Lista lui Schindler

Am văzut multe filme, unele dintre ele foarte bune, care m-au impresionat până şi în cele mai mici detalii, dar nici unul nu a reuşit să mă mişte mai mult decât „Schindler’s list”. După ce l-am vizionat prima dată, a ocupat locul întâi în topul personal al celor mai bune filme şi nimeni nu a mai reuşit să-l dea jos de acolo. Deşi am văzut sute, poate mii de filme, nici unul nu s-a mai ridicat la valoarea „Listei lui Schindler” în ochii mei…

De fapt, capodopera lui Steven Spielberg, lansată în 1993, nu este doar un film. Este viaţa înseşi în una din cele mai fade forme ale sale. Nu întâmplător regizorul a ales, cu o singură excepţie pe care o puteţi vedea în filmuleţul ataşat la final, să nu dea ecranizării sale nici o culoare. Altfel ar fi fost un „sacrilegiu”. O astfel de lume atât de crudă nu merită mai mult decât cele două nonculori…

Nicolae Iorga, victimă şi el al unei lumi „cenuşii”, spunea la un moment dat că „omul cu adevărat bun este doar cel care ar fi putut fi rău şi n-a fost”. Din acest punct de vedere, nu există nici un dubiu în legătură cu bunătatea lui Oskar Schindler. M-a impresionat foarte mult acest „personaj”, jucat magistral de Liam Neeson. Cel puţin, scena din final m-a lăsat multă vreme fără grai…

Ar mai trebui să afirm că filmul ecranizează nişte fapte reale? Nu, nu sunt deloc exagerări. Este doar o foarte mică parte din ororile a ceea ce s-a numit „holocaust”. Cred că un astfel de film ar trebui văzut de toţi oamenii măcar o dată. Să vadă toţi până unde poate merge intoleranţa, xenofobia, rasismul… Poate aşa nu voi mai fi nevoit să aud mizerii despre cineva doar fiindcă este evreu, negru, galben, ţigan, ungur sau orice altceva decât „rasa noastră”…

Trebuie însă să fac nişte precizări pentru cel care nu a văzut filmul şi l-am convins să-l urmărească. Dacă nu ai încă 18 ani şi eşti mai „slab de înger”, ar fi mai bine să aştepţi până când te vei considera suficient de puternic. Impactul emoţional al unui astfel de film ar putea fi prea mult pentru tine. Aşa că nici filmuleţul ataşat nu ţi-l recomand. Nu încă…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Filme, Istorie și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Lista lui Schindler

  1. Am văzut și eu filmul și îmi exprim aceeași apreciere față de scenariu, regie și actorul principal. Merită revăzut din când în când, pentru aducere aminte!

  2. Marian zice:

    Pa dracu ,” Lista lui Schindler ” !!! Ti-a placut deoarece era regizat d e Spelberg si interpretat { magistral este adevarat } d e catre Liam Neeson ! Eu a-ti recomand alt film …in aceeasi nota , regizat insa….ceva mai devreme decat a facut -o Spelberg cu ” Lista ” sa : ” Giorgio Perlesca – Un eroe italiano ” regizat de catre Alberto Negrin in 1985 si avand fondul muzical imaginat d e catre Ennio Morricone . ” La banalita del bene ” …cat adevar in aceasta expresie ….banalitatea binelui ! Vezi-l pe asta si apoi sa-mi spui despre …. ” Lista lui Schindler ” ! Eu l-am vazut prin 2009 pe cand ma aflam in Malta insa , era dublat in …malteza { o limba total imposibila din punctul meu d e vedere ! } si sincer sa fiu , n-am inteles mare lucru , Ulterior l-am revazut fara subtitrare si mai ales fara dublaj si….mi s e pare infinit mai adevarat decat ” Lista lui Schindler „. Daca n-ai posibilitatea , desii cred ca-i usor d e gasit pe NET … spune-mi si te voi indruma acolo unde l-am revazut si eu . Eventual citeste ” Ora 25 ” { este scrisa d e un roman d’al nostru emigrat in SUA } si vezi filmul facut dupa respectiva carte avandu-l pe Antony Quin in rolul principal .Sigur ca da …nu-i acelasi subiect insa…este vorba tot despre o nedreptate facut unor oameni c e n-aveau alta vina decat a ceea ca erau de alta religie sau alta natie ! Daca nici eu nu i-am ” injurat ” intotdeauna pe evrei { pe buna drepatate …parerea mea } pe blogul dumitale …cine s-o mai fi facut insa…despre suferintele acestui popor nu poti vorbi decat cu respect si mai ales cu tristete !

    • Teonymus zice:

      E drept, a contat foarte mult mâna regizorului şi jocul actoricesc de excepţie al lui Neeson. Dar toate acestea fac parte din film, iar eu am discutat aici despre film ca întreg. Deci, filmul are tot ce are nevoie pentru a fi plasat în topul meu pe locul întâi. Chiar şi aşa, după cum v-am mai spus, gusturile nu se discută. 🙂
      Nu am văzut „Giorgio Perlesca-Un ereo italiano”, dar tare m-aţi făcut curios. Ador filmele cu muzică de Ennio Morricone, acest geniu al muzicii contemporane. Am să-l caut şi am să-l văd, şi pe acesta şi „Ora 25″…

  3. Marian zice:

    Mi-am dat seama ca-i vorba despre film ca intreg si mai ales ca-i vorba despre topul preferintelor dumitale … am dorit doar sa-ti spun , sa-ti amintesc pentru cazul in care ai fi uitat ca , sant destule marturii filmate ,marturii si realizari cinematografice cutremuratoare ce fac referinte la holocaust si nu numai ” Lista lui Schindler ” merita un loc in top….chiar daca-i vorba despre … topul dumitale . ” A 25 ora ” carte scrisa in …..1949 de Virgil Gheorghiu , iar filmul produs abia prin ’67….evident in West . Regizorul si autorul …n-avea nici o treaba cu autoritatile romane ci cu politicienii din vina carora se intamplase ce s e intamplase , in acea jumatate d e secol XX . In aceeasi ” nota ” iti mai pot recomanda un film regizat prin ’76 , cu Alain Delon si Janne Moreau in rolurile principale , numit : ” Monsieur Klein ” asta ca sa nu mai spun despre ” Jacob’s liar ” cu Robin Williams in rolul evreului Jacob . Iti recomand aceste filme …nu ca sunt eu destept sau ca vreau sa ma dau drept mare cinefil in fata dumitale sau a vizitatorilor blogului ci pur si simplu pentru ca ….MERITA VAZUTE . Cat despre ” Giorgio Perlesca ” ,cauta-l , vizioneaza-l ….. si-ti pot garanta o mare surpriza .

    • Teonymus zice:

      Mersi de recomandări. Genul istoric e unul dintre preferatele mele şi din câte înţeleg, toate filmele despre care aţi vorbit merită văzute. Am să-mi fac timp să le văd. Am o listă destul de consistentă de recomandări şi de la dvs. şi de la alţii. 🙂

  4. Marian zice:

    Apropo de ” Ora 25″ . Prin anul 1992 cand am citit-o eu ….am lipsit de la serviciu deoarece ….timp de 24 de ore n-am lasat cartea din maini , nu m-am oprit decat dupa ce am a juns la final si ca sa fiu sincer …chiar eram tentat s-o reincep .

    • Teonymus zice:

      Dacă v-aţi permis să lipsiţi de la serviciu doar pentru o carte, presupun că eraţi un om foarte important pentru acea companie/fabrică sau unde aţi lucrat dvs.. Că altfel, vă pândea concedierea. 😀

      • Marian zice:

        In ’92 ? Glumesti ?! Pai in ’92 inca functiona ” dictatura proletariatului ” prin sindicatele infiintate iar intreprinderea unde-mi aveam serviciul era….de stat 😉 ! De concediat n-am fost concediat decat o singura data { prin 2005 , deoarece-l injurasem pe patron ….de mama 😉 }, in rest am fost doar….disponibilizat 😉 ! Iar daca-i vorba sa aleg intre o carte buna si un serviciu d e rahat …hotarat voi alege cartea , c’asa sunt eu : iubitor d e cultura !!! 😎

      • Teonymus zice:

        Trebuia cumva să căutaţi să le îmbinaţi pe amândouă 🙂 Utilul cu plăcutul. Arta cu serviciul. Dar asta e problema României. Rareori îţi oferă un domeniu în care ai activa şi de plăcere, nu numai din obligaţie.

  5. ilussoria zice:

    Am auzit ca e tare filmul,insa nu as avea curajul sa il vizionez … filmele despre razboi sunt cam in coada listei de preferintelor mele. Ca,frate, toti mor! Ioi urasc filmele in care prrsonajul principal moare , d-apai cand mor o gramada si arata „live ” cum. Razboiul e oroare,mutileaza suflete si nu inteleg de ce oamenii il aleg in pierderea lor.
    Daca o sa ma apuc de filme despre razboi, asta va fi primul !

    • Teonymus zice:

      Războiul este o realitate. Din păcate… Aşa că filmele de război sunt o „necesitate”. Prin ele, poate omul va înţelege că nici pentru un ideal nu se merită să calci peste cadavre. Deşi mă îndoiesc de reuşită, astfel de filme sunt totuşi o încercare în acest sens. Iar despre încercare se spune că „moarte n-are”. Cât despre cel care „încearcă”, în schimb, este o altă poveste. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s