De la „oracol” la „leapşă”

Când eram copil, exista o „modă” foarte răspândită mai ales între fete: completarea „oracolelor”. Mi-aduc aminte că, la insistenţele unei prietene, am completat şi eu unul. Tare aş vrea să văd cum m-am autocaracterizat atunci! 🙂

N-aş fi crezut niciodată că peste vreo 15 ani voi completa iar un „oracol”, numai că de data asta o voi face pe calculator. Am aflat cu această ocazie că şi numele acestui „chestionar” s-a schimbat şi că acum se numeşte „leapşă”. Se vede treaba că omul cât trăieşte, învaţă! 😀

Mulţumesc lui Desinenţe că mi-a adus aminte de copilărie. E bine să ne mai jucăm din când în când, de aceea am primit cu mare drag propunerea ei.

1. Prezintă-te ! ( Nume, Vârstă, Blog)

N-am să spun mai mult decât am spus deja în pagina în care m-am prezentat. Mă numesc T. G., dar în mediul online sunt Teonymus, o alăturare între prenumele meu şi varianta latină a cuvântului „anonim”. Sunt un „încă tânăr” de 26 de ani 😀 . Blogul a stat multă vreme în stadiul de proiect. Dar după ce am scăpat de şcoală şi de orice alte lucruri care-mi ocupau aproape tot timpul, n-am mai „rezistat” şi am intrat şi eu în rândul „bloggerilor”.

Deşi am observat că uneori scriu şi despre mine, nu mi-am propus să-mi scriu jurnalul pe net. Nu de asta mi-am deschis blog, ci să dezbat teme care ne afectează pe toţi şi să încerc să aduc soluţii, să vorbesc sufletelor celor care mă vizitează, să încurajez, să spun o vorbă bună. Să vorbesc despre frumuseţe şi să aduc un elogiu vieţii.

Mi-am propus multe alte lucruri şi am şi scris despre asta în primele postări. M-aş bucura dacă le-aş atinge măcar pe câteva.

2. Ce îți place să faci în timpul liber?

Am multe plăceri, zic eu, nevinovate 🙂 . Îmi place să citesc, să scriu, să ascult muzică „bună”, să urmăresc un film care mă stimulează intelectual (deci nu orice film), să joc tenis sau orice alt sport, câtă vreme am cu cine, sau să mă plimb pur şi simplu în mijlocul naturii.

3. Culoarea ta preferată.

Îmi place mult albastru, orice nuanţă de albastru. Chiar mă gândeam cu „groază” cum ar fi fost dacă cerul în loc să aibă culoarea pe care o ştim cu toţii, ar fi fost roşu sau galben sau verde sau orice altă culoare. Nu ştiu voi, dar eu unul chiar şi din acest motiv cred că aş fi fost mai nefericit 🙂 .

4. Melodia preferată, trupă sau ce asculți acum.

Ador muzica clasică şi muzica instrumentală în general. Consider că o muzică bună nu are nevoie neapărat de versuri pentru ca să o înţelegi, îţi vorbeşte şi fără. Dar ascult destulă şi cu versuri, dar numai cu versuri frumoase, interesante şi decente. Dacă am o melodie preferată? Am scris despre asta aici . Nu ştiu de ce, dar Tomaso Albinoni cu al său „Adagio în Sol Major” mi-a intrat cel mai mult în suflet.

Ce ascult acum? Asta:

5. Ce asculți când ești trist?

Dacă am spus că preferata mea este „Adagio în Sol Major” de Albinoni, cred că ar fi trebuit să fiu întrebat ce ascult când sunt vesel 😀 . Când sunt trist mai ascult compoziţii de Bach, Mozart, Beethoven şi mulţi alţii care reuşesc să mă atingă la „coarda sensibilă”.

6. €™Ai o replică pe care o folosești des, care e aceea?

În general, mă feresc de orice fel de ticuri. Aşa că n-aş putea spune că am o replică pe care o repet des.

7. Hai să fim “€œsimandicoși”!!! Poezia ta preferata e…?

Citesc mai mult proză, dar apreciez oricând o poezie frumoasă, care reuşeşte să-mi pătrundă în suflet. Cel mai mult îmi plac clasicii (când zic „clasic” nu mă refer neapărat la curentul literar cu acest nume) şi din literatura universală, dar şi de la noi. Dacă ar fi să nominalizez pe cineva de la noi este, fără doar şi poate, Eminescu. Iar ca poezie preferată, fără doar şi poate, „Luceafărul”. Ştiu, pentru români a spune că-ţi place „Luceafărul” a devenit un „clişeu”, dar mie chiar îmi plac aceste versuri 🙂 .

8. Materia preferată?

M-am descurcat bine la mai multe materii, dar mi-au plăcut în mod deosebit Limba Română şi Istoria.

9. Ce hobby-uri ai?

Scriu despre orice. Îmi place să spun multe prin cuvinte puţine, iar până acum am reuşit să „strâng” câteva astfel de încercări numite „pompos” aforisme. Cred că am arătat asta pe blog până acum. Mi-ar plăcea să transform acest hobby într-o profesie sau măcar să-mi realizez visul de a scrie o carte. Cine ştie, cu suficientă voinţă şi inspiraţie, poate voi reuşi asta. Până atunci, mă „antrenez” pe blog 🙂 .

10. Citatul care te caracterizează

Că tot am vorbit despre „aforisme”, consider că toate pe care le-am publicat pe blog mă reprezintă. Dar dacă ar fi să mă gândesc la alţii, care au spus cuvinte în care m-am „regăsit” sau, mai bine zis, am vrut să mă regăsesc, îmi vin în minte foarte mulţi, dintre care îi voi nominaliza pe:

Mahatma Gandhi: „Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”.

Albert Einstein: „Încearcă să fii un om de valoare şi nu neapărat un om de succes”.

11. Ce sport extrem ți-ar plăcea să practici?

Nu-mi place să-mi risc viaţa doar pentru nişte senzaţii, fie ele şi „tari”, dar de-o clipă.  Nu se merită! Prefer sporturile mai „soft” care mă menţin în viaţă, nu care riscă să mi-o ia 🙂 . Dar acesta sunt eu.

12. Dacă te-ai putea teleporta în trecut, unde ai vrea să mergi?

Categoric în Antichitate, oriunde, deşi aş prefera în Egipt, Grecia, Roma sau Israel. Dar ştiu că e imposibil, aşa că mă mulţumesc să „călătoresc” prin intermediul cărţilor şi a artei în general 🙂 .

13. Ce te inspiră?

Cuvântul scris, vorbit sau „nespus”, muzica, filmul şi arta în general, natura şi cred că lista poate continua, dar acestea sunt cele mai importante „canale” ale inspiraţiei în cazul meu.

14. Cinci cuvinte din descrierea ta

Trăiesc anonim, dar iubesc unanim 🙂 .

Şi iată că am terminat de completat această „leapşă”. Dar am înţeles că trebuie s-o dau mai departe, fiindcă aşa e obiceiul. Îi voi nominaliza deci pe cei care au fost mai activi pe blog în ultima vreme, şi anume pe: Ilussoria, Pe ape tulburi, Vânt de toamnă şi Lorelad.

Dar dacă mai au dorinţa şi alţi vizitatori să participe la această „joacă”, sunt invitaţi să ia cu încredere această „leapşă” 🙂 .

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la De la „oracol” la „leapşă”

  1. peapetulburi zice:

    Na, belea ! Am fost pus la treabă, se pare. Mâine voi completa şi eu leapşa, dar îţi zic din start că numărul 10 va foarte semăna, Gandhi chiar reprezintă o continuă inspiraţie. 😀

    • Teonymus zice:

      Numai eu să fiu pus la treabă? 😀 Nu-i deloc rău dacă numărul 10 va semăna cu al meu, ba dimpotrivă 🙂 .
      Da, Gandhi este o continuă inspiraţie. Chiar am de gând să scriu în viitor o recomandare pentru filmul Gandhi (1982) care i-a ecranizat viaţa. Un film care merită văzut!

      • peapetulburi zice:

        Uite că nu ştiam că există acel film, o să îl adaug pe listă. Hai c-am mai aflat un lucru nou şi azi 🙂

      • Marian zice:

        La care Gandhi faci referire , la el sau la ma-sa ….ca si aia a fost Prim Ministru la un anume moment ? Sau la tot neamul lor ? Dupa mine Maica Tereza , viata ei , este mult mai interesanta decat tot familionul lui Gandhi si tot ce-au facut ei pentru India deoarece , este una sa dai ceva din ce ai din belsug si cu totul alta sa dai ceva din nimic ! Fireste , asta-i doar parerea mea , asa gandesc eu .

      • Teonymus zice:

        La Mahatma Gandhi. Dar nu vă contrazic, şi ceea ce a făcut Maica Tereza trebuie apreciat.

  2. ilussoria zice:

    super! unde pot sa fac asta?

  3. Marian zice:

    Onorabile ….ai fost destept atunci cand ai evitat sa precizezi culoarea cerului ! Auzi vorba : ” culoarea pe care-o stim cu totii ” 😎 ! Destept si imaginativ in acelasi timp , lasi loc d e interpretari . Daca atunci cand esti trist asculti Bach sau Beethoven , risti sa devii si mai trist . Bine ca nu te-ai laudat ca asculti Reqviem-urile lui Verdi ….atunci cand esti trist ca asta chiar pune a capac la toate . Cand esti vesel …cam ce fel de muzica asculti , cumva ” Bolero ” al lui Ravel ca …. parca nu te vad ascultand CCR 🙂 desii esti ” inca tanar ” ?Ai dorii daca s-ar putea …s a traiesti ” categoric in Antichitate „…pai acolo tinand cont de credinta dumitale si fixurile pe care le ai tocmai din cauza acestei credinte ai fi fost crucificat { asa cum a patit-o o cunostiinta comuna de-a noastra } deci , mai bine te-ai fi ” orientat ” undeva spre Evul Mediu . Ai fi avut a alege intre arderea pe rug si scufundarea in ulei clocotit deoarece pe atunci oamenii datorita gradului d e civilizatie la care ajunsesera ….indeplineau d e regula ultima dorinta a cuiva . Una peste alta { fireste daca macar 25 % din cele spuse de dumneata sant reale } esti un fel de Oblomov , ca si ala , traia la fel d e anonim iar d e iubit …iubea unanim ….adica pe cine nimerea 😉 ! Ai ” nominalizezi ” doar pe …. ” aia ” patru ? Dar eu ce cusur am ma rog ? Daca e sa iei blogul la puricat ….pai cele mai multe contre le-ai avut din partea mea daca nu te superi deci….fa bine si repara aceasta gresala impardonabila si nu-l uita pe Crisego , ca si ala ti-a vizitat blogul nu o data !!!!!!!!! Stiu sigur ca { nu d e alta dar si in vremea copilariei mele existau ” oracole ” } , nici in acel oracol n-ai spus tot adevarul in ceea c e te priveste { cat despre cel c e era propietarul respectivului ” oracol „….sa nu mai vorbim } , cum nu l-ai spus nici macar la aceasta leapsa .

    • Teonymus zice:

      Cerul poate avea mai multe culori, depinde de timp şi vreme. Poate fi chiar roşu sau gri. Dar asta doar o scurtă bucată de vreme. De obicei are o nuanţă de albastru şi asta mă bucură 🙂 .
      Da, chiar ascult şi Ravel şi Boccherini când sunt vesel, baroc mai ales, în nici un caz CCR 😀 .
      E greu de trăit în Antichitate, la fel de greu şi în Evul Mediu, dar ipotetic, mi-ar place să vizitez antichitatea. În rest, cam aveţi dreptate în ceea ce priveşte „libertatea de conştiinţă”.
      Asta cu nominalizarea a fost doar o formalitate. Sunt foarte mulţi care mi-au vizitat şi îmi vizitează blogul şi unii apreciază ce scriu prin like-uri. Am spus în final că oricine doreşte să se „joace” astfel, are libertatea să o facă cu acest chestionar, pe care l-am primit şi eu de la Desinenţe.
      M-am uitat la ultimele comentarii şi am ales un număr de 4 şi ca să-i „răsplătesc” mai ales pe cei care au participat la acel „experiment filosofic” de săptămâna trecută 😀 .
      Dar îl invit şi pe Crisego dacă doreşte. Îi urmăresc blogul şi-i apreciez conţinutul. Îi apreciez şi comentariile făcute pe blog. Dar tare mă tem că de când are el blogul, s-a plictisit să mai completeze „lepşe” 😀
      Nu v-am invitat expres pe dvs., fiindcă am înţeles că e o chestie între bloggeri. Aşa că deschideţi-vă blog şi vă nominalizez cu cea mai mare plăcere 😀 .

      • Teonymus zice:

        „fireste daca macar 25 % din cele spuse de dumneata sant reale”- de ce aş minţi?
        Cât despre Oblomov, e treaba lui ce făcea 🙂 , dar acele 5 cuvinte ale mele se referă la cu totul altceva.

  4. Desinențe zice:

    Uite cum de la o „joacă” pornind, ai reușit să spui și de data aceasta lucruri interesante! Am citit cu interes și m-am bucurat să te cunosc și din perspectiva aceasta, a felului în care lași vederii părți din tine.
    Mulțumesc mult pentru răspunsul la „leapșa” oferită!
    Gânduri bune!

  5. Pingback: Leapşa lui Teonymus | Pe Ape Tulburi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s