Puterea unui cuvânt

Un proverb românesc spune următoarele: „O vorbă rea răneşte mai mult decât o sabie ascuţită”. I-am auzit pe foarte mulţi spunând cu amărăciune că mai bine primeau o palmă decât să primească nişte cuvinte grele de la nişte oameni la care ţin. Am cunoscut şi eu acest sentiment şi cred că şi voi l-aţi încercat măcar o dată. Dar oare nu este valabil şi invers? Dacă vorbele pot răni, oare nu pot şi să vindece? Pot, doar de noi depinde cum şi în ce scop ne alegem cuvintele!

Un alt proverb românesc spune atât de frumos că „vorba dulce mult aduce”. Da, nişte simple cuvinte rostite din inimă pot să facă mai mult decât nişte fapte. Nu credeţi? Întrebaţi-i pe doctori despre „efectul placebo”. Oameni bolnavi au început să se vindece pentru că un medic le-a spus că un medicament îi va face bine, deşi acel „medicament-minune” era o „farsă”, un ser banal sau o simplă aspirină. Ce i-a vindecat pe acei oameni? Nişte simple cuvinte venite de la cineva în care aveau încredere.

Evanghelia după Ioan ne spune încă din primul verset că „la început era Cuvântul”. Universul a fost creat tot în urma unor cuvinte rostite de Creator. Atât de puternice pot fi nişte cuvinte! La fel, şi noi putem „crea” prin cuvinte. Putem forma oameni, care vor ajunge personalităţi marcante ale lumii de mâine, prin aprecieri, încurajări, o vorbă bună, un zâmbet. Îi putem forma sau îi putem distruge şi asta doar prin nişte „simple” cuvinte.

De aceea, părinţi, pedagogi, mentori, aveţi grijă cum vă alegeţi cuvintele! Teama că „ne-o vom lua în cap” nu este o scuză să ignoraţi faptele noastre bune şi să ne criticaţi mereu şi mereu pentru cele rele. În felul acesta ne veţi face să ne simţim „buni de nimic”, iar de aici şi până a ajunge aşa nu mai este mult… Evident, asta nu înseamnă că vrem doar laudă. Nici extrema cealaltă nu e bună. Vrem un echilibru…

Mi-aduc aminte de un sfat pe care mi l-a dat cel care mi-a fost „mentor”. M-a învăţat să apreciez mai întâi şi apoi să critic. Adică, dacă ceva nu-mi place la cineva şi vreau să-i atrag atenţia, să îi arăt mai întâi ce-mi place la el şi apoi „critica”. În felul acesta, acea persoană va lua aminte la cuvintele mele, iar „critica” mea va fi una „constructivă”. Se va simţi apreciat şi asta îi va da un imbold să progreseze. Altfel, oricât de multe intenţii bune aş avea, acele cuvinte mai degrabă îi vor face rău decât bine, pentru că în minte îi va încolţi ideea că nimic din ceea ce face nu este bun, de vreme ce mereu îi sunt aduse în atenţie doar defectele…

Omul are nevoie şi de cuvinte ca să trăiască. Are nevoie de o vorbă bună, de o încurajare. Are nevoie să i se spună un „te iubesc”, chiar dacă au trecut ceva ani de la căsătorie. Are nevoie şi de vorbe, nu numai de fapte. Nu fiţi zgârciţi cu ele!

De ce ne e atât de greu să le spunem celorlalţi cuvinte frumoase?

Publicitate