Despre artă (3)

Niciodată nu mi-a plăcut să pictez. În şcoală, aş fi dat oricând o oră de desen în schimbul uneia de matematică. Dar asta nu înseamnă că nu apreciez pictura. Dimpotrivă, doar că pur şi simplu simţeam că pensula nu este pentru mine. Aşa mi-a intrat în cap de la început şi aşa a rămas.

Dar studiind istoria artei, am ajuns să mă îndoiesc serios de „nepriceperea” mea în ale desenului. 🙂 De ce? Pentru că am aflat că astăzi pictura înseamnă mai mult decât acele curente clasice cu care obişnuiam s-o identific. Deci, înseamnă şi întreaga pleiadă de curente moderne şi contemporane, multe dintre ele extrem de nonconformiste. De pildă, oare n-aş fi şi eu în stare să desenez o „capodoperă” precum aceasta? 🙂

2884613-afp-mediafax-foto-stan-hondaMark Rothko, Portocaliu, Roşu, Galben, sursă foto

Ce ziceţi, cât aţi fi dispuşi să plătiţi pentru această „operă de artă”? Aţi da pe ea 86,9 milioane de dolari? Nu e o glumă, aceasta este suma cu care a fost cumpărat acest tablou în urma unei licitaţii…

Ce a fost arta odată şi ce a ajuns… Uneori îmi vine să cred că aceste „creaţii” sunt nişte „farse”. Şi unele dintre ele chiar aşa au fost la început. Mi-aduc aminte de „capodopera” dadaistului Marcel Duchamp, cu numele „Fântâna”. Probabil ştiţi povestea, Duchamp a cumpărat un „pişoar”, a scris pe el „R. Mutt 1917” şi l-a înscris la o expoziţie.

567px-Duchamp_Fountaine       Marcel Duchamp, „Fântâna”, sursă foto

Ca să realizaţi în ce lume trăiţi, această „capodoperă” a fost declarată „cea mai influentă operă de artă din secolul XX”, Duchamp fiind comparat de unii cu Leonardo da Vinci (???). Ce pot să mai spun? Vă daţi seama, „săracul” da Vinci, cum „s-a chinuit” el să picteze „Gioconda”, când putea pur şi simplu să arunce pe o planşă nişte culori, „săracul” Michelangelo Bounarroti, cum „s-a chinuit” el să realiezeze statuia lui David, când ar fi găsit şi el pe undeva un „bideu”… Încerc să nu fiu ironic, dar văd că nu prea reuşesc…

Mulţi adepţi ai artei contemporane vin cu argumentul că a apărut fotografia şi nu mai are sens să pictezi realist. De acord, dar cum rămâne cu cele trei principii ale artei despre care am vorbit în articolul precedent? Unde sunt frumuseţea, sufletul şi imaginaţia în astfel de opere? Numai în mintea „artistului” şi poate nici măcar acolo. După cum am mai spus, faptul că lipeşti pe un obiect o eticheta pe care scrii „artă”, asta nu-l va transforma în altceva decât ceea ce este. Faptul că Duchamp a scris ceva pe acel „pişoar” şi l-a expus public, nu a transformat acel „pişoar” în altceva. Nu sunt orb…

În pictură, există totuşi un curent modern care îmi place foarte mult. Este vorba despre suprarealism. Suprarealismul înseamnă într-adevăr artă. Creaţiile sale excelează prin originalitate şi imaginaţie. Orice s-ar spune despre Salvador Dali, un personaj destul de controversat, pentru mine a fost un geniu…

aSalvador Dali, Persistenţa memoriei, sursă foto

Ca să nu credeţi că sunt „părtinitor”, că generalizez arta modernă şi contemporană, considerând toate creaţiile sale „o apă şi-un pământ”, am să ataşez câteva opere suprarealiste care o să vă stârnească imaginaţia cu siguranţă.

Lucrările aparţin artistului rus Vladimir Kush şi au fost preluate de aici.

01

02

03

11

13

14

16

17

20

22

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Meditaţii și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

46 de răspunsuri la Despre artă (3)

  1. peapetulburi zice:

    Ceea ce numim azi „artă” pare-se a fi într-o totală concordanţă cu superficialitatea noastră din vieţile pe care le trăim…căci aceasta este impresia care mi-o lasă „capodopera” aceea cu multe zerouri la final: parcă cineva s-ar fi apucat să picteze, dar a intervenit ceva şi a trebuit să se grăbească. Cum niciodată nu e bine să laşi un lucru neterminat, a încropit el în 10 minute ceva şi, uite aşa, s-a mai făcut o „capodoperă”.

    PS: Şi mie mi s-a părut că Dali s-a apropiat foarte mult de termenul de „geniu” 🙂

  2. 86,9 milioane de dolari pentru ceva atat de simplu. Clar snobismul si-a spus cuvantul. Cu acea suma, salvam mii de vieti. Sunt atatia oameni care sunt pusi ,,sa aleaga” intre o foarte mare suma de bani si viata lor. Zilele acestea am aflat de un tanar de 27 de ani care trebuie sa faca rost de 125000 euro ca doctorii sa ii salveze viata.
    Lucrarile artistului Kush sunt ceea ce numesc eu arta.

    • Teonymus zice:

      Într-adevăr, e trist! E trist că unii aruncă aiurea cu bani, care ar putea fi folosiţi pentru cauze mai nobile. Dar câtă vreme mai există şi filantropi, oameni generoşi, mai există speranţă…
      Mă bucur că ţi-au plăcut lucrările lui Vladimir Kush. Cine cunoaşte arta adevărată, ştie să o aprecieze când o vede. 🙂

  3. Marian zice:

    Vladimir Kush….tot rusii saracii ,sant tari si-n pictura , nu doar in facut praf niste tari si destinele unor oameni !!! N-ar putea sa s e adune toti rusii si sa stea la galeriile Tretiakov sau Ermitaj-ul din Moscova ,sa priveasca picturile , cu totii la un loc …sa-i putem bombarda si sa scapam lumea de ei …sa ramana doar arta in urma lor ca aia …chiar merita toti banii !!!!

    • Teonymus zice:

      Nu mai fiţi aşa pornit împotriva ruşilor. Au o cultură foarte frumoasă, cu mult mai bogată decât a noastră. La ce istorie au şi la cât de mare şi populată este Rusia, nu e de mirare. Dar tocmai de aici li se trage şi cele negative. Unde-s mulţi, puterea creşte şi unde e prostie multă, la fel, „prostia creşte”. 🙂

      • Marian zice:

        Pai si eu …ce am spus ? Sa moara toti rusii si sa ramana arta lor , ce ti s e pare de nerealizat in toata treaba asta ? Si sa sti ca n-am nimic cu istoria lor ci doar cu ….numarul mare de rusi existent ,mult prea aproape de noi din nefericire 😡 !

      • Teonymus zice:

        Arta lor nu este independentă de ei. Şi oricum, a dori moartea altora nu este nici creştinesc, dar nici înţelept. Este o inepţie, că tot am vorbit aici despre prostie…

      • Marian zice:

        ” Eu nu doresc moartea pacatosului ci …indreptarea lui ” , sta scris ! Pai si ce sa le fac Teonymusule daca nu vor sa se indrepte ? 😉

      • Teonymus zice:

        Dvs. sunteţi după deviza: Dacă nu pot „să-i îndrept”, mai bine „îi rup” de tot? 🙂 Nu este o deviză înţeleaptă. Şi chiar nu puteţi generaliza. Sunt şi „uscăciuni”, dar şi ruşi „de treabă”, ca în toate naţiunile. E drept, au „bubele” lor, despre care au tot vorbit scriitori precum Dostoievski, care mi-e tare drag mie 🙂 , dar oare noi românii suntem mai buni? Cum să nu, noi suntem „perfecţi”…

      • Marian zice:

        Bine Teonymusule ….pe Dovstoievski il iert , p’ala il las sa traiasca si din amicitie pentru dumneata , s-ar putea sa descopar ca nici macar nu este rus tipul 🙂 dar….pe ceilalti , pe ceilalti rusi…p’aia ai pot sterge definitiv d e pe fata pamantului 😉 🙂 🙂 !?!

      • Teonymus zice:

        Vă rog să aveţi grijă cum vă alegeţi cuvintele, fiindcă nu promovez xenofobia pe acest blog. Am mai avut discuţii de acest gen, legate de xenofobie, discriminare şi rasism, dar sunt nevoit să mă repet. Astfel de lucruri nu pot fi spuse nici măcar în glumă. Plus că mai e şi politica wordpress-ului pe care trebuie să o respect. 🙂
        Că tot veni vorba despre naţionalităţi, ştiaţi că Gogol nu a fost rus? E drept, a scris în limba rusă, dar a fost ucrainean. Am fost surprins să aflu asta, fiindcă peste tot se vorbeşte despre el ca şi cum ar fi „fiul mamei Rusia”… 🙂

    • Mélanie zice:

      @”Ermitaj-ul din Moscova”?… eu îl stiu pe cel de la Saint-Pétersbourg, pe malurile Nevei… 😉

      • Marian zice:

        @ Melanie Ma refeream la Restaurantul Ermitaj , din Moscova { Moscova din Rusia nu cea din USA 😉 } , ce este punct de intalnire pentru elita moscovita ,pentru tipii de bani gata de la rusi ! Un fel d e Bam-Boo ….moscovit ceva mai spalat decat corespondentul sau bucurestean 😉 😡 !

      • Mélanie zice:

        Marian, la Moscova n-am fost si nici nu-i pe lista mea de viitoare sau eventuala destinatie… 😉

      • Marian zice:

        @ Melanie Ei bine…eu am fost si….nu mi-a cazut rangul 😡 ! Respectiva locatie a ” Gostinitza Erimitaj ” , mi-a fost indicata si mie de un tip pe care il intrebasem despre adresele unor muzee si-a unor carciumi mai pe buzunarul meu . La momentul respectiv n-am dat atentie expresiei ” gostinitza ” si ….m-am dus ca papagalul la….restaurant ! Este d e fapt o cladire destul d e veche aflata intr-un fel d e Centrul Vechi moscovit . Nu mai tin minte cate ” stele ” avea insa …avea un restaurant cu bar destul d e pricopsit iar serviciul era ireprosabil . Este situat aproape d e Piata Rosie sau Red Square pentru anglo saxoni . Fireste azi…n-asi mai fi in stare sa dau de el ,sa nimeresc la adresa respectiva insa , azi ….. N-ASI MAI CALCA PRIN MOSCOVA 😡 !!! La vremea respectiva { adica prin ’94 } talharii moscoviti m-au usurat de peste o mie de ruble iar ” militzionerii ” mi-au ras in nas 😡 !!!

      • Marian zice:

        @ Melanie Acum …las deoparte oftica pe care o am eu fatza de rusi si vorbind serios , Moscova este un oras absolut stralucitor ce chiar merita vazut .Ce mi-e Moscova , ce-mi e Parisul ? Viedi Napoli e poi mourir ….vedi Moscova si ….sigur ai ocazia sa mori !!!Aceeasi gen de banditi , poate o idee mai cruzi decat cei din Paris , Londra , Madrid sau Roma acelasi gen d e pungasi , insa in Moscova , nu prea gasesti persoane d e culoare circuland ” la liber ” pe ” bulevarde ” 😉 ….decat in cel mai bun caz in calitate d e maitre d’hotel . Moscovitii , rusii in general sant rasisti , chiar mai rasisti decat mine . Teonymus spune ca …eu sant rasist 😡 !?!.

  4. Iustina zice:

    Îmi plac mult lucrările lui Vladimir Kush. Fluturi apar destul de des şi la Christian Schloe.
    În altă oridine de idei, cred că capodopera (fără virgulă între cele două cuvinte) cu buda nu e dusă încă la cel mai înalt… pot s-o pună în funcțiune şi să liciteze folosinţa. Precis s-ar găsi unii să plătească…

    • Teonymus zice:

      Da, şi creaţiile lui Schloe sunt foarte interesante.
      Cât despre observaţiile legate de „pişoarul” lui Duchamp, totul este posibil acolo unde există bani şi prostie multă, cât mai multă…

  5. Mélanie zice:

    n-am nici-un talent artistic, ca si cum as avea doua mâini stângi, desi-s dreptace… 🙂 asta-vara la Guggenheim-Bilbao(Spania) m-am tot „minunat” de operele moderne… 😀 ah, dintre cei pomeniti de tine, am o slabiciune pentru Dali… de multi ani! 🙂 Am vizitat muzeele de la Figueras, Barcelona si St-Pete(Florida): http://myvirtualplayground.wordpress.com/2013/11/03/the-dali-museum-one-dali-blvd-st-petersburg-florida/

    • Teonymus zice:

      Şi eu am o „slăbiciune” pentru Dali. 🙂 După cum am spus şi în postare, pentru mine Dali a fost un geniu, unul ceva mai nonconformist, ce-i drept, dar un geniu. 😀
      Foarte frumos că l-aţi vizitat la el acasă. 🙂

      • Marian zice:

        Zi si mie …ce-ti place la Dali ???

      • Teonymus zice:

        Recunosc, nu-mi plac toate operele sale, dar sunt câteva care au într-adevăr ceva unic. Cum este „Persistenţa memoriei”, pe care am ataşat-o chiar în această postare. Chiar şi cu acest singur exemplu, îţi este de ajuns să-ţi dai seama că a avut sclipiri de geniu.
        Ca şi Van Gogh, un alt „geniu nebun” :), a avut ceva special. Chiar dacă-ţi place sau nu, trebuie să recunoşti asta. Nu ai încotro. Cel puţin, aceasta este concluzia la care am ajuns, deşi iniţial aveam păreri preconcepute în ceea ce-l priveşte. Prea era el excentric cu mustaţa aia a lui. 😀

      • Mélanie zice:

        exact, Théo: îmi place si m-atrage acel non-conformism „dalian”, în arta si-n viata… 🙂 Catalanu’ Salvador va fi fost un genial provocator ca multi artisti… ah, mi s-a oferit acum câtiva ani un „ceas curgator”(sic) ca cel din tablourile lui! 🙂

      • Teonymus zice:

        Dali a fost un nonconformist, dar măcar avea şi cu ce, spre deosebire de mulţi alţii care-şi dau aere de artişti, dar au un „talent” îndoielnic. Tocmai de asta la el am mai închis ochii la multe lucruri pe care personal nu le apreciez. 🙂

      • Marian zice:

        Melanie si Teonymus….hai ma frate lasati-o balta ! De fapt vorbiti si despre Dali si despre Picasso deoarece este de bon ton asta-i tot !Auzi,pictori catalani !!! Dar Juan Anngeles sau Rusinol aia nu sant tot catalani ?Pe astia pentru c e nu-i pomeniti ? Mie personal acele lucrari ale lui Valdimir Kush mi-au mangaiat retina prin culorile sale si mai ales prin tema sa favorita . Dali…Picasso …cu ce Doamne iarta-ma sa ma impresioneze daca nu cu pretul pe care-l platesc unii pentru a putea detine lucrarile lor ?! Sincer sa fiu ….mai repede prefer un tablou lucrat d e Tonniza , Luchian sau Andreescu unuia semnat Salvador Dali chiar daca aia trei nu sant …catalani . Asa sunt eu…mai patriot din fire 😉 !

      • Teonymus zice:

        Dacă nu ştiaţi, Dali a influenţat întreaga pleiadă de artişti suprarealişti de după el, inclusiv pe acest Vladimir Kush. Toţi au recunoscut că s-au inspirat de la el. Asta spune multe despre talentul său. Şi dacă v-au plăcut aceste picturi ataşate de mine aici, trebuie să-i recunoşti valoarea lui Dali, că el a fost motorul.
        Ştiţi ce-mi mai place la Dali? Picturi în care reprezintă iluzii optice. A rămas celebru şi pentru astfel de creaţii şi tot astfel, alţi artişti s-au inspirat de la el. Probabil am să scriu un articol pe acest subiect şi o să realizaţi valoarea de artist a lui Dali.
        Cât despre Picasso, eu unul nu m-am dat deloc în vânt după cubism. Dali mi-a plăcut (nu tot, dar sunt câteva creaţii de la el care mi-au rămas în minte), dar Picasso nu m-a impresionat nici măcar cu „Domnişoarele de la Avignon”. Dar ştiţi cum se spune, „gusturile nu se discută”. 🙂

    • Marian zice:

      @Melanie Va intereseaza Dali datorita preturilor la care s e vand operele sale sau …datorita modului mai ciudat in care-si etaleaza arta ?

      • Mélanie zice:

        atât la Dali, cât si la Picasso – alt genial catalan, evident ca ma intereseaza ARTA, nu preturile ca nu-s colectionara… 🙂

  6. Subscriu spuselor tale!

  7. Ana zice:

    A fost un film francez , un tip bogat si paralizat angajeaza un marocan sa ii fie secretar si sa il ingrijeasca.La o expozitie , marocanul isi pune cam acelasi gen de intrebari legate de arte pura si contemporana , pe care niste suflete profane si needucate ca mine si altii ,dar si ca a marocanului , nu o pot intelege…La care paralizatul bogat ii spune sa creeze si el o pictura moderna ,ca i-o vinde.Marocanul , dupa vreo cateva beri , creeaza ceva abstract , bogatul expune tabloul in casa sa , unde este vazut de un mare critic de arta , detinatorul unei galerii importante pariziene.Bogatul fantazeaza pe tema modernismului din tablou si negociaza cu criticul ,nici mai mult si nici mai putin , decat 11000 de euro , bani pe care ii da marocanului pentru arta sa.Deci , nu conteaza ce si cum „desenezi” , daca ai un nume si relatii…te misti ca pestele in apa…asta am inteles eu din film.
    Cat despre arta pura si needucatia mea…poate e mai bine sa raman profana.Sunt sigura ca multi educati in arta asta sunt profani in stiintele mele forte! 😉 😛

    • Teonymus zice:

      Filmul despre care vorbiţi se numeşte „Intouchables”, lansat în 2011. L-am vizionat şi mi-a plăcut mult. Este inspirat din fapte reale. Şi deci şi întâmplarea cu acel tablou s-ar putea să se fi întâmplat aievea. Asta spune multe despre „arta” zilelor noastre…

      • Ana zice:

        Da…cand am lasat comentariul nu-mi aminteam numele 🙂
        Da,am citit ca e inspirat de fapte reale…un film pe care si eu l-am savurat cu placere 🙂

      • Mélanie zice:

        reconfirm c-a fost inspirat din realitatea reala(sic!) si concreta, iar Omar Sy a devenit celebru de-atunci si s-a mutat la Los Angeles cu tot familionu'(sorie&4 copii!) unde „toarna” film dupa film… 🙂 P.S. Francezu’ paralizat traieste în Maroc, bine-merci… 🙂

  8. Dyo zice:

    Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Pentru o sâmbătă cu ploaie …

  9. lorelad zice:

    Frumoase picturi! ale pictorului rus, desigur! Nici eu nu stiu sa pictez dar obisnuiesc sa ma relaxez, sa meditez privind picturi .
    Multumim pentru articol si mai astept si altele pe aceeasi tema.

  10. lorelad zice:

    Mie imi place mult opera lui Salvador Dali
    Rosa Meditativa, Galatea aux Spheres

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s