Ieri aminteam în treacăt despre „isteria” creată în jurul campionatului mondial de fotbal din Brazilia. Ca să vă dau câteva exemple, citeam că după meciul ţării gazde din faza optimilor, zeci de cardiaci brazilieni au fost duşi de urgenţă la spital, dintre care unul chiar şi-a pierdut viaţa. Alţii, precum comentatorii argentinieni, tot la un meci din optimi, au ajuns să rostească rugăciuni în direct cu atâta vervă încât ai fi zis că de acel meci le-ar fi depins viaţa. Nu mai vreau să mă gândesc la columbieni, care, învinşi în sferturi de către Brazilia, au ajuns până acolo încât au scris pe prima pagină în gazetele lor, cu litere de-o şchioapă, injurii dintre cele mai grosolane la adresa arbitrului. Şi încă nu s-au jucat meciurile din faza semifinalelor şi a finalelor…
Stau şi mă întreb: de ce pun oamenii atât suflet în lucruri banale, la urma urmei? Pe jucători îi înţeleg, asta este profesia lor, dar cum rămâne cu „suporterii”? Echipa ta preferată a pierdut şi tu nu mai poţi de „tristeţe”. În loc să te bucuri de viaţă, de sănătate, ai intrat în „depresie”, nu mai ai nici poftă de mâncare, fiindcă unsprezece persoane s-au jucat cu o minge, dar nu au reuşit să o bage între două bare de mai multe ori decât alţi unsprezece. Ce să-ţi spun, mai-mai că-mi vine să te compătimesc, dar mă gândesc la oameni cu probleme reale…
Dar să zicem că echipa cu care ţii câştigă campionatul, cu ce te ajută pe tine asta? Oare acei jucători împart banii cu tine, fiindcă i-ai „susţinut”? A, te fac să te simţi „mândru”. Te simţi „mândru” o zi, două, dar anii trec şi nimănui nu-i va mai păsa că în anul cutare, echipa cutare a câştigat cupa cutare. Şi stau şi mă întreb: oare s-a meritat? S-a meritat să investeşti atât timp şi suflet pentru un simplu sport? S-a meritat să-ţi faci nervi, să urli, să-ţi strici sănătatea pentru un „nenorocit” de meci? Oare nu erai mai în câştig dacă-ţi canalizai energiile într-o direcţie mai bună?
Observ tot mai des acest paradox: oameni care par că nimic nu-i face fericiţi în viaţa cotidiană, „explodează” de fericire când mingea lovită de un jucător se opreşte în plasa porţii adverse, oameni care reuşesc să-şi păstreze calmul până şi în cele mai delicate situaţii, ajung să-şi piardă minţile în altercaţii cu fanii unor alte echipe, oameni care nu fac nimic pentru ei, jertfesc totul pe altarul „zeului fotbal” sau alt sport… Mă gândesc zâmbind la un fost coleg de liceu care avea obiceiul să se consoleze sau să-i consoleze pe alţii, mai în glumă, mai în serios, cu cuvintele: „Lasă, important e să ia Steaua campionatul!” 😀
Despre sport se spune mereu că este bun pentru sănătate, dar ar cam trebui făcute anumite precizări: sportul este bun pentru sănătate numai dacă-l practici. Dacă doar îl vizionezi, s-ar putea să fie rău…
Onorabile , mens sana in corpore …. . 😉 barosano 🙂 🙂 🙂 este una iar ceea ce fac sau modul cum s e manifesta unii…alta . N-are nici o legatura cu sportul sau cu ceea ce ar insemna spiritul sportiv . Totusi inclusiv faptul ca se duc pana la stadion si zbiara ca apucatii s e manifesta de zici ca-s apucati d e toate relele pamantului….pana si asta inseamna miscare , pana si asta inseamna ca….nu mai stau in fata TV-ului cu bardaca d e bere ca apoi sa-si ia la bataie familiile in cazul in care favorita pierde la scor . Ma mir ca pana in prezent inca nu s-au omorat intre ei ca….sant capabili si de d’astea ! Poate ca inca n-a rasuflat nimic prin media dar…chiar n-am vazut inca , sa se fi spintecat sau impuscat unii pe altii desi…nu-i timpul chiar trecut nici pentru din’astea .
Da, „mens sana in corpore sano”, aveau dreptate romanii! 🙂
Aşa e, şi mersul pe stadion înseamnă mişcare. La asta nu m-am mai gândit. 🙂
Din păcate, unele confruntări dintre „galerii” s-au soldat uneori şi cu pierderi de vieţi omeneşti. Există „suporteri” care merg la meciuri şi pentru astfel de lupte stupide: dacă tot nu bate echipa lor, să „bată” ei… 🙂 Glumesc, dar au ajuns „celebre” grupurile de huligani din Anglia şi alte ţări…
Teonymusule …dupa ce timp d e peste patru ore am jucat sah { tot un sport si asta , nu 😉 ? } , ascultand in acelasi timp niste compilatii de Rock’n Roll din 50’s-60’s { adica muzica pe sunetul careia nu prea am cum sa pierd } , pe fondul linistei ce s-a asternut asupra locuintei mele { c-am forjat statia ca la balamuc ….. sa crape vecinii de oftica 😡 } , este o reala placere sa „discut ” acum cu dumneata despre huliganismul suporterilor si chiar al sportivilor insasi . Sa sti ca , tonul la huliganism il dau …sportivii d e fapt …” suporterii ” ca niste fiinte gregare ce sant , nu fac altceva decat sa-i imite . Te intreb eu : ai vazut matale o singura data ca , dupa o partida de box , judo , lupte libere si clasice , haltere si tot ce cuprinde atletica grea sau dupa un biatlon , triatlon ….pentatlon etc…si tot ce mai cuprinde …atletismul , sportivi care sa s e ia la bataie ….nu mai vorbesc despre suporteri ?!? Eu n-am vazut NICIODATA asa ceva iar in Anglia { de fapt…UK 😉 , ai uitat ca-l am pe fi-miu acolo 😎 ? } , cu atat mai putin . Uite , spurcatii astia d e macaronari…astia se cotonogesc intre ei , si-i arhicunoscuta rivalitatea d e moarte dintre ” fanii ” alora d e la Milan si aia d e la Roma insa…asta doar la il calcio …la scrima , la ski { ai auzit de Alberto Tomba ? } sau alte sporturi este ….pace frate ! Oare de ce crezi matale ca-i pace in alte sporturi ? Or fi alelalte , sporturi de salon sau sporturi pentru OAMENI ….SALON ?
Este o observaţie interesantă: doar la fotbal se tot aude despre „huliganism”, în vreme ce la sporturi prin definiţie violente, de genul boxului sau luptelor de orice fel, mai puţin. De ce? Probabil pentru că fotbalul este sportul cel mai răspândit aici în Europa, dar stau şi mă întreb dacă în SUA, la fotbalul lor american sau baseball lucrurile stau la fel. N-aş crede…
Te contrazic onorabile , cu tot respectul : nu fotbalul ci boxul este cel mai raspandit sport aici in Europa ! Ce dracu frate….macar atata lucru…ar cam fi cazul sa sti , mai ales ca , declari ca-ti place sa faci sport , nu atat s a privesti la altii cat…sa faci dumneata sport . 😉 Onorabile…ma retrag sa-l ascult pe ” guru ” Banciu . Iti doresc o s eara cat mai frumoasa in continuare !
N-aveţi dreptate! În nici un caz nu e boxul „numărul unu”. Nu numai în Europa, dar şi pe plan global, fotbalul este cel mai răspândit sport. Nu degeaba i se spune „sportul rege”. Nici nu învaţă să meargă bine în picioare, că europeanul joacă deja fotbal. 🙂
O seară frumoasă!
Şi zici că au murit de ciudă? Este mai multe decât îmi pot imagina.
Inteleg, poti sa mori de ciuda cand joci tu însuţi, dar sa mori din cauza altuia e prea de tot!
Te referi la acei cardiaci despre care am vorbit la început? A fost un meci care s-a încheiat la lovituri de departajare. Până la urmă Brazilia s-a calificat, dar se pare că suspansul şi tensiunea au fost prea mult pentru unii.
Da, tragic! Îţi dai seama, ce trist, să ştie toţi prietenii că ai murit din cauza unui meci amărât?
Nu că ar mai conta pentru decedat ce cred alţii despre moartea sa, dar este într-adevăr trist. Nici nu mă gândesc ce este acum în Brazilia. Cică ţara gazdă tocmai a luat bătaie de la Germania cu 7-1. Un astfel de scor rar întâlneşti până şi în liga a n-şpea de pe la noi. 🙂
Am observat 🙂 Apropo, în cazul în care nu ai aflat încă gluma, iat-o:
„Q: Care e diferenta dintre Brazilia si un taxi?
A: Intr-un taxi intra doar 4…”
Uită-te la simbolul adoptat pentru acest mondial, prima imagine pe care am ataşat-o eu aici. Se pare că a prevestit ceea ce s-a întâmplat azi pentru Brazilia. 🙂
Deja apar ironii, dar se îngroaşă gluma. Au început mişcări de stradă în Brazilia. Nu că ar fi doar din cauza acestui meci, ţara de mult clocoteşte. Dar o înfrângere ca aceasta a pus şi mai mult paie pe foc…
Teonymusule , ” miscari d e strada in Brazilia ” au inceput cu mult inaintea inceperii acestui CM si erau facute ca urmare a costurilor exorbitante pe care le reclama constructia acelui superstadion . Oamenii ce participau la aceste miscari erau revoltati deoarece avand in vedere starea d e saracie a populatiei , lipsa locuintelor , a locurilor d e munca sau sistemul de invatamant si sanatate mai deficitar decat cel d e la noi cheltuielile pentru organizarea CM in Brazilia erau considerate bataie de joc la adresa tuturor nevoiasilor Braziliei care-s cu milioanele . Atentie , cei ce demonstrau nu erau in nici un caz { cel putin la prima vedere } ….nevoiasi ci doar sustinatori ai nevoilor acestora din urma . Faptul ca ” nationala ” Braziliei a fost spulberata d e masinaria de fotbal a nazistilor germani este insa bomboana de pe coliva , acum sa vezi matale miscari d e strada si ….mare lucru n-ar fi daca Presedinta Braziliei nu va fi nevoita sa demisioneze in urma acelor miscari , avand in vedere ca a fost principala sustinatoare a investirii banilor in vederea CM . Cat despre box , eu n-am afirmat c-ar fi ” numarul 1 ” dar nici dumneata 😡 ! Dumneata ai spus , referindu-te la fotbal ca este : ” sportul cel mai raspandit aici in Europa ” iar eu….te-am contrazis , stiind precis ca-n Moscova bunaoara exista vreo patru sau cinci echipe d e fotbal insa la fel de adevarat este si faptul ca , tot acolo exista peste saizeci d e sali d e antrenamente , fie pentru box ….fie pentru alte sporturi d e contact dar cele mai multe sant pentru box . In Toulouse { asta-i in Franta 😉 } , nu cred ca exista mai mult de doua echipe d e fotbal insa sali de box……fara numar ! Intreab-o si matale pe madamme Melanie daca nu ma crezi .
Am aflat şi eu despre aceste mişcări înainte de debutul campionatului. Autorităţile au mizat pe o evoluţie bună a brazilienilor, care să distragă atenţia de la aceste probleme. Numai că au „dat-o în bară” rău de tot prin acest rezultat. Dacă mai vine şi-i bate Argentina, marea lor rivală, în finala mică sau, mai rău, dacă Messi face surpriza şi ia acest mondial la ei acasă, mă tem că poporul brazilian nu se va mulţumi doar cu o demisie a „preşedintei”. În orice caz, să nu uităm că Brazilia vrea să organizeze şi olimpiada în 2016. Ce pot să mai spun decât că „ţara arde şi baba se piaptănă”…
Eu cred că în toată Moscova sau Toulouse sunt mult mai multe echipe de fotbal. Bine, asta dacă le puneţi la socoteală pe toate, nu doar pe cele mari din ligile principale. Apoi, comparaţia trebuie făcută după numărul de sportivi legitimaţi, nu după numărul de „săli” şi echipe.
M-am interesat în legătură cu acest aspect şi fotbalul rămâne cel mai răspândit sport în lume, implicit Europa. Despre box se spune că ar fi al doilea ca răspândire. Deci, n-aţi fost prea departe de adevăr… 🙂
Onorabile….da-ti peste gura deoarece , in acest caz , in Brazilia vor fi sinucideri colective si asta lasand deoparte …. crimele rituale !
Să sperăm că nu se va ajunge atât de departe…
Atentie onorabile : nu c-ar fi ceva rau …acolo la ei 😉 !!!
De parcă ar conta unde au loc astfel de orori. Ele sunt rele oriunde…