Dintre toate epocile istorice, antichitatea m-a atras cel mai mult. Cursurile de istorie antică din facultate au fost un deliciu pentru mine. Dar trebuie să recunosc că în multe cazuri au constituit mai degrabă o aprofundare a cunoştinţelor pe care le deţineam deja. Da, trebuie să recunosc că aveam un avantaj mare faţă de colegii mei, pentru că citisem Biblia, unul dintre cele mai importante izvoare istorice pentru această epocă.
Mesopotamia, cu civilizaţiile care s-au succedat pe teritoriul ei (Sumer, Asiria, Babilon ş.a.), Egiptul, în frunte cu dinastiile de faraoni, statul evreu antic, China antică, Grecia antică, Roma antică, toate aceste civilizaţii au o poveste pe care o aflăm din urmele lăsate de timp, din izvoare istorice. Deci, această poveste este un fel de „puzzle”. Chiar şi astăzi arheologii continuă să mai descopere „piese”, iar curiozitatea ne este mereu stârnită de lumea omului antic.
Astăzi vă propun să dăm o „raită” în antichitate. Iar pentru ca această „călătorie” să fie mai uşoară, am ales să ataşez cea mai veche compoziţie muzicală scrisă, păstrată intactă până astăzi. Este vorba despre „Hurrian Hymn no.6”. Textul acestei piese a fost desoperit în anii ’50 în oraşul sirian Ras Shamra, în ruinele palatului din oraşul antic Ugarit. Tăbliţele, peste care era imprimat cu caractere cuneiforme, au fost datate în jurul anului 1400 Î.Hr..
Sursa photo: amaranthpublishing.com
Îmi place mult acest cântec, mai ales versiunea lui Malek Jandali, şi sper să vă placă şi vouă măcar una din cele 3 interpretări ataşate. Deci, „călătorie” plăcută! 🙂 Şi nu uitaţi sfatul dat şi în celelalte dăţi: dacă mă întâlniţi şi pe mine în acea lume în care vă va duce acordurile acestui cântec, să nu-mi aduceţi aminte că trebuie să mă întorc acasă 😀 .
Bun gasit! interesant ca s’a pastrat!O ascult pentru prima data, multumesc!
Cu plăcere! Sper să vă placă! 🙂
Ne place. :)))
Mă bucur! 🙂
si versurile?
Aveţi mai multe informaţii aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Hurrian_songs 🙂 .
Ok, multumesc!
Cu plăcere! 🙂
Pingback: Muzica- un “portal” către alte lumi (4): civilizaţia chineză | Lumea lui Teonymus