Despre mândrie

Îmi aduc aminte de o cuvântare susţinută de „mentorul” meu. Eram mai mulţi tineri şi ne-a zis să ne întoarcem către cel de lângă noi şi să-i spunem următoarele cuvinte: „Tu eşti mai bun decât mine!”. Prima dată mi-am spus în sinea mea: „Dar de ce să-i zic asta?”, apoi, după ce m-am gândit mai bine, întrebarea s-a modificat puţin: „De ce nu?”.

Noi, românii, avem o zicală care spune multe despre natura umană: „Decât codaş la oraş, mai bine-n satul tău fruntaş”. Ce înţeleg eu de aici? Că unul dintre cele mai grele lucruri pe care sunt oamenii dispuşi să le facă, este să renunţe la ego, la orgoliu şi să se recunoască „inferiori” altora. Mulţi dintre noi mai degrabă ne-am petrece toată viaţa invidiind astfel de persoane, punându-le beţe în roate, bucurându-ne de eşecurile lor, decât să admitem că ei sunt peste noi în anumite lucruri. Orice, dar numai asta nu, pentru că o luăm ca pe o „umilinţă”. Dar stau şi mă întreb: de ce te simţi umilit că cineva s-a născut cu un talent superior aptitudinilor tale? Nu-i aşa că umilinţa vine din faptul că ne-am ridicat pe un „soclu” şi ne este greu să coborâm de acolo când cineva ne arată, chiar şi fără să-şi propună, că nu-l merităm? Nu-i aşa că e greu să te amesteci din nou în mulţime după ce multă vreme te-ai crezut un „cineva”?

Dar există şi o altă categorie de oameni care au ajuns să se hrănească cu laude. Fără doar şi poate, sunt talentaţi şi merită cu vârf şi îndesat toate aprecierile pe care le primesc, dar au permis laudelor să-i înalţe. Iar acum stau şi-i privesc de sus pe „pământeni”. Aş vrea să le spun acestor oameni, fără a avea pretenţia de a fi cel care să-i aducă cu picioarele pe pământ, că indiferent cât de buni sunt într-un domeniu, ÎNTOTDEAUNA se va găsi cineva mai bun decât ei. Poate vi se pare greu de crezut, dar vă asigur că aşa este!

Apoi, am şi nişte cuvinte pentru cei care se cred nedreptăţiţi, pentru că deşi sunt „valoroşi”, societatea nu le recunoaşte meritele. Care e meritul vostru la urma urmei? Talentele pe care le aveţi, nu le-aţi primit pe bază de „merite”, ci ca pe un dar. Poate consideraţi ca merit faptul că aţi reuşit să valorificaţi aceste aptitudini? Fiţi sinceri cu voi: Cât a fost meritul vostru că aţi rămas sănătoşi până acum şi aţi putut astfel să vă afirmaţi? Cât a fost meritul vostru că aţi rămas în picioare când atâţia au căzut? A fost meritul vostru că sunteţi încă vii, în vreme ce atâţia nu mai sunt printre noi? E meritul vostru că v-aţi trezit în dimineaţa aceasta?

Să nu credeţi cumva că eu mă exclud din tot ce am scris până acum. Mândria este ceva cu care ne confruntăm/luptăm cu toţii în anumite momente. Cine nu recunoaşte asta, este primul dintre cei mândri. Dar e grav dacă îţi laşi viaţa condusă de mândrie! E grav dacă-ţi lipseşte modestia…

Cine nu se simte bine la „înălţime”? Dar cu cât te ridici mai sus, cu atât te va durea mai tare când vei cădea. Şi vei cădea cu siguranţă, deoarece cu asta se ocupă mândria

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Meditaţii și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Despre mândrie

  1. lorelad zice:

    Teo, sa te mandresti e ca si cum nu ai avea constienta, constiinta si viziune.
    Comparatiile sa le facem doar cu noi insine, altfel nu are relevanta.
    ‘mentor’ sau Mentor?

  2. Marian zice:

    Acea zicala pe care o ” avem noi romanii ” era folosita la inceput d e secol XIX si era vorba despre amaratele alea d e femei care se angajau slujnice la ” oras ” …” la cucoane ” sau barbatilor ce se duceau sa munceasca in fabricile aparute atunci …tot la „oras” si dupa o munca de 16 ore luau …prafu’ dupa toba . ” Zicala ” spunea de fapt ca , decat sa fi sluga la altul ….mai bine mananci ciorba d e boambe { corcodusi } si mamaliga dar…o faci la tine in batatura ! Unde ar fi pomana pentru mine { aia chiar ar fi o pomana !!!!! },sa nimeresc intr-o biserica si pastorul sau ” mentorul ” 8) sa adreseze acelasi indemn enoriasilor iar aia sa-mi spuna : ” tu , esti mai bun decat mine „! Raspunsul meu , cred ca-l banuiesti deja 😉 ar fi : AI DREPTATE ….FRATE !!!!!!!!!!!!!!! 🙂 🙂 Sa sti d e la mine ca , NIMIC nu-i mai dulce decat …lauda altora la adresa ta . De ce dracu n-am avut eu parte doar d e laude la viata mea ?! Chestia aia pe care-o spusesi matale , aia cu ” talentele ” ce sant un dar { stim si cine l-a dat acel dar } iar noi n-avem mari merite in acest caz , a spus-o si p’asta altcineva mai destept decat noi …cu o suta de ani mai inainte , insa fireste , tipul se referea la altceva si anume la frumusetea feminina ,pe care acestea o cultiva iar barbatii ai aduc laude si sacrificii . Este insa ,la fel d e adevarat ca acela , era scarbit de toate aiurelile pe care oamenii le adunau la pieptul lor cu aceeasi grije ” cu care , cersetori-si cresc paducheria ” . Cred ca deja , sti despre cine-i vorba ….mai ales ca ai facut un liceu filologic . 😎

    • Teonymus zice:

      Curios cum acea zicală s-a generalizat şi a căpătat şi alte sensuri. Astăzi o folosesc şi orăşenii, ca să vedeţi „ironia sorţii”. 😀
      Nu vă plângeţi de faptul că nu aţi avut parte doar de laude la viaţa dumitale. Probabil aţi fost scutit de multe căderi, aşa că „tot răul spre bine”. 😀
      Vorbiţi cumva de Baudelaire? 🙂

      • Marian zice:

        Oricum era cam ” mura-n gura ” asa incat …nici macar nu te felicit pentru ca ” tu esti mai bun decat mine ” 😉 ! O seara cat mai buna in continuare onorabile Teonymus !!!

      • Teonymus zice:

        În liceele filologice de la noi se predă mai mult literatura română. Cel puţin, eu unul n-am avut cursuri speciale de literatură universală. Am vrut să-l studiez pe Dostoievski, pe Tolstoi, chiar şi pe Sienkiewicz, că tot l-aţi citit recent. Dar nu au mai avut loc şi ei. Cât despre Baudelaire, a fost menţionat vag ca reprezentant de marcă al curentului simbolist. Asta nu scuză, bineînţeles, lipsa unui studiu pe cont propriu.
        Deci, nici nu merit felicitările dvs.! Ca să fiu sincer, am verificat pe Google, aşa că aici eu vă pot spune că „Tu eşti mai bun decât mine!”. Vă doresc o seară frumoasă! 🙂

  3. Mélanie zice:

    interesant articol, Téo… 🙂 se zice ca mândria-i cel mai oribil pacat… n-am notiunea pacatului, însa consider ca exista o diferenta enorma între mândrie si orgoliu… am zis! 🙂

    • Mélanie zice:

      P.S. postai prea repede… 🙂 în cele mai multe cazuri, circumstante sau situatii, modestia sau smerenia exagerata(extrema!) denota si „traduce” uneori un orgoliu disimulat sau „camuflat”…

      • Teonymus zice:

        Mulţumesc! 🙂
        Mândria şi orgoliul au puncte comune. Dar, într-adevăr, există şi diferenţe între ele.
        Cât despre „smerenie exagerată”, probabil este mai mult una de faţadă. Cine e smerit, este smerit pentru el însuşi, nu ca să-l vadă toată lumea cât e el de smerit.
        Incredibil, dar am observat că unii oameni au ajuns să se „mândrească” cu „smerenia” lor. Ori dacă faci asta, acea „smerenie” traduce, fără îndoială, aşa cum ai spus şi tu, un „orgoliu disimulat sau camuflat”.

      • Mélanie zice:

        @”Incredibil, dar am observat că unii oameni au ajuns să se “mândrească” cu “smerenia” lor.” – am constatat si eu acest „paradox” – culme a bigotismului, ridicolului si penibilului, brrr!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s