Întrebări pentru femei

Să presupunem că ai în faţă două flori de acelaşi tip. Una dintre ele arată mai frumos decât cealaltă, dar dacă te uiţi la ea mai bine, realizezi că acea culoare ţipătoare nu este de fapt culoarea ei naturală, ci grădinarul a vopsit-o ca să arate astfel. Apoi, observi că unele din petalele ei, fiindcă au căzut sau erau ofilite, sunt din plastic, iar până şi mireasma ei puternică este un alt truc al grădinarului, care a ales să o dea cu un parfum foarte scump.

În schimb, cealaltă floare nu iasă prea mult în evidenţă. Are o culoare mai pală, tulpina este puţin înclinată din cauza vântului, pe ici pe colo a rămas fără petale, iar cele pe care le mai are încă par că încep să se ofilească. Asupra ei grădinarul nu a intervenit deloc, ci a lăsat ca natura să-şi urmeze cursul ei firesc.

Bun, ţi-am prezentat cele două flori, iar acum vin nişte „întrebări de baraj”: Care dintre cele două îţi place mai mult? Pe care dintre ele ţi-ar plăcea să o primeşti de la persoana iubită sau de la oricine altcineva? Pe cea naturală sau pe cea „artificială”?

Am pus aceste întrebări multor femei şi toate, dar fără excepţie, mi-au spus că ar dori-o pe cea naturală, aşa pală şi ofilită cum este ea. Dacă eşti o femeie cu gust, presupun că asta este şi alegerea ta. Atunci, tu de ce te machiezi, de ce foloseşti ruj, de ce-ţi vopseşti părul şi unghiile, de ce te opui naturii şi alegi să fii „artificială”?

4798543_460s_v1

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Viaţă și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

89 de răspunsuri la Întrebări pentru femei

  1. illusion zice:

    O floare artificială mereu va fi sur-clasată de una una naturală. Consider că atâta timp cât foloseşti un machiaj discret nu eşti artificială, artificiale sunt siliconatele şi botoxatele….

    • Teonymus zice:

      Niciodată o floare naturala nu va fi surclasată de una artificiala, dacă cel care alege are gust. Iar o femeie cu gust va voi atenţie din partea altora tot cu gust ca şi ea. Am dreptate? Atunci la ce bun atâta muncă când ea este frumoasă oricum?
      Machiajul e machiaj oricum ar fi. Bărbaţii de ce nu se machiază, nici măcar aşa „discret”? 🙂 (vorbesc în general, că mai există şi „ciudaţi” 🙂 ). Iar voi sunteţi cu mult mai frumoase decât noi şi tot voi mai simţiţi nevoia să fiţi şi mai şi. Probabil e în natura voastră.
      Şi machiajul „discret” intră în contul artificialului. Evident, la un grad mai mic decât botoxul, siliconul şi celelalte. Dar e tot din sfera artificialului. Ori e natural, ori artificial, din două una.

      • illusion zice:

        Depinde, poate sunt şi zile în care nu arăţi cum vrei… sau poate nu vrei să îţi arăţi anumite defecte tuturor (chiar dacă cine te iubeşte, te iubeşte aşa cum eşti)…

      • Teonymus zice:

        Astfel de zile pot fi şi în cazul meu şi a altor bărbaţi (şi de ce nu, chiar femei), dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să mă „machiez” sau să aplic alte „artificii” pe care le folosiţi voi. 🙂
        Repet ce am mai spus mai sus, e în genele voastre această grijă pentru frumuseţe, dar de multe ori exageraţi. Poate că machiajul nu este o „exagerare” în comparaţie cu altele, dar se poate şi fără. Nu vă defineşte el, oricât vi s-ar băga în cap asta prin media şi alte lucruri.
        Sunt şi femei care nu se machiază deloc, puţine, dar sunt. Iar eu întotdeauna le-am apreciat pentru curajul lor de a fi femei aşa cum sunt ele. Deci, se poate! 🙂

      • illusion zice:

        Eu nu m-am definit niciodată prin machiaj, folosesc foarte puţin (ruj, rimel şi creion sau fard – deci minim – fătă find de ten) şi sunt şi zile în care nu mă machiez deloc. o femeie cum gusturi ştie cum să se machieze discret şi fără să pară ieftină…

      • Teonymus zice:

        Nu vă cunosc, dar sunt convins că aţi fi cel puţin la fel de frumoasă şi fără machiaj deloc. Cel puţin, eu aşa văd lucrurile şi le-am spus asta multor femei, deşi puţine m-au crezut. 🙂

      • illusion zice:

        Eh, fără atâtea politeţuri că mă simt bătrână… Mulţumesc pentru compliment! 🙂

      • Teonymus zice:

        Se pare că aceste formule mi-au intrat în reflex. Dar o să încerc să renunţ la ele dacă ele te fac să te simţi bătrână. 🙂

      • illusion zice:

        Păi sunt în floarea vârstei 😀

      • Teonymus zice:

        Că tot am vorbit despre „flori”. 🙂
        Mulţi ani înainte, chiar dacă observ că nu-ţi place bătrâneţe. 😀

      • illusion zice:

        Mulţumesc! Consider că fiecare vârstă are ceva frumos totuşi…

      • Teonymus zice:

        Aşa este. Totul ţine de tine dacă le vezi.

      • illusion zice:

        Da şi să îţi accepţi vârsta că multe persoane nu o fac!

      • Teonymus zice:

        De multe ori, e o diferenţă mare între vârsta din buletin şi cea pe care o resimţi. De pildă, eu m-am simţit mereu mai bătrân. Alţii bătrâni, se simt tineri. Important e să te bucuri de tot ce viaţa îţi oferă şi să nu aduci ca scuză anii. Niciodată nu e prea târziu cât timp trăieşti. 🙂

      • illusion zice:

        Eu mă refeream că nu trebuie să ne plângem de vârsta pe care o avem… pentru că e doar un număr până la urmă!

      • Teonymus zice:

        Aşa este! 🙂

    • Marian zice:

      @illusion ” Niciodata o floare artificiala nu va fi surclasata de una naturala „! Macar aici stimabilul nostru amic Teonymus are dreptate ….aceasta fiind printre putinele ocazii de ai da drepte iar domnia sa stie bine chestia asta . Acum a scos porumbelul …fara macar sa se prinda de figura . Aia care trezindu-se din somn nu s e priveste in oglinda si nu-si reface machajul ,aia …este orice , dar in nici un caz femeie . Femeie tanara , deoarece daca-i trecuta d e saizeci si toamna inseamna ca-l sfideaza pe Dumnezeu si atunci ala …are grije sa le trimeata Moartea la use ! Alea botoxatele si siliconatele …alea …stiu ele saracele ce fac ca doar n-o fac degeaba .Gasesc un fraier cu gologani si scapa de grija de a mai plati abonamentul la TV …au parte de ” filme ” xxx , gratis cu mocofanu’ in rolul principal .

      • illusion zice:

        O femeie trebuie să fie îngrijită, dar să ştie cum, pentru că unele arată ca nişte paiaţe sau ca nişte picturi abstracte… Ştiu şi eu multe babe care încearcă să îşi mascheze vârsta, dar mi se pare doar o încercare tristă!

      • Teonymus zice:

        Voi confundaţi „îngrijirea” cu „înfrumuseţarea artificială”. Şi eu mă îngrijesc, dar nu apelez la trucurile de genul celor la care apelaţi voi. Daca crezi că fac asta doar pentru ca sunt barbat, îţi spun că există şi femei care procedează ca şi mine. Machiajul cel puţin, nu face parte din „îngrijire”. N-are nici o treabă. Chiar cunosc femei care nu se machiază (şi le apreciez pentru asta). Asta le face „neîngrijite”?
        Orice femeie va ajunge la un moment dat când orice încercare de a masca anii, în ceea ce priveşte exteriorul, va fi o încercare „tristă”. De aceea se merită investit mult mai mult în frumuseţea interioară, pentru că în acest caz, doar încercarea anilor de a o răpi va fi una „tristă”. 🙂

      • illusion zice:

        Depinde şi de la caz la caz, unora le stă bine nemachiate altora nu, dar asta nu înseamnă că sunt artificiale :p

      • Teonymus zice:

        Dar ce înseamnă, că sunt „naturale”? 🙂

      • illusion zice:

        Ţi-am spus pentru mine artificial înseamnă cu operaţii estetice şi cu machiaj exagerat. Nu văd nimic rău în a te aranja puţin.

      • Teonymus zice:

        Orice tip de machiaj, fie el exagerat sau „discret”, face parte din categoria artificialului sau „semi-artificialului” dacă vrei. Nu e vorba neapărat de cantitate aici, ci de „esenţă”. Şi nici nu are treabă cu îngrijirea, cu „aranjarea”, fiindcă schimbi, adaugi ceva în plus, chiar dacă e puţin sau mult.
        A îngriji, a aranja, înseamnă să păstrezi în condiţii optime frumuseţea pe ţi-a dat-o natura, artificial, în schimb, înseamnă să intervii, să modifici, sa adaugi. Iar asta fac operaţiile estetice, machiajul exagerat, dar şi cel „discret”, rujul şi altele asemenea. E drept, gradul de artificial diferă, dar există.

      • illusion zice:

        Fiecare cu părerea lui, nu toţi sunt frumoşi de la natură şi nu se întâmplă ca în fiecare zi să arătăm bine…

      • Teonymus zice:

        Frumuseţea exterioară ţine doar de comparaţie. Eu unul consider că toate femeile sunt frumoase prin ele însele. Doar răutatea le „urâţeşte”. 🙂
        Şi nici nu ar trebui să arătăm bine „în fiecare zi”. Suntem oameni, nu „păpuşi”. Se mai întâmplă să avem şi zile proaste, anii îşi iau şi ei partea. La urma urmei, acesta este farmecul vieţii. 🙂

      • illusion zice:

        Depinde şi de mentalitatea fiecăruia aici, dar şi de oamenii care te încojoară (vezi fete de liceu sau chiar şcoală generală).

      • Teonymus zice:

        Tocmai de asta am şi scris acest articol, ca să vă prezint şi o altă perspectivă. 🙂

  2. Această analogie între floarea naturală și artificială este prea firavă pentru a susține, sau a explica, pe cât posibil esența naturii șovăitoare a omului. Femeile care răspund că ar alege floare naturală au gândit de două ori și și-au spus ,,Nu, natural e mai bun decât artificial” pentru că acestea sunt doar cuvinte și atât. Femeile par a fi exagerat de preocupate de aspectul lor. Susțin părerea unei alte cititoare de aici, și spun că sunt lucruri care nu ne fac artificiale, ci sunt o haină de respect pentru noi înșine. Bineînțeles, nu tolerez adăugirile de orice fel sau schimbările.

    • Teonymus zice:

      Dacă te referi la „machiajul discret”, eu consider că şi acesta face parte tot din sfera artificialului, pentru că în nici un caz nu poţi să-l incluzi în categoria „naturalului”. Este o modificare, mai mică decât altele, într-adevăr, dar este.
      E ceva în natura voastră, pentru că noi bărbaţii (la modul general vorbesc) nu avem nevoie de astfel de „artificii” pentru a avea respect pentru noi înşine. Şi e păcat, fiindcă sunteţi cu mult mai frumoase naturale. Cel puţin, vorbesc în contul meu, întotdeauna am apreciat o femeie aşa cum este, fără „artificii” mari sau mici, nici măcar cu un machiaj „discret”. Din păcate, au ajuns să fie atât de rare astfel de femei…
      Oricât vă străduiţi, oricâte operaţii faceţi pentru a vă opune cursului firesc al lucrurilor, natura îşi va lua partea. Iar dacă veţi cuceri prin această frumuseţe „artificială”, ce veţi face când bătrâneţea o va lua? În schimb, dacă veţi cuceri prin voi înşivă, atunci reuşita voastră va ţine până la moarte.
      Aşa că nu pot decât să vă sfătuiesc să nu vă fie frică să fiţi femei naturale, aşa cum sunteţi. Nu aveţi decât de câştigat. Iar dacă totuşi pierdeţi ceva, oricum nu se merita…

      • Marian zice:

        Jura-te Teonymusule ca-ti place cum arati dezbracat , cu parul ala ce-ti creste pe picioare si pe piept { eu am si …pe spate , numai pe cap n-am ! } si cu sprancenele alea , de arata dimineata ca tufishurile din fata Ministerului de Interne !!!! Fi serios frate ca …chiar nu te cred ! Vrei sa-mi spui ca-ti place mai mult de Cenusereasa decat de oricare dintre surorile ei vitrege ?Nu se prinde frate ,nu se prinde !Cand sfatuiest matale femeile sa fie „naturale , asa cum sunteti ” ,probabil c-ai dorit sa spui din punct de vedere intelectual deoarece s-a vazut ca de mii de ani femeile n-au pierdut NICIODATA atunci cand s-au machiat : au luat ochii si inimile la fraierii de barbati care culmea , inca cred ca , ei conduc lumea asta !!!! Etete al dracu om …te-ai facut si stilist , dai sfaturi sexului frumos 😎 . Ai fi cumva Botezatu undercover….. 🙂 🙂

      • Teonymus zice:

        Doar n-oi sta să mă admir cum arăt. Din fericire, nu sufăr de narcisism. Dar oricum aş fi, sunt eu. Şi asta e viaţa, nu o să stau de acum să mi-o irosesc doar ca să arăt „altfel”, „bine”, că în final anii tot „o să-mi facă figura” (la propriu şi la figurat 😀 ), oricât m-aş strădui eu. Atunci la ce bun?
        În schimb, se merită să mă „cosmetizez” în interior. Pentru că anii nu pot răpi frumuseţea interioară.
        Femeile pot să păcălească pe „fraierii” de bărbaţi prin exterior, dar când anii o să-i răpească această „armă” cu ce-o să-i mai „păcălească”? 🙂 Deci ajungem tot la concluzia că frumuseţea interioară face mai mult decât cea exterioară.

      • Altele sunt schimbările ce ne schimbă și nu nițel rimel, ruj(pentru că-ți sunt buzele crăpate), niște sprâncene curbate sau mai știu eu cum. Diferă de la o fată, femeie la alta în parte, de felul în care se vede și dacă a lăsat corzile acestei lumi să-i chinuie coastele(în sensul metaforic). Am colege care dorm cu machiaj pe față, care se trezesc și aleargă spre oglindă, care se duc după o pâine după minute lungi în care se pregătesc. Observând stilul acesta de viață respir ușurată și râd când găsesc rimelul uscat pentru că nu-l folosesc și nu dau doi bani pe operații. Imperfecțiunea mea e o lecție și e o parte din mine, nu tai ca și om din tine însuți, doar printr-o stare de golire inexplicabilă care te subjugă și duce spre inconștiență. Am întâlnit persoane care mi-au zis -Tu de ce nu folosești machiaj?, spus pe un ton revoltător, ironic, sfidător și nici nu am răspuns, ar fi fost un efort zadarnic. Răul cel mai mare e că trăim într-o lume în care aspectul exagerat, umplut contează. Oricum, spunea altcineva aici, că sunt lucruri care trebuie rezolvate. Nu poți ca și femeie să-ți iubești părul de pe picioare, de exemplu…și sunt multe, multe alte lucruri. Bine ar fi să ne ținem sufletul drept mai întâi, iar această naturalețe ar fi susținută cu adevărat.

      • Teonymus zice:

        Ironia este că sunt femei care pur şi simplu nu au nevoie nici de un machiaj „discret” (dacă e „discret”, înseamnă că te-ai lipsi uşor de el, nu face mare diferenţă, zic eu 🙂 ), şi nici alte mici „trucuri” (exemplele tale, rimel, ruj etc.) dar folosesc astfel de lucruri din cauza „efectului de turmă”. Mass-media, televiziunea, vă bagă încă de mici în cap ideea că pentru a fi femei aveţi nevoie de produse cosmetice, cu cât mai scumpe, cu atât mai bine. Iar cele mai multe dintre voi cădeţi în această plasă. Şi unele sunt atât de manipulate încât ajung să le dispreţuiască pe cele care nu s-au lăsat prinse în aceste „mreje”, confundând îngrijirea cu machiajul şi altele.
        Tocmai de asta am scris acest articol, pentru ca să vă ajut să vedeţi manipularea căreia îi cădeţi victime din cauza dependenţei voastre de frumuseţe.
        Sunteţi frumoase de la natură. Chiar nu e mai nevoie să „munciţi” ca să fiţi frumoase. Este de ajuns doar o îngrijire. Dar să nu confundaţi îngrijirea cu „înfrumuseţarea artificială”.

  3. Incep prin a spune ca mi-a placut ce ai scris. Evident si eu as fi ales floarea naturala, dupa cum prefer adevarul dureros in locul minciunii.
    In ce priveste machiajul, este important sa privesti la intentia cu care este folosit. Una este sa te machiezi pentru ca vrei sa atragi atentia asupra ta si sa fii admirata de toti daca se poate si alta este sa folosesti anumite produse pentru a oferi altora sansa sa te cunoasca in interior inainte sa te discrimineza din exterior. Te rog sa vezi videoclipurile din acest link si vei intelege ce vreau sa spun. http://www.dailymail.co.uk/femail/article-2595439/Make-lets-express-I-TRULY-Women-severe-skin-conditions-cosmetics-empowering.html
    Eu, spre ex, nu sunt posesoarea unui ten deosebit si in adolescenta (cand nu foloseam fond de ten), am fost discriminata destul de rau pentru acest lucru. In facultate, am ajuns la concluzia ca nu as face bine sa folosesc un fond de ten atunci cand am nevoie, ca ceilalti sa nu se mai impiedice in detalii marunte si sa caute sa ma cunoasca pe mine pentru mine.
    In plus, as vrea sa mentionez ca Dumnezeu este singurul care se uita doar la inima. Omul se uita intai la infatisare si abia apoi la inima. Cine neaga acest lucru, ii pot spune in fata ca este un mincinos sau o mincinoasa. 🙂

    • Teonymus zice:

      Dar şi bărbaţii pot avea pielea sensibilă, dar nu-i văd machiindu-se. Presupun că există destule creme medicale pentru acest lucru. Machiajul doar ascunde, nu şi vindecă.
      Cine discriminează din punct de vedere al înfăţişării, nu merită să-i acorzi atenţie. Şi eu m-am confruntat cu astfel de oameni, pentru că nu am o înfăţişare care să ia privirea, dar am ales aceasta variantă: să nu-mi pese. Aş fi putut încerca şi eu câteva trucuri, dar la ce bun? Cine vrea să mă cunoască cum sunt în interior, să se străduiască să vadă dincolo de ceea ce pare la suprafaţă. Eu nu cerşesc numaidecât atenţia. N-am să mă schimb, n-am să devin un alt eu din exterior, doar de dragul unor persoane. Fiindcă nu se merită. Cine mă cunoaşte aşa cum sunt, aceia merită atenţia mea. Ceilalţi să se ducă după ambalaj dacă sunt aşa de superficiali.
      Nu zic că nu mă uit şi eu la înfăţişare. Nu sunt orb. Dar nu discriminez în funcţie de acest lucru.
      Apreciez mai mult o fată care este aşa cum este, fie şi cu un ten mai puţin „deosebit”. Aşa este ea! O admir chiar fiindcă are curajul de a fi femeie aşa cum este.
      Problema este că am observat că oricât de frumoase aţi fi, tot nu renunţaţi la aceste „trucuri”. E în natura voastră să fiţi atrase de frumuseţe, dar trebuie să apreciaţi mai mult frumuseţea naturală decât cea artificială.
      Noi nu trebuie să fim pe plac oamenilor, ci lui Dumnezeu. Şi consider că Dumnezeu a făcut o „treabă” foarte bună fără să mai fie nevoie ca femeile să mai folosească mici „trucuri”, printre care machiajul despre care ai vorbit tu.

      • ,,Dar şi bărbaţii pot avea pielea sensibilă, dar nu-i văd machiindu-se. Presupun că există destule creme medicale pentru acest lucru. Machiajul doar ascunde, nu şi vindecă.”
        Exista fonduri de ten care sunt si creme medicale in acelasi timp. Sunt mai scumpe, dar sunt eficiente. Eu folosesc unul de acest gen. Un motiv pentru care barbatii nu folosesc fond de ten este pentru ca nu sunt pe atat de des dati la o parte din acest lucru. Si nu stiu de genul masculin, insa genul feminin simte altfel respingerea.
        ,,Cine discriminează din punct de vedere al înfăţişării, nu merită să-i acorzi atenţie.”
        Corect.
        ,,Ceilalţi să se ducă după ambalaj dacă sunt aşa de superficiali.”
        Ai fi surprins sa stii cati barbati spirituali cunosc (si nu sunt ironica atunci cand spun spirituali), care si-au dovedit partea lor superficiala, partea lor slaba, alegand in primul rand ce le-a atras ochii si apoi interiorul.
        ,,Apreciez mai mult o fată care este aşa cum este, fie şi cu un ten mai puţin “deosebit”. Aşa este ea! O admir chiar fiindcă are curajul de a fi femeie aşa cum este.”
        Bravo! Dumnezeu te va rasplati pe masura.
        ,,Problema este că am observat că oricât de frumoase aţi fi, tot nu renunţaţi la aceste “trucuri”. E în natura voastră să fiţi atrase de frumuseţe ..”
        Unele da, altele nu. Unele vor doar sa nu fie ranite. Nu sunt toate femeile la fel, dupa cum nici pe barbati nu ii poti baga in aceeasi oala.
        Dumnezeu a facut o treaba foarte buna, dupa cum si tu ai spus. Dar omul este pervertit de pacat si vederea lui este la fel. Am ajuns sa privim mult la ce izbeste ochiul si foarte putin privim cu sufletul. Vorbesc de tineri din biserica.
        Per total, nu as vrea sa intelegi ca sunt pro machiaj, pro artificial, intrucat nu sunt. Din contra. Insa vreau sa intelegi ca atunci cand tratam o problema, trebuie sa fim atenti si la intentia din inima omului respectiv.

      • Teonymus zice:

        Eu unul încerc să nu discriminez pe nimeni din cauza aspectului fizic. Ştiu, nu e uşor. Omul este atras de exterior. Sunt şi exemple biblice destule şi mă gândesc mai ales la Samuel când a fost trimis să pună un nou rege în locul lui Saul. Dumnezeu i-a dat o lecţie atunci lui Samuel pe care trebuie să o însuşim toţi: să nu ne uităm la înfăţişare, la ce „izbeşte” ochii (1 Samuel 16:7). Aşa că nu ştiu cât de „spirituali” au fost acei bărbaţi despre care vorbeşti tu.
        Ar trebui să fiţi mai sigure pe voi şi să nu vă mai fie teamă că veţi fi „rănite” din cauza acestor discriminări, mai ales dacă sunteţi credincioase. Chiar dacă vedere omului este „pervertită” de păcat, asta nu înseamnă că trebuie să-i oferiţi ceea ce doreşte. Pot să vă respingă toţi, dacă îi sunteţi pe plac lui Dumnezeu acesta este singurul lucru care contează.
        Ţi-am spus aceste lucruri pentru că observ că ţii cont de învăţăturile biblice.
        Eu nu discriminez nici pe fetele care se machiază, dar după cum am mai spus, le apreciez mai mult pe cele care nu o fac. La fel cum şi voi apreciaţi mai mult o floare 100% naturală. 🙂

  4. 9 zice:

    Imi plac florile campului. Exista o singura problema, sunt frumoase acolo in mediullor natural. Dar daca sunt smulse pentru a fi daruite, gingasia lor va disparea. Se vor ofili prea repede.

    • Teonymus zice:

      Eu nu am spus ca acele flori să fie rupte, pentru a fi dăruite. Pot fi oferite şi în ghiveci. 😀
      Nu sunteţi prima femeie care îmi spune acest lucru şi mă bucur de asta. Sunt nevoit să vă dau dreptate la fel cum am fost şi altădată în faţa aceluiaşi argument. 🙂

  5. Marian zice:

    Pana acum ti-au raspuns provocarii DOAR femei iar pana maine sau chiar poimaine …inca este timp pentru raspunsuri !!! Asi fi al dracului de curios …daca ti-ar fi raspuns un barbat …ala cam ce ar fi avut de spus 😎 ?Eu ….ma abtin onorabile 😉 !

    • Teonymus zice:

      De ce să răspundă un bărbat, dacă întrebările sunt pentru femei? 😀 Multe femei mi-au spus că uneori nu se înţeleg nici ele, d-apoi să le înţelegem noi, bărbaţii. 🙂
      Din moment ce aţi scris aceste rânduri, observ că nu prea v-aţi „abţinut”. 🙂

  6. Marian zice:

    ” De ce sa raspunda un barbat ” ? Poate pentru ca …pentru a atrage barbatii femeile , fac ceea ce fac , cu trupul si chipul ce le-a fost daruit d e ….MAMA NATURA 😉 !!! Ba…chiar m-am abtinut si inca ma abtin , deoarece …altminteri asi fi tastat pana poimaine !!! 😎 Ai uitat ca ma laud ca-s …feminist ??? 🙂 🙂 🙂

    • Teonymus zice:

      Dacă fac asta pentru a atrage bărbaţii, atunci nu pot să spun decât că îi atrag pe cei care îi merită. La fel cum nici ele nu aleg „floarea artificială”, nici un bărbat cu gust nu va alege o femeie „artificială”(asta dacă nu-l va orbi dragostea 😀 ). Dar eu tot zic să le lăsăm pe femei să răspundă. Nu cred că există bărbat cu capul pe umeri care să aibă pretenţia că le înţelege pe femei. 🙂

      • Marian zice:

        Mergi la pariu ca ORICE femeie va alege ” floarea „artificiala { aia cu baterii } in locul „florii ” naturale care { asa cum spunea si o doamna ceva mai inainte } , se ” ofileste ” prea repede 😉 😎 ??? Cat despre femei ” artificiale „….de ce n-am gasit si eu una d’asta in urma cu ….un milion de ani ? Ma pricopseam ,nu cheltuieli cu tzoalele ,nu cu fardurile ,nu cu…chiuretajele …nu trebuiau bani pentru hrana ei ….azi asi fi fost precum Cresus !

      • Teonymus zice:

        Sper că soţia dvs. nu citeşte aceste rânduri. 😀

  7. Marian zice:

    Pentru ca ai inceput vorbind , facand comparatii cu florile ….In urma cu mai bine d e cincizeci d e ani am citit pe o placuta averitzoare din parcul afectat Mitropoliei din Bucuresti , respectivul parc fiind delimitat d e trotuarul pe care circula prostimea de un gard de plasa de vreo doi metri inaltime , urmatorul text : ” Florile sant frumoase asa cum Le-a lasat Dumnezeu si mai ales…unde Le-a lasat El ,deci NU RUPETI FLORILE ” ! Fa si matale o paralela intre acel text si gardul respectiv si-mi vei afla parerea ce coincide { sau cel putin asa cred eu }cu a multor barbati ! O seara cat mai linistita , iti doresc in continuare onorabile Teonymus !

  8. ionelaandrei zice:

    :))) Mi-ai amintit de o intamplare haioasa: un copil cu autism inalt functional a intrebat-o pe una dintre colegele mele daca exista femei adevarate. Surprinsa, colega i-a raspuns ca toate femeile din jur sunt adevarate, dar copilul a contrazis-o: ” Nu sunt adevarate, sunt artificiale pentru ca au parul vopsit si unghiile colorate.”

    • Teonymus zice:

      Mare adevăr a spus acest copil! Autismul este o boală, dar foarte mulţi copii cu astfel de probleme sunt genii. Aşa că nu m-aş mira şi ca acest copil să fie un geniu, de a putut să realizeze la o vârstă atât de fragedă ceea ce unii nu realizează niciodată. 🙂

      • ionelaandrei zice:

        Nu este o boala,este un alt fel de dezvoltare. Referitor la postarea ta, as spune ca omul traieste in lumea mastilor, incepand cu personalitatea (persona=masca) si continuand cu rolurile sociale, felul in care alege sa-si transpuna gandurile in cuvinte, hainele pe care le poarta, machiajul samd. Ideal ar fi ca pe parcursul vietii sa invatam sa renuntam la aceste masti care ne tin legati de material si sa ne apropiem de esenta fiintei noastre, prin smerenie, altruism si rugaciune…Reusesc cei puternici.

      • Teonymus zice:

        Boală cu sensul că nu este o dezvoltare „normală”, este o tulburare comportamentală.
        Da, ne ascundem în spatele măştilor (cum aş putea să neg tocmai eu asta, care am o mască la avatar? 😀 ).
        În acest articol am vrut să încerc să vă arăt că nu e nevoie să folosiţi „trucuri” pentru a fi frumoase. Ne sunteţi atât de dragi aşa cum sunteţi şi vrem să vă scutim de o muncă „inutilă” pe care o faceţi în fiecare zi. Atâta timp şi bani cheltuiţi pentru „varul” care vă acoperă şi totul este absolut inutil. E ca şi cum aş lua eu o operă de artă, să zicem o sculptură antică şi m-aş apuca să o vopsesc. Ea e frumoasă oricum. A, nu oricine vede asta? Aşa e, dar nu e problema operei de artă, e problema celor care o privesc. 🙂

  9. lorelad zice:

    daca ne vopsim parul este ca uneori vrem sa semene cu spicul graului, cu aramiul frunzelor de toamna, cu castaniul din castane…
    daca ne coloram buzele este pentru ca ne place sa semene cu petalele unei flori
    daca ne arcuim genele si ne conturam sprancenele este pentru ca vrem ca privirea noastra sa fie misterioasa, dar in acelasi timp expresiva si speciala.
    pentru ca ne place sa pictam?
    pentru ca ne face sa ne simtim mereu altele…
    pentru ca suntem speciale, diferite.
    pentru ca ne face sa ne simtim bine.
    pentru ca…suntem femei.

    …sarpele e de vina! 🙂

    • Marian zice:

      @ lorelad ” Femeia pe care mi-ai dat-o ca sa fie langa mine , ea mi-a dat din pom si …am mancat ” ! Geneza 3 : 12

      • lorelad zice:

        si ei cine i-a dat? 😉

      • Marian zice:

        @ lorelad ” Vanzatorul ” , cine sa il dea ? Al avea la …oferta 😎 ! Oricum dupa parerea mea , Eva a procedat ca o femeie adevarata : intai a gustat si abia apoi s-a gandit si la pretz …daca s-a gandit ! L-a lasat pe amaratul ala de Adam ….in pietea goala la propriu ,adica asa cum fac mai toate urmasele ei azi 😉 !

    • Teonymus zice:

      De ce să vă vopsiţi părul ca să arate ca spicul grâului, cu arămiul frunzelor şi culoarea castanelor, când el arată deja ca alte frumuseţi ale naturii? Care om ar vopsi iarba într-o altă culoare decât aşa cum este?
      De ce să vă coloraţi buzele ca să arate ca petalele unei flori, când ele arată deja ca petalele altei flori? E drept, una mai pală, mai firavă, mai gingaşă.
      De ce să vă arcuiţi genele şi să vă conturaţi sprâncenele pentru ca să păreţi misterioase, expresive şi speciale, când deja sunteţi aşa?
      Dacă vă place să pictaţi, pentru asta s-au inventat pânze. 🙂
      De ce să vă simţiţi mereu altele? Vă place să vă minţiţi singure?
      Sunteţi speciale şi diferite doar prin simplul fapt că sunteţi femei. Crede-mă, nu mai este nevoie de nimic în plus.
      Ar trebui să deschideţi ochii şi să nu vă mai simţiţi bine în compania „artificialului”, a „falsităţii”, cu atât mai mult cu cât sunteţi femei şi aveţi un gust al frumosului mai dezvoltat decât al unui bărbat obişnuit.
      Pentru că sunteţi femei… La concluzia asta am ajuns şi eu. Sunteţi dependente de frumuseţe. 🙂

      Da, mi-a plăcut replica din final. 😀 Facem asta pentru că aia şi aia, iar apoi la urmă, ca şi cum primeşti o lovitură sub centură, fără să fii deloc pregătit, ai „trântit-o”: „şarpele e de vină”. 🙂
      Frumuseţea pentru voi vă poate fi şi binecuvântare şi blestem. Dacă o înţelegeţi la adevărata ei valoare, e pozitivă, dar dacă exageraţi, se transformă în ceva negativ.
      Ştii cum se spune, Adam a fost creat din ţărână, dar Eva dintr-un material deja „prelucrat” 🙂 . De aceea, în general, are mai mult gust. Cu atât mai mult ar trebui să înţelegeţi că nici o frumuseţe artificială nu se ridică măcar la nivelul uneia naturale.

      • lorelad zice:

        La final a fost o gluma…:)

      • lorelad zice:

        Cat despre celelalte aspecte… Natural nu inseamna mereu placut ochiului, armonios. Si ma bucur ca admiri femeia care are suflet frumos. O sa ai nevoie de ceva timp pana sa il descoperi. 🙂

      • Teonymus zice:

        Orice e natural este mai frumos pentru cine are ochi să vadă. Pot să construiască şeicii în Dubai câte insule vor ei, eu tot aş prefera o insulă naturală, chiar dacă poate nu e aşa de „plăcută” ochiului sau armonioasă. Dar acesta sunt eu.
        Adică vrei să spui că o să am nevoie de ceva timp să descopăr sufletul frumos al femeii? Dar cine mă grăbeşte? Dacă-l descopăr aşa dintr-odată (eventual ajutat şi de ea prin „indicii” precum machiaj ş.a. 🙂 ), ce o să mai fac în restul vieţii? Mă voi plictisi, în schimb, aşa am de lucru tot timpul. 😀

      • lorelad zice:

        Ai spus ca preferi o muma padurii cu suflet bun. 🙂 Deci exista femei ‘ muma padurii’ 🙂
        Asteptam impresii despre sufletul ei!

      • Marian zice:

        Eva , a fost prelucrata sau ” lucrata 😉 mai intai ?

  10. Sophie zice:

    La naiba, eu am ales floarea „artificiala” !

    • Teonymus zice:

      Daţi-mi voie să nu vă cred. Dacă aş veni eu cu o floare din plastic şi cineva cu un trandafir superb (sau ce floare vă place mai mult), mai mult ca sigur că nici nu o să mă băgaţi în seamă 🙂 . Atâta lucru ştiu şi eu despre femei, că aveţi gust şi ştiţi să apreciaţi valoarea. Mi-e greu să cred că dvs. vă lipseşte acest gust pentru ceea ce este cu adevărat frumos. Dar asta nu înseamnă că e imposibil…

      • Sophie zice:

        Un trandafir superb nu e acelasi lucrucu floara naturala dar vai de petalelele ei de care vorbeai in articol. imi permit sa te tutuiesc, asa ca in blogosfera :p

      • Teonymus zice:

        De când trandafirul nu e floare? 🙂
        Acea floare naturală din articol, poate fi şi un trandafir. Nu am specificat tipul, tocmai fiindcă aveţi gusturi diferite în această privinţă. Dar ideea rămâne. Chiar şi cu câteva „imperfecţiuni”, un trandafir poate să rămână o floare „superbă”. 🙂

  11. Sophie zice:

    O femeie e intotdeauna mai frumoasa cu machiaj. Nu vad de ce nu ne-am folosi de technicile de infrumusetare. Doar pentru ca suna bine „Natural”?E evident ca nu s-au nascut toate femeile frumoase. Daca am riduri de ce sa nu fac botox? Daca am nasul stramb de ce sa nu fac rinoplastie? Desigur nu sustin ca trebuie sa ne punem 3 kg de fond de ten si sa ne botoxuim de ne transformam in papusi Barbie. Dar nici cu o oda absoluta adusa naturaletii nu sunt de acord.

    • Teonymus zice:

      Asta spune o femeie. Eu ca bărbat vă contrazic. O femeie este întotdeauna mai frumoasă fără machiaj. Machiajul îi răpeşte unicitatea. Natura a făcut-o unică, în schimb ea se face asemenea celor care apelează la aceleaşi trucuri. Chiar am citit cândva o ştire că în Coreea de Sud, la un concurs de miss, ziceai că toate femeile erau gemene. Toate au folosit aceleaşi „trucuri”, de la operaţii estetice la machiaj. De obicei urâţi „kitsch-ul”, dar nu realizaţi că un astfel de „kitsch” sunteţi şi voi prin artificialul care vă caracterizează.
      Frumuseţea înseamnă diversitate, nu uniformitate, iar artificialul tinde să vă facă pe toate la fel.
      Toate femeile s-au născut frumoase pentru cine ştie să le vadă. A, că unele au o înfăţişare mai plăcută decât altele, totul ţine de comparaţie. Dar toate sunt frumoase prin ele însele. Şi asta mai ales pentru că frumuseţea nu înseamnă doar „ambalaj”, ci interior. De aceea, femeile ar trebui să caute mai degrabă să-şi înfrumuseţească interiorul şi nu exteriorul.
      Şi trebuie să ştiţi şi să îmbătrâniţi frumos. Până când o să faci „botox” pentru ca să scapi de riduri? Lupta cu anii o vei pierde oricât te vei strădui ca să arăţi bine în exterior. Dar o vei câştiga dacă alegi să fii frumoasă în interior. Pentru că frumuseţea interioară rămâne toată viaţa.
      Prin aceste tehnici, nici nu realizaţi că de fapt grăbiţi procesul de îmbătrânire. Ele vă dau un aspect plăcut pe termen scurt, dar vă dăunează pe termen lung. Dacă nu mă credeţi, citiţi despre asta, că s-au făcut destule studii pe acest subiect.

      • Sophie zice:

        Cum sa fim toate la fel? :)) Rujul e asa un fel de stilou minune care ne coloreaza si ne modeleaza buzele la fel…. Femeile din plastic arata toate la fel. Cautati pe google Monica Belucci si Bianca Dragusanu. Ilustreaza perfect diferenta dintre o femeie frumoasa machiata si o papusa artificiala. Fii mai putin radical.

      • Teonymus zice:

        Nu am adus în discuţie aici „păpuşile artificiale”, pentru că cele mai multe vă opriţi la mici „trucuri”. Dar n-aş băga mâna în foc pentru toate, dacă aţi avea atâţia bani încât să nu mai ştiţi ce să faceţi cu ei. 😀 Dependenţa voastră de frumuseţe poate să meargă foarte, foarte departe.
        Eu pur şi simplu nu pot să înţeleg de ce ajungeţi în punctul în care nu admiteţi existenţa fără astfel de „trucuri”. Tot voi sunteţi şi cu machiaj şi fără. Pentru cine vă iubeşte, chiar nici nu contează dacă v-aţi machiat azi sau nu. Să nu vă mire că o să vă aprecieze mai mult atunci când aţi fost mai „leneşe” din acest punct de vedere. Atunci, de ce atâta muncă, dacă se poate şi fără?
        Noi cum putem trăi fără astfel de „trucuri”? Mda, bărbaţii sunt de pe Marte, iar femeile de pe Venus. 🙂

  12. Sophie zice:

    Iar chestia asta cu frumusetea sufletului… Dincolo de aspecte spirituale, filosfice noi toti vrem sex. Presupun ca esti mai atras de o artificiala cu gene lungi, nas mic, sani plini ( nu vb de siliconate cu cupa E) samd, decat o naturala cu nasul cat morcovul cu sternul lipit de spate. Sa fim seriosi…Frumusetea nu e totul. Dar la inceput e aproape totul. Nu mi se pare deloc regretabil de altfel…

    • Teonymus zice:

      Pentru „iubitorii de ambalaje”, frumuseţea o fi totul, dar pentru unul care vede mai departe de „etichetă”, exteriorul este pur şi simplu o „carcasă” a sufletului.
      Ceea ce spuneţi, sunt „clişee” ieftine cu care media, moda şi toată această industrie a „kitsch-ului” încearcă să ne manipuleze. Nu ne puteţi băga pe toţi în aceeaşi „oală”!

  13. Sophie zice:

    Daca am acnee ce fac? Ma tratez.Intre timp? Ma plimb cu bube pe fata ? Asa naturala, gingasa floare ce sunt? E lipsa de respect fata de tine sa nu te ingrijesti. Auzi, dar epilatul e articial? Daca da, ma dau batuta. Nici manichiura nu pot sa mi-o fac?

    • Teonymus zice:

      Bărbaţii dacă au acnee, de ce nu se „machiază” şi ei? Adică ei au voie să se plimbe cu „bube” pe faţă şi voi nu? Dar de ce? Machiajul nu este un tratament împotriva acneei. Sunt destule soluţii medicale.
      Acneea nu este o „scuză”. Oricât de frumoase aţi fi, tot apelaţi la aceste trucuri pentru că v-a băgat cineva în cap că ele înseamnă „îngrijire”. Există o diferenţă între îngrijire şi „înfrumuseţare artificială”. Şi eu mă îngrijesc, dar nu folosesc trucuri asemeni celor pe care le folosiţi voi, pentru ca să par altfel decât sunt.
      De pildă, vopsitul unghiilor, a părului, machiajul şi altele asemenea nu au nici o legătură cu „îngrijitul”. Adică acele femei care nu se machiază sunt „neîngrijite”? De când asta?
      Sunt destule care gândesc ca tine, pentru că s-au lăsat manipulate de artificial, de superficial, de „kitsch-ul” acestei lumi. Şi e păcat.

      • Sophie zice:

        Ma dau batuta…Vopsitul parului e ingrijre cand ai fire albe, la fel ca datul cu deodorant, manichiura, pedichiura. Nu am spus ca o femeie care nu se machieaza e neingrijita, dar pt mine inseamna ingrijire. Ce e kitsch ? Nu e artificial nimic, ca nu pui un kg. La prima vedere nu poti nega ca te uiti la aspectul fizic…Ce Dzneu o vezi pe una si zici ” ce suflet bun pare ca are?”. Frumusetea interioara incepe sa fie importanta intr-o relatie. Nu are nicio legatura cu media. eu ma aranjez pt mine. O femeie cu acnee pe fata mi se pare sinistra daca lasa asa, natural, sa se vada. Dar daca am celulita, cu crema am voie sa ma dau?

      • Teonymus zice:

        Eu fac diferenţa între „îngrijire” şi „înfrumuseţare artificială”. Dacă o femeie este încă tânără şi are fire de păr albe, are două opţiuni: se împacă cu această idee, ori se vopseşte. Iar asta o priveşte strict pe ea, indiferent de ce păreri aş avea eu sau altul.
        Dar alta este ca o femeie să se fi născut brunetă sau şatenă sau mai ştiu eu ce şi să se vopsească altfel fiindcă îi pare că-i stă „mai bine”. Asta înseamnă o modificare gratuită, fără să fie forţată de ceva anume.
        Eu consider că astfel de „modificări” fac parte din categoria „artificialului”, pentru că în nici un caz nu sunt „naturale”. Sunt nişte modificări, mai mari sau mici, dar rămân modificări.
        Dacă pentru tine machiajul înseamnă „îngrijire”, reiese că cele care nu-l folosesc, nu se „îngrijesc”. Asta e de la sine înţeles. Şi chiar nu are legătură cu îngrijirea şi ar trebui să recunoaşteţi asta.
        Eu nu sunt absurd. Nu pricep de ce nu vă recunoaşteţi această „slăbiciune” pentru frumuseţe. Cele mai multe dintre voi ar fi frumoase şi fără machiaj, ruj şi altele. Să fim sinceri acum. Doar nu aveţi toate acnee. 🙂 Pur şi simplu v-a intrat de mici în cap ideea că a fi femeie înseamnă toate aceste lucruri (machiaj, ruj, ojă etc.). Şi nu este adevărat. Sunteţi femei prin voi înşivă.
        De asta am şi scris acest articol, pentru ca să vă ajut să realizaţi acest adevăr şi să nu vă mai lăsaţi manipulate de moda acestei lumi.

  14. Marian zice:

    @lorelad Stimata doamna …nu-l mai intreba pe Teonymus si ” iarta-l ca nu stie ce spune ” 😉 ! El poate raspunde doar pentru ce-i in sufletul lui …de unde mama dracului sa stie el ce-i in sufletul unei femei ? Are doar impresia { asa cum o avem TOTI barbatii 😎 } ca stie ceva dar ,in realitate ….se minte singur ! Vai d e viata lui cand va reusii sa afle macar o mica parte din adevar de la o femeie ! Chiar il plang pentru asta deoarece …la ce sint buni prietenii daca nu sa planga pentru …prietenii care iau plasa si se lovesc de „pragul de sus ” ? 🙂 🙂

    • Teonymus zice:

      Nici nu am spus că aş „înţelege” femeia. Eu nu cred că există bărbat cu capul pe umeri care să aibă pretenţia că „înţelege” femeia. Unele mi-au spus că uneori nici ele nu se înţeleg, d-apoi să le înţelegem noi.
      Într-un fel, e bine aşa. Nu ne plictisim. Toată viaţa avem „ocupaţie”. 😀

      • Un barbat gaseste o femeie mult mai interesanta atunci cand este cumva invelita intr-o aura de mister. Vorba ta, toata viata aveti o ocupatie.
        Insa, desi nu sunteti atat de ,,complicati” si noi avem multe lucruri pe care trebuie sa le invatam despre voi, despre cum si ceea ce v-a creat Dumnezeu sa fiti. Mi s-a spus oarecum des ca inteleg cum ,,functioneaza” mintea unui barbat, insa eu tot simt ca abia am ajuns la suprafata cunoasterii. Sunt inca multe de descoperit.
        Dupa parerea mea, avem multe de invatat unii despre altii. Nu doar barbatii au de descifrat femeile. Este valabil si invers.

      • Teonymus zice:

        Aşa este! Nu aş vrea să vorbesc în numele bărbaţilor, dar eu unul ca bărbat apreciez foarte mult la o femeie naturalul, puterea ei de a-şi păstra „farmecul” în orice condiţii. Cum anume? Şi când poate s-a trezit şi are părul mai ciufulit, când a făcut mâncare şi mai are încă urme de făină pe haine etc. (acum vorbesc despre viaţa de căsătorie). Lucruri din astea banale 🙂 . Ea trebuie să ştie că este femeie prin ea înseşi şi să nu se simtă stingherită de lipsa machiajului, de nu ştiu ce alte astfel de lucruri. 🙂
        E foarte aiurea pentru un bărbat să vadă că s-a lăsat „minţit”, adică să vadă o femeie care i-a devenit soţie, că arată altfel fără acele „artificii” cu care l-a cucerit.

  15. Marian zice:

    Omule ,cumpoti fi atat d e conservator . Daca nici asta nu-i misoginism d e cea mai inalta calitate atunci , nu mai stiu eu ce-i misoginismul 😎 si daca nici eu n-oi sti , atunci cine !

    • Teonymus zice:

      Ce „misoginism” vedeţi dvs. aici? Daţi-mi un singur exemplu. Eu nu sunt împotriva femeilor, ci împotriva artificialului, falsităţii, „kitsch-ului”. Am scris acest articol pentru a le provoca pe femei să vadă dincolo de aparenţe. Dar e treaba lor cum trăiesc. Tot femei rămân oricum ar fi. Doar că eu unul le apreciez mai mult pe cele „naturale”, la fel cum şi ele ar alege mai degrabă floarea naturală decât pe cea artificială. Dacă ele fac asta, e în regulă. Dacă eu fac la fel, e „misoginism”? Ciudată logică.
      Vă aduc aminte că avem „liber-arbitru”, aşa că fiecare e liber să gândească şi să trăiască după cum crede. 🙂

  16. lorelad zice:

    @Marian,
    Din astfel de discutii, pareri, idei ajungem sa aflam lucruri noi, sa aflam alte opinii, sa acceptam varietatea. Fiecare dintre noi. In plus, faptul ca pastram o nota de umor si suntem deschisi, relaxati cred ca ne ajuta sa descoperim avantajele unei astfel de comunicari.
    Va respect parerile si recunosc ca au fost lucruri noi pe care le’am aflat prin intermediul ‘confruntarilor’ voastre. Multumesc!
    Va admir pentru naturalete, umor, sinceritate, dorinta de informare.

  17. lorelad zice:

    @Marian
    si inca ceva: imi place cum faceti ‘haz de necaz’!
    🙂

  18. anna zice:

    Si eu sunt femeie, si nu sunt deacord cu machiatul.. Desi am facut marea greseala de a ma pensa, acum imi pare rau. Nu vad necesar sa acoperi sau sa schimbi ceea ce Dumnezeu a creat frumos, nu exista sa nu iti placa cum te.a facut El, inseamna ca esti mai desteapta ca Creatirul tau. Nu cred ca vrei la judecata sa te intrebe ce ai facut cu ce ti.a daruit El…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s