În facultate, am făcut un curs de istorie a artei şi am observat că lucrurile parcă au luat-o „razna” în ultimul secol. E drept, nu pot generaliza, dar diferenţele faţă de curentele artistice de dinainte sunt colosale. Unele noutăţi sunt într-adevăr artă în stare pură, dar în cazul altora eu unul am îndoieli.
Ca să vă dau un exemplu, mă gândesc la curentul dadaist, iniţiat în 1916 de către românul Tristan Tzara. De unde denumirea „dadaism”? Numele a fost ales prin deschiderea la întâmplare a unui dicţionar francez. Am rămas perplex când doamna profesoară de limbă română din liceu ne-a povestit cum făceau „poezie” unii dadaişti. Cică, decupau nişte cuvinte din ziar şi le aşezau într-un bol, apoi le trăgeau la întâmplare şi astfel ieşea „poezia”. Tare, nu-i aşa? În felul acesta numai cine nu vrea, nu este „poet”…
Nu mai vorbesc despre o parte din arta contemporană… În faţa unor astfel de opere ajungi să te întrebi: unde este problema? Ori tu nu eşti sănătos la cap ori acei artişti sunt „nebuni”. Din două, una 🙂 . Este adevărat că, în general, artiştii de azi, spre deosebire de cei de dinainte, nu mai fac o artă pentru mase, ci una pentru „iniţiaţi” ca şi ei. De aceea, de multe ori nu este înţeleasă de oricine. Dar, consider că o mizerie rămâne o mizerie oricât ar încerca cineva să-i pună eticheta de „artă”. Sau, mă rog, ca să nu se supere cineva, consider că rămâne doar o „epigoneală”, ca să inventez un cuvânt în lipsa unuia mai ilustrativ. De pildă, dacă eu iau un tomberon şi-l expun într-un muzeu, asta nu-l va transforma ca prin „farmec” în altceva decât ceea ce este. Să nu credeţi că bat câmpii, s-au expus şi altele şi mai şi decât acest banal exemplu…
Dar ce înseamnă arta până la urmă? Ce trebuie să îndeplinească o „creaţie” pentru a fi inclusă în categoria artei? În primul rând, arta nu este un „joc de noroc”. Aşa că acele poezii ale dadaiştilor, despre care v-am povestit mai sus, nu le pot include în artă. Apoi, consider că arta trebuie să ilustreze cel puţin trei principii: imaginaţie, suflet, frumuseţe. Asta nu înseamnă că o operă anume trebuie să le cuprindă neapărat pe toate trei, ci să ilustreze măcar una dintre ele.
Şi ca să nu credeţi că sunt un „retrograd”, cineva care trăieşte în trecut şi respinge totul doar fiindcă este „nou”, am să ataşez în final câteva exemple de artă autentică, modernă şi contemporană.
Imaginile au fost preluate de pe mymodernet.com şi îi mulţumesc lui Pe ape tulburi pentru recomandare.
Lumea lui Teonymus 
cand ma gandesc la arta asta contemporana, sau cand vad o mazgaleala de pictura, imi vine in minte o secventa din flmul Untouchables, cand la veferea unei asemenea picturi personajul (nu ii retin numele) se mira ceva de genul „cineva parca si-a suflat nasul pe o foaie iar altii dau o gramada de bani pe asa ceva? „Dupa care se apuca si tipul de „pictat ” aruncand la propriu cu vopsea pe panza de zici ca da bunica cu var si culmea ca a vandut-o si el cu o caruta de bani. Concluzia e simpla :arta trebuie sa fie ceva ce se naste din talent. Inlocuita cu altceva , e banalitate si nu arta.
Aşa este. Un principiu al artei adevărate este talentul, pe care eu l-aş include la „imaginaţie”.
Mulţi dau bani grei pe nişte opere care nu ar merita atât de mult, probabil din „snobism”. Vor să le arate altora că ştiu să aprecieze „arta”, că au gust. Iar cum ceva e la „modă”, atunci trebuie să se conformeze şi ei. Dar nu trebuie să generalizez, totuşi…
Daca si asta-i arta…. atunci alea prezentate la ” Tehnologia si arta „…alea sant capodopere ale umanitatii ! SIngura care-mi place este acea imagine a lui Karl Marx { el este nu ? } si pe aceasta chiar mi-ar place s-o asez langa posterele cu Elvis pe care le am pe peretii ” bunker-ului ” meu 😉 Realizezi ca dupa o figura din astea ai mei m-ar pune …. sub interdictie ? Nici eu nu sunt ” un retrograd care traieste in trecut si respinge orice doar findca-i nou ” insa…una-i una si ARTA …ARTA ! Pentru al parafraza pe Marius Chicos Rostogan….” arta este ceva care gadila in mod placut sufletul omenesc ” . Daca ala rade cand este ” gadilat ” atunci …este rau ,daca din potriva plange…atunci inseamna ca acea opera de arta si-a atins scopul …. Aceasta ” cugetare ” imi apartine , 😉 asa incat , sa nu razi ca …te ia mama dracului !!!!!!!!!!!!!! Respect in continuare !
Totuşi, eu am ataşat aici nişte creaţii care se înscriu în artă. E drept, nu se compară cu marile capodopere ale umanităţii, dar astea sunt vremurile.
Nici n-aveţi idee cu câţi bani se vând astăzi opere pe care eu n-aş da nici un leu. Că tot veni vorba, am auzit o ştire că la nu ştiu care muzeu, s-a pierdut o „operă de artă”. Femeia de serviciu a aruncat-o, fără să aibă habar că acea „ciudăţenie” este artă. Deci, vă daţi seama unde a ajuns arta, dacă trebuie să aibă etichetă ca să o percepi ca atare…
Ce amuzant !! Daca as fi in locul „artistului”,mi-as pune un mare semn de intrebare …
„Artiştii” de genul său nu ţin cont decât de părerea „criticilor de artă”. Iar asta a ajuns arta în zilele noastre, acesta este curentul.
Am mai citit undeva că cineva era foarte talentat, dar i s-a spus în faţă că astăzi nu mai este vremea picturii sale, astăzi se pictează „modern”, abstract, cu simbolistică, nu peisaje în stil „banal”.
Tare mă tem că dacă ar trăi azi Da Vinci sau Michelangelo, ar fi obligaţi să renunţe la stilul lor renascentist „învechit”.
Eu , apreciez de cand ma stiu , ” arta si …chiar cultura ” 😉 ! Acea femeie d e serviciu…n-avea cultura 😉 ! Prin ’98 m-a pus dracu sa ma duc sa vizitez o expozitie d e arta moderna ce avea loc intr-unul dintre spatiile comerciale ramase in paragina dupa ’90 pe undeva ….pe fostul Bulevard al „Victoriei Socialismului ” . Am platit 50.000 { actualii 5 lei } si am intrat ca s a vad ….Am crezut ca fac instantaneu infarct mai ales dupa ce m-am convins ca nu visez urat . Chiar la intrare era prezentat drept ” arta moderna ” un vas de WC …de fapt doua , unul „normal ” si unul …” turcesc ” iar in chiar mijlocul incaperii , al ” expozitiei ” un falus imens… moderat …. ca sa ma-ntelegi mai bine ! Evident n-am mai zabovit ” sa-mi clatesc ochii ” cu acel gen d e arta { aveam nevoie d e multa apa si foarte mult sapun !!! } si am parasit imediat incinta . Nu despre asta doresc sa-ti povestesc si nici despre faptul ca mi-am cerut gologanii inapoi iar aia …mi-au ras in nas si ….au pus gorilele sa ma scoata afara ci faptul ca…acolo erau multe personaje simandicoase din lumea intelectuala a Bucurestiului iar dl. Horia Roman Patapievici si dl. Plesu se numarau printre ei iar a doua sau a treia zi am citit in ” Dilema ” o ” critica ” laudativa scrisa de catre primul la adresa ” artistilor ” si fireste a ….” obiectelor d e arta ” !Deci , raman la ” parafrazarea ” dupa Rostogan si mai ales la ” cugetarea ” mea in materie d e arta !!! Cat despre dadaism…am avut curiozitatea sa incerc sa citesc cate ceva din vestitele scrieri ale lui Tzara { caracalean sau craiovean } si eventual sa retin din versurile ce poate ca mi-ar fi placut insa…sincer sa fiu chiar nu le-am putut intelege . De aceea am ramas fidel …cel mult sonetelor lui Michelangelo Buonaroti sau poeziei lui Nichita Stanescu ….fara sa-l uit pe Dan Barbilian , mai ales ca ” Dupa melci ” sau ” Riga Kripto si lapona Enigel „le-am avut ca lectura obligatorie prin a XII-a 😉 ! Onorabile …este ora fatidica : incepe ” pamfletul ” lui Banciu , raman sa-l vad pe cine mai porcaieste . Iti urez o seara cat mai buna in continuare iar pentru maine o zi cat mai senina ! La Bucuresti, in zona de sud in care-mi duc eu traiul a inceput sa ploua si se anunta ploaie inclusiv maine ….ca nu mai plouase Dumnezeu de mult !!! Seara cat mai buna onorabile !
Dacă prin ’98 era aşa, nici nu mă gândesc de ce poţi da acum la expoziţii de gen. 😀
Da, foarte amuzant cum aţi descris experienţa. 🙂 Totuşi, am mai moderat un pic, chiar nu era nevoie de acea explicaţie în cazul meu şi nici cititorii nu cred că au nevoie de explicaţii suplimentare. 🙂
Nichita Stănescu şi Dan Barbilian aka Ion Barbu sunt moderni totuşi, nu dadaişti ca acest Tzara. Nici nu mă mir că nu aţi înţeles nimic din ce a scris. Dacă aşa a ieşit „la sorţi”, mai stai să vezi dacă are sens? 🙂 Nu vreau să fiu răutăcios, dar acest „curent” nu-mi place de nici o culoare.
Asta nu pot nici eu să înţeleg: Cum poate cineva cu capul pe umeri să ridice în slăvi nişte mizerii? Ori e linguşire, ori noi ceilalţi nu suntem „sănătoşi” şi ne scapă ceva. În fine. Şi nebunia îşi poate găsi locul în artă (mă gândesc mai ales la unii ca Van Gogh), dar ce găseşti astăzi în arta „nonconformistă”, e mai mult decât nebunie, e turbare. No offence pentru „iubitorii” genului.
Interesanta postarea „Motanului Incaltat ” pe blogul sau . Iti recomand sa-ti arunci o privire pe acolo si….sunt curios care-ti va fi comentariul desii….al cunosc anticipat 😉 !
Deşi îi mai urmăresc şi pe alţii, mă abţin să iniţiez polemici pe alte bloguri, fiindcă îmi ajung astea de pe blogul meu. 🙂
Doar arta este domeniul în care i-a fost dat omului „să creeze”. Mai mult de atât, îl depăşeşte. „Joaca de-a Dumnezeu” nu a dus niciodată la nimic bun. Şi sunt exemple nu numai în Biblie, ci şi în istorie.
Pingback: Despre artă (3) | Lumea lui Teonymus