şi rafinament. Bogaţii români au bani… şi … cam atât!!”

  8. Teonymus zice:

    Aţi reuşit să redaţi nişte realităţi triste din România. Articolul vostru este foarte bun, iar specificarea sursei este binevenită.
    Mulţumesc de vizită şi vă urez succes în ceea ce faceţi!

  9. ionelaandrei zice:

    O fi și asta o fațetă a inconștientului colectiv, un soi de arhetip al creației…hmm…Cu Dostoievski m-am împrietenit devreme, să zic că aveam vreo 16 ani când l-am citit, mă tot gândesc să-l revăd, dar cred că îmi este teamă să fac asta.

    • Teonymus zice:

      O fi 🙂 . De ce să-ţi fie teamă? Dacă la 16 ani nu ţi-a fost, nu văd de ce să-ţi fie acum 🙂

      • ionelaandrei zice:

        Păi, am cu 10 ani în plus, m-am mai „împământenit”, poate chiar abrutizat…Aș putea să nu-l mai văd la fel ca atunci, să nu mă mai surprindă…nu știu.

      • Teonymus zice:

        Eu cred că şi dacă l-aş citi peste 30-40 de ani (deşi nu cred că voi ajunge aşa de departe ca vârsta), tot m-ar atrage, tot i-aş gusta opera. Este cel mai aproape de sufletul meu şi n-aş putea să explic de ce. Pur şi simplu.
        Şi dacă ar fi aşa cum spui tu şi l-ai vedea altfel, tot nu văd de ce să refuzi provocarea. Sper că nu te referi la a „reciti”, dacă i-ai citit toată opera, te felicit. Eu mai am destul…
        Mie nu-mi place să recitesc cărţi, chiar dacă îmi plac 🙂 . Mă gândesc că s-a scris atât de mult, cât nu putem citi într-o viaţă, iar în acest timp cât recitesc ceva aş putea să „descopăr” ceva nou.

      • ionelaandrei zice:

        Chiar la recitit mă refeream și sunt total de acord cu tine în ceea ce pivește recititul ăsta, dar de el parcă mi s-a făcut dor, nu am reușit să mai găsesc ceva care să-mi placă la fel de mult, sau măcar aproape la fel…30-40 de ani nu sunt mulți, și îți doresc să ajungi până acolo (deși pe mine mă cam îngrozește această perspectivă :D)

      • Teonymus zice:

        Deci să înţeleg că ai citit toată opera lui Dostoievski? Eu m-am apucat mai târziu şi am stagnat multă vreme din lipsă de cărţi. Deşi pe net le găsesc, nu-mi place să citesc de pe calculator 🙂 .
        Dacă l-ai citit pe tot, poţi să mai reciteşti, dacă nu cărţi întregi, măcar pasaje 😀 .
        Mă bucur că vorbeşti aşa de frumos de Dostoievski. După cum te exprimi, înţeleg că este autorul tău preferat. I-am dedicat un articol aici pe blog şi cu siguranţă că vor fi şi multe altele: https://teonymus.wordpress.com/2013/12/11/despre-scriitorul-meu-preferat/
        De ce te îngrozeşte perspectiva ca eu să mai apuc 30-40 de ani, mă rog? 😀

      • ionelaandrei zice:

        Da, este și da, cam pe toată. Cărțile le împrumutam de la bibliotecă și îți spun sincer că, spre rușinea mea, am un singur volum în casă (Promit să recuperez când îmi fac biblioteca-muzeu, cât toți pereții! Sper să nu treacă 30-40 de ani până fac asta.Haha!) Mă îngrozește ideea de a apuca eu încă 30-40 de ani, dar deja ai înteles asta. 😛

      • Teonymus zice:

        Te felicit, atunci. În sfârşit dau de cineva care-l are ca scriitor preferat pe Dostoievski şi este de vârsta mea 🙂 . Eu am mai strâns câteva cărţi şi tot aşa, îmi propun ca în 30-40 de ani să le am pe toate în biblioteca mea 😀 .
        Chiar aşa de urâtă ţi-e viaţa? N-ar trebui să te îngrozească ideea, ci să-ţi surâdă. 🙂

      • ionelaandrei zice:

        Îți mulțumesc, dar nu știu dacă asta e vreo virtute…:) Nu mi-e urâtă viața, dar tot nu-mi surâde ideea. E mai complicat…Să ne întrecem în biblioteci, zic! :))

      • Teonymus zice:

        În ziua de azi, când mulţi îşi petrec timpul să vadă ce a mai făcut „Bianca lui Bote” sau a cui o mai fi, că mă disperă când apar astfel de „ştiri” chiar şi în jurnalele din „prime time”, faptul că cineva îşi petrece timpul citind cărţi bune, poate fi o „virtute” 🙂 .
        Da, să ne întrecem în biblioteci 😀 .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s