Tehnologia ca fabrică de „zombi”

„Niciodată lumea nu a mai atins un nivel tehnologic atât de ridicat”- îşi spune omul modern cu încântare… Şi aşa şi este! Atâtea lucruri care erau imposibile altădată, au devenit astăzi o banalitate. Nu ne mai miră că putem vorbi cu cineva aflat la mii de kilometri depărtare cu ajutorul unei „bucăţi de plastic”, că îl şi putem vedea într-o „sticlă” dacă dorim sau că-l putem vedea în persoană, zburând la el cu un avion. Tehnologia a făcut aproape totul posibil şi uşor. Maşinile ei ne-au scutit de atâta muncă… Noi nu mai trebuie decât să le supraveghem din când în când, iar în restul timpului, ne putem „bucura” cu adevărat de viaţă. Cu toate acestea, simţim că parcă niciodată nu am avut atât de puţin timp pentru noi.

Şi cum ar fi altfel dacă acel timp liber este „ocupat” tot de tehnologie? Cum ar fi altfel dacă am ajuns să echivalăm distracţia cu folosirea unor produse tehnologice? Cum ar fi altfel dacă toată ziua suntem atraşi de nişte bucăţi de plastic?

ab5QrZE_700b_v1

Tehnologia ne-a acaparat cu totul pe foarte mulţi dintre noi, transformându-ne într-un fel de „zombi”. Nu credeţi? Vă invit să faceţi un mic experiment şi să renunţaţi, vreme de o săptămână, la net, smartphone, tablete, calculatoare, console de jocuri, TV etc.. Dacă nu veţi fi în stare „să rezistaţi” fără ele, atunci sunteţi un „zombi” sau cel puţin, sunteţi pe cale de a ajunge unul…

aqmpY0P_700b

Mulţi dintre noi, oriunde mergem, stăm nedezlipiţi de ecranele smartphone-urilor, pentru că am ajuns să ne hrănim cu „like-uri” şi „comentarii”. Nu mai trăim o viaţă normală, ci una virtuală, una în care avem sute şi mii de prieteni care ne apreciază. Aşa înţelegem noi din „like-ul” primit, din rândurile frumoase lăsate pe „pagina” noastră. Dar pe câţi i-am determinat să ne aprecieze în viaţa reală? Pe câţi apreciem noi în viaţa reală? În viaţa reală e mult mai greu să primeşti şi să acorzi aprecieri, nu e ca şi cum ai apăsa pe un buton şi ai merge mai departe. Şi deci, ne întoarcem în cea virtuală şi ne hrănim cu iluzii…

a3Y81bv_700b_v1 Sursă foto: mymodernmet.com

Noi, cei care am prins măcar anii ’90, mai ştim ce înseamnă o viaţă reală. Ştim ce înseamnă să copilăreşti normal, să te caţeri într-un copac, să te joci „de-a v-aţi ascunselea” sau „ţară, ţară, vrem ostaşi!”. Mulţi copii de azi nu mai ştiu, pentru că părinţii i-au dat voie tehnologiei să le răpească farmecul copilăriei. Am rămas şocat când am văzut copii jucând jocuri violente, pentru persoane de peste 18 ani, şi asta cu permisiunea părinţilor. Şi eu am mai jucat jocuri video când eram copil, dar de la Mario la GTA V e o diferenţă ca de la cer la pământ…

ANGELBOLIGANDIADEREYESweb Sursă foto: mymodernmet.com

Apoi, tehnologia ne-a făcut pe mulţi dintre noi să nu mai fim aşa de raţionali. E ea „inteligentă” şi pentru noi. Altfel nu-mi explic nevoia de a te fotografia până şi alături de sicriele în care zac trupurile unor persoane care ţi-au fost dragi… De fapt, niciodată prostia nu a avut atât de multe posibilităţi de propagare, nu numai la nivel naţional, ci global.

De fiecare dată când prostia „dă în floare”, se găsesc milioane care se grăbesc s-o „polenizeze” în mediul virtual. De pildă, mai înainte a fost moda „duckface-urilor” în fotografii, acum a apărut o altă inepţie numită „selfie”. Oamenii se fotografiază singuri şi toată lumea se comportă de parcă asta ar fi nu ştiu ce tehnică revoluţionară. Sunt atâtea şi atâtea alte astfel de exemple de te doare capul numai dacă te gândeşti la ele. Sau poate că pe tine nu te doare…

axNQpvY_700b_v2

Asta nu înseamnă că tehnologia în sine ar fi un lucru rău. Cu un cuţit poţi tăia o pâine, dar şi viaţa unui om. La fel şi tehnologia, o poţi folosi în scopuri bune sau te poate folosi ea pe tine. Tu alegi: o foloseşti ca om liber sau accepţi să te facă un „zombi”?

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Viaţă, Ştiinţă și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Tehnologia ca fabrică de „zombi”

  1. lorelad zice:

    Sa mai dau ‘like’? 🙂

  2. lorelad zice:

    imi place articolul! si, da, asa e, suntem din ce in ce mai ‘virtuali’. Refuzam intalnirile fata in fata, preferam ‘chat’-ul sau emailul in locul unei conversatii in direct…
    Ce e de facut?

    • Teonymus zice:

      Luat măsuri cât mai repede, până ce „virusul” nu se răspândeşte şi devine incurabil. 🙂

    • Marian zice:

      @lorelad Nu-i nimic de facut ! De cele mai multe ori distantele c e ne separa sant foarte mari asa incat ….de cele mai multe ori ” intalnirile fatza in fatza ” nu sant posibile deci chiar nu cred ca-i vorba despre un refuz . In plus de asta ….parca tot mai placut este sa ai o imagine placuta …. poate falsa dar placuta , despre un om , decat sa-l cunosti pe ala direct si….in toata ” splendoarea ” sa . Pe bune acum , n-ai chiar nici o prietena care sa te scoata din pepeni pana la urma cu modul ei de a fi …. insa , altminteri o persoana foarte placuta si pe care iti doresti sa-i cultivi cunostiinta dar …daca s e poate s-o vezi cat mai rar si cat mai putin ?

      • lorelad zice:

        Referitor la distanta, ai dreptate. Cu scrisorile ar fi mult mai dificile de corespondat 🙂 sau cum erau demult telegramele!!!:)
        Eu nu pun mare pret pe aspectul fizic, asa ca nu conteaza cum arata persoana…daca mi-e apropiata, imi face placere sa comunic si fata in fata.

  3. Marian zice:

    Bine onorabile …pai daca voi astia , cei care ati ” prins macar anii ’90 ” , va laudati ca stiti ce-nseamna ” viata reala „…. pai atunci noi astia ce am prins si anii ….’50 ,anii ’60 , anii ’70 , anii ’80….noi inseamna ca am trait in RAI ??? Omule ….ai dreptate . Acesta a fost si subiectul unei predici pe care am ascultat-o in urma cu vreo luna d e zile la nu stiu care dracu de biserica ,chestia cu , renuntarea la NET , Smartfone { precis nu faci oarece reclama ? } console de jocuri , TV etc. macar …. o saptamana da,chiar acesta a fost subiectul predicii prezentate de fratele pastor . Eu spun sincer…chiar nu pot renunta la ceea ce am , deci….Cum sa renunt la shooter-ele pe care le am in memoria PC-ului , cum sa renunt la a juca la PC ascultand si muzica ce-mi place in acelasi timp si putand sa-l si injur fara nici o problema pe ala de-mi este ” adversar ” {adica PC-ul 😎 },cum sa nu stau in legatura cu lumea prin renuntarea la NET ,cum sa nu-mi fac sange rau privind la TV ??? Imi place s a fac d e asemenea si unele comentarii pe marginea unor stiri de presa , pe NET fireste si….imi place al dracului d e mult atunci cand primesc cate 10-40 de like-uri referitoare la comentariile mele { evident atunci cand sant injurat , mai ales ca nu stiu cum s a fac sa le si raspund folosind aceeasi moneda ….crapa fierea-n mine 😦 } insa d e aici si pana la a-mi plasa o fotografie de-a mea sau a locuintei mele pe FB….”este cale atat d e lunga ca ” ….sti si singur ce spunea poetul referitor la asta . Ca-ti place sau nu , tehnologia , IT transforma omul { ce este nevoit ca-i place sau nu } , s a lucreze cu ea sau condus d e ea , intr-un ” zombi ” si depinde doar d e discernamantul sau pentru a putea contracara acest efect .

    • Teonymus zice:

      Da, voi care aţi trăit înainte de ’89, aţi trăit o altă viaţă. 🙂 Deşi aveaţi şi voi destulă tehnologie, eraţi totuşi departe de a fi „zombi” tehnologici. Să vă facă zombi avea grijă altcineva şi ştiţi cred foarte bine despre cine vorbesc. 🙂
      Nu m-am inspirat din predica pe care aţi ascultat-o, dar mă bucur că şi alţii sunt pe aceeaşi lungime de undă. Ca şi creştini, se pare că este nevoie să ţinem zile de „post” şi din acest punct de vedere. 🙂
      Da, până la urmă depinde doar de noi dacă contracarăm acest „efect zombi” sau îl lăsăm să ne stăpânească.

      • Marian zice:

        Sti cine erau aceia ce aveau grije sa fim transformati in ” zombi ” ? Oamenii de cultura , elitele intelectuale ale acestei tari , invatatorii si profesorii , preotii ….in nici un caz cine crezi matale !!!! Si oricum sa sti ca din punct d e vedere tehnologic , nici macar noi nu eram atat d e inapoiati : ai auzit de ” ascultarea la pahar ” 🙂 🙂 🙂 😉 ? Cuprindea cunoasterea de fizica de cel mai inalt nivel 😉 si daca nu cunosteai materia respectiva …chiar n-aveai nici o sansa sa afli ce vorbesc vecinii 😉 !

      • Teonymus zice:

        Regimul încerca să vă transforme în nişte „zombi” cu ajutorul unor „zombi” de cea mai înaltă clasă sau nişte simpli oportunişti. Aveaţi şi voi puţină tehnologie, că altfel cum l-aţi fi auzit pe „tovarăşul”? 🙂

      • Marian zice:

        Nici Lucian Blaga , nici George Calinescu si nici Mihail Sadoveanu { si-ti pot tasta NUME pana la anul viitor } sau ….Prea fericitul Teoctist nu erau nici zombi de „cea mai inalta clasa ” si nici macar oportunisti : erau doar oameni !

      • Teonymus zice:

        Pe Călinescu şi Blaga chiar nu i-aş băga printre personalităţile care au susţinut comunismul. La Sadoveanu mă abţin. 🙂 Există într-adevăr şi o categorie de oameni care au vrut pur şi simplu să supravieţuiască.

      • Marian zice:

        Atunci { fara sa incerc sa te jignesc } , mai pune si matale mana pe-o carte onorabile , mai pune mana pe-o carte !!! Din pura curiozitate , pentru c e ” la Sadoveanu te abtii ” ?

      • Teonymus zice:

        Nu numai că am pus mâna pe cărţi, dar pe unele chiar le-am şi citit. 😀
        Sadoveanu nu mi-a plăcut niciodată ca scriitor. Dar asta nu mă opreşte să fiu obiectiv. Sadoveanu a susţinut comunismul activ, participând la alegeri, a publicat scrieri de orientare socialistă. La el nu am nici un dubiu.
        Blaga a avut trecut legionar şi nu prea i-a mers aşa de bine ca lui Sadoveanu. Iar Călinescu a încercat şi el să fie pe plac conducerii, dar nu prea i-a reuşit atât de mult cum i-a reuşit lui Sadoveanu.
        De asta am zis că nu i-aş include pe cei doi în categoria personalităţilor care au susţinut comunismul, deşi, e adevărat, ceva-ceva tot au făcut şi ei din acest punct de vedere.

      • Marian zice:

        Sa fi incercat sa spui altceva ….dracu te lua ! Nu te spala toata apa Dunarii de porcaielile pe care le aruncam in capatzana dumitale !!! Insa….mi-ar fi placut infinit mai mult daca ai fi spus simplu : au fost doar oameni …inclusiv ei . Cat despre Mihail Sadoveanu…pai pana si el , tot om a fost !

      • Teonymus zice:

        Au fost doar oameni şi cred că chiar şi Sadoveanu, deşi nu este pe gustul meu ca şi scriitor (şi asta nu fiindcă mi-a căzut la capacitate 🙂 ), a vrut doar să facă ceva ca să fie bine pentru toţi. Dar revenim iar la ideea că de multe ori există diferenţe între teorie şi practică. Uneori atât de mari încât sunt total opuse. Aşa cum a fost comunismul în raport cu socialismul din minţile unor intelectuali de renume.

      • Marian zice:

        Citeste-l si pe Sadoveanu prietene chiar daca nu „ti-a cazut la capacitate ” !!! Nu exista in literatura romana un scriitor care sa fi descris frumusetile acestei tari asa cum a facut-o Sadoveanu ,nici macar Calistrat Hogas sau Nicolae Balcescu . Citeste-l si , te pot asigura ca nu vei avea decat d e castigat .

      • Teonymus zice:

        Tocmai fiindcă l-am citit pot să spun că nu-mi place. Doar mi-a căzut „Baltagul” la Capacitate. 🙂
        Pur şi simplu nu-mi place. Probabil fiindcă nu ne potrivim ca şi concepţii. Toată opera lui Sadoveanu emană tradiţionalism, iar părerea mea despre tradiţii o ştiţi. Pe lângă asta, nici stilul său nu m-a atras. Asta e, gusturile nu se discută. 🙂

  4. ilussoria zice:

    mi-a placut articolul, ca mare dreptate mai ai! nu prea vad copii jucandu-se cum ma jucam eu cand eram la varsta lor, si nu realizeaza ce pierd! super tare filmuletul, imi plac maxim versurile tipului. Succes in continuare!

    • Teonymus zice:

      Aşa este! Copiii se joacă mai mult în lumea virtuală decât în realitate. Până şi la ţară vezi tot mai puţini. Şi când mă gândesc la copilăria mea şi gălăgia pe care o făceam şi îi enerva pe vecini seara… 🙂
      Da, e foarte bună poezia. De asta am şi postat-o. 🙂

  5. Foarte bine scris, ca de obicei. Insa mi-au placut, de data acesta, foarte mult imaginile. Sunt foarte sugestive. Mai ales cea in care apare un cuplu. Inainte indragostitii se pierdeau unul in ochii celuilalt, acum sunt acaparati de viata virtuala, in loc sa se bucure de cea adevarata.

    • Teonymus zice:

      Mulţumes!
      Într-adevăr, sunt nişte imagini foarte sugestive. De asta am ţinut să le ataşez aici, pentru că ilustrează foarte bine ceea ce am vrut să spun.

  6. oana zice:

    Imi asum riscul de a ateriza exact in mijlocul unei polemici,dar nu pot sa ma abtin :).Consider ca numarul intelectualilor sau clericilor care au trecut pe la Pitesti,Gherla ,Aiud,il depaseste lejer pe al propangadistilor regimului.(Paul Goma,Nicolae Steinhardt,Ion Pantazzi,Virgil Ierunca-cativa de la care mai avem si neste carti).
    Cat despre partea cu generatia,eu sunt cam de prin 80,si recunosc ca sunt zombi intr-o proportie ingrijoratoare,dovada e evidenta cred.

    • Teonymus zice:

      Aşa este! Nici nu se compară numărul intelectualilor care s-au opus regimului cu cel al intelectualilor care au devenit „propagandişti” comunişti.
      În anul 2014 se pare că este o „provocare” să nu devii „zombi” din punct de vedere tehnologic…

  7. I Alexonne zice:

    Chiar adevarat, eu sunt nascut in 2007, dar nu sunt prea mult cu calculatorul, adevarul este ca si eu vroiam sa imi instalez gta 5, sau ma jucam jocuri horror cum ar fi slenderman sau fnaf, dar m-am lasat de porcariile astea de jocuri, mai filmez si eu pe youtube asa vreo un episod pe 2 saptamani, dar nu trebuie sa fi obsedat cate likeuri ai la un video, sau cum ai un fan dai petrecere, eu mereu cand e primavara, vara si iarna ies afara sa ma plimb, nu stau nonstop pe pc, recunosc, ma mai uit si eu pe telefon, dar nu 24 din 24, totusi nu cred ca te transformi in zombi daca te joci prea mult, dar iti afecteaza sistemul nervos si inebunesti, sau nu mai vezi si trebuie sa porti ochelari, cele mai multe probleme se intampla de la telefoane, pc, televizor,ps,etc,cum ar fi ca nu mai poti dormii noaptea ca te-ai uitat la tot-felul de filmulete pe internet, de obicei telefoanele erau sa vorbesti cu prieteni, nu toata ziua sa te joci la niste porcari, decat acolo un joc cum ar fi flappy bird, sau super mario, nu gta

    • Teonymus zice:

      Dacă chiar te-ai născut în 2007, te felicit ca scrii corect, fără greşeli gramaticale. Nu ştiu în ce măsura este de vină tehnologia şi aici, dar şi asta am observat c-a ajuns un lucru mai rar în rândul adolescenţilor şi chiar al tinerilor. În rest, te îndemn să nu laşi ca tehnologia să-ţi răpească anii copilăriei. E mai bună o carte decât un desen animat. Sunt mai bune jocurile cu alţi copii în aer liber decât jocurile video. Prieteniile pe care le faci pe facebook sunt de cele mai multe ori false, doar iluzii, dar cele din viaţa reală ramân peste ani.

      Cât despre titlul acestei postări, când am amintit despre „zombi”, a fost o metaforă :). Cu alte cuvinte, oamenii nu devin „zombi” propriu-zişi, asa cum îi prezintă arta cinematografică, dar riscă să devina ca unii dintre aceste fiinţe care nu sunt reale, ci doar mitice, imaginare, adică devin dezlipiţi de realitate, reci, retraşi, goliţi de sentimente, trăind ca şi cum n-ar trăi…

      În rest, îţi doresc sa creşti frumos, să trăieşti frumos şi să te ajute Dumnezeu, aşa cum este motto-ul acestui blog, să descoperi care este scopul vieţii tale şi să-l îndeplineşti! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s