Am copilărit în anii ’90. Spre deosebire de copiii de azi, am făcut cunoştinţă nu cu tabletele, ci cu casetofonul şi chiar pick-up-ul. Ultimul era „pe moarte” deja. Ţin minte că „săracele” discuri vinil au ajuns jucării pentru copii. Tare mult ne plăcea cum zburau prin aer. 🙂 Apoi, am făcut cunoştinţă cu aparatul V.C.R., cu ajutorul căruia mă uitam la Tom şi Jerry, şi cu jocurile „primitive” Nintendo. Tot din acea perioadă datează şi prima mea „întâlnire” cu calculatorul. Ce făceam cu un astfel de aparat la ani lumină de cele de astăzi? Mă jucam în paint, cu jocurile de pe dischete (dischete mari, apoi mai mici). Era chiar distractiv. 🙂
Cu timpul, ne-am descotorosit de toate aceste tehnologii învechite. Dar se mai întâmplă să caut ceva şi să mai dau de vreo casetă audio sau video, de nişte dischete, şi mă ia nostalgia. Parcă e păcat să stea pe undeva aruncate şi prăfuite astfel de lucruri cu care ţi-ai petrecut o parte din copilăria ta. Dar ce ai putea să mai faci cu ele? Timpul le-a făcut inutile…
Timpul le-a făcut inutile, dar arta le poate revitaliza. Cum? Prin imaginaţie. Am să ataşez aici câteva exemple. Sper să vă placă!
Imaginile au fost preluate de aici.
Iar în final, vă las cu un mesaj transmis nouă de către vechea tehnologie 🙂 :
Lumea lui Teonymus 
Intr-adevar, in intalnirea cu anumite lucruri mai vechi care faceau copilaria mai interesanta, mai animata provoaca o adevata nostalgie.O nostalgie care iti provoaca atat sentimente de „fericire”, o oarecare retraire fictiva a acelor vremuri, precum si acel sentiment de tristete(normal)
Aşa este! Nostalgia este un amestec de fericire şi tristeţe. Fericire că ai trăit acele timpuri, tristeţe că s-au dus. Dar în cele din urmă trebuie să lăsăm trecutul şi să trăim prezentul, pentru ca să privim şi către el cândva cu nostalgie. 🙂
Frumos articol! 🙂
Mulţumesc! 🙂
Recunosc tipul acesta de nostalgie!:) Tare ma tem ca tehnologia nu ne face mai buni…
Totul ţine de noi până la urmă. Depinde cum şi în ce scop o folosim. 🙂