Fiindcă tot am început săptămâna cu articole despre diferenţele dintre oamenii „civilizaţi” şi aşa-zişii oameni „sălbatici”, m-am gândit să vă recomand un film care le surprinde foarte bine. Este vorba despre „The Gods Must Be Crazy”, film apărut în 1980.
„Nebunia zeilor”, deşi poate mulţi îl vor considera un film comun, pentru mine este o capodoperă a genului. Puţine filme au prezentat şi alte perspective decât cele ale omului „civilizat”, iar acesta se situează undeva la vârf din acest punct de vedere. Este într-adevăr o părere subiectivă, dar nu este „exclus” să ajungeţi şi voi la această concluzie dacă îl veţi urmări. Asta în caz că nu aţi făcut-o încă 🙂 .
Scenariul este unul absolut original. De ce „Nebunia zeilor”? Pentru că viaţa unui trib de boşimani a fost schimbată de o banală sticlă de cola aruncată de un pilot care traversa deşertul Kalahari. Tribul a considerat acea sticlă ca fiind un dar de la „zei”, dar dacă înainte nu îi simţeau lipsa, acum a devenit „indispensabilă” pentru fiecare dintre ei. Asta a avut ca rezultat certuri şi neînţelegeri care nu existau înainte, aşa că mai marii tribului au ajuns la concluzia că „zeii” trebuie să fie nebuni dându-le acest obiect şi decid să-l trimită la ei înapoi.
Presupun că deja am spus prea mult despre subiectul filmului, dar dacă nici asta nu v-a convins să-l vizionaţi, trebuie să menţionez că filmul este autentic, că nu a folosit „actori” în ceea ce-i priveşte pe boşimani. Aceştia erau cu adevărat vânători şi culegători San. N!xau, cel care are rolul principal, a fost descoperit de regizor şi este şi el un boşiman autentic. Înainte de acest film a avut experienţe minime cu lumea civilizată, văzuse doar trei albi până atunci, iar atunci când a fost recompensat pentru rolul său doar cu 300 de dolari, nu a ştiut ce să facă cu ei şi i-a aruncat în vânt.
„The Gods Must Be Crazy” este şi documentar şi comedie şi aventuri şi acţine şi dramă şi film romantic şi multe alte genuri cinematografice. Este un film pentru toată familia şi sper să vă placă.
Vizionare plăcută!
Lumea lui Teonymus 
Chiar voiam si eu sa-l includ in partea de „Recomandari filme”. Un film mai mult decat bun, avand in vedere tema abordata 🙂
Dar nu e prea târziu. Mai poate fi inclus chiar dacă v-am luat-o înainte 😀 . Mă bucur că v-a plăcut. Este într-adevăr un film bun pentru cine ştie să aprecieze 🙂 .
Sunt multe filme bune, mai ales vechi, pe care oamenii le ignora, fie din lipsa informatiei, fie din nepasare. Sunt atat de putine filme dupa anii 2000 care merita vazute si, totusi, toata lumea este ahtiata dupa noutati, nu dupa „clasice”. Pacat !
Aşa e. Puţine filme de după 2000 merită văzute. Dar lumea aleargă mereu după „premiere” şi ignoră capodoperele mai vechi decât vârsta lor. Ceea ce e păcat.
Înainte se făceau filme pentru artă, acum se fac pentru bani. Deşi mai sunt şi câteva excepţii, asta e realitatea!
Pana si actori cu roluri magistrale odinioara, si aici i-as include mai ales pe De Niro si Al Pacino, s-au aliniat „comercialului” de-acum. Ceea ce este dramatic…
Astea sunt timpurile în care trăim. I-am auzit pe mulţi care spuneau că ei urmăresc doar „filme americane”, de parcă americanii ar fi cei mai buni la filme. După părerea mea, nu sunt. La filme „comerciale”, da sunt cei mai buni. Dar la cele de artă, la cele istorice, sunt departe de europeni şi asiatici. Nu că nu ar avea idei, dar nu prea reuşesc să fie aprobate astfel de scenarii, companiile nu riscă. Pot pierde bani, în schimb aceeaşi „reţeta” răsuflată are mai multe rezultate din punct de vedere financiar.
Sunt mult prea multi regizori cu „n” clase peste cei americani si aici i-as reaminti cel putin pe Tarkovski, Bergman si Fellini.
Referitor la „companiile nu risca”, regizorul filmului „Brazil” chiar isi facuse scop din acest lucru si, anume, sa creeze daune in bugetele caselor de productie. Probabil ca n-a fost singurul cu astfel de idei si e normal ca acum sa fie reticente.
Oricum, nici gandirea oamenilor nu este una ridicata, se ofera ceea ce se doreste a fi vazut. Ca oamenii au ajuns atat de jos din punct de vedere intelectual, e o alta discutie in a caror cauze se regasesc si marile companii.
Nu stiu alţii cum sunt, ca să încep ca şi Creangă 😀 , dar oricât de multe efecte speciale ar avea un film, dacă este previzibil, nu aduce nimic nou nici prin scenariu, nici regie, nimic, consider că mi-am pierdut timpul degeaba. Îmi plac filmele originale, filme care sunt imprevizibile, nu numaidecât cu „happy end”, ci care te surprind plăcut.
Îmi plac astfel de filme care mă stimulează intelectual. Din păcate foarte puţine filme americane am văzut de acest gen. În schimb, cinematografia asiatică (în special, dar nu numai) m-a surprins de foarte multe ori prin „twisturi” inteligente.
Multora nu le plac astfel de filme pentru că „sunt altfel”, nu cum s-au aşteptat ei. Pe mine tocmai asta mă atrage.
Sunt de-acord. Si eu sunt un fan convins al filmelor cu twist-end sau cu double twist-end, cum a fost „The Game”. 🙂
Avantajul unor astfel de filme e că şi de-ar fi proaste, tot se scot cumva cu un „twist”, tot îţi lasă măcar senzaţia că nu te-ai uitat degeaba. Asta cu condiţia ca acel „twist” să fie unul bine gândit nu de dragul de a fi şi el acolo.