Tehnologia ca fabrică de „zombi”

„Niciodată lumea nu a mai atins un nivel tehnologic atât de ridicat”- îşi spune omul modern cu încântare… Şi aşa şi este! Atâtea lucruri care erau imposibile altădată, au devenit astăzi o banalitate. Nu ne mai miră că putem vorbi cu cineva aflat la mii de kilometri depărtare cu ajutorul unei „bucăţi de plastic”, că îl şi putem vedea într-o „sticlă” dacă dorim sau că-l putem vedea în persoană, zburând la el cu un avion. Tehnologia a făcut aproape totul posibil şi uşor. Maşinile ei ne-au scutit de atâta muncă… Noi nu mai trebuie decât să le supraveghem din când în când, iar în restul timpului, ne putem „bucura” cu adevărat de viaţă. Cu toate acestea, simţim că parcă niciodată nu am avut atât de puţin timp pentru noi.

Şi cum ar fi altfel dacă acel timp liber este „ocupat” tot de tehnologie? Cum ar fi altfel dacă am ajuns să echivalăm distracţia cu folosirea unor produse tehnologice? Cum ar fi altfel dacă toată ziua suntem atraşi de nişte bucăţi de plastic?

Tehnologia ne-a acaparat cu totul pe foarte mulţi dintre noi, transformându-ne într-un fel de „zombi”. Nu credeţi? Vă invit să faceţi un mic experiment şi să renunţaţi, vreme de o săptămână, la net, smartphone, tablete, calculatoare, console de jocuri, TV etc.. Dacă nu veţi fi în stare „să rezistaţi” fără ele, atunci sunteţi un „zombi” sau cel puţin, sunteţi pe cale de a ajunge unul…

Mulţi dintre noi, oriunde mergem, stăm nedezlipiţi de ecranele smartphone-urilor, pentru că am ajuns să ne hrănim cu „like-uri” şi „comentarii”. Nu mai trăim o viaţă normală, ci una virtuală, una în care avem sute şi mii de prieteni care ne apreciază. Aşa înţelegem noi din „like-ul” primit, din rândurile frumoase lăsate pe „pagina” noastră. Dar pe câţi i-am determinat să ne aprecieze în viaţa reală? Pe câţi apreciem noi în viaţa reală? În viaţa reală e mult mai greu să primeşti şi să acorzi aprecieri, nu e ca şi cum ai apăsa pe un buton şi ai merge mai departe. Şi deci, ne întoarcem în cea virtuală şi ne hrănim cu iluzii…

 Sursă foto: mymodernmet.com

Noi, cei care am prins măcar anii ’90, mai ştim ce înseamnă o viaţă reală. Ştim ce înseamnă să copilăreşti normal, să te caţeri într-un copac, să te joci „de-a v-aţi ascunselea” sau „ţară, ţară, vrem ostaşi!”. Mulţi copii de azi nu mai ştiu, pentru că părinţii i-au dat voie tehnologiei să le răpească farmecul copilăriei. Am rămas şocat când am văzut copii jucând jocuri violente, pentru persoane de peste 18 ani, şi asta cu permisiunea părinţilor. Şi eu am mai jucat jocuri video când eram copil, dar de la Mario la GTA V e o diferenţă ca de la cer la pământ…

 Sursă foto: mymodernmet.com

Apoi, tehnologia ne-a făcut pe mulţi dintre noi să nu mai fim aşa de raţionali. E ea „inteligentă” şi pentru noi. Altfel nu-mi explic nevoia de a te fotografia până şi alături de sicriele în care zac trupurile unor persoane care ţi-au fost dragi… De fapt, niciodată prostia nu a avut atât de multe posibilităţi de propagare, nu numai la nivel naţional, ci global.

De fiecare dată când prostia „dă în floare”, se găsesc milioane care se grăbesc s-o „polenizeze” în mediul virtual. De pildă, mai înainte a fost moda „duckface-urilor” în fotografii, acum a apărut o altă inepţie numită „selfie”. Oamenii se fotografiază singuri şi toată lumea se comportă de parcă asta ar fi nu ştiu ce tehnică revoluţionară. Sunt atâtea şi atâtea alte astfel de exemple de te doare capul numai dacă te gândeşti la ele. Sau poate că pe tine nu te doare…

Asta nu înseamnă că tehnologia în sine ar fi un lucru rău. Cu un cuţit poţi tăia o pâine, dar şi viaţa unui om. La fel şi tehnologia, o poţi folosi în scopuri bune sau te poate folosi ea pe tine. Tu alegi: o foloseşti ca om liber sau accepţi să te facă un „zombi”?

Publicitate