Despre recunoştinţă

Viaţa este grea! Este grea până şi pentru cel care a primit atâtea: sănătate, o familie, o pâine pe masă în fiecare zi, d-apoi pentru cel care s-a născut fără nimic din toate acestea… Şi asta pentru că cea mai mică greşeală a ta îţi poate fi fatală, orice eveniment neprevăzut, independent de tine, îţi poate modifica întreg cursul vieţii, asta dacă reuşeşti cumva să-i „supravieţuieşti”… Aceasta este condiţia umană, „povara” pe care o purtăm pe umeri în fiecare zi…

Este o „povară” atât de grea… O porţi de când te-ai născut, te apasă, te „doare”, cazi sub greutatea ei, te ridici şi cazi din nou şi nimănui nu-i pasă. Au şi ei „povara” lor, poate nu aşa grea ca a ta, dar şi pe ei îi apasă, îi „doare”… Şi după ce te resemnezi cu acest gând, vine cineva de nicăieri şi te ajută să te ridici, te antrenează şi te face puternic, astfel încât să nu mai simţi atât de mult acea „povară”. De ce a făcut-o? Îţi scapă motivele. Ar fi putut să-şi vadă de drum ca atâţia alţii, dar ceva l-a oprit şi nu şi-a mai continuat „călătoria” până ce nu a fost sigur că poţi să faci şi tu la fel…

Astăzi eşti puternic, dar imaginea acelui om te urmăreşte. Unde erai tu acum dacă el şi-ar fi văzut de drum? Acest gând îţi umple sufletul de dragoste, melancolie, fericire, bunătate, linişte şi speranţă. Toate la un loc. Aceasta este recunoştinţa…

Copil cântând la funeraliile profesorului şi mentorului său, care l-a ajutat să scape de violenţă şi sărăcie prin muzică

Mă uit în oglindă şi Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, apoi multor persoane, pentru că am ajuns aici. Şi nu mă refer doar la familie, sunt atâţia care ar fi putut să-mi întoarcă spatele şi nimeni nu le-ar fi reproşat nimic. Dar au investit în mine bani, timp, încurajări… Au văzut în mine ce mie mi-e greu şi astăzi să văd. Mi-e greu, dar trebuie, le sunt dator…

Voi purta această „povară” a recunoştinţei toată viaţa. Dar nu este o „povară” ca oricare alta: Povara recunoştinţei este singura care nu mă apasă, ci mă ridică…

Publicitate