Puţini înţelegem modul prin care funcţionează anumite produse ale tehnologiei moderne. De pildă, câţi ar putea să explice cum funcţionează un aparat de radio, un televizor, un telefon mobil sau calculatorul cu ajutorul căruia probabil citiţi acest articol? Pe cei mai mulţi nici nu ne interesează. Tot ce contează e că le putem folosi. Nu ne mai batem capul cu astfel de lucruri care sunt în afara ariei noastre de preocupări.
Dar dacă aţi fi din domeniu sau aţi fi curioşi să aflaţi astfel de informaţii, veţi descoperi o lume nouă, una a ştiinţei şi a tehnologiei. Trăim într-adevăr şi într-o astfel de lume, chiar dacă poate unii nu sunt conştienţi de asta. Dacă privim în jur, vedem că peste tot suntem înconjuraţi de tehnologie, iar aşa-numitele produse tehnologice „de ultimă generaţie” sunt ca nişte veritabile „păpuşi Matrioşka”, fiindcă înglobează sute sau chiar mii de invenţii şi descoperiri.
În faţa unor astfel de invenţii, de multe ori stau şi mă întreb: de unde le-au mai venit inventatorilor astfel de idei? Eu unul, şi dacă aş fi trăit 10 vieţi, probabil că tot nu mi-ar fi trecut prin cap. Dar e de înţeles, pentru că eu nu am înclinaţii şi nici geniu. 🙂
Însă, zic să nu-i laud prea mult, pentru că de-a lungul timpului au existat şi invenţii care n-au prins. Tehnologia a mai dat „rateuri” din când în când şi o face chiar şi în prezent. E ceva normal la urma urmei, după deviza „încercarea moarte n-are”. Multe din invenţii au fost luate în râs la început, aşa că nu se ştie niciodată. 🙂
Ca să vă mai înseninez un pic ziua, m-am gândit să ataşez câteva din „rateurile tehnologiei”. Imaginile au fost preluate de aici şi aici.
Şi ca „bonus”, vă invit la o plimbare cu o bicicletă de „ultimă generaţie” 😀 :
Teribilă bicicleta de „ultimă generaţie” ! Oricum, trebuie să admiţi că-n perioada Windowsului 95 era oarecum practică unealta aia pentru Control+Alt+Delete. Chiar îţi amorţeau degetele după un timp ! :))
Ai mai prins Windows ’95? Din câte am înţeles, cam prin preajma acelui an te-ai născut. Eu l-am prins, deci da, cam ştiu cum e. 😀
Am avut norocul ca la 4 ani să primesc un calculator…şi din vagile mele amintiri, parcă ar fi avut Windows 95 pe el…oricum, toate versiunile au fost o pacoste până la 2000 :))
Ai fost iniţiat devreme în lumea informatică. 🙂
Atunci era şi Windows ’98, dar era cam prea nou în acel an pentru noi românii.
Ai dreptate, acele versiuni au fost o pacoste. Eu aş zice că toate au fost aşa până la Windows XP din 2001, pe care l-am folosit aproape 10 ani. Windows XP rămâne un clasic. E folosit destul de mult chiar şi în prezent.
Da, ai dreptate. Aş folosi în continuare XP dacă aş mai găsi driverele necesare versiunii ăsteia de Windows. Mi s-a părut a fi cea mai stabilă.
Iniţiera asta a fost şi un avantaj, şi un posibil neavantaj. Noroc că mi-a plăcut să ies afară şi să mă joc…dar deh, pe atunci erau şi trotuarele pline de copii şi mingi de fotbal.
Din păcate, cei de la Microsoft, chiar anul acesta au întrerupt susţinerea pentru Windows XP…
Eu sunt în aceeaşi situaţie ca tine. Nu am fost iniţiat chiar atât de devreme, dar aveam vreo 7-8 ani. Am prins şi MS-DOS, ca să vezi cât de bătrân sunt. 😀
Din fericire, calculatorul nu a reuşit să mă ţină doar între patru pereţi. Afară „grafica” era mai bună. 😀
Era şi grafica mai bună, dar şi personajele erau mult mai reale 😀
Da. Erau cândva… 🙂
Felicitari pentru acest articol!
Astfel de tehnologii, uneori chiar depasesc imaginatia normala a fiintei umane.Uneori imi mai pun intrebarea „cum de s-a ajuns aici ?”, iar la lucrul cel mai des la care ma gandesc, este in domeniul infromaticii, la cod.Mi se pare ceva extraordinar cum functioneaza un sistem de calcul pe baza de cod.Cum s-a ajuns la acel cod ?
E nemaipomenita stiinta asta!
Mulţumesc!
Informatica este un domeniu relativ recent. Ţin minte bine calculatoarele din anii ’90, care sunt la „ani lumină” de computerele din prezent. Şi totuşi, această dezvoltare a avut loc într-un timp atât de scurt… Pare de necrezut! Nici nu mă mai gândesc cum o să arate lumea calculatoarelor (să nu mai vorbesc de alte tehnologii) peste câţiva ani.
În informatică şi în celelalte domenii ale ştiinţei, toată cheia a stat într-o idee primordială, cea care a stat la baza acestor tehnologii. Apoi, puţin câte puţin, s-au adunat invenţii şi descoperiri şi s-a ajuns aici. Dar ştiinţa nu şi-a spus ultimul cuvânt. Dezvoltarea continuă şi va continua câtă vreme vor exista minţi creatoare…
Trebuie să ne ferim totuşi de „efecte adverse” 🙂 , aşa cum am arătat, printre altele, aici: https://teonymus.wordpress.com/2014/05/06/tehnologia-ca-fabrica-de-zombi/#more-6871
🙂 super-post… iubesc Japonia unde-am fost de 4 ori si de fiecare-data am revenit uimita, surprinsa, „marcata” de inventiile acestui popor formidabil… sayonara! 🙂
Mulţumesc!
Şi eu sunt atras de cultura acestui popor. Dar nu l-am vizitat decât prin cărţi şi net. 🙂