Curajul de a lupta cu destinul…

Încă de când eram copil visam să fiu student şi când am devenit în sfârşit, facultatea nu m-a dezamăgit. Au fost cinci ani în care parcă niciodată nu m-am simţit mai în largul meu… Am atâtea amintiri din timpul facultăţii! Cele mai multe sunt plăcute, dar există şi una care-mi lasă un gust amar de fiecare dată când îmi vine în minte. E amintirea unei foste colege…

Nu era chiar colegă cu mine, era la altă specializare, dar făceam câteva cursuri împreună. Probabil că era dintr-o generaţie anterioară nouă, părul îi era rar şi alb pe alocuri, iar faţa avea trăsăturile unui om care s-a obişnuit cu suferinţa… Dar ceea ce m-a şocat pe mine, au fost mâinile ei. De fapt, lipsa lor… Nici una dintre ele nu mai avea degete…

Mi se rupea inima când o priveam cum scria. Nu înţeleg cum de reuşea să facă faţă vitezei cu care dictau unii profesorii. Nu pot să pricep, pentru că în unele cazuri abia reuşeam eu. Atât de repede dictau unii profesori, încât mă durea mâna! Iar eu măcar aveam mâini, degete, dar ea… Ea nu, dar scria ca şi noi ceilalţi, învăţa ca şi restul, dădea aceleaşi examene. Niciodată nu a pretins nici discriminare pozitivă, nici tratament special…

M-a impresionat şi inspirat foarte mult această colegă. Au existat momente, mai ales în anul trei de licenţă, când îmi venea să las baltă totul. Aveam de scris teza de licenţă şi o mulţime de alte referate, cursuri de sute de pagini mă aşteptau să le învăţ pentru examene. Nu mai aveam timp nici să mănânc, ca să nu mai vorbesc de somn… Dar îmi venea în minte imaginea acestei femei şi conştiinţa mă certa, spunându-mi: „Tu care ai primit atâtea nu mai poţi? Alţii ca ea pot şi tu nu?”.

În cele din urmă, am reuşit să fac faţă şi aşteptam cu nerăbdare absolvirea. Şi am putut să mă bucur şi de ea, eu am putut… dar acea colegă nu. Am auzit că murise chiar cu o săptămână înainte de cursul festiv… O săptămână, măcar o săptămână să mai fi trăit, ca să se poată bucura şi ea de realizarea acestui vis de a absolvi o facultate. Dar nu, moartea nu a vrut să mai aştepte nici o secundă…

Astfel de vieţi mă fac să mă întreb: există cu adevărat destin? Chiar le este dat unora să primească doar suferinţă? Chiar le este dat să piardă din start oricât s-ar strădui ei? Că dacă ar fi aşa, la ce bun lupta?

Nu cred în destin, dar şi dacă ar exista cu adevărat, tot se merită să lupţi! Se merită să i te opui! Se merită, chiar dacă în final el va avea ultimul cuvânt. Nu eşti înfrânt cu adevărat dacă nu renunţi… Toate acestea le-am învăţat de la acea femeie fără mâini…

Meet_The_Rainbow_by_donjukiSursă foto

Să nu-ţi fie frică să lupţi cu destinul! Oricum nu ai nimic de pierdut…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

30 de răspunsuri la Curajul de a lupta cu destinul…

  1. ,,Nu eşti înfrânt cu adevărat dacă nu renunţi …” Bine spus.
    Eu cred ca Dumnezeu are un plan pentru viata fiecarui om, insa, in acelasi timp, i-a lasat si libera alegere. Deci, cumva se impletesc acestea doua: planul Lui si alegerea omului.

    • Teonymus zice:

      Aşa cred şi eu. În creştinism, există viziuni diferite din acest punct de vedere. Calvinismul susţine predestinarea, iar arminianismul alegerea. Fiecare îşi susţine teza cu Biblia, dar eu consider că adevărul este undeva la mijloc. E şi una şi alta, la fel cum lumina e şi particulă şi undă, deşi iniţial fizicienii s-au împărţit în două tabere care se voiau opuse.
      Deci, consider că de om depinde „soarta” sa, fiindcă are „liber-arbitru”.

  2. Mihu zice:

    Frumoase vorbe! Ma bucur sa citesc povestea ta si cred ca am sa scriu si eu , curand, despre un prieten foarte asemanator cu aceasta tanara fara maini.
    Imi pare rau sa aud ca nu mai este…, dar un om care lasa inspiratie, curaj de viata celor din jur, cred ca n-a trait degeaba..

    p.s.. nu cred ca te caracterizeaza „aiurelile cu naruto”.

    • Teonymus zice:

      Aşa este! După ce ne încheiem viaţa, tot ceea ce contează este doar ce am lăsat în urmă.
      Ai urmărit „Naruto”? 🙂 Eu nu. Nu mă interesează desenul animat, dar îmi place muzica şi n-am găsit-o fără această „reclamă” la Naruto, deşi am căutat. Muzica o găsesc foarte bună şi nu este prima dată când ataşez piese care au făcut parte din coloana sonoră a acestui desen animat, pe care repet, nu l-am vizionat.

      • Mihu zice:

        Sa dea Dumnezeu ca tot mai multi sa auda ecoul acestor cuvinte „conteaza ce am lasat in urma”. Pentru ca ceea ce ne asteapta, depinde de ceea ce am lasat in urma:)
        P.s. Ma bucur ca m-ai lamuri in privinta anime-ului. Nici eu nu am urmarit (pare cam sangeros…)

      • Teonymus zice:

        Nu ne-a fost dată viaţa degeaba. Trebuie să lăsăm ceva în urmă, ceva care să conteze după…
        P.S.: pare cam sângeros. Am să caut un alt filmuleţ, mai puţin grafic. Mă miră că astfel de piese muzicale, care exprimă atât de bine nişte emoţii, au fost făcute doar pentru nişte desene (anime-uri cum li se mai spune).

  3. ilussoria zice:

    Impresionanta poveste de viata. Recent mi- a fost dat sa traiesc si eu asemenea experienta.S- a intamplat sa intalnesc o fetita nevazatoare, a carei pasiune este pianul. De cand am zarit- o , mereu a zambit iar cand a inceput sa atinga cu degetele subtiri clapele , fata i s- a luminat de bucurie. Privind- o am vazut in ea adevarata fericire de a trai, chiar si intr- un vesnic intuneric…mi- am dat seama cat de oara sunt eu ca nu vad bucuria din jurul meu, oamenii care ma iubesc si ma astepta, pe care in loc sa ii fac fericiti , ii dezamagesc.. am primit tot ce mi- as fi dorit de la viata si tptusi uneori ma simt ca cea mai nedreptatita si neinteleasa doar pentru ca nu am un singur lucru… am uitat sa ma bucur de soare, de apa, de lumina, de maini, de familie , pana si de ploaia care ma uda in zi de vara. Acea fetita m- a facut sa pretuiesc viata pentru ca a zambit din bucuria de at trai in ciuda faptului ca viata ei nu are culoare. Bucuria vine din interior si va colora vietile altora.

    • Teonymus zice:

      Aşa este! Astfel de oameni sunt pentru noi ceilalţi ca o aducere aminte a faptului că am fost atât de binecuvântaţi… Şi n-ar trebui să fie aşa. Ar trebui să fim conştienţi de asta tot timpul. Numai că de multe ori nimicul acestei lumi reuşeşte să ne orbească…

  4. Mélanie zice:

    nici eu nu cred în destin, ci în alegeri, alternative, optiuni, decizii pe care le luam si le-asumam ori ba… welcome to the club! 🙂
    http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/05/16/betancuria-capital-historica-de-canarias/

  5. Pingback: Cugetare LXII | Lumea lui Teonymus

  6. Camelia zice:

    Fiecare este făuritorul propriului destin după cum îşi vrea înalturile,după cum îşi e cu putinţă şi cu vreme;soarta însă, Teonymus, e uneori o moiră neîndurătoare.

    • Teonymus zice:

      După cum am spus şi în postare, nu cred în destin/soartă, dar dacă ar exista aşa ceva, un scenariu scris de dinainte pentru noi, tot se merită să lupţi. Consider că eşti înfrânt cu adevărat doar dacă renunţi la luptă. Fireşte, acum vorbeşte idealistul din mine. 🙂

  7. Camelia zice:

    “Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
    Nici ochii când în lacrimi ţi-s.
    Adevăratele înfrângeri,
    Sunt renunţările la vis.”
    Radu Gyr – Îndemn la luptă

    Cât despre idealism, Teonymus, când crezi că poţi face lumea întreagă, lumea ta, doar cunoscând-o, când ai voinţa de a o face şi desface, deşi asta e mai degrabă magie, asta are o vârstă, iar ţie îţi doresc să-ţi fie a veşniciei; mie nu mi-a trecut nici acum.

    • Teonymus zice:

      Frumoase versurile lui Radu Gyr…
      E bun şi realismul câteodată, dar idealismul este cel care dă culoare vieţii. De aceea, îţi doresc şi ţie „să-ţi fie a veşniciei”. 🙂

  8. Camelia zice:

    Mulţumesc, Teonymus, şi nu uita că în viaţă eşti ceea ce cauţi să afli. Fiecare e constructorul proprie-i sale vieţi.

  9. Camelia zice:

    *erată; mi-a scăpat cratima, anapoda agăţată. Scuze, acum am băgat de seamă,aşadar „propriei”.

  10. Camelia zice:

    Să-ţi mai spun ceva despre asta; când îi mai scapă cuiva vreo literă sau ceva, de’al de’astea, editez, pentru că-mi dau seama că în grabă ceva îţi poate scăpa, sau din contră, naiba ştie cum, adăuga.
    Aşa că dacă se întoarce careva, nu mai e nevoie să primesc cu erata.

    • Teonymus zice:

      De obicei nu intervin în comentariile vizitatorilor decât atunci când lucrurile degenerează şi se ajunge la jigniri şi cuvinte vulgare. În ceea ce priveşte scăpările gramaticale, am mai spus-o, blogul meu nu aparţine Academiei Române. Eu ţin să scriu corect, dar n-am această pretenţie şi de la cititor. Tot ce-i cer e să se facă înţeles.
      Ştiu, sunt unii care, în lipsă de argumente, ajung să scotocească după orice „chichiţă” de acest fel, asta ca să-ţi arate că eşti „prost”. Nu mai vorbesc că unii dintre ei văd „greşeli” care de fapt nu există, dar fără să le vadă pe cele evidente ale lor. Am avut şi eu de a face cu aceşti „grammar nazis”, cum am înţeles că li se spune în jargonul virtual internaţional…
      Aici nu se dau examene la limba română! Dacă tema postării nu este gramatica limbii române, astfel de observaţii sunt irelevante. Deci, cititorul să se relaxeze şi să-şi scrie liniştit părerile. Pun mare preţ pe idei şi argumentele prin care sunt ele susţinute…

  11. Camelia zice:

    Eu îţi vorbeam,legat de editare, de vreo literă lipsă, sau, din contră de vreun adaos, lucruri rar întâmplate celor care îmi lasă urme.
    Altfel, cred că e un semn de respect să scrii corect în limba ta, semn de respect faţă de fiinţa ei, oriunde, şi din ce în ce mai des văd mostre de analfabetism pe unde ajung, când ajung, fie prin căutare, fie prin întâmplare. Începe să devină un flagel.
    Pui preţ pe idei şi argumente, total de acord, dar mie o gramatică barbară îmi e repulsivă.
    Asta e.

    • Teonymus zice:

      Nu e ca şi cum dacă atragi atenţia, acea persoană se apucă să înveţe să scrie corect. Ba de multe ori te mai trezeşti şi înjurat. Atunci, nu mai bine ignori şi mergi mai departe? 🙂
      Gramatica „barbară” îmi e şi mie „repulsivă”, dar doar într-un cadru formal, oficial. De exemplu, în documente, în discursurile publice ale unor personalităţi, mă aştept să găsesc o limbă română scrisă/vorbită corect, dar nu am aceleaşi pretenţii şi în contextele informale. În acest caz prefer să fiu mai îngăduitor. De ce? Pentru că trebuie să ne gândim că nu toţi au avut parte de educaţia pe care am primit-o noi, ca să nu mai vorbesc că nu toţi au fost dotaţi cu inteligenţa noastră…
      În concluzie, nu vreau să se înţeleagă că susţin analfabetismul. Doar încerc să nu pierd din vedere esenţialul de dragul unor lucruri mai puţin importante…

      • Marian zice:

        Prietene…te pierzi in vorbe cu una caruia nu-i displace betzia de cuvine ! Ai avut vreodata curiozitatea de a vizita blog- urile alora care , la randul lor te viziteaza ? Viziteaza-l pe-al Cameliei si…mai discutam . Dumneata ai o licentza { nu ma intereseaza in ce anume } dar….cel putin nu faci parada pe chestia asta ” Camelia ” in schimb … Mi-am pierdut ieri patru ore din viata pentru a citii , pentru a incerca sa citesc si eventual sa-nteleg cu cine am de-a face . Concluzia mea … fie simplista , adica este o frustrata { n-a avut parte de iubire atunci cand trebuia } , fie mai elaborata 😉 , a avut prea multa si…din cauza asta a luat-o prin balarii . Am avut parte pana mai zilele trecute de o tipa ce s e considera superlativ , in materie de IQ { sper ca n-ai uitat-o } si pana la final…doar ca nu ne-a scos mortii din groapa amandoura . ” Camelia „…procedeaza mai….” delicat ” deoarece se considera ” o fiinta din praf de stele si diamante ” { asa cum o categorisea mai nu stiu cine , in urma cu ceva timp pe blogu-i personal } si ca atare …face parada de orice , doar doar , sa epateze . Pana si acel citat scris in ebraica , pana si ala ar trebui sa te faca sa realizezi faptul ca …nu te merita onorabile ! Las deoparte { c-asa sunt eu , bun crestin } incercarile d e punere la punct facute asupra unor oameni pe care nu-i conoaste dar , daca totusi faci asta trebuiie sa te bazezi pe ceva facut d e tine personal in viata si nu pe ….vorbe ce sant scrise doar in memoria PC-ului ! Matale , ca un tip politicos ce esti { prin educatie si formare profesionala } , inghiti galustile ei desii , domnia sa nu pierde nici un moment din vedere ca …are de-a face cu fiinte din praf de caramida si …pietre de constructie . Majoritatea bloggarilor s e prezinta …mai ales pe blogurile proprii { sa stie lumea cu cine au de-a face , ” Camelia ” omite chestia asta dar se da mare la altii acasa . Onorabile , sa ma ierti ca iti rapesc din timeo domenicalis insa , chiar n-am reusit sa ma abtin…ca d e fiecare data cand vad monstre de tupeu . Prietene Teonymus , maine …ma pricopsesc . Vine si baba mea din USA , impreuna cu nepotzica cea mica si vine si fata mea din Malta . De maine nu voi mai fi sarac 🙂 ! Voi avea gologani…sa-mi fac cam toate poftele iar cea mai mare dorinta este , sa-mi cumpar un nou PC deoarece asta…” merge ” ca ochiul mortului ! Cu ocazia asta voi cumpara si un Windows { sper sa nu ma coste mai mult de 3-4 sute de lei } , sa-l am permanent …sa nu-i mai vad p’astia ca ma tot streseaza cu acele reclame ” Buy now ” . O zi de duminica cat mai placuta coane Teo !

      • Teonymus zice:

        Domnule Marian, chiar aici pe blog am fost sfătuit, exact cum faceţi acum faţă de doamna Camelia, să nu-mi mai pierd vremea cu dvs. 🙂 Că încă mai discut cu dvs. înseamnă că n-am ascultat acest „sfat” şi nici pe al vostru nu-l voi asculta. De ce? Pentru că nu-mi place să ignor oameni. Dacă cineva vine în „casa” mea virtuală şi doreşte să cunoască lumea mea, cum aş putea să-i închid „uşa” în nas? Evident, am pretenţia să fie respectate normele bunului simţ. Am atras atenţia unora dintre vizitatori în acest sens, dar nu este şi cazul Cameliei, care s-a comportat elegant cu mine. Într-adevăr, poate a fost mai „tranşantă” cu dvs. sau cu alţii, dar a făcut-o fără să fie nevoie să intervin cu moderări, aşa cum au fost necesare în multe rânduri la dvs.
        Dacă pe omul Marian mă străduiesc să-l accept pe blog aşa cum este el, de ce să nu fac la fel şi cu doamna Camelia. De ce-mi cereţi să fiu „părtinitor”?
        Am intrat şi pe blogul dumneaei. Pur şi simplu acesta este stilul Cameliei. La fel cum în literatură există un Shakespeare, dar şi un Kafka sau un Camus etc., aşa şi în blogosferă există fel şi fel de bloguri. Cui îi place, rămâne, cui nu, „asta-i viaţa”. Din câte am observat, mulţi au apreciat postările ei şi chiar au lăsat comentarii consistente. Până şi eu am lăsat like la o postare care mi-a plăcut. Deci, „gusturile nu se discută”. 🙂
        Cât despre omul Camelia, când voi ajunge să fiu perfect poate mă voi apuca să-i critic/bârfesc pe alţii. Până atunci, prefer să mă abţin de la comentarii. 🙂
        În concluzie, atât timp cât sunt respectate regulile acestui blog, este loc pentru toţi cei care binevoiesc să mă viziteze…

      • Camelia zice:

        Nici pomeneală să se fi înţeles asta,Teonymus.

  12. Camelia zice:

    Răspunsul meu era pentru aceste cuvinte:”În concluzie, nu vreau să se înţeleagă că susţin analfabetismul”, însă s-a aşezat cum nu se poate de nepotrivit, ceva mi-a jucat un renghi. Glumesc.
    Să ai parte de o toamnă ca nicio alta până acum şi să nu uiţi că cele mai frumoase amintiri pe care le-ai trăit sunt cele care urmează să se întâmple.

    • Teonymus zice:

      Chiar erau necesare aceste clarificări, pentru că nu pricepeam la ce te referi. 🙂
      Mulţumesc pentru urări şi-ţi doresc, la rândul meu, ca toamna să aducă roade bogate şi în sufletul tău! 🙂

  13. Camelia zice:

    Şi ceva încă, o altfel de rostire…

    • Teonymus zice:

      „Canonul lui Pachelbel” este una dintre compoziţiile mele preferate. Din păcate, nu pot s-o ascult acum, dar o voi face mâine.
      Între timp, vă recomand şi eu o altă interpretare a acestei capodopere muzicale pe care am postat-o AICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s