Despre sinucidere

Te-ai întrebat vreodată care au fost şansele ca tu să te naşti şi să trăieşti? Eu m-am întrebat de multe ori, mai ales după ce studiam despre toate ororile care s-au întâmplat în istoria omenirii.

Istoria lumii a fost scrisă cu sânge. De când există omul pe Pământ, au tot existat războaie care au lăsat în urma lor mormane de cadavre. Alături de soldaţi, au căzut şi femei sau copii, oameni a căror singură „vină” a fost că s-au aflat într-un loc nepotrivit într-un timp nepotrivit. Mulţi au trăit o viaţă, dar n-au ştiut ce înseamnă „pacea”, pentru că războiul a fost „suveran” zeci de ani consecutivi, ba chiar mai mult decât un secol, aşa cum a fost Războiul de 100 de ani. Nici nu mai vreau să mă gândesc la cele două războaie mondiale care au secerat în aproape 10 ani peste 100 de milioane de vieţi.

wg96zui

Sursa photo

Te întreb deci: care erau şansele ca să te naşti şi să trăieşti? Era suficient ca un singur om din arborele tău genealogic, ce se întinde pe o perioadă de mii de ani, să cadă victimă a unui astfel de război înainte să dea naştere celui care i-a adus sângele mai departe, pentru ca tu să nu mai fii acum. Un singur om, bărbat sau femeie, atât. Mie asta mi se pare absolut incredibil!

Dar să lăsăm războaiele şi să ne gândim la altceva, la pandemiile care au lovit omenirea până în prezent. Numai ciuma, „Moartea Neagră”, a „secerat” în 1348 jumătate din populaţia Europei. Mai aproape de zilele noastre, Gripa din 1918 a ucis între 50 şi 100 de milioane de oameni, fiind cea mai mare pandemie din istoria omenirii. Ar mai trebui să aduc în discuţie variola, holera sau malaria? Dar de ce să vorbesc doar despre pandemii? Până şi o banală răceală de acum, înainte putea fi fatală. Abia în secolul XX, medicina a început să avanseze la stadiul pe care-l ştim acum. Poate că eşti tânăr, ai între 20 şi 30 de ani ca şi mine, oare ştii că aceasta era media de viaţă în Evul Mediu?

mosmnmt

Sursa photo

Te întreb iar: care au fost şansele ca să te naşti? Care erau şansele ca un înaintaş al tău să nu cadă victimă unor astfel de epidemii înainte ca să lase pe cineva care să-i ducă sângele mai departe? Iar îţi arăt că era suficient ca moartea să „secere” un singur om pentru ca tu să nu mai fii acum aici. Un singur om, bărbat sau femeie, atât. Şi asta mi se pare absolut incredibil!

Mi-e greu să mă mai gândesc la foametea care a bântuit de multe ori omenirea… Să zicem că „ai tăi” au trecut peste orice greutăţi şi au putut să-şi întemeieze familii şi să-şi ducă sângele mai departe generaţii după generaţii. Te întreb: care au fost şansele ca părinţii tăi să se cunoască, să se iubească şi să decidă să formeze o familie? Care erau şansele ca dintre atâtea femei, tatăl tău să o aleagă pe mama ta, iar mama ta să-l aleagă pe tatăl tău dintre atâţia bărbaţi? Pentru că dacă tatăl tău ar fi ales-o pe alta, sau mama ta pe un altul, tu nu ai mai fi fost acum aici. Te-ai gândit vreodată la asta? Dar te mai întreb ceva: care erau şansele ca toţi înaintaşii tăi să facă la fel ca părinţii tăi şi să se căsătorească exact aşa cum au făcut-o? Pentru că dacă şi-ar fi ales pe altcineva sau alţii ar fi ales în locul lor pe altcineva, tu nu ai mai fi fost acum aici. Eu unul, gândindu-mă şi la asta, faptul că respir acum mi se pare absolut incredibil!

Dar mai am şi alte întrebări: care au fost şansele, din punct de vedere biologic, ca tu şi nu un altul să fie conceput de părinţii tăi? Au fost foarte mici şansele, nu-i aşa? Dar dacă îţi cer să te gândeşti şi la şansele biologice pe care le-au avut toţi înaintaşii tăi din arborele genealogic? Nu-i aşa că este absolut incredibil că eu şi tu am păşit în această lume?

Să zicem că ai fi trecut de toate aceste stadii, chiar şi aşa puteai face parte dintre acei copii nedoriţi care au fost avortaţi cu sânge rece de acei care i-au conceput „din greşeală”. Deci te întreb pentru ultima oară: care au fost şansele ca tu să te naşti şi să trăieşti?

Îţi răspund eu: poate una la trilioane şi totuşi te-ai născut. Nu, nu-mi spune că întreg universul şi-a dat concursul ca tu să te naşti degeaba. Nu eşti nici un accident, nici o întâmplare. Ai păşit într-o lume în care „nimic nu se pierde, ci totul se transformă” şi cu siguranţă că nici tu nu eşti un „inutil”. Există un motiv pentru care tu şi nu un altul în locul tău a păşit în această lume. Caută-l chiar dacă crezi că nu-l vei găsi niciodată. Din respect pentru toţi cei care s-au întrecut pe sine pentru ca să facă posibilă călătoria ta în această lume, caută-l şi nu da cu piciorul în acest dar: viaţa. Nu scuipa ceea ce alţii au spălat cu sânge…

A te sinucide nu e un act de onoare, nu înseamnă curaj. Onoare şi curaj înseamnă să trăieşti indiferent cum ţi-e viaţa. Nu-ţi bate joc de ceea ce alţii „cerşesc” fără să primească nici o firimitură în plus, nici o clipă. Numai din respect pentru ei şi tot eşti dator să trăieşti!

Ceri minuni ca să continui? Ai primit deja una: e o minune că trăieşti!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Despre sinucidere

  1. peapetulburi zice:

    Şi uite aşa mi se întăreşte iar ideea că fiecare ne aflăm aici cu un scop 🙂

    • Teonymus zice:

      Mă bucur 🙂 . Ne aflăm într-adevăr aici cu un scop, dar important este să-l găsim şi să-l împlinim. În orice caz, trebuie să încercăm asta măcar, să nu ne dăm bătuţi. Suntem datori vieţii şi celor care ne-au adus aici să trăim.

  2. Foarte bine scris. Interesanta perspectiva. Imi aduce aminte de ceva la care meditam in trecut si anume: orice decizie este importanta, fie ea mica sau mare, mai usor de luat sau mai greu … Fiecare decizie luata schimba cursul vietii intr-un grad mai mic sau mai mare. De aici si responsabilitatea cu care ar trebui sa tratam cea mai mica decizie.

  3. Marian zice:

    Te contrazic : actul sinuciderii presupune un curaj imens mai ales daca nu sti ce-i ” dincolo ” ! ” Onoare si curaj ” ….imi pare rau sa spun asta dar, chiar nu-si au locul una langa alta aceste doua expresii , cand este vorba d e ” sa traiesti indiferent cu ti-e viata ” . Unde vezi dumneata onoarea atunci cand esti nevoit sa cersesti o clipa d e viata ? Unde vezi dumneata curajul atunci cand esti nevoit s a cauti prin gunoaie pentru o bucata de paine ? Pot fi d e acord cu gandul lui ” peapetulburi ” si anume ca ” ne aflam aici cu-n scop ” . Ramane de vazut care-i acel scop deoarece , daca cel sau cei care ne-au ales in vederea acelui scop , fac doar un experiment cu noi , atunci sinuciderea , adica evadarea din capcana acesti laborator unde noi suntem cobai ,devine si un act de curaj si chiar unul de onoare . Daca-i doar rodul intamplarii { unul la trilioane } atunci …ceea ce sugerai dumneata in postare , adica divinitatea cu mila ei etc, etc , devine ….. .

    • Teonymus zice:

      Actul sinuciderii presupune doar laşitate. Atât. Că poate fi provocat şi din cauza unor căderi psihice, unei depresii, e şi asta adevărat. Dar în nici un caz nu înseamnă nici onoare, aşa cum se credea în cultura japoneză, nici curaj.
      Oare în care sport se consideră „curaj”, „onoare”, dacă renunţi la luptă, dacă dai bir cu fugiţii când lupta devine mai grea? De ce ar fi altfel în viaţă?
      Oricum ar fi viaţa, trebuie să o trăieşti. Dacă este grea şi tu o trăieşti, asta înseamnă curaj. Dacă este mizerabilă, dar tu tot o trăieşti, asta înseamnă onoare, pentru că indiferent de greutăţi tu îi arăţi că nu te dai bătut, că eşti om, că ai respect pentru cei care „cerşesc” clipe şi nu primesc nimic în plus, ai respect pentru cei care numai ei ştiu cum au făcut de ai ajuns şi tu pe Pământ.
      Restul înseamnă laşitate.
      Am vrut să scriu aceste rânduri pentru toţi cei care au gânduri sinucigaşe. Am vrut să mă adresez şi celor care poate că sunt atei, de asta am adus argumentul „şansei” pe care am avut-o ca să ne naştem.
      Eu nu cred în coincidenţă, nu cred în întâmplare. Consider că Dumnezeu ne-a adus aici. Şansele erau prea mici, aproape de imposibil, ca să ne naştem dacă judecaţi din perspectiva ateistă.
      Am ajuns aici fiindcă aşa a vrut Cineva şi cu siguranţă că a avut motive pentru asta. Trebuie doar să le aflăm.

      • Marian zice:

        Nu pot fi d e acord cu dumneata ! ” Daca viata este mizerabile , dar tu o traiesti , asta inseamna onoare , inseamna curaj ” ….inseamna ca avem pareri foarte mult diferite asupra notiuniilor respective sau ca oricum dumneata nu sti ce-nseamna sa traiesti o viata mizerabila ! Adica sansa este ” vinovata ” de modul in care ne ducem viata , sansa este vinovata de ….toate relele omenirii sau nu asta ai dorit sa exprimi ? Dumnezeu ne-a adus aici ? Asa consideri dumneata ? Foarte bine atunci , ecco hommo !!!

      • Teonymus zice:

        Viața este așa cum este, dar dacă ești cu adevărat un om, atunci o trăiești, la fel cum dacă cineva este cu adevărat un sportiv, un profesionist în orice domeniu, își va face treaba indiferent de condiții. Nu va da bir cu fugiți.
        În rest cam aveți dreptate. Nu știu ce înseamnă să trăiești o viață mizerabilă și nici nu îmi doresc să aflu.
        Și da, consider că Dumnezeu ne-a adus aici. Ne-am născut numai prin voința Sa, că altfel, așa cum am arătat, cam era imposibil 🙂 .

  4. Ca să vezi cât de mult diferă părerile! Care act e mai curajos? Să trăiești încă zeci de ani și să înfrunți greutățile de zi cu zi ale vieții, sau să apeși într-o secundă pe un trăgaci? De fapt e o întrebare retorică, fiindcă numai lașii se sinucid!

    • Teonymus zice:

      Aşa este, sinuciderea înseamnă laşitate. Curaj înseamnă să trăieşti, să înfrunţi „adeversarul”, viaţa. Nicăieri, în nici un sport, nu se consideră „curaj” dacă dai bir cu fugiţii. Şi nici în viaţă a fugi nu înseamnă curaj.

      • Marian zice:

        Trebuie sa-nteleg ca aia din inchisorile comuniste sau altii ca ei din toate timpurile , c e pentru a scapa de chinurile la care au fost supusi si au ales sinuciderea ca modalitate de scapare au fost niste lasi ? Stai linistit ca multi dintre cei ce au ” evadat ” in acest mod nu suferisera nici caderi phsihice si nici depresii sau altceva …pur si simplu alta ” iesire ” din situatia in care s e aflau nu puteau gasi . Aia nu au fost precum cei d e pe blogul acelui doctor Emanuel , ala care incearca s a lupte cu ideea mortii pe care sinucigasii o au in minte , aia au ales si ….punct , ca s a te citez . Matale compari viata cu …sportul ? Cum s e poate asa ceva , venind din partea unui om invatat ca dumneata ? Cu ” racolteapetru6 ” pot fi d e acord cu conditia ca dansul sa fi fost macar o data in vreo situatie limite …macar in genul situatiilor traite d e catre acei detinuti politici despre care vorbeam sau macar in vreo situatie limita …cel putin de genul aceliei femei ce are barbatul paralizat la pat , o fata avand probleme medicale foarte serioase la nivel pshihic si loco -motor , ea insasi fiind batrana si bolnava si peste toate astea primaria i-a confiscat { in urma datoriilor pe care le are la bugetul d e stat } si bucata d e pamant pe care-o avea si de pe urma careia dand-o in arenda mai castiga si e a ceva sa puna pe masa lor amarata . Pamantul respetiv a fost dat d e primarie unei staretii calugaresti iar acum femeia respectiva care { ca si in urma cu mai putin d e un an } sa fie eutanasiata , doar ea deoarece s e gandeste ca macar cei doi membrii ai familiei sale vor fi tratati mai omeneste d e catre autoritati . Cam cati ani d e chin crezi dumneata si ” racolteapetru6″ , c-a indurat acea femeie si …cat d e ticalos poti fi ca sa ai pretentia sa continue astfel inca vreo cateva zeci d e ani ????? Asi fi d e acord cu dansul si cu dumneata daca macar o singura data v-ati fi aflat intr-o astfel d e situatie . Pentru c e in loc s a s esinucida a ales eutanasierea ….poate pentru ca stie precis ca pana va venii cineva care s a descopere ce s-a intamplat , sotul si copilul ei …. Oare este nevoie s a continui ? Sunt d e acord cu dumneata onorate Teonymus : ” sinuciderea inseamna lasitate ” dar , cand ??? Inseamna lasitate atunci cand avand posibilitati de tot felul la indemana nu te deranjezi sa profiti d e ele , s a cauti oportunitati pentru a putea traii onorabil ca o fiinta omeneasca creata d e un Dumnezeu iubitor si indurator insa , cand chiar esti cu spatele la zid …crede-ma este un act ce necesita un curaj nebun….chiar daca este vorba despre o fractiune d e secunda intre gand si gest ! Crede-ma ca stiu { macar d e data asta } ce spun .

      • Teonymus zice:

        Sunt destui care au fost chiar și în închisori comuniste fiind tratați mai rău ca animalele și totuși s-au încăpățânat să trăiască. Dacă cei care s-au sinucis ziceți că au avut curaj, cei care au trăit îi considerați „laşi”? Nu am fost în astfel de situaţii şi nici nu îmi doresc, dar să fim corecţi. Faptul că unii în situaţia celor care s-au sinucis au continuat, înseamnă că acei care au continuat au avut curaj, nu acei care s-au sinucis. În fine, e punctul vostru de vedere.
        Da, viaţa poate fi comparată şi cu sportul. Nu sunt primul care o face. Vă aduc aminte că şi apostolul Pavel a făcut-o atunci când a vorbit despre alergări şi cununi.

  5. Iar eu ar trebui să înțeleg că cei care nu s-au sinucis, ci au înfruntat toate chinurile la care au fost supuși în temnițe, au fost niște fricoși ce nu aveau curajul să-și pună capăt zilelor? Nu cred că cineva ar putea să-i caracterizeze astfel, fiindcă au erau mulți și renumiți. Dar, precum am zis, fiecare are părerile lui și ar fi o utopie să încercăm a i le schimba. Totuși, pentru cei care nu mai pot suporta greutățile vieții, am întocmit un mic ghid de sinucidere și îi invit să-l parcurgă la adresa http://www.raciltapetru6.wordpress.com/2011/07/31/mic-ghid-pentru-sinucigasi/ Le urez mult succes!

    • Marian zice:

      @racolteapetru6 Nu , nu , nu , nici pe departe asta ! Nu trebuie sa-ntelegi in nici un caz ca aceia c e nu s-au sinucis au fost niste fricosi ci ….dimpotriva , si-n plus d e asta mai aveau si-o doza imensa d e speranta . In ce anume sperau , la ce sperau ….Dracu’ stie deoarece azi vedem ca tortionarii lor n-au foat pedepsiti vreodata ci dimpotriva . Interesant ” ghidul ” dumitale insa….sa sti ca n-ai fi primul care sa fi imaginat asa ceva fara suparare .

  6. fosile zice:

    Nu intentionez sa contrazic pe cineva.
    Doar comentez pe margine.
    Alegi sa faci sport si intrerupi atunci cind vrei, din consideratii de tine stiute.Poti fi catalogat las de altii, dar sint doar niste pareri in necunostinta de cauza.
    Venirea pe lume nu este alegerea celui care vine pe lume.
    Fiecare sintem unici, deci nici o situatie nu se poate raporta la altii sau la situatii similare.
    Cel care acuza sinucigasii a incercat sa se sinucida?
    Stie ce simt, prin ce trec, cum se manifesta instinctul de supravietuire?
    Si chiar daca stie,poate generaliza?
    Mult bine!

    • Teonymus zice:

      Paralela cu sportul a fost doar în ceea ce priveşte „curajul”. Un sportiv poate oricând să renunţe, dar niciodată nu se va spune despre unul care a renunţat că „a avut curaj”. Curaj are doar cel care îndrăzneşte, nu care renunţă.
      Nu trebuie să încerci tu însuţi sinuciderea pentru a o acuza, la fel de bine cum nu trebuie să fii tu însuţi un criminal pentru a acuza crima.
      Eu însuţi am spus în comentarii că sinuciderea poate fi şi urmarea unei căderi nervoase, a unei depresii, deci a unei boli. Iar acele persoane au nevoie de ajutor.
      În orice caz, ceea ce am subliniat eu consider valid, şi anume că sinuciderea nu este nici curaj, nici onoare şi indiferent de cum a primit viaţa, un om este dator să trăiască.
      Generalizarea este deci validă, dar cu menţiunea că în anumite cazuri sinuciderea este efectul unei boli de natură psihică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s