Pedagogi de conjunctură

Lunile trecute, toată mass-media vorbea despre cazul „învăţătoarei şpăgare”, de parcă acest caz ar fi unic, nemaintâlnit în învăţământul românesc. Zâmbeam ironic când vedeam indignarea unora şi ascultam întrebările lor de genul: cum se poate aşa ceva? Sincer, numai dacă eşti „aerian” şi nu ştii în ce ţară trăieşti, te mai poţi lăsa surprins de astfel de ştiri. Şi asta pentru că întreg învăţământul românesc este „infectat” de corupţie. Fiecare şcoală are din păcate, măcar un exemplar din „specia” învăţătoarei şpăgare.

Dar n-am să mă leg în acest articol de corupţia unor „pedagogi”, ci de incompetenţa lor. Este inadmisibil să ajungi la catedră, dar să nu ai nici o tangenţă cu profesia de pedagog, s-o tratezi ca pe o meserie ca oricare alta, să nu pui deloc suflet şi să nu-ţi pese decât de ziua în care trebuie să-ţi ridici salariul. Dar dacă asta este inadmisibil, să mai foloseşti şcoala ca mod de eliberare a frustrărilor personale, este de-a dreptul scandalos.

Şi drumul meu s-a intersectat, din păcate, cu astfel de „pedagogi de conjunctură”. Am devenit chiar „expert” în detectarea lor. Parcă simt şi azi frustrările produse de aceşti incompetenţi, pentru că după ce că erau „paraleli” în comparaţie cu „pedagogii cu vocaţie”, erau chiar mai severi decât aceştia, de un exces de zel obraznic. Evaluările lor se făceau după nişte criterii care mie îmi scăpau. Nu ştiai de ce tu ai luat nota cutare, iar colegul alta, până ce nu-ţi cădea fisa: „notele erau pe ochi frumoşi”, pe simpatii şi antipatii. Numai aşa aveau o logică.

Era vai de tine dacă un astfel de „prădător” prindea „ciudă” pe tine. Iar eu însumi am avut ghinionul să păţesc asta din motive care îmi scapă. Dar am reuşit să ies elegant din astfel de situaţii penibile, pentru că îmi păstram cumpătul. Ce aş fi putut să fac? Să risc să primesc gratuit note de 3 sau să mi se scadă nota la purtare din cauză că „am îndrăznit” să cer explicaţii? Am învăţat că cea mai bună armă cu astfel de „prădători” este să-i ignori. Şi în cazul meu chiar a dat roade. Apropo, cu ocazia asta am învăţat şi o regulă „de bază”, şi anume că dacă vrei să-ţi fie bine, nu cumva să-ţi contrazici profesorul, pentru că el are întotdeauna dreptate. Aviz celor care mai sunt prin şcoli.

Anii au trecut şi mi-ar plăcea să dau timpul înapoi doar ca să le spun câteva acestor „profesori”. Să le spun că şcoala nu este o puşcărie şi nici o armată, aşa că vrem să fim trataţi ca atare. Piaţa muncii este mare, dacă nu le place meseria de profesor, să se reprofileze. Nu-i vinovat nimeni că visul lor a fost altul şi a trebuit să ajungă într-un colţ de ţară pentru a-şi „irosi” anii cu nişte „ingraţi”. În orice caz, nu sunt vinovaţi aceşti „ingraţi”.

Nu mai ameninţaţi, nu mai terorizaţi şi nici să nu vă mai bateţi joc de nişte copii nedreptăţindu-i. Ecusonul de profesor nu vă dă dreptul să vă comportaţi ca nişte tirani. Şi mai ales, nu ne mai cerşiţi respectul. Sincer, sunteţi penibili! Un om vrednic de respect nu-l va cerşi niciodată, ci-l va câştiga. Aşa că, dacă ţineţi atât de mult ca să fiţi respectaţi, câştigaţi-ne respectul mai întâi.

Fiţi oameni de la care să avem ce învăţa mai înainte de a învăţa toate celelalte lucruri din materia pe care o predaţi…