Natura: locul în care omul se simte acasă…

Întotdeauna mi-au plăcut copacii, mai ales acei înalţi şi suficient de puternici care îmi permiteau să mă urc în voie. Lumea se vedea altfel de acolo sus. Chiar şi numai pentru privelişte, se merita să faci acest exerciţiu fizic şi să ajungi în vârf, iar dacă pomul îţi oferea şi nişte fructe, ele erau doar „cireaşa de pe tort”. 😀

Aşa gândeam când eram copil, dar cu timpul am mai îmbătrânit şi eu 🙂 . Dacă pomul nu-mi poate oferi hrană pentru trup, prefer să mă hrănesc sufleteşte privindu-l de jos. Cu toate acestea, încă mai tresalt şi acum la gândul unui vis din copilărie.

Când eram copil, visam să am o casă într-un copac, să stau în ea cât e ziua de lungă şi să mă bucur de privelişte, de „dansul” crengilor clătinate de vânt , de mugurii care înfloresc atât de frumos primăvara, de acel sentiment de protecţie pe care ţi-l dă un pom înalt cu crengi groase. Dar totul a fost doar un vis, a trebuit să mă mulţumesc doar cu „căţăratul”. 🙂

Zilele trecute însă, am fost foarte mirat să aflu că unii au luat în serios acest „vis al copiilor”, creând adevărate bijuterii arhitectonice. Zapând plictisit, am dat de o emisiune care se numeşte „Treehouse Masters” şi, vreme de câteva ore, m-am bucurat ca un copil când am văzut ce poate ieşi atunci când imaginaţia şi natura „îşi dau mâna”.

Oricât de mult a avansat tehnologia, de un lucru pot fi sigur, omul nu s-a născut pentru a trăi între patru pereţi. Locul său este în natură, numai acolo se poate regăsi pe sine. Dacă nu-mi daţi dreptate, vă invit să priviţi aceste imagini:

Twenty-Ton_Texas_Treehouse

Sursa photo

137426473217714121800701197_treehouse_soothe

Sursa photo

1683129-slide-slide-7-treehouse-masters

Sursa photo

the-treehouse

Sursa photo

???????????????????????????????

Sursa photo

Heidi-Treehouse-Exterior

Sursa photo

Treehouse

Sursa photo

maxresdefault

Sursa photo

treehouse-masters

Sursa photo

448602108_640

Sursa photo

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s