Bacalaureatul de ieri şi de azi

Am înţeles că au început deja probele din cadrul examenului de bacalaureat. Profit de această ocazie şi le urez mult succes tuturor vizitatorilor care dau „bacul” anul acesta! Cel puţin, vă doresc ca măcar să nu aveţi parte de „nenorocul” pe care l-am avut eu cu 7 ani în urmă…

Bacalaureatul a fost o mare dezamăgire pentru mine. Recunosc din start, poate l-am luat prea în serios, dar a fost şi din cauza profesorilor care mereu puneau presiune pe noi. Aşa că luni de zile n-am mai avut „timp liber”, pentru că-l consumam pe tot numai între cărţi. Rezultatul? Pur şi simplu nu aveam nici o preferinţă în privinţa subiectelor. Le stăpâneam pe toate cu „autoritate”. Numai că „socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg”. Nu aveam de unde să ştiu că „bacul” avea să fie o glumă proastă…

Prima „palmă” pe care am primit-o a fost chiar în deschiderea sesiunii, la proba orală la limba şi literatura română. Cred că nu exista un subiect mai convenabil pentru mine decât acel tras la sorţi. Mi-a căzut chiar „Enigma Otiliei” de George Călinescu, romanul care mi-a plăcut cel mai mult dintre toate pe care le-am studiat în liceu. Foarte sigur pe mine, l-am prezentat în faţa comisiei vreo 5-7 minute, pentru ca să fiu întrerupt de o întrebare absolut „stupidă”: „de unde eşti”?

Am uitat să vă spun că am urmat liceul din satul natal. Aşa a fost mai convenabil pentru mine şi ai mei şi nu regret nimic. Cine spune că, pentru ca să înveţi, trebuie să urmezi o „şcoală bună”, cu renume, probabil ori este un „snob”, ori un „chiulangiu” care-şi caută „alibi”. Faptul că am făcut liceul într-un sat din provincie, fără să iau vreodată „meditaţii”, nu m-a împiedicat să studiez serios despre toate, ba chiar aş zice că dimpotrivă. Am demonstrat asta şi la facultate şi oriunde am mai fost apoi. Dar să revin la subiect… Şcoala mea nu a putut să organizeze examenul de bacalaureat, aşa că am fost nevoiţi să-l dăm în oraşul reşedinţă de judeţ.

Spuneam că singura neclaritate pe care au avut-o cele două „doamne” din comisia de examinare a fost de unde vin. Nu mi-e şi niciodată nu mi-a fost ruşine de locul natal, aşa că le-am spus calm de unde sunt şi am reluat expunerea. N-am mai fost întrerupt deloc până la sfârşit, nu mi-a fost adresată nici o întrebare legată de subiect, nimic. Eram mulţumit de mine până când am aflat că nota pe care am primit-o a fost 9. De ce? Ce am greşit, ce nu a fost bine? M-a costat un punct faptul că nu eram „orăşean”. Sunt 100% sigur de asta, au mai păţit-o şi alţi colegi de-ai mei.

Am simţit că cele două „doamne” nu numai că m-au discriminat, dar şi-au bătut şi joc de mine când m-au întrebat dacă sunt mulţumit de notă. Credeau că dacă vin de la ţară, îmi fac un „favor” că îmi dau o notă atât de „mare”, că ar trebui să le mulţumesc chiar. Iar eu, în loc să „plâng de fericire”, eram vădit supărat şi nemulţumit…

Lucrurile au stat la fel şi la probele scrise. Vă spun sincer, lucrările de control de la şcoală erau de sute de ori mai serioase decât acele examene. Profesorii supraveghetori, în loc să ne supravegheze pe noi, îi „supravegheau” pe inspectori. Chiar aşa! Aveau grijă să vadă dacă cineva are de gând să ne viziteze neaşteptat, ca elevii să-şi strângă din timp „fiţuicile” şi chiar cărţile din care majoritatea copiau cu mult spor.

Nu am exagerat deloc atunci când am catalogat examenul o „glumă proastă”. În acel an, subiectele erau trase din cadrul a câte o sută de variante care au apărut cu câteva luni înainte. Evident că au fost publicate şi cărţi cu rezolvările complete a celor o sută de variante pentru fiecare materie. Iar unii elevi copiau rezolvarea subiectului direct din acele cărţi, mot a mot. Dacă vă puteţi închipui aşa ceva…

Nu voi uita niciodată proba scrisă de la istorie, una dintre materiile mele preferate. A trebuit să stau în prima bancă, chiar în faţa catedrei. Alte două „doamne”, aceeaşi întrebare („de unde eşti?”) şi acelaşi răspuns. Nu ştiu de ce, poate oi fi având o înfăţişare mai „tâmpă” sau altceva de felul acesta, dar mai mereu mi s-a întâmplat să fiu subestimat la prima vedere. Celor două „doamne” li s-a făcut „milă” de mine şi i-au rugat pe ceilalţi să mă ajute şi pe mine. Prostia este uneori „fascinantă”! Nici nu au luat în calcul că o astfel de „cerere” mă poate jigni! Să lăsăm la o parte faptul că la istorie mă descurcam cel mai bine din clasă. Dar eu am învăţat luni întregi pentru acest examen şi acum să mă „ajute” alţii, unii dintre ei probabil nişte „chiulangii” notorii?

Am tăcut şi mi-am văzut de treabă. Chit că toţi din jurul meu copiau, de „încăpăţânat” ce sunt, n-am copiat deloc, nici la istorie, nici la celelalte. Am terminat 4 foi şi le-am cerut celor două „profesoare” încă 4. Când au auzit ce le cer, plus că mă vedeau că nu copiez, se uitau la mine de parcă aş fi fost „extraterestru”. Vreo opt pagini am scris la acel examen, fără să copiez nici un cuvânt şi nici să fac vreo greşeală.

Eram foarte mulţumit, pentru că, în ceea ce mă priveşte, am scris o lucrare completă. Nu numai că am scris tot ce trebuia, ci şi foarte multe amănunte. Nu au fost de aceeaşi părere şi cei care au corectat. Mi-au dat 8,45, cea mai mică notă din clasă. Orgoliul costă, dar uneori merită plătit. Nu aveam ce să-mi reproşez nimic şi asta conta cel mai mult.

Totuşi, nu puteam să concep această notă de la istorie, aşa că am depus contestaţie. După afişarea rezultatelor finale, ce să văd? Nota de la istorie a devenit 9,80. Aşa ceva? E clar, mi-am spus, şi-au bătut joc de mine până la capăt…

Nu am fost deloc mulţumit de media finală a examenului de bacalaureat, dar nu am ce să-mi reproşez. Au existat persoane care au reuşit, bazându-se pe copiat, să ia mai mult. Şi? Eu măcar am conştiinţa împăcată, fiindcă am fost corect…

Astăzi înţeleg că bacalaureatul nu mai este ce a fost în 2007. Mă bucur! Salut folosirea camerelor video. Este poate cea mai bună schimbare care s-a făcut în educaţie în ultimii ani. Rezultatul s-a văzut imediat: procente tot mai mici ale ratei de promovabilitate. Ce bine era dacă existau astfel de camere şi pe „vremea”  mea… Dar acum unii cer renunţarea la ele, pentru că „intimidează” elevii şi pun la îndoială „corectitudinea” celor care supraveghează. Experienţa mea îmi dă dreptul să le spun ceva acestor oameni, dar mă abţin…

Rata promovabilităţii este foarte scăzută? Asta este valoarea reală a învăţământului românesc şi la urma urmei, nu este „obligatoriu” ca majoritatea să ia bacalaureatul. Să-l ia doar cel care merită! Ţara are nevoie nu numai de intelectuali, ci şi de „tinichigii” (ca să iau doar un exemplu)…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Bacalaureatul de ieri şi de azi

  1. lorelad zice:

    acum ca nu mai esti la bac, spune’ne cum te cheama si de unde esti :)?

  2. Catalina zice:

    Apropo de BAC, sa stii ca si in 2008 a fost o stare generala similara cu cea pe care ai experimentat-o tu. Si eu am avut un soc puternic, in special la romana, unde ma asteptam cel mai putin cred. D-na prof., iritata, mi-a cerut sa depun contestatie, insa nu am facut-o. Mi-am dat seama cu cine am de-a face si am realizat ca situatia nu se va schimba. Nu stiu daca acea contestatie mi-ar fi schimbat cursul educational, tot ce-i posibil. Insa, per total, sunt multumita de drumul pe care cred ca Dumnezeu m-a condus.
    As fi fost interesata sa iti stiu reactia in contextul unui examen de titularizare din ultimii ani. Sa vezi acolo experienta de neuitat. Mai ales dupa primirea notei. 😀

    • Teonymus zice:

      Eram destul de pregătit ca să nu-mi fie frică de subiecte. Dar nu eram „pregătit” pentru „subiecţii” de la catedră. Nici nu ştiu dacă se puteau face contestaţii în cazul probelor orale. La cât de supărat am fost atunci, aş fi depus contestaţie fără discuţie la română, oral.
      La istorie scris, am fost „avertizat” de cei responsabili cu întocmirea cererilor pentru contestaţii, că pot lua mai puţin, dar nu m-am lăsat intimidat. Mai târziu avea să-mi pară rău că nu am depus şi pentru alte materii. Dar deh, e istorie de acum. Mă bucur că am reuşit să-mi ating obiectivul: să iau o notă care să-mi permită să intru la facultate, fără taxă…
      Din păcate (sau poate, din fericire 🙂 ), nu cunosc situaţia de la examenele de titularizare. Dar nu pricep de ce nu se discută cu cărţile pe faţă despre aceste lucruri. La nivel oficial, toţi se comportă de parcă ce am scris eu aici e un fel de „farsă”, „invenţie”, cel mult, un caz izolat, şi nu unul general. Acum nu mai ştiu, dar în 2007 ce mi s-a întâmplat mie era ceva general…

  3. Catalina zice:

    Nu se discuta cu cartile pe fata din acelasi motiv pt care nu se discuta si altele, in domenii precum medicina, politica etc. Motivul: au de pierdut sarlatanii.

  4. Pingback: Confesiuni | Lumea lui Teonymus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s