Pedagogi de conjunctură

Lunile trecute, toată mass-media vorbea despre cazul „învăţătoarei şpăgare”, de parcă acest caz ar fi unic, nemaintâlnit în învăţământul românesc. Zâmbeam ironic când vedeam indignarea unora şi ascultam întrebările lor de genul: cum se poate aşa ceva? Sincer, numai dacă eşti „aerian” şi nu ştii în ce ţară trăieşti, te mai poţi lăsa surprins de astfel de ştiri. Şi asta pentru că întreg învăţământul românesc este „infectat” de corupţie. Fiecare şcoală are din păcate, măcar un exemplar din „specia” învăţătoarei şpăgare.

Dar n-am să mă leg în acest articol de corupţia unor „pedagogi”, ci de incompetenţa lor. Este inadmisibil să ajungi la catedră, dar să nu ai nici o tangenţă cu profesia de pedagog, s-o tratezi ca pe o meserie ca oricare alta, să nu pui deloc suflet şi să nu-ţi pese decât de ziua în care trebuie să-ţi ridici salariul. Dar dacă asta este inadmisibil, să mai foloseşti şcoala ca mod de eliberare a frustrărilor personale, este de-a dreptul scandalos.

Şi drumul meu s-a intersectat, din păcate, cu astfel de „pedagogi de conjunctură”. Am devenit chiar „expert” în detectarea lor. Parcă simt şi azi frustrările produse de aceşti incompetenţi, pentru că după ce că erau „paraleli” în comparaţie cu „pedagogii cu vocaţie”, erau chiar mai severi decât aceştia, de un exces de zel obraznic. Evaluările lor se făceau după nişte criterii care mie îmi scăpau. Nu ştiai de ce tu ai luat nota cutare, iar colegul alta, până ce nu-ţi cădea fisa: „notele erau pe ochi frumoşi”, pe simpatii şi antipatii. Numai aşa aveau o logică.

Era vai de tine dacă un astfel de „prădător” prindea „ciudă” pe tine. Iar eu însumi am avut ghinionul să păţesc asta din motive care îmi scapă. Dar am reuşit să ies elegant din astfel de situaţii penibile, pentru că îmi păstram cumpătul. Ce aş fi putut să fac? Să risc să primesc gratuit note de 3 sau să mi se scadă nota la purtare din cauză că „am îndrăznit” să cer explicaţii? Am învăţat că cea mai bună armă cu astfel de „prădători” este să-i ignori. Şi în cazul meu chiar a dat roade. Apropo, cu ocazia asta am învăţat şi o regulă „de bază”, şi anume că dacă vrei să-ţi fie bine, nu cumva să-ţi contrazici profesorul, pentru că el are întotdeauna dreptate. Aviz celor care mai sunt prin şcoli.

Anii au trecut şi mi-ar plăcea să dau timpul înapoi doar ca să le spun câteva acestor „profesori”. Să le spun că şcoala nu este o puşcărie şi nici o armată, aşa că vrem să fim trataţi ca atare. Piaţa muncii este mare, dacă nu le place meseria de profesor, să se reprofileze. Nu-i vinovat nimeni că visul lor a fost altul şi a trebuit să ajungă într-un colţ de ţară pentru a-şi „irosi” anii cu nişte „ingraţi”. În orice caz, nu sunt vinovaţi aceşti „ingraţi”.

Nu mai ameninţaţi, nu mai terorizaţi şi nici să nu vă mai bateţi joc de nişte copii nedreptăţindu-i. Ecusonul de profesor nu vă dă dreptul să vă comportaţi ca nişte tirani. Şi mai ales, nu ne mai cerşiţi respectul. Sincer, sunteţi penibili! Un om vrednic de respect nu-l va cerşi niciodată, ci-l va câştiga. Aşa că, dacă ţineţi atât de mult ca să fiţi respectaţi, câştigaţi-ne respectul mai întâi.

Fiţi oameni de la care să avem ce învăţa mai înainte de a învăţa toate celelalte lucruri din materia pe care o predaţi…

aVOZzRw_700b

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la Pedagogi de conjunctură

  1. Cristina zice:

    Asa ceva nu se intimpla la scoala mea 😉

    • Teonymus zice:

      Fiindcă am dus o discuţie care nu a fost deloc constructivă, ba dimpotrivă, am ales să şterg acele comentarii. Aţi fost corectă cu mine şi sunt şi eu corect cu dvs. şi îmi retrag cuvintele cu privire la „fundamentalismul” vostru. Tot ce aţi spus sunt părerile dvs. şi vi le respect.

  2. peapetulburi zice:

    Parca mi-am recitit anii de scoala, pacat ca partea cu indiferenta am citit-o tocmai acum, cand termin liceul. Oricum, probabil ca tot n-as fi respectat-o si as fi dorit sa fi iesit de pe bancile scolii la fel de mandru ca acum, stiind ca n-am tacut atunci cand m-am simtit neindreptatit, chiar daca acest lucru mi-a adus cu sine note de 2 sau 3.

    • Teonymus zice:

      În cazul meu, nu avea sens. Oricum nu aveam dreptate din start, aşa că la ce bun? Să stau apoi la mâna lor, să mă umilesc, ca să primesc o medie de trecere, care s-ar fi stricat din cauza unor note obţinute aiurea?

      • peapetulburi zice:

        In opinia lor, nu aveai dreptate. In opinia ta, cred ca aveai dreptate, nu ?

      • Teonymus zice:

        În opinia lor, nimeni în afară de ei nu avea dreptate din start. Obiectiv vorbind însă, eu aveam dreptate. Dar de obicei asta contează mai puţin într-un învăţământ conservator.

      • peapetulburi zice:

        Sunt de-acord. De aceea, privesc cu mare scepticism cele spuse mai sus de doamna/domnisoara Cristina.

      • Cristina zice:

        Ce anume determina scepticismul dvs?

      • peapetulburi zice:

        In cei 12 ani de scoala, ani pe care i-am petrecut in doua licee, cele vazute m-au determinat sa devin sceptic. Nu intrevad o schimbare brusca a sistemului educational din Romania si tocmai de aceea am ramas putin mirat, citind cu cate lejeritate ati spus ca la dumneavoastra nu se intampla acest lucru.

        Nu cunosc scoala/liceul sau ce detineti dumneavoastra, dar in cazul in care este unul privat, discutia nu cred ca-si are rostul. Obiectul discutiei, cel putin in opinia mea, este invatamantul de stat, invatamantul care este accesibil oricui. Degeaba avem scoli private excelente pentru ca parintii care-si trimit copiii la scoli private isi pot permite oricum si platirea meditatiilor, in cazul in care copiii lor ar fi fost elevi in invatamantul de stat. 🙂

      • Cristina zice:

        Scoala mea este acasa. Eu directionez educatia copiilor mei, deci nu ii supun acestor forme de oameni care isi spun „profesori”. Iar aici nu este vorba de bani, sau este vorba atunci cind preferi banii in locul educatiei.

  3. peapetulburi zice:

    Reblogged this on Pe Ape Tulburi and commented:
    O trecere in revista a anilor de scoala extrem de precisa, cel putin in cazul meu.

    • Teonymus zice:

      Din păcate, deşi văd că faci parte dintr-o generaţie mai tânără. Nu se întrevede schimbarea la orizont…

      • peapetulburi zice:

        Macar noi sa fim schimbarea, cei care am inceput sa ne detasam de tot ceea ce ne este impus sa gandim. Treptat, sper ca se va schimba si sistemul nostru de invatamant, chiar daca nu exista interes in a se face acest lucru.
        Cu cat un popor devine mai destept, cu atat va fi mai greu de controlat…

      • Teonymus zice:

        Dacă devine mai deştept, că dacă privesc ce se dă la televizor şi apoi „ratingul”, consider că sunt slabe şanse. Dar speranţa moare ultima.

      • peapetulburi zice:

        Sincer sa fiu, la ce sa se uite cand sunt in proportie de 90% numai mizerii ? Nu mai pun la socoteala si faptul ca posturi precum Discovery sunt scoase din grila, fiind inlocuite de cu totul altceva decat ar fi trebuit.
        Solutia ar fi cea spusa de Raku: „aprinde televizorul si lasa-l sa arda !”.

      • Teonymus zice:

        Da, chiar aşa. Bună asta cu aprinderea televizorului 😀 .

  4. Irene Neda zice:

    Ai pus degetul exact pe rana care doare cel mai tare pentru un popor… învăţământul, educaţia celor care, peste un timp, vor trebui să gestioneze acestă ţară… Din păcate, lucrurile nu merg bine, deşi, aşa cum concluzinai într-o postare precedentă, „Domnul Trandafir” încă există! Oare ce ne învaţă istoria, dragă Teo, legat de acest aspect, al educaţiei prin şcoală?…Şi mă gândesc acum doar la civilizaţia romană, la grecii antici…

    • Teonymus zice:

      În învăţământ am întâlnit şi bune şi rele, şi pedagogi cu vocaţie şi pedagogi de conjunctură. E drept că balanţa înclină de obicei spre cele rele, dar câtă vreme mai este măcar un bine, asta înseamnă că mai există speranţă.
      Învăţământul public este de dată mai recentă în istorie, dar cu toate defectele sale, consider că a făcut bine omenirii. Cel puţin a ridicat nivelul alfabetizării şi asta e o realizare în sine dacă priveşti în trecut.
      Cât despre mine, învăţământul public mi-a oferit şansa să studiez, să mă dezvolt intelectual. Fără el, cel mai probabil nu aş fi avut nici o şansă. Şi pentru asta trebuie să fiu recunoscător.

  5. Irene Neda zice:

    Da, Teo, sunt de acord că mai există speranţă! Există, atâta vreme cât văd, prin tine, că nu toţi tinerii sunt agramaţi, că sunt încă tineri care citesc, tineri care vor să ştie, vor să evolueze sau, de fapt, să se descopere pe ei înşişi, să iasă din latenţa şi paralizia ce încep să cuprindă societatea…

  6. Irene Neda zice:

    Îmi pare rău că, în enumerarea pe care ai făcut-o, a pedagogilor cu vocaţie, nu am regăsit şi profesorul de geografie…

    • Teonymus zice:

      Doamna profesoară de geografie din şcoala generală a fost OK, persoană foarte pasionată de geografie. Ar fi trebuit să o pun şi ea în rândul „pedagogilor cu vocaţie”. Pe mine unul nu m-a atras geografia, ci întotdeauna am preferat istoria, dar într-adevăr, dumneaei face parte din rândul „pedagogilor cu vocaţie”.
      În schimb, cea din liceu, deşi era o persoană foarte corectă, nu era la fel de bine pregătită. Mai mult a trebuit să învăţ singur. Dar am avut o experienţă neplăcută cu ea care s-a încheiat cu o notă mică în catalog 🙂 . Păcat, fiindcă în rest nu am ce să-i reproşez ca om.

  7. ilussoria zice:

    Da, a fi pedagog implica tact, aptitudine si competenta. Cel putin asa ne-au invatat profesorii in primul an de facultate ,pe mine si colegii mei. M-am mirat sa vad atat de Mult inscrisi la Stiinte ale educatiei, într-o societate in care a fi profesor,clar nu mâi e la moda..si Mult mai mirata si trista am fost cand am constatat ca multi din ei abia si-au scos nota de trecere la examene. Multi sustin sus si Tare ca le plac copii ,dar Oare e de ajuns ca sa fii un bun pedagog? Altminteri poti fi babysitter. Sincer, e greu sa devii un bun pedagog,dar cred ca se merita. A educa implica o responsabilitate uriasa, pentru ca trebuie sa fii un bun exemplu, sa ai rabdare, talent, si tact pe langa marea suma de cunostinte. Dar ,lasa, ca o sa va schimb eu curricula si metodologia cand o sa termin facultatea :)) glumesc, e groaznic sa iti prinzi urechile printre programele scolare…

  8. Pingback: Despre incompetenţă | Lumea lui Teonymus

  9. Pingback: Bacalaureatul şi sindromul victimizării | Lumea lui Teonymus

  10. Pingback: Toamna se numără bobocii… | Lumea lui Teonymus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s