Putin, spală putina din Ucraina!

Se pare că lucrurile scapă rău de sub control în Ucraina. Ieri, în urma „referendumului”, Crimeea a votat cu peste 95% alipirea la Federaţia Rusă. Dar Ucraina este „condamnată” să ţină cu dinţii de Crimeea. Dacă ar ceda acum, ar putea urma la rând regiunile pro-ruse din Est şi dacă Putin ar prinde astfel curaj, de ce nu, chiar întreaga Ucraină ar putea ajunge sub ocupaţie rusă.

Situaţia de acum din Ucraina nu vi se pare cunoscută? Exact aşa a procedat şi Hitler acum aproape 80 de ani. Sub acelaşi pretext, şi anume protejarea etnicilor din regiune, în 1938 Germania nazistă a anexat Regiunea Sudetă din Cehoslovacia. Ce a urmat după ştim cu toţii: Hitler a ocupat întreaga Cehoslovacie neîntâlnind nici o opoziţie din partea marilor puteri europene şi a încercat să formeze apoi o „Europă germană”.

Putin a fost chiar mai rapid decât Hitler, care a mai aşteptat puţin după Olimpiada de la Berlin din 1936. În schimb, nici bine nu s-au terminat jocurile olimpice de la Soci că Rusia a şi început marşul spre Vest. Evident, paralela este voit forţată şi ironică, dar asta nu înseamnă că pericolul nu există.

aPvXdMR_700b

adN2v2D_700b_v1

I-am auzit pe foarte mulţi care spuneau că Rusia are drept istoric asupra Crimeei, că a fost a ei înainte să devină parte a Ucrainei. Serios? De când este Crimeea a Rusiei? Abia în 1783 Crimeea devine parte a Imperiului Rus. A cui era înainte? Se afla sub protectorat otoman. Chiar am citit undeva că acordul prin care Imperiul Otoman ceda Rusiei Crimeea prevedea ca în cazul în care provincia îşi declară independenţa sau este transferată unei terţe ţări, Turcia are dreptul să ceară retrocedarea teritoriului. Şi diplomaţia de la Ankara chiar studiază serios acest aspect. Dar am o întrebare şi pentru turci? A cui era Crimeea înainte de a fi sub stăpânirea lor? Era a tătarilor, organizată sub formă de „hanat”. După acest principiu, oare au mongolii dreptul să ceară şi ei „retrocedarea” Crimeii? Dar a cui a fost Crimeea înainte de a fi ocupată de tătari? Dar…? Şi dacă ne tot afundăm astfel în istorie nu ajungem nicăieri.

Pe alţii, inclusiv pe Putin, i-am văzut că vin şi vorbesc despre un drept naţional al Rusiei faţă de Crimeea. Cu alte cuvinte, se cere respectarea voinţei naţionale a locuitorilor acestei regiuni. Putin a vorbit despre „precedentul Kosovo”. E drept, există din păcate acest „precedent”, dar Rusia a uitat un lucru important. În 1994, alături de SUA şi Marea Britanie, şi-a luat angajamentul să respecte independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei în schimbul cedării de către aceasta a armamentului nuclear pe care-l deţinea atunci. „Precedentul Kosovo” nu poate să anuleze acest angajament. Dar puţin îi pasă lui Putin de asta.

Poate că unii vor avea impresia că bat câmpii. Din păcate, situaţia este foarte gravă. Lucrurile pot degenera atât de rău încât s-ar putea ajunge la un nou război mondial cât de curând. Putin este inconştient. El nu se gândeşte că precedentul pe care-l face în Crimeea poate lovi chiar şi în Rusia. Acum i se pare corect ca etnicii ruşi din alte ţări ca Ucraina să-şi decidă soarta prin referendumuri, dar i s-ar părea corect ca în viitor şi etnicii altor ţări din Rusia să facă la fel? Pentru că asta face el acum, deschide „cutia pandorei”. Dacă Rusia poate să-şi impună voinţa prin forţă, de ce nu ar face-o şi alţii? De ce nu ar face la fel şi China, de pildă? Nu „le-ar strica” deloc insulele Senkaku. Până şi noi românii putem avea probleme de acest gen cu minoritatea maghiară. Şi uite cum lumea se poate transforma peste noapte într-un „butoi de pulbere”. Şi asta pentru că unul ca Putin trăieşte din amintiri şi nu pricepe că vremea URSS-ului s-a dus.

axNY2wY_700b

Şi uite cum am putea ajunge iar să ne omorâm ca nişte proşti pentru o bucată de pământ, când am putea trăi cu toţii în pace fără să ne pese de naţionalitatea altora. Oare de ce refuză omul să înveţe din propriile greşeli?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Istorie, Toate postările și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Putin, spală putina din Ucraina!

  1. Marian zice:

    Bez Putina !!!!!

  2. Marian zice:

    Inseamna ….” Fara Putin ” insa nestiind cum s a ma folosesc d e caracterele slave { oricum n-am tastatura cu asa ceva ! } de pe gooogal am dat-o in romaneste . Se citeste …cum este scris . Toata lumea stie ca un tratat pe care si-au pus rusii semnatura { ca si alea semnate d e Hitler , c a tot ti-ai adus aminte d e el } poate fi flosit in secunda doi pe post d e hartie higenica insa….ti-aduc aminte cu respect ca ….inclusiv Rusia era alaturi , in cuget si-n simtiri de americani si englezi atunci cand s-a semnata acel tratat si deci ….inclusiv Rusia isi asumase angajamentul de-a proteja Ucraina d e orice interventie militara din afara : chiar asta face Rusia , protejaza Ucraina de o interventie din afara . C e crezi ca s-ar intampla daca americanii , turcii sau britanicii le-ar da prin cap sa intervia militar in Ucraina ? Asa Putin are trupele gata asezate pe pozitii acolo .

  3. Marian zice:

    De data asta cel putin….chiar nu glumesc . Rusii isi consolideaza noua pozitie de superputere europeana { la peste 150 d e milioane de indivizi….chiar este o superputere , din nefericire }, nu doar Crimeea ci si jumatatea rusofona a Ucrainei vor revenii Rusiei ….ceva in genul CSI unde ordinele veneau direct d e la Kremlin indiferent ca te numeai Belarus sau Ucraina d e unde ucrainienii doreau sa scape . Atentie , acea parte ce va revenii Rusiei este si cea mai industrializata si ….acolo si-n Crimeea salariile si pensiile au fost DUBLATE !!! Cine plateste toate astea ? Simplu CSI , adica Moscova . Pai astia din ” vest-ul ” Ucrainei astia c e crezi ca vor face dupa ce vor vedea cati gologani primesc aia ? Chiar crezi ca UE vor putea face ceva pentru a repara ceva din ceea ce strica rusii . Stai linistit . Chestiile astea nu s e fac pe termen scurt iar daca totusi se fac….costa imens . Oricum UE in special si SUA in particular…au fost prinsi pe picior gresit si fara sa aiba nici macar un AS in maneca pentru a putea contracara si cu aceasta ocazie UE si-a dovedit limitele . Au ramas perplexsi la cererea lui Ianucovici { aia cu miliardele alea pe care le cerea fara pic de rusine } si au pierdut startul in cursa contra Moscovei . De cand a inceput balamucul din Ucraina urmaresc foarte atent site-urile politice rusesti { inteleg binisor ruseste insa ucrainiana chiar ma depasescte desii este asemanatoare fonetic si grafologic cel putin } insa nu ma dau in laturi sa-i urmaresc si pe aia , pe blogarii politici , blogarii ucrainieni { aia care mai sunt } chiar daca ma cam amarasc cu tradusul in romana . Cat d e cat am o imagine aceea c e se va petrece in timp : Rusia va obliga Ucraina sa reintre in zona ei d e influenta iar granita estica a ei ….va fi granita Republicii Moldova . Nu bag aici Transnistria deoarece aia si-au proclamat ” independenta ” inainte cu cel putin un an ca moldovenii sa fac a acelasi lucru . Nistrul va devenii { ca si in anul d e gratie 1940 } granita Federatiei Ruse …din pacate granita d e razboi . Dumneata care ,chiar daca nu ai studiat in mod serios , ca istoric ….istoria , ar cam trebui sa sti aceste amanunte . Si s a nu uit : China are tot interesul ca Rusia sa-si strice ploile cu UE ….ca sa aiba ei si piata de desfacere si …chiar marfuri rusesti { marfuri alimentare fireste ca de altceva chiar n-au nevoie chinezii } deci , mare minune de nu vom asista la o noua relatie de ” pretenie ” intre Federatia Rusa si China . Repet , dumneata ar cam fi trebuit sa cunosti multe dintre aceste ” amanunte ” !

    • Teonymus zice:

      Am urmărit azi discursul lui Putin din Duma de Stat şi cred că pot să spun că e oficial: A început cel de-al doilea Război Rece. Cât tupeu, câtă agresivitate, mai rar am mai văzut la un lider de stat democratic. I-a ameninţat chiar pe americani că dacă se gândesc să vină cu Marina în Crimeea, vor fi „aşteptaţi” 🙂 . Foarte mult tupeu din partea acestui Putin, iar sala jubila.
      Se pare că Rusia îşi are un nou „tătuc”. Uitaţi un exemplu de ce un preşedinte trebuie să aibă mandate limitate. Rusia nu va scăpa de Putin cât va trăi acesta. A fost preşedinte 8 ani după 2000, a luat o „vacanţă activă” 4 ani şi până în 2020 vom tot auzi de el. Şi cu siguranţă că după 4 ani de „prim-ministru”, va reveni iar pe „tron” după 2020 şi tot aşa. Şi această realitate nu este benefică nici măcar pentru Rusia.
      Am înţeles că au primit deja sancţiuni din partea Comunităţii Internaţionale. Evident că nu cred şi sper că nu se va ajunge la conflict armat între ruşi şi americani sau europeni, dar Rusia va suferi mult economic de acum înainte. Şi pentru ce? Sunt cel mai mare stat din lume, cu o suprafaţă aproape dublă decât cea a Europei (nu a UE), oare merita să se pună pentru un „petic” de pământ?
      Crimeea a fost luată mai mult din orgoliu, deşi constituie un obiectiv strategic important. Putin chiar spunea că de multe ori a cerut ca UE şi NATO să nu se mai extindă spre est şi i s-a spus că nu e treaba lui. Dar mă întreb eu, ce treabă are Rusia cu voinţa naţională a ţărilor din est, fie ele şi din ex-URSS? Cu ce drept îşi foloseşte ea forţa în teritoriile acestora? După cum am spus, Putin trăieşte din amintiri şi nu pricepe că vremea URSS s-a dus.
      În rest, vă dau dreptate. Mai mult ca sigur, Putin urmăreşte să ia întreaga Ucraină. El azi a declarat că nu-şi doreşte alte teritorii, dar aşa a mai declarat unul cu vreo 80 de ani în urmă ca să fie lăsat să anexeze şi unii au pus „botul” şi s-a ajuns unde s-a ajuns.
      Transnistria deja s-a grăbit să ceară „alipirea” la Rusia. După Ucraina, va urma ea, apoi Republica Moldova, iar noi vom fi prinşi la mijloc la fel cum am mai fost în istorie.
      Chinei îi convine ca Rusia să se bată cu restul, pentru că merge după principiul că atunci când 2 se ceartă, al treilea câştigă.
      Un lucru este clar, Comunitatea Internaţională trebuie să acţioneze, pentru că au lecţia istoriei. Hitler a fost lăsat de capul său şi s-a ajuns unde s-a ajuns. La fel se poate ajunge şi în acest caz, dacă Putin va fi lăsat să facă ce vrea.

      • Marian zice:

        Fireste ca si eu am urmarit cu atentie discursul lui Putin desii la un moment dat simteam ca-mi vien jitia d e nervi vazand in ce hal traduceau tutele alea de pe la posturile d e stiri ! Daca traduceau direct din rusa…nu mi-ar fi parut rau dar sa traduci dupa traducerea din engleza si la aia sa dai chix….traducatorii lu’ peste !!!!! Un discurs patriotic si patriotard plin d e FAPTE si-n special d e JUSTIFICARI . ” Rusia este o natiune puternica , c e trebuie respectatat ca atare . Nu suntem ipocriti insa toate au o limita Vom fi o casa pentru toate etniile ” . Auzi al dracului c e i-a dat prin minte !Spunand ca Rusia n-a atacat militar pe nimeni deoarece inca nu s-a mai pomenit in istoria moderna ca o tara sa ocupe teritoriul altei tari fara sa traga nici un foc de pusca gospodin Putin a uitat ca URSS a ocupat teritoriul Regatului Romaniei pagubind aceasta de Tinutul Hertza , d e Basarabia sau Bucovina d e Nord si cu aceeasi ocazie trupele ” amiralului ” Horty a ocupat Transilvania iar trupele tzarului Boris al Bulgariei au ocupat Cadrilaterul fara s a traga nici un foc d e pusca . De asemenea a uitat s a specifice faptul ca-n ’68 trupele USSR au ocupat teritoriul Cehoslovaciei ….tot asa , adica fara sa fie envoite s a traga nici un foc d e pusca . Parca noi nu stim ca militarii deschid focul doar la ordin ! Sa fim bine intelesi , rusii vor Crimeea doar d atorita importantei sale geostrategice si nu din alt motiv . Nu-ti inchipuii ca s-au indragostit rusii subit de tatarii aia deoarece in afara de importanta militara Crimeea este la pamant din punct d evedere economic si …nici cine stie c e zacaminte in subsol nu prea au . ” Crimeea ne-a fost furata „! Uita gospodin Putin ca servitorul ucrainian al lui Stalin , pe numele sau Nikita Sergeevici Hrusciov { fost comandant al unui detasaament iar ulterior al unei mari brigazi d e partizani ucrainieni in WWII de altfel a si suferit o contuzie in urma unei lupte cu trupele Werchmacht -ului si SS } a ” arondat ” Ucrainei , Republicii Socialiste Sovietice a Ucrainei acea peninsula in anul d e gratie 1954 pe cand era Secretar General al PCUS .Am vazut ca batea obrazul Germaniei spunand ca ei rusii au spijinit reunificarea Germaniei ….frate atata tupeu chiar ca nu m-asteptatm . Sa-ti intre bine in cap : pana acum Ucraina trebuia sa cheltuie multe milioane pentru aia din Criemeea . de azi aceasta sarcina va revenii Rusiei si….vei vedea ca-si vor musca mainile deoarece , Rusia este intr-adevar o putere militara insa nu este in nici un c az o putere economica iar asta pe termen mediu si lung….inseamna cheltuieli infioratoare chiar daca partea d e Ucraina { aia rusofona , aia de Est pe care o vor } este oarecum puternic industrializata insa …ce sa faca cu marfa daca nimeni nu i-o cumpara si nu-i da gologani pe ea ? Este o prostie sa-si inchipuie cineva ca se poate supravietuii doar din exploatarea zacamintelor subsolului und e Rusia chiar are suficiente resurse . Vorbea domnul Putin si d espre dorinta rusilor d e acolabora cu NATO insa ” nu dorim ca venind in Sevastopol sa fim intampinati d e militari NATO….cel mult sa-i intampinam noi ” . Stil kaghebist 101% ca si stilul colegului sau d e scoala militara Serghei Lavrov ca si ala tot din KGB provine ! Cu un lucru nu sunt ins a d e acord cu dumneata . Spui ceva despre ” Comunitatea Internationala ” , pai aceasta nu prea are c e face mai mult d ecat a promis c a face . Nu uita ca daca acea „comunitate internationala ‘ are nevoie d e Rusia pentru ” unele treburi ” …Rusia are mai multa nevoie d e comunitatea internationala decat invers . Mai ziceai dumneat si ca aia din Transnistria ….Pai aia si-au proclamat independenta inaintea Republicii Moldova si sub stindardul lui Smirnov a avut loc un razboi in anii ’90 intre acea ” republica ” separatista si armata republicii Moldova . Fireste c a rusii le-au sarit in ajutor lui Smirnov &comp si au trimes armata a XIV-a ca ” tampon ” …ca ” element d e descurajare ” . Acea armata este inca acolo in acel teritoriu format doar din derbedei deci daca vor astia din Transnistria s a s e alature Rusiei ….s-o faca sanatosi : atata paguba s a avem noi ! Spunea Vladimir Jirinovski pe vremea cand era etern candidat la Presedentia Rusiei : ” Ucraina poate fi foarte usor pusa cu botul pe labe : daca este obligata s a restituie teritoriile luate Romaniei , Poloniei sau Ungariei ….mai ramane Kiev-ul si imprejurimile ” !Stia nebunul c e stia . Un fel d e Vadim dar ….mai citit . ” Noi ” nu vom fi prinsi la mijloc stai linistit { chiar daca gospodin Putin a pomenit asa an passant despre scuturile antiracheta puse in coasta Rusiei si pe care EL nu le mai suporta } , nu uita ca esti tara UE { eu nu mi-asi pune mari s perante in asta } si d e asemenea membra cu drepturi depline a OTAN….NICI IN ASTA NU MI-ASI PUNE MARI SPERANTE ! A fost o data ca niciodata o ….Liga a Natiunilor care astat cu gura cascata in timp ce un nebun solicita imperativ si-l si ocupa …. ” spatiu vital „.

      • Teonymus zice:

        Da, şi pe mine m-a scos din minţi discursul lui Putin. Cred că în mintea lui era un fel de Stalin când ironiza şi ameninţa pe toţi fără menajamente.
        Din păcate, Putin va fi adus cu picioarele pe pământ cât de curând. Comunitatea Internaţională este obligată, măcar de „ochii lumii”, dar este obligată să ia măsuri. Şi o să-i impună sancţiuni usturătoare. Evident, din punct de vedere economic, dar şi acestea dor tare. Mai ales că, aşa cum aţi arătat, Rusia nu este chiar o mare putere economică. Aşa o să vadă Putin că „preţul” Crimeei l-a ars la buzunare şi nu prea a meritat.
        Crimeea este într-adevăr un punct strategic important, dar aici a contat şi orgoliul. Şi normal, cred că Putin a şi testat „apele”, a vrut să vadă cum reacţionează restul, ca apoi să „viseze” la mai mult, la mult iubita lui URSS pe care o vrea „reînviată”.
        Cât despre apelul dat Germaniei, mie mai că-mi venea să râd. Estul e plin de rusi. Numai Federaţia Rusă, dacă o iei singură, e cât un continent întreg. Şi el mai cere „reunificare”. Ce reunificare? Toate acele teritorii pe care le doreşte Rusia au fost rapturi, anexări, pe care le-au pierdut apoi. Nu stiu, Putin are impresia că rusii au fost „dintotdeauna” acolo, când ei s-au făcut stăpâni cu forţa.
        Cât despre asigurarea dată minorităţilor din Rusia şi asta mi s-a părut o glumă proastă. I-aş aduce aminte lui Putin o proprie declaraţie în care îi invita frumos pe minoritari să plece din Rusia dacă nu le convine, dacă se simt „discriminaţi”. Uitaţi şi dvs. ce declaraţii făcea acest Putin până alaltăieri: http://www.frontpress.ro/2013/03/de-la-putin-citire-nu-rusia-are-nevoie-de-minoritati-ci-ele-au-nevoie-de-rusia.html
        Putin e undeva cu capul în nori. A început deja să viseze frumos. Dar tare mă „tem” că acest vis se va transforma în final într-un „coşmar”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s