La psiholog

-Bună ziua, domnule psiholog! zise un tânăr zâmbind.
-Bună ziua! Luaţi loc! îl pofti psihologul pe fotoliul din faţa sa.
Tânărul se aşeză tacticos, apoi se lăsă pe spate ca şi cum ar fi fost la el acasă.
-Ştiţi cine sunt eu? îl întrebă în cele din urmă pentru a rupe tăcerea care s-a lăsat între ei.
-Ar trebui să ştiu? zâmbi psihologul.
-Poate că da, poate că nu. De „doamna cu coasa” aţi auzit? Izbucni într-un râs zgomotos. Domnule, continuă tânărul, dacă am apreciat ceva la oameni, am apreciat umorul. Trăiţi o nenorocită de viaţă, plină numai de durere şi suferinţi şi tot mai aveţi puterea să râdeţi. Râdeţi de voi, de soartă, râdeţi de toţi şi de toate. Până şi de mine râdeţi. E drept că eu sunt cel care râde la urmă, dar nu pot să spun că nu aveţi haz.
Se vedea că tânărul se afla într-o dispoziţie bună, dar psihologul nu schiţase nici un zâmbet. A observat şi pacientul asta şi-l întrebă:
-Credeţi că sunt nebun?
-Eu nu cred nimic, zâmbi în sfârşit psihologul. Nu este treaba mea să vă judec, ci să vă ascult, să vă las să vă descărcaţi sufletul. Să vă ajut să vă eliberaţi astfel de orice vă apasă.
Psihologul se gândi că a fost prea serios cu pacientul său şi încercă să intre în jocul acestuia:
-În orice caz, ştiţi, noi oamenii ne-am obişnuit să ne imaginăm moartea ca pe o femeie. Dar uite că eu am în faţa mea un bărbat tânăr şi chipeş.
-Misoginilor, râse tânărul. Eu nu sunt nici bărbat, nici femeie. Pentru această şedinţă am ales totuşi să mă prezint aşa cum mă vedeţi. Am vrut şi eu să simt cum e să fii un bărbat tânăr, frumos şi puternic.
-Şi cum e?
Nasol, râse iar tânărul. De fapt, a fi om în general e nasol
-Hei, protestă psihologul, avem şi noi zile mai bune.
-Zile? Zile spuneţi? Dacă aveţi şi astfel de momente, nu sunt decât nişte clipe nenorocite. Ascultaţi-mă pe mine, sunt doar nişte clipe nenorocite care nu merită preţul pe care-l plătiţi pentru ele. Nu merită…
Psihologul a observat că riscă să intre într-o polemică inutilă şi cum timpul şedinţei era limitat şi simţind că pacientul său s-a pregătit până acum pentru a intra în subiect, îl întrebă:
-Ce vă aduce la mine? Ce vă apasă? Ce vă nemulţumeşte?
-Tocmai asta mă nemulţumeşte. Dacă aţi fi văzut dvs. câtă suferinţă am văzut eu până acum, câte lacrimi, câtă durere, cred că aţi fi înnebunit de mult. Şi cine credeţi că opreşte aceste suferinţe, cine le curmă? Eu, da eu! Şi îmi este cineva recunoscător pentru asta? Da’ de unde! Atâtea resentimente faţă de mine, atâta ură, atâtea blesteme… Fiere, asta este băutura pe care mi-o daţi să beau în fiecare zi, în fiecare oră, în orice minut…
Tânărul se aprinse serios. Chiar i se făcu sete. Luă paharul de pe masă şi-l sorbi dintr-o înghiţitură, apoi continuă:
-Domnule psiholog, spuneţi dvs. unde greşesc eu! Pe cei buni îi aduc într-un loc mai bun, demn de ei, iar de cei răi vă scap. Spuneţi-mi unde greşesc?
Psihologul îşi dădu ochelarii jos, se uită pe geam, apoi îşi întoarse privirea spre pacientul său şi-i spuse:
-Puneţi-vă şi dvs. în locul nostru. Nu noi am cerut să ajungem aici. Ne naştem şi dintr-odată ne trezim în această lume. E o lume de suferinţă, într-adevăr, avem dureri, este adevărat. Dar aşa a fost să fie, să ajungem aici şi trebuie să trăim. Şi cu vremea ne obişnuim cu această viaţă, ajungem chiar să o iubim. Da, iubim până şi suferinţele şi durerile ei. Le iubim! Şi după ce am ajuns în stadiul acesta, dintr-odată, la fel cum am ajuns aici, trebuie să plecăm şi ne este greu. Încercaţi să ne înţelegeţi…
-Nu, nu vă înţeleg. Trebuie să ai ceva la cap ca să ajungi să iubeşti biciul care te loveşte în spate…
Se lăsă tăcerea. Psihologul s-a ridicat şi s-a dus la fereastră să privească păsările care s-au aşezat pe crengile copacului din faţa cabinetului său. Fără să se întoarcă, îi spuse pacientului său:
-Apoi, dvs. nu luaţi în calcul că mulţi nu sunt pregătiţi pentru marea întâlnire
-Nu sunt pregătiţi? întrebă revoltat tânărul. Încă de când se nasc îi trec în agendă. O viaţă întreagă le-a fost dată să se pregătească. De ce nu se pregătesc?
-E uşor să vorbeşti astfel, zâmbi amar psihologul, când tu nu cunoşti moartea.
-Dar cine a zis că eu sunt nemuritor? După ce îmi voi încheia misiunea, eu nu voi mai fi. Dar mă vedeţi pe mine că mi-e frică de acel moment, oare arunc eu blesteme către Cel care a rânduit astfel lucrurile? Nu, eu îmi accept soarta şi nu-mi pun întrebări fără rost.
-Chiar nu vă puneţi nici o întrebare despre lucrurile care nu vă privesc? se arătă vizibil curios psihologul.
Tânărul păli. Până la urmă recunoscuse:
-Şi eu îmi mai pun câteodată întrebări. De pildă, odată m-am întrebat de ce sunt trimis să iau viaţa celor care abia au primit-o. Abia au ajuns aici şi sunt chemaţi înapoi. De ce? Dar credeţi-mă, mai înţelept decât Cel de Sus nu este nimeni! Ştie El de ce!
-Vedeţi, zâmbi psihologul, şi noi ne întrebăm, dar până la urmă recunoaştem înţelepciunea lui Dumnezeu.
-Nu, nu încercaţi să mă faceţi să vă înţeleg, pentru că nu am cum. Pur şi simplu nu pot să înţeleg de ce nu puteţi să vă dezlipiţi de mocirla acestei lumi. Orice frumuseţe aţi avea aici, orice bucurii, toate sunt zero pe lângă cele din lumea în care vă duc eu. Dar voi aţi vrea să trăiţi veşnic în acest noroi. Nu vă înţeleg…
Psihologul se gândi o clipă şi apoi îl întrebase pe pacient:
-Oare aţi simţit vreodată cum e să te trezeşti în fiecare zi şi cea de lângă tine, pe care o iubeşti mai presus de orice pe lume, să-ţi spună „bună-dimineaţa”? Aţi simţit vreodată cum e să vii de la serviciu şi copiii să-ţi sară în braţe de bucurie că ai venit în sfârşit acasă? Oare aţi simţit cum e să semeni pământul şi să-l munceşti, iar toamna să vezi rodul mâinilor tale? Aţi simţit cum e să priveşti în fiecare an cum natura se îmbracă în straie atât de frumoase pentru tine, un muritor? Oare aţi simţit toate aceste lucruri?
-Nn..u, recunoscu acesta.
-Atunci nu veţi putea niciodată să ne înţelegeţi…
-În fine, zâmbi tânărul. Cred că şedinţa de azi s-a sfârşit, nu-i aşa?
Psihologul s-a uitat la ceas şi văzu că într-adevăr timpul alocat acestei întâlniri s-a încheiat.
-Presupun că realizaţi, zise pacientul puţin încurcat, că nu am venit la dvs. doar ca să-mi plâng de milă.
Faţa psihologului păli, dar îi răspunse la fel de calm:
-Mi-am dat seama încă din momentul în care mi-aţi păşit pragul.
-Şi sunteţi pregătit?
-De o săptămână am avut această presimţire şi m-am pregătit. Totul este în ordine.
-Vedeţi. Cineva acolo sus vă iubeşte. V-a anunţat din timp pentru această întâlnire.
-Da…
Tânărului i se părea că psihologul ezită şi-i spuse:
-Dacă nu sunteţi pregătiţi, puteţi face o cerere la Cel de Sus. N-ar fi prima dată dacă aş fi întors din drum.
Dar psihologul a respins din start acest sfat:
-De atâtea ori l-am chemat pe Dumnezeu la mine şi El a venit de fiecare dată. Cum aş putea eu acum să-I refuz chemarea?
Acest răspuns i-a plăcut peste măsură tânărului, dar nu a lăsat să se vadă acest lucru şi a continuat:
-Dar aveţi doar 40 de ani. Aveţi o soţie încă tânără, copii mici. Au nevoie de tine. Cine va avea grijă de ei după ce dvs. nu veţi mai fi?
O lacrimă se scurse pe obrazul psihologului, dar o şterse repede:
-Cel ce a avut grijă de noi până acum, va avea grijă de ei şi de acum înainte. Şi o va face mai bine decât aş putea-o face eu în zeci de vieţi. Eu am încredere în El…
Tânărului îi era greu să-şi ascundă admiraţia. Se fâstâci, luă paharul gol în mână, se jucă cu el şi-l reaşezase pe masă. În final se ridică şi spuse:
-Atunci, dacă totul e în ordine cred că a venit timpul să plecăm.
L-a luat de mână pe psiholog şi au ieşit pe hol. Au mers câţiva metri, până când a apărut în faţa lor o lumină atât de puternică încât nu se mai vedea în jurul lor decât un alb strălucitor. Tânărul a dat drumul mâinii psihologului şi scoase din buzunarul de la piept nişte ochelari fumurii. Văzuse această lumină de miliarde de ori şi ştia că este inutil să încerci să o atenuezi cu ceva, dar tot îşi puse ochelarii pe nas, aşa de amorul artei.
Îl privi pe psiholog şi aproape nu-l recunoscuse, parcă era un altul. Faţa sa radia de fericire şi întregul lui trup strălucea. Îl invidia… Da, învidia un om şi nu era prima dată când făcea acest lucru. Se depărtă puţin şi îl privi pe psiholog până când acesta se contopi cu acea lumină şi se făcu nevăzut.
Lumina dispăruse şi ea de ceva vreme, dar tânărul nu se mişcase din loc. În final, îşi dădu ochelarii jos şi-şi spuse cu admiraţie:
-A trăi frumos e o artă, dar a muri frumos e o capodoperă…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Creaţii literare, Dialoguri și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la La psiholog

  1. ionelaandrei zice:

    Tare frumos. Felicitări! (:

  2. Marian zice:

    Toata vorbaraia aia iti apartine ? Atata polologhie pentru …un soricel ? Intr-adevar , ai mare dreptate : ” a trai frumos e o arta ” insa , de unde ai scos chestia cu ” a muri frumos e o capodopera ” ? Moartea-i hada , moartea-i urata indiferent cand iti vine sorocul . ce , ai revazut de curand chestia aia numita ” Intalnire cu Joe Black ” ? Chiar daca Moartea ar semana cu ….pamela Anderson si ….mi-ar fi scarba d e a . Scarba zic si nu teama deoarece , teama ai este omului doar d e necunoscut iar eu cel putin , stiu ca ” nimic nu este dincolo , caci morti sunt cei muriti ” . Mai stiu si ca Moartea este o incetare a functiilor metabolice , si-n urma acestei opriri ….intervine procesul d e autodistrugere al corpului prin putrefactie . Ai avut ocazia sa vezi vreun om murind sau ….mort de minim doua trei zile ? Nu ma-ndoiesc d e faptul c-ai avut ocazia sa vezi asa ceva si atunci , te-ntreb eu ….unde vezi dumneata ….capodopera , cum poti sa spui ca s e poate muri frumos ? Are vreo importanta ca mori spulberat d e incarcatura exploziva lasata de un dement , ca mori cu creierii imprestiati de glontul unei arme sau ca mori otravit cu cianura ori atarnand la capatul unei funii ? Tot moarte este si tot urata deci …sincer sa fiu chiar nu-i vad frumusetea …acestei ” doamne ” sau a actului de a da „ortul ” vreunui barcagiu care sa te treaca Stixul . Mai ales asta din urma, cel putin asta ma scoate din pepeni : cum frate chiar si mort trebuie sa platesti pentru ….placerea de-a muri !?!

    • Teonymus zice:

      Eu am scris, dar nu am pretenţia că sunt primul care a gândit astfel lucrurile. Cât despre „Întâlnire cu Joe Black”, mi-a scăpat filmul deşi a rulat de foarte multe ori la TV 🙂 .
      „A muri frumos e o capodoperă” a spus-o „tânărul”, nu eu 😀 .
      Deşi nu sunteţi ateu, văd că vă apropiaţi în concepţii când afirmaţi cuvinte de genul „nimic nu este dincolo”. Dar dacă este? Ce ai de pierdut să crezi că este? Nimic. În schimb, ce ai de pierdut dacă nu crezi? Poţi avea de pierdut totul. Dar nu-mi aparţine mie acest raţionament, ci lui Pascal şi cred că-l cunoaşteţi destul de bine 🙂 .
      Există în Biblie un adevăr şi anume că mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul său (prima parte a versetului din Eclesiastul 7:8). Deci, cum mori poate conta mai mult decât felul cum trăieşti. Un exemplu biblic în acest sens este tâlharul de pe cruce. Deci, se poate spune, din anumite puncte de vedere, că „a trăi frumos e o artă, dar a muri frumos e o capodoperă”. Dar nu mai insist pe această direcţie că o să mă acuzaţi iar de fundamentalism şi nu-mi place 😀 .
      Da, se poate muri urât şi se poate muri şi frumos, şi aici mă refer la felul cum „primeşti” moartea. O poţi primi senin sau vei fi obligat să o primeşti cu forţa, cu împotrivire fără rost. Dar asta e părerea mea şi după cum aţi observat, sunt mai idealist din fire 😀 .

      • Marian zice:

        Am intalnit in viata mea multi indivizi care a-si facusera din modul de viata o virtute , traind ca sfintii sau macar aproximativ deoarece …nimeni nu stie inca cum reusesc s a traiasca sfintii cu atatea obligatii ! Am cunoscut d e asemenea un tip { artist de revista era ” meseria ” lui } , ce si-a petrecut intreaga viata incercand sa infrumuseteze …. viata altora . Ce dovada mai buna , ca omul respectiv si-a trait viata frumos , ca o arta , doresti in afara de asta ? In fata mortii iminente insa , omul nostru a ” sarit peste rand ” cum se spune si ….si-a prelungit viata , iar cel sau , cei ce l-au ajutat sa faca asta , s-au bazat pe faptul ca , viata unui artist este infinit mai pretioasa decat a unui anonim oarecare . S-au nascut dispute la aflarea acestui fapt si atunci cunostinta mea si nu numai el , au iesit ” la rampa ” , cu niste declaratii atat d e uluitoare incat ….pana si pe cei mai cinici oameni i-ar fi facut sa se cruceasca . Mai este nevoie sa-ti spun ca-n viziunea mea acesta nu este chiar ” rolul ” pe care artistul respectiv nu l-a transformat intr-o capodopera ? ” Se poate muri si frumos ” si nu te referi la modul in care primesti moartea ….Am cunoscut o persoana ce la 85 d e ani , cand se ” scapa ” pe ea , cand uitand ca nu are haine pe ea iesea pe strada si in 90 % din cazuri nu stia ce s e intampla cu ea { avea acea boala cumplita numita Almzaihmer , iar in ultima perioada deja trecuse la dementa } , isi dorea moartea ca sa scape d e rusinea de a fi ajuns cum a ajuns , si-si dorea aceasta moarte in fiecare secunda ….In momentul cand aceasta { DOAMNA MOARTE } a venit asupra ei….a inceput s a planga implorand , nu stiu cui ….viata ! Sa nu incerci sa-mi spui ceva deoarece respectiva persoana era ….mama mea . Deci , fara suparare , ai vorbit vorbe onorabile Teonymus !

      • Teonymus zice:

        Sunt cazuri şi cazuri. Dvs. aţi adus un caz personal. Nimic de spus. Dar aşa poate să aducă altcineva cazuri prin care îmi poate confirma că se poate muri şi „frumos”.
        Eu unul nu pot să vă aduc acum, la această oră, cazuri concrete din realitatea noastră contemporană, dar vă pot aduce din istorie, din Biblie. Despre patriarhi, de pildă, se spune că au murit „sătui de zile”, după o bătrâneţe fericită. Aşa înţeleg eu această expresie, înţeleg că „au murit frumos”.

      • zice:

        Draga Marian, un „liber cugetator” manifesta intotdeauna o libertate in gandire ce nu este ingradita de nicio prejudecata, cu atat mai mult de una fundamentala precum este cea privind viata de dupa moarte. Judecata ta privind modul cum au intampinat moartea alti oameni precum Alexadru Arsinel si mama ta nu aduce nici o lumina obiectiva asupra acestui fenomen natural al existentei ci doar arata ceva despre natura ta interioara. Si desi nu esti constient, viziunea asupra mortii are o mare importanta in constiinta vietii de dupa moarte. Iti doresc sa ai forta si vointa de a-ti elibera aceasta viziune de orice prejudecata si atunci poate vei cunoaste Intelepciunea in manifestarea a ceea ce omul numeste moarte.

        Draga Teo, ai mai cercetat coincidenta amintita la ultima noastra comunicare sau o lasi sa se stinga?

      • Teonymus zice:

        Nu am mai cercetat, dar nu o voi lăsa să se stingă. Dacă aş avea acea carte a lui Steiner, aş citi-o şi mâine, dar nu o am încă 🙂 .

  3. Marian zice:

    Onorate ….necunoscut { spun necunoscut deoarece …pana acum chiar n-am reusit , desii m-am laudat cu asta , sa-ti identific avatarul } si la fel de onorate Teonymus , aici chiar nu aduc in discutie caliatea mea d e liber cugetator . Pur si simplu vorbesc din vazute , din stiute { d e la locul faptei , ca sa ma exprim astfel } , din experienta ce-am capatat-o in viata si mai ales din pricina faptului ca depasind un anume numar d e ani….ma apropii cu pasi repezi { mult prea repezi dupa umila mea parere } d e intalnirea cu ….necunoscutul sau necunoscuta avand in vedere genul feminin al mortii . In urma cu vreo noua ani pe cand eram internat c-o viroza rebela la ” Marius Nasta ” { Institutul de pneumoftiziologie din Bucuresti } , am cunoscut un fost detinut politic . Acest om , pe cand era in inchisorile in care regimul de-atunci considerase ca-i bine sa-l ” reeduce ” si-a rugat moartea , si-a dorit moartea si chiar a incercat d e cateva ori s-o grabeasca ….pentru a scapa de chinuri , de dezumanizarea la care era supus . Si el era internat tot c-o ” viroza rebela ” insa ….in urma analizelor i-a fost descoperit un cancer pulmonar si-a fost ” redirectionat ” catre ” Fundeni ” unde …sa faca tratament cu citostatice sau cu ce mai aveau aia p-acolo eventual o interventie chirurgicala . Ma credeti sau nu ….la aflarea vestii { pe care medicii avand in vedere ca n-avea ” apartinator ” i-au spus-o sans fason } , omul a izbucnit in lacrimi . Plangea deoarece ….tocmai ai fusese recunoscuta in sfarsit d e catre autoritatile statului , calitatea d e fost detinut politic si …avea sa primeasca o pensie mai mare …comparativ cu cea pe care deja o primea si care ….putea fi numita in cel mai bun caz ajutor social . Nu stiu c e s-a mai intamplat cu el….medicii de acolo vorbeau intre ei ca …daca tipul va mai reusii s a mai traiasca cinci sau sase luni ….inseamna ca era norocos insa …chiar vi s e pare ca omul respectiv a avut o ….moarte frumoasa ? Am intalnit oameni care ” au vazut lumina ” si care dupa ce si-au revenit spuneau ca ” nu le mai este frica d e moarte deoarece fusesera acolo si vazusera ” asa incat …. Chiar si mama mea , dupa ce suferis e un preinfarct spunea asta insa ….a plans la final . Ma-ndoiesc ca vreunul dintre cei care ” au vazut lumina ” astepta moartea cu nerabdarea specifica unuia ce abia asteapta sa-si revada ….parintii . Intru de multe ori { fireste daca reusesc sa-mi aduc aminte cum sa-l gasesc } pe blogul acela destinat sfatuirii , consilierii celor ce-si doresc moartea si ….incearca sa si-o provoace . Fireste blogul respectiv este destinat descurajarii posibililor sinucigasi si eventual reintegrarii lor in lupta cu viata . Cateoadata mai dau si eu sfaturi , imi dau cu parera insa….chiar ma-ngrozeste aceasta apetenta a tinerilor in general , pentru suicid . Cum sa-ti doresti moartea …asta chiar n-am inteles-o niciodata si nu cred c-o voi intelege nici de-aci inainte ! Poate unde mie imi este draga viata cu toate necazurile si chinurile la care am fost supus de-a lungul anilor , poate dar , important este un lucru : viata este cel mai pretios dar de care beneficiaza vreo fiinta umana , dar pe care ca pe orice dar , il pretuiesti abia atunci cand nu mai este sau cand mai ai foarte putin din el . Un bun amic pe numele sau Constantin Crisan….pot spune c-a murit frumos , deoarece a murit in timpul operatiei pe cord la care era supus insa din cartea sa de ” bun ramas ” tiparita dupa deces ” Eseu despre moartea viguroasa ” …se vede cat d e mult iubea viata si mai ales cata teama ai era d e necunoscuta ce urma sa-l preia . Mie nu-mi place moartea { desii stiu ca este inevitabila } deoarece iubesc prea mult viata si in nici un caz deoarece mi-este teama ca voi da ochii cu ” careva ” care sa ma judece , si-n existenta caruia nu cred asa cum crezi dumneata stimate necunoscut sau dumneata onorate Teonymus si nici macar asa cum credea ” amicul ” Blaise Pascal ! Am ceva d e castigat ….poate , nu stie nimeni asta . Am ceva de pierdut….poate , nu stie nimeni asta . Sa nu te mire faptul ca tastez la ora asta insa….ma supara reumatismul groaznic si decat sa iau tratamentul recomandat pentru acesta boala , arhicunoscuta zeama d e clopot….mai bine lipsa sau cat mai tarziu posibil 😎 !

    • Teonymus zice:

      Aveţi experienţe de viaţă mai multe decât mine. Dar aveţi şi prejudecăţile dvs. aşa cum a spus mai sus şi (.) .
      Uitaţi, mi-am amintit despre un caz care s-a petrecut săptămânile trecute în aşezarea în care locuiesc eu. A murit un bătrân credincios. A prins şi al doilea război mondial, a trăit o viaţă completă, cu bune şi rele, dar fericită. Şi povestea familia că înainte să moară, nu se mai ridica din pat. Se mai trezea câteodată şi întreba, oarecum ciudat, dacă e data cutare. Evident, ai săi spuneau că nu şi să se liniştească. Ştiţi ce este curios? El a murit exact pe data despre care tot întreba. Şi nu e vrăjeală. Ai săi nu aveau de ce să mintă. Singura explicaţie este că, dat fiind că era foarte credincios, Dumnezeu i-a arătat cumva că va muri atunci. Şi oare credeţi că s-a împotrivit? Tot ai săi au zis că a murit zâmbind. Uitaţi un caz care demonstrează că se poate muri şi frumos.
      Tocmai de asta „a muri frumos este o capodoperă”, pentru că nu este ceva comun, pentru că este incredibil de greu.
      Cât despre sinucidere, chiar dacă unele culturi ca acea japoneză, obişnuiesc să o includă în categoria „morţii frumoase”, de fapt este una dintre cele mai urâte morţi. Nu are rost să o aducem în discuţie, nu aici.

  4. Marian zice:

    Sa-nteleg ca ” moartea frumoasa ” te pasioneaza , a ” murii frumos ” { adica sa faci din moartea ta o :” capodopera ” } , este un deziderat al dumitale ? Te anunt cu o placere de-a dreptul sardonica ca …. si aia ce-au deturnat niste avioane in 9/11 si-au produs capodopera ” vietii ” lor iar chestia asta au luat-o din ” traditia ” asiaticilor { a moderat cum le spun eu ….fara sa folosesc termenul peiorativ stiind ca asta iti poate aduce oarece ” mustrari ” din partea moderatorului } , pe care-i iubesti dumneata atat ! Probabil ca de aceia ai respecti atat d e mult , datorita modului cum mor 😉 chiar daca spui dumneata ca este vorba despre ” cele mai urate morti ” 😎 .

    • Teonymus zice:

      Moartea nu mă pasionează deloc. Viaţa în schimb, da 🙂 .
      Cât despre sinucidere, declar sus şi tare că ea este una dintre cele mai urâte morţi, dacă nu cea mai hidoasă dintre ele. Şi cu asta am spus tot. Poate voi aborda pe larg acest subiect într-o postare viitoare. Până atunci, consider că o astfel de discuţie nu-şi are locul aici.

  5. Pingback: Fotograful | Lumea lui Teonymus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s