Copilăria este cea mai importantă vârstă din viaţa unui om. În primii ani ne formăm caracterul, devenim puţin câte puţin persoana care probabil nu se va mai schimba niciodată. Deci, contează foarte mult să fii îndrumat de cineva care cunoaşte ce este în sufletul tău. Numai că mulţi uită că au fost şi ei copii sau fiindcă au avut o copilărie nefericită, refuză să se coboare la nivelul copiilor. Tragic e că dintre aceşti oameni unii sunt chiar părinţi sau pedagogi. Şi ne mai mirăm apoi de ce există atâţia oameni răi în lume. Nu, nimeni nu s-a născut rău, ci alţii au permis să ajungă aşa, chiar dacă poate nu şi-au dorit asta…
Dacă sunteţi părinţi sau profesori şi nu sunteţi conştienţi de rolul imens pe care-l aveţi în viaţa celor mici, vă invit să vizionaţi filmul „Les choristes”. Apărut în anul 2004, în regia lui Christophe Barratier, „Coriştii” reprezintă o lecţie de viaţă, o provocare şi un argument că muzica poate schimba vieţi. Dar mai ales, o dovadă că tu, poate un om simplu, anonim, modest sau sărac, chiar tu poţi schimba vieţi. Cum? Fără să ţi se ceară imposibilul. Uneori e de ajuns o vorbă bună, o încurajare, o uşoară bătaie pe un umăr apăsat de poveri pe care nimeni nu le mai vede. Uneori doar de atât e nevoie, dar tot ni se pare „prea mult”…
Mi-a plăcut foarte mult acest film. Scenariul, regia, jocul actorilor, totul emană frumuseţe şi sensibilitate. Sper să vă placă şi vouă! Vizionare plăcută!
Lumea lui Teonymus 
O temă atât de importantă. Creşterea şi educarea unui copil nu se lasă la voia întâmplării.O să caut negreşit filmul.
Weekend frumos! 🙂
Un weekend plăcut şi ţie! 🙂
Interesanta idee ! Deci ….daca vreun profesor sau niste parinti { eventual unii iresponsabili fatza de obligatiile lor } , vor viziona acest film ,” Les Choristes „….vor devenii infinit mai buni ???? Eu am vazut in urma cu niste ani…multi ani , poate prea multi ,Kramer vs. Kramer dar asta nu m-a facut nici mai bun ca parinte si …nici mai rau .Am ramas acelasi parinte , cu bunele si relele mele iar copii …i-am educat asa cum m-am priceput mai bine …folosind in schimb , multa dragoste . Atentie , ” educatia ” primita d e mine din partea parintilor , se baza foarte mult pe Biblie { desii aia erau niste comunisti convinsi } , pe cele zece porunci { sau macar vreo patru dintre ele , unde iubirea de Dumnezeu era inlocuita cu iubirea fata de …partid si tara insa , partidul trebuia sa fie pe primul loc ….neaaparat !!! } si fireste , pe acea ” zisa scripturala ” ce spune ca : „cel ce-si iubeste copilul , nu-si cruta nuiaua ” ! Aia multi care { spui matale } , uita c-au fost si ei copii si refuza sa se coboare la nivelul copiilor ….aia de fapt n-au timp pentru asa ceva …aia trebuie sa faca rost de paine pentru aceeasi copii ! Educatie pe burta goala …inca n-am vazut sa fi reusit cineva sa faca , sau daca totusi a facut-o ….cei ” educati ” au devenit de regula infractori ! Unde ai matale dreptate , este acolo unde filmul respectiv , lasa sa se inteleaga ca muzica , arta in general { deci educatia },face oamenii sa devina mai buni , chiar daca nu pe toti . Pana si arta ….pana si aceea are nevoie de un stomac plin inainte de a avea pretentia s-o intelegi si s-o exerciti . Pimumm vivere onorabile , primmum vivere !!!!
Într-adevăr, sunt slabe şanse ca un părinte iresponsabil să devină unul responsabil doar fiindcă a vizionat un film, dar cine ştie? 🙂
Despre problema timpului am mai vorbit cu alte ocazii. Cât trăieşti, nu există scuza „n-am timp”. De fapt, aici greşesc cei mai mulţi părinţi, îşi petrec tot timpul muncind crezând că acel copil are nevoie doar de pâine şi apoi se miră de ce au ajuns cum au ajuns. Adulţii de azi sunt şi opera părinţilor lor, chiar dacă ei au avut doar intenţii bune.
Sunt foarte mulţi copii care au crescut în sărăcie, dar au ajuns adulţi responsabili, capabili, fiindcă au avut pe cineva care i-a îndrumat pe „calea cea bună”. Deci, nu trebuie să generalizaţi că educaţia „pe burta goală” a produs doar infractori.
Chiar vă recomand acest film, fiindcă spune mult mai mult decât am reuşit să spun eu în această mică „recenzie”.
Onorabile n-asi dori sa crezi ca nu – ti dau dreptate , deoarece sant PARINTI si…”parinti ” …adica OAMENI si…” oameni ” . Nu stiu pe und e citisem ca , din ” meseria ” d e parinte …nu s e iese NICIODATA la pensie si-i dau dreptate celui ce-a zis asta . Nici macar nu incerc sa generalizez faptul ca din parinti ce au avut toata viata lor parte doar d e saracie { fireste ma refer in aceeasi masura si la saracia materiala si la cea spirituala } au iesit doar copi ce au devenit ulterior infractori insa, nu strica sa te gandesti si la varianta mea , aceea ca , de regula dintr-un mediu sarac materialiceste si lipsit de educatie nu te poti astepta sa iasa sfinti ….si este normal ! Am cunoscut pe vremea cand faceam si eu carte , o familie cu opt copii , saraci vai de mama lor insa , unul dintre ei { fost coleg d e clasa cu mine } a ajuns sa fie …. prin ’98 , colonel la Brigada Antitero …adica pe vremea cand eu { care numai d e saracie sau d e lipsa educatiei nu m-am putut plange } , in calitatea mea de muncitor cu inaltta calificare deci…un fel de tehnician ….ma confruntam cu somajul 😉 QED . FIreste ca sint si parinti ce n-au precupetit nici un efort pentru ca , copii lor sa ajunga ” c-o treapta mai domni ” dar , daca a fost ” soiul rau ” este vina lor ?
După cum mă ştiţi, sunt mai idealist din fire. Deci, consider că nu există „soi rău”, deşi biologic poţi să ai anumite „predispoziţii” pentru anumite vicii. Cine nu le are? Am vorbit altădată exact despre asta şi le-am numit „călcâie ale lui Ahile”. Dar aceste „înclinaţii” pot fi ţinute în frâu printr-o educaţie sănătoasă.
Dacă dai o educaţie bună copiilor, aceştia ajung oameni valoroşi. E drept, aici există şi alţi factori care pot interveni şi modifica „rezultatul”, cum este anturajul de pildă. Dar, în general, pe undeva cred că e şi vina părinţilor pentru adulţii care reprezintă o problemă pentru societate.
Într-adevăr, mediile mai sărace dau cei mai mulţi infractori. Dar e lesne de înţeles. Acolo lipseşte de obicei şi educaţia. Acest fapt corelat cu sărăcia poate să ducă lejer la încălcarea legii. Nu pot să neg acest fapt.
Însă, consider că poate să existe educaţie şi în sărăcie. Într-adevăr, este incredibil de greu, dar este posibil. Şi sunt destule exemple, dintre care chiar dvs. aţi adus câteva.
Acela este doar un singur exemplu onorabile ! Hai sa-ti mai dau unul in sprijinul afirmatiei mele …aceea cu ” soiul rau ” . Doi copii , unul ce a avut parte in copilaria sa de ….multa educatie si …multa bataie pentru orice boacana copilareasca dar….bataie la catarama deoarece , spuneau parintii , era ” soi rau ” ! Celalalt copil a avut parte de multa dragoste { fiind si singurul baiat dupa trei fete } de foarte multa dragoste si grije din partea parintilor ,niste tipi foarte educati { tatal sau era inginer sef la ” August ” iar mama sa profesoara de muzica la scoala ” George Enescu ” } si nici macar o palma chiar in urma unor ” boacane ” grave . Primul copil , si-a facut scoala , liceul { chiar daca majoritatea liceului l-a urmat fie la FF fie la seral }, a invatat o meserie , urmand sa spunem …. ” traseul normal ” al societatii din urma cu peste patruzeci d e ani . Celalalt , inca din scoala a fost dus d e Militie { actuala Politie } in urma unei Hotarari Judecatoresti deoarece ….facuse o mare nefacuta { pe atunci autoritatile vremii nu prea inghiteau usor shotiile ” chiar daca pareau copilaresti ale …copiilor } la Scoala d e….Reeducare . Dupa ce a iesit de-acolo a fost angajat la o intreprindere oarecare iar dupa vreo cateva luni…a ajuns la inchisoare pentru viol si talharie .Dupa cativa ani …iesind de acolo …s-a angajat undeva si….iar a facut o nefacuta deci …iar puscarie . Una peste alta in aprovimativ saizeci si doi de ani facuse vreo douazeci si trei de ani de puscarie ! L-am intalnit in vara anului trecut , cu cateva luni inainte de a-si da obstescul sfarsit . Mi-a spus atunci ca-i pare rau , ca n-a avut si el parte de-o copilarie ….ca a mea ! Onoare muncii 😉 onorabile si-o seara cat mai buna in continuare !!!!!!!!!!!!!
Probabil că exemplul dvs. face parte din categoria acelor copii prea răsfăţaţi, care de prea mult bine nu mai ştiu ce să mai facă. Cunosc şi eu destule exemple, dar şi aici e tot vina părinţilor. Educaţia presupune îndreptarea greşelilor, nu acoperirea lor cu „dragoste”. Dacă nu-i arăţi unde a greşit, dacă nu-i arăţi serios că nu e bine ce face, că acţiunile sale presupun întotdeauna consecinţe, apoi acel copil nu va ajunge responsabil niciodată.
Sunt oameni şi oameni, fiecare cu temperamentul său, de aceea în educaţie nu merge cu o „reţetă universală”, trebuie să ştii care se potriveşte cu acea persoană şi să o aplici cu foarte multă înţelepciune. Dar fără violenţă. Sunt total împotriva folosirii violenţei, corecţiilor fizice în educaţia unui copil. Suntem totuşi oameni, nu animale…
Emotionant film. Multumim pentru recomandare. Impartasesc aceleasi idei cu Marian, ca arta ne transforma, ne face mai frumosi, mai buni, ne uneste. Dragostea, iubirea este cea care poate sa treaca orice obstacol si care sa fie sfanta in relatia parinti↔️copii.
Şi arta, dar mai mult decât arta, un părinte bun, un îndrumător, o persoană simplă, dar cu o inimă mare, poate să transforme oameni cu ajutorul dragostei. Dar bănuiesc că la urma urmei şi asta este tot o „artă”. 🙂
Da, asa e! Conteaza sa si recunoastem dragostea.
@”Mi-a plăcut foarte mult acest film.” – ma bucur ca ti-a placut… va fi avut un succes extraordinar de la început – acum 10 ani si-a devenit un film-cult… Jean-Baptiste Maunier are deja 24 ani si-a studiat un an la celebra „clasa” de teatru „Lee Strasberg Theatre Institute”(NYC), iar luna-trecuta a obtinut Pemiu’ Beaumarchais: revelatia teatrala a acestui an…
Da, filmul are deja 10 ani. Prima dată l-am vizionat undeva prin 2008. Mă bucur să aud că acei copii au obţinut succese şi după „Les choristes”.