Lupta cu sistemul

Când eram copii, părinţii ne-au trimis la şcoală cu gândul de a ne „integra” în societate, să învăţăm mai întâi lucrurile elementare, scris, citit şi socotit, ca apoi să ne alegem o „cale” pe care să o urmăm şi să devenim „oameni”. Adică persoane independente, realizate profesional. Dar într-o Românie postcomunistă, socoteala de-acasă nu se mai potriveşte cu cea din târg. Şi asta pentru că oricât de bine te-ai pregăti, oricât de bun ai fi într-un domeniu, nimeni nu-ţi garantează că după ce ţi-ai încheiat studiile, te aşteaptă un loc de muncă în care să te afirmi profesional.

Cei mai mulţi dau vina pe criza economică care persistă încă din 2008 încoace, dar o mare vină o are şi sistemul de învăţământ. Nu se poate să ai atâtea pretenţii, să obligi să fie respectată o programă atât de încărcată încă din clasele primare, şi tu ca stat să nu le oferi apoi nimic celor care termină acele studii obligatorii. E drept că eu unul nu condamn „dificultatea programei” din România care într-adevăr este peste cele ale multor alte ţări mai dezvoltate decât noi, dar nu mi se pare corect pentru un elev mediu care „cum-necum” termină cele 10 clase obligatorii, dar pe piaţa muncii din zilele noastre e aproape ca şi cum nu le-ar fi făcut deloc. Trebuie să-şi câştige şi el cumva existenţa. Şi uite aşa, mulţi dintre ei care nu sunt făcuţi pentru asta şi nici nu le place, merg la licee, apoi chiar şi la facultate. Şi „cu chiu cu vai”, le finalizează şi pe alea, dar fără să manifeste nici o înclinaţie în acele domenii.

Poate că mulţi nu vor vedea nimic rău în asta. Pe de o parte e interesul facultăţilor să aibă cât mai mulţi studenţi, pentru că asta înseamnă mai mulţi bani din taxe, iar pe de altă parte e dreptul fiecăruia să studieze, dar ştiţi ce se întâmplă? După finalizarea studiilor, pe piaţa muncii nimănui nu-i pasă că tu ai urmat facultatea din pasiune, că eşti „făcut” pentru asta, nu se vor uita nici măcar la notele cu care ai terminat, ci vei concura de la egal la egal cu cei care sunt „făcuţi” pentru altceva, dar au făcut şi ei o facultate ca să nu stea acasă şi de cele mai multe ori vei pierde lupta. Şi ne mai mirăm de ce totul merge prost în ţara asta?

Mărturisesc că atunci când am început facultatea am fost dezamăgit. Mă aşteptam ca facultatea să fie ceva „exclusivist”, nu din punctul de vedere al condiţiei materiale, binenţeles, ci din punct de vedere intelectual. Dar am ajuns la concluzia că numai cine nu vrea nu face facultate.

Facultatea nu mai este o realizare ca altădată, acum a devenit un fenomen de masă. E trist, dar cu ocazia asta am înţeles că nici a fi profesor nu e o mare „realizare”, cum îmi imaginam eu, ba dimpotrivă. Chiar aveam o vorbă între noi studenţii: „e bine şi profesor decât nimic”. Chiar aşa, pentru că acel modul special era urmat de obicei ca „plan b” în cazul în care nu am găsi nimic altceva pe piaţa muncii mai „atrăgător”. Şi logic că cei care s-au orientat în această direcţie nu au fost cei mai buni, ci acei „insuficient” de buni pentru a face orice altceva mai avantajos din punct de vedere profesional. Îmi vine să râd ironic când mă gândesc la acei profesori din generaţii mai apropiate de noi care „ne cerşeau” respectul dând de înţeles că a fi profesor este ceva care nu este la îndemâna oricui. Am tot respectul pentru „adevăraţii” profesori, să nu se înţeleagă altceva, vorbesc doar din propria mea experienţă.

Cu toţii luptăm cu „sistemul”, iar învăţământul este primul inamic de acest gen cu care intrăm în contact. Cea mai mare greşeală în această luptă e să-ţi faci aşteptări, să crezi că dacă vei juca „fair” (fără mită unde „trebuie” şi fără „pile”), dacă te vei baza doar pe tine, nu se poate să nu ieşi „învingător”. Dacă vei crede asta, s-ar putea să fii făcut K.O. când ţi-e lumea mai dragă.

3911393_460s

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Lupta cu sistemul

  1. peapetulburi zice:

    Recomand filmul „Detachment” referitor la conditia profesorului, in caz ca nu l-ati vazut. Oricum, e un sistem cu un lant atat de mare al slabiciunilor, cum ar spune Caragiale, incat o astfel de lupta impotriva sistemului ar putea fi castigata numai dac-ar incepe toti oamenii sa gandeasca si sa se schimbe, iar orgoliile profesor – elev / student ar disparea.

  2. ilussoria zice:

    totusi eu cred ca daca studiezi ceva din pasiune si interest, poti sa iti faci un drum in viata indiferent de barierele sistemului. Astel de oameni, care fac un lucru din dragoste sunt ca uleiul in apa: intotdeauna se ridica deasupra celorlalti.

    • Teonymus zice:

      Se pot afirma sau nu. Dar nu trebuie să se bazeze pe asta, mai ales în România. Din păcate asta este realitatea, că nu degeaba se duce toată „crema” intelectuală a ţării în străinătate, iar cei care se încăpăţânează să rămână, trăiesc în mizerie.

      • ilussoria zice:

        cate genii nu au trait in mizerie? Dar se pare ca Lor nu le-a fost frica de ea, ci au acceptat-o (unii ) ca ai conditie de viata.”Saracia este mama vitrega a geniului” spunea cineva, ea il invata pe omul simplu multe lucruri ,pai ce sa mâi spun de geniu…

      • Teonymus zice:

        Şi ideea articolului meu era că nu e corect. Dar viaţa este de multe ori nedreaptă, aşa că nu ţine seama că e „corect” sau nu.

  3. Pingback: Bacalaureatul şi sindromul victimizării | Lumea lui Teonymus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s