De ce a plâns Isus? (3)

Mulţi creştini se comportă de parcă Biblia ar fi o carte de ficţiune. Am observat acest lucru mai ales în ceea ce priveşte viaţa Mântuitorului. Se pune în scenă naşterea lui Hristos, şi mulţi îşi spun cu încântare: „Vai, ce frumos!”, dar nu stau nici o clipă să se pună în contextul vremii. Dacă ai fi nevoit ca părinte să-ţi naşti copilul în mizerie, ar mai fi „frumos”? Citim că Irod a ordonat ca toţi pruncii de parte bărbătească, de până în doi ani, din Betleem, să fie ucişi, şi trecem mai departe de parcă am citi că împăratul era obosit şi a tras un „pui de somn”. Câtă durere şi suferinţă trebuie să fi produs acest masacru în inimile acelor părinţi. Să vezi cum copilul tău, o mână de om care abia a văzut lumina zilei, este ucis cu atâta cruzime… La fel sunt privite deseori şi patimile lui Hristos…

Nu credeţi? De pildă, există la noi, de Paşti, obiceiul ouălelor vopsite/încondeiate. Am „prostul” obicei de a pune întrebarea „de ce?”, aşa că am căutat să văd de unde şi până unde ouă vopsite de Paşti. Am mai întrebat pe alţii, am mai cercetat şi singur şi am rămas perplex când am văzut ce explicaţii dă tradiţia. Cică se spune că „Maica Domnului”, care venise să-Şi plângă Fiul, a aşezat un coşuleţ cu ouă lângă cruce, iar acestea s-au făcut roşii de la sângele care picura din rănile lui Isus.

Nu-mi venea să cred ce-mi aud urechile. Cum poţi să crezi aşa ceva? Adică Fiul tău este condamnat la moarte, este ţintuit pe cruce, şi tu te duci la El cu un coş cu ouă de parcă ai fi în trecere. Care mamă ar mai avea grija celor trupeşti când ştie că fiul său stă să moară? Poţi să ai în braţe şi un coşuleţ cu ouă de aur, dacă eşti o mamă adevărată şi auzi că fiul tău este în primejdie, îl arunci cât colo şi alergi să fii măcar lângă el. Unii, în schimb, cred că Maria a adus un coş cu ouă la cruce. „No comment”!

Nu neg că această tradiţie şi altele asemenea pot avea şi câteva explicaţii mai „logice”, dar am observat că cei mai mulţi nu înţeleg deloc contextul întâmplărilor. Şi ştiţi ce se întâmplă dacă tratăm superficial relatarea evenimentelor, dacă citim Biblia ca şi cum am citi o carte cu poveşti izvorâtă din imaginaţia unei persoane, dacă urmărim o ecranizare mâncând „pop-corn”, fără să ne implicăm emoţional, fără să ne punem în contextul vremii? Nu vom înţelege niciodată sacrificiile care s-au făcut pentru noi.

Poate unii îmi vor spune că Isus nu a fost un om ca şi noi, a fost şi Dumnezeu. Din acest motiv, ştia trecutul şi viitorul omenirii. Ştia şi pentru ce a venit pe pământ. Foarte multe detalii din viaţa Sa, printre care şi suferinţele, până şi modul în care trebuia să moară, au fost profeţite cu sute de ani înainte. Deci, avea o misiune clară, care Îi era cunoscută înainte să păşească pe ţărâna acestui pământ. Iar „treaba” Lui era să o îndeplinească.

Aşa este, dar Hristos nu a fost un „actor”. El nu a „mimat” viaţa, nu a jucat un „scenariu”. El a trăit ca şi noi. Putea să evite toate neajunsurile noastre, dar nu a făcut-o, pentru ca noi să avem un Mântuitor. Aşa că a flămânzit, S-a întristat, S-a bucurat, a suferit, a plâns…

Chiar dacă este Fiul lui Dumnezeu, a trebuit să se folosească de rugăciune pentru a vorbi cu Tatăl, aşa cum suntem nevoiţi cu toţii. Ba mai mult, Biblia spune că a adus „rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi” (Evrei 5:7).

De ce a plâns Hristos în Grădina Ghetsimani înainte de a fi „prins”? (Matei 26:36-46)

Hristos a fost şi Om, avea o latură umană. Ştia că-L aşteaptă suferinţe groaznice, dar nu cred că ele sunt cele care L-au făcut să plângă şi să ceară, dacă este cu putinţă, ca Tatăl să depărteze de la El „paharul acesta” (Matei 26:39). Hristos a plâns, fiindcă ştia că atunci când va lua păcatul omenirii asupra Sa, va fi părăsit de Dumnezeu.

Priviţi un pic „tabloul” răstignirii. Hristos nu a spus nimic atunci când I-a fost pusă o coroană de spini pe cap şi a fost scuipat, când I S-a dat să bea fiere, când trecătorii au aruncat asupra Sa batjocură. Dimpotrivă, I-a cerut lui Dumnezeu să-i ierte, „căci nu ştiu ce fac” (Luca 23:34). În schimb, atunci când a simţit că Dumnezeu Şi-a întors Faţa de la El, Biblia spune că „a strigat cu glas tare:  „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). 

Nu există mai mare suferinţă decât să fii părăsit de Dumnezeu, iar tocmai Hristos, Fiul Său preaiubit, în care Dumnezeu îşi găseşte „toată plăcerea” (Marcu 1:11), a trebuit să fie părăsit de dragul meu şi al tău. Acesta este cel mai mare sacrificiu făcut vreodată pe planeta Pământ…

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).

Publicitate