Toată viaţa te-am căutat, fericire,
Dar te-ai ascuns de mine mereu.
Acum să-ţi fie de bine!
Nu voi mai intra în jocul tău…
Iar tu, iubire,
Un strop să-mi fi dat, nu mai mult…
N-ai decât să mă implori tu de-acum pe mine!
De vocea ta nu mai ascult…
Şi nici de tine să nu mai aud, dreptate!
M-ai ignorat, deşi te-am iubit ca un nebun…
Aş mai lupta pentru justiţie, drepturi, echitate…
Aş mai lupta… dar la ce bun?
Iar pe tine, adevăr meschin,
Te-am căutat până şi în picurul de rouă…
N-ai decât să le faci şi altora viaţa un chin!
Renunţ la tine cu mâinile-amândouă…
Am înţeles de ce, speranţă haină,
Eşti ultima care mori…
Pentru că ne îmbeţi pe toţi cu morfină,
Să nu simţim că ne omori…
Nu vă mai caut! Sunt prea obosit…
Dacă aveţi inimă, mă veţi căuta voi…
La fel cum nefericirea mă caută necontenit,
La fel puteţi şi voi…
……………………………………………………………………….
Sunt clipe când îmi vine să spun astfel de cuvinte,
Dar ştiţi prea bine c-aş minţi.
Voi îmi sunteţi şi frate şi soră şi părinte,
Îmi sunteţi raţiunea de a fi…
Deci mă ridic din praf şi din ţărână,
Mă ridic chiar dacă totul s-a prefăcut în scrum.
Şi voi construi iar şi iar, cu mai multă râvnă.
Dezamăgirea nu mă va opri din drum…
Cu toţii am gustat din fructele amare ale dezamăgirii… E atât de greu să vezi că totul s-a năruit, deşi tu ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă! E greu, dar şi eşecul face parte din viaţă. Deci, ridică-te şi mergi mai departe!
Nu lăsa ca dezamăgirea să-ţi răpească bucuria de a trăi! Ignoră, sfidează prezenţa ei şi ia lupta de la capăt! Arată-i că pe tine nimeni şi nimic nu te poate opri din drum! Şi fă toate acestea cu speranţa că în cele din urmă vei reuşi să învingi…
Nu-i mai mare dezamăgire decât aceea că ai renunţat…
Lumea lui Teonymus 
Nu-mi amintesc să mai fi citit vreo poezie scrisă de tine. Să fie oare prima? Frumos, dar ai reușit să mă păcălești cu primele stofe, mă gândeam că te paște vreo depresie! :))
Am mai scris câteva „tentative”. 🙂 Din câte văd, la unele ai lăsat „like”. Se pare că nu sunt atât de valoroase, de vreme ce nu le mai ţii minte. 😀
Nu-i supărare. Nu sunt şi nici nu mă consider poet. De vină e doar inspiraţia. Poezia este rodul unei nopţi de insomnii. 😀
Mai sigur, am eu mintea împrăștiată și am uitat, fiind și obișnuită cu alt gen de scrieri, din partea ta. 😀 Dacă am lăsat like, sigur a meritat. Oricum, rușine mie! Se întâmplă ceva ciudat, se pare că nostalgia și insomnia au plecat la colindat. De la mine cea din urmă nu prea se mai hotarăște să plece de vreo trei zile.:D
Se mai întâmplă. În schimb, eu am stat întotdeauna bine cu memoria. Cel puţin până acum. Şi sper să mă ţină şi de acum înainte. 🙂
Norocul tău! 🙂
Am destule lacune, stai liniştită. 🙂 Am ajuns la concluzia că fiinţa umană formează un echilibru. Unii se pricep mai bine în anumite domenii şi mai puţin la altele. Alţii, exact invers. Doar geniul reuşeşte să aibă mai multe calităţi care pot fi folosite la capacitate maximă. Dar până şi el are o groază de minusuri, uneori la lucruri care sunt pentru omul obişnuit banale.
Deci, poate că nu este atu-ul tău memoria, dar cu siguranţă că ai altele care echilibrează „balanţa”. 🙂
Nu știu dacă e vorba neapărat chiar de memorie, mai sigur ține de faptul că sunt cam împrăștiată și puțin sucită.Uit chestii importante și mă surprind că țin minte, în detaliu, cine știe ce nimicuri, sau lucruri care nu mi-au atras neaparat atenția. Desigur, am și alte lacune. 😀 Oricum, ai mare dreptate în ceea ce privește echilibrul și e chiar un lucru frumos, avem posibilitatea să învățăm de la ceilalți. Îți mulțumesc că mă încurajezi! 🙂
Da, avem posibilitatea să învăţăm de la ceilalţi, de aceea minusurile noastre nu sunt o „tragedie”. 🙂
De asta mi-am şi deschis blogul, să încurajez, să las o vorbă bună pentru cine poposeşte aici. Dacă primesc şi eu încurajări, ele sunt un fel de „bonus”. 🙂
Dar este adevărat că uneori scriu postări şi ca o „auto-încurajare”. 😀
Scrierile tale au o puternică încărcătură pozitivă, chiar motivațională aș putea spune și acesta este un aspect frumos și interesant. Din ce am observat și la alți autori, dar și în ceea ce scriu, mai rar apare inspirația de natura „luminoasă”.Poate că depinde și de limpezimea gândurilor și de bunătatea sufletului…nu știu să îți spun exact, probabil că îmi voi da seama dacă voi ajunge acolo. Până atunci, ferice de tine și mulțumesc! (bonus) :))
Mulţumesc pentru „bonus”! 🙂
Am inspiraţie şi de altă natură, dar prefer să o ţin pentru mine, asta dacă nu reuşesc să o transform în ceva „luminos”. Aşa cum s-a întâmplat şi cu această poezie. 🙂
Gândesc că e tare interesant procesul de introspecție în toată povestea asta. Oricum, dacă obosești, poți să mai faci un blog cu „The dark side of Teonymus”, promit să trec și pe acolo! :))
De ce să vă încarc cu negativism când o pot face cu optimism? De ce să aleg răul? 🙂 Asta contravine valorilor în care cred. Nu pot să încurajez şi să descurajez în acelaşi timp. Nu le pot servi vizitatorilor mei şi dulceaţă şi amărăciune. De aceea, negativismul care mai apare din când în când în viaţa mea, ca în viaţa oricărui om, îl păstrez pentru mine. Sau cel puţin, mă străduiesc să fac asta. 🙂
Apoi, „Lumea lui Teonymus” a fost gândită ca o lume pozitivă. E drept, chiar şi aici s-a strecurat pe alocuri şi puţin negativism şi am fost tras de mânecă, dar în general, pot spune că m-am străduit să aduc „lumină”. Şi aşa va rămâne.
„The dark side of Teonymus” nu există. În schimb, cel care se ascunde în spatele acestui pseudonim, ca orice alt om, mai are şi momente mai puţin pozitive, de care se străduieşte să scape. Iar ridicarea lor la rang de artă nu este niciodată o soluţie! Cel puţin, nu pentru mine…
Sigur că am glumit când am spus despre the dark side. 🙂
M-am prins. Dar nu m-am abţinut să nu ofer acele explicaţii. 😀
Știu că te-ai prins, dar trebuia să mă aduci puțin cu picioarele pe pământ, prea mă țineam de șotii, ba cu trasul la sorți, ba cu partea întunecată și alte nebunii, mai aveam puțin și îți făceam și programul pentru ziua de mâine. :))
Nu sunt în măsură să-i aduc pe alţii cu picioarele pe pământ. Abia reuşesc să mă aduc pe mine. 😀
Ce-i drept, modestia e un aliat bun. 😀
Aşa este! Mă bucur că spui asta din experienţă. 🙂
Mai degrabă era o constatare. 🙂 Mi-a făcut plăcere să mai povestim, unde mai pui că am și râs puțin, nu știu dacă și tu, dar eu sigur.
Şi eu mă bucur. Şi pot să spun că am primit şi eu destule „bonusuri” cu această ocazie. 😀
Am un sac plin, mai trec pe la tine! 🙂
Să fie primit. 😀
:)))
Daca poezia ar fi doar rodul unei nopti de insomnii si talentul nu si-ar avea si el partea, multi dintre noi am reusi sa scriem una de genul. Eu te incurajez sa continui. Interesant este ca aveam nevoie sa aud versurile respective azi. So, thank you for sharing.
Mulţumesc pentru aprecieri! Nu prea scriu poezii. Prefer proza. Dar când mă „loveşte” inspiraţia, îi fac pe plac 🙂 . Însă, mă bucur că ele sunt apreciate de oameni ca tine, care simt nevoia de astfel de cuvinte de încurajare. 🙂
@Teonymus
Teo, suntem si noi aici daca ai nevoie…
Ce te supara?
sau este doar un mesaj pentru cititorii blogului, o incurajare, o sursa de inspiratie?
Exact. Este un „mesaj, o încurajare, o sursă de inspiraţie”. 🙂
Multumim!
Şi eu vă mulţumesc! 🙂
Intamplator, am gasit poezia pe facebook postata de cineva inscris in grupul Puterea Cuvantului. Este sensibila si in acelasi timp realista.Este minunata.Multumesc pentru delectarea care mi-ati oferit-o!
Mulţumesc pentru aprecieri!
Mă bucur că aceste versuri au reuşit să vorbească sufletului, aşa cum mi-am propus atunci când am compus-o…
I got what you intend, appreciate it for posting .Woh I am lucky to find this website through google. I was walking down the street wearing glasses when the prescription ran out. by Steven Wright. edbdeccadeekeeee
Recunosc ca m-ai tinut in suspans. Credeam ca te-a infrant depresia, si aceleasi ganduri le-am avut si eu chiar curand! Gata sa renunt la ele, dar era o renuntare care ma forta sa renunt la tot ce sunt.
Şi tu, şi eu şi probabil cei mai mulţi dintre noi (dacă nu toţi?) cunoaştem ce este dezamăgirea. Într-adevăr, ai o stare când îţi vine să renunţi la valorile în care crezi. Dar e foarte important să nu te laşi dus de val şi să continui. Pentru că, aşa cum am încheiat această postare, consider că cea mai mare dezamăgire e că ai renunţat. Iar când renunţi, nu renunţi doar la ele, ci şi la tine, aşa cum ai spus şi tu.
Mă bucur că ai reuşit să depăşeşti acele gânduri! 🙂
Pingback: Cugetare XL | Lumea lui Teonymus
Superbe versurile. Într-adevăr superbe. Îți mulțumesc din suflet că mi le-ai arătat.
Mulţumesc! Cine a fost pe acolo, ştie cum este… Îţi doresc să scapi cât mai repede de gustul amar al dezamăgirii. Mult succes! 🙂
Pingback: Cugetare LVI | Lumea lui Teonymus