Sportul ca viciu

Ieri aminteam în treacăt despre „isteria” creată în jurul campionatului mondial de fotbal din Brazilia. Ca să vă dau câteva exemple, citeam că după meciul ţării gazde din faza optimilor, zeci de cardiaci brazilieni au fost duşi de urgenţă la spital, dintre care unul chiar şi-a pierdut viaţa. Alţii, precum comentatorii argentinieni, tot la un meci din optimi, au ajuns să rostească rugăciuni în direct cu atâta vervă încât ai fi zis că de acel meci le-ar fi depins viaţa. Nu mai vreau să mă gândesc la columbieni, care, învinşi în sferturi de către Brazilia, au ajuns până acolo încât au scris pe prima pagină în gazetele lor, cu litere de-o şchioapă, injurii dintre cele mai grosolane la adresa arbitrului. Şi încă nu s-au jucat meciurile din faza semifinalelor şi a finalelor…

Stau şi mă întreb: de ce pun oamenii atât suflet în lucruri banale, la urma urmei? Pe jucători îi înţeleg, asta este profesia lor, dar cum rămâne cu „suporterii”? Echipa ta preferată a pierdut şi tu nu mai poţi de „tristeţe”. În loc să te bucuri de viaţă, de sănătate, ai intrat în „depresie”, nu mai ai nici poftă de mâncare, fiindcă unsprezece persoane s-au jucat cu o minge, dar nu au reuşit să o bage între două bare de mai multe ori decât alţi unsprezece. Ce să-ţi spun, mai-mai că-mi vine să te compătimesc, dar mă gândesc la oameni cu probleme reale…

Dar să zicem că echipa cu care ţii câştigă campionatul, cu ce te ajută pe tine asta? Oare acei jucători împart banii cu tine, fiindcă i-ai „susţinut”? A, te fac să te simţi „mândru”. Te simţi „mândru” o zi, două, dar anii trec şi nimănui nu-i va mai păsa că în anul cutare, echipa cutare a câştigat cupa cutare. Şi stau şi mă întreb: oare s-a meritat? S-a meritat să investeşti atât timp şi suflet pentru un simplu sport? S-a meritat să-ţi faci nervi, să urli, să-ţi strici sănătatea pentru un „nenorocit” de meci? Oare nu erai mai în câştig dacă-ţi canalizai energiile într-o direcţie mai bună?

                               Sursă foto

Observ tot mai des acest paradox: oameni care par că nimic nu-i face fericiţi în viaţa cotidiană, „explodează” de fericire când mingea lovită de un jucător se opreşte în plasa porţii adverse, oameni care reuşesc să-şi păstreze calmul până şi în cele mai delicate situaţii, ajung să-şi piardă minţile în altercaţii cu fanii unor alte echipe, oameni care nu fac nimic pentru ei, jertfesc totul pe altarul „zeului fotbal” sau alt sport… Mă gândesc zâmbind la un fost coleg de liceu care avea obiceiul să se consoleze sau să-i consoleze pe alţii, mai în glumă, mai în serios, cu cuvintele: „Lasă, important e să ia Steaua campionatul!” 😀

Despre sport se spune mereu că este bun pentru sănătate, dar ar cam trebui făcute anumite precizări: sportul este bun pentru sănătate numai dacă-l practici. Dacă doar îl vizionezi, s-ar putea să fie rău…