Despre muzică

Nu omul a „inventat” muzica, ea exista şi înainte ca omul să păşească prima dată pe planeta Pământ. Exista în ciripitul păsărilor, în susurul apelor, în pomii ai căror ramuri erau clătinate de vânt… Anii au trecut, s-au succedat generaţii şi generaţii, dar muzica nu l-a părăsit niciodată pe om. De la primul şi ultimul acord, i-a fost aproape, l-a mângâiat şi l-a însoţit peste tot…

Cu ajutorul ei, omul a spus: „Bine te-am găsit, lume!”, când a plâns după ce a văzut lumina zilei, şi tot cu ajutorul ei şi-a luat rămas bun, când şi-a dat ultima suflare… Lumea i-a răspuns la fel: vocea caldă a mamei a interpretat-o ca un: „Bine ai venit!” şi s-a liniştit, iar după ce s-a tras cortina peste viaţa lui, ceilalţi i-au spus „La revedere!” cu suspine…

Încă nu ştiam să vorbesc şi nici nu înţelegeam ce îmi spuneau ceilalţi, dar muzica îmi vorbea, iar eu o înţelegeam… Cântecul de leagăn nu dădea greş niciodată: mereu şi mereu mă aducea în lumea atât de frumoasă a viselor! Am mai crescut, mă loveam şi mă durea, dar acelaşi cântec nu înceta să mă liniştească… Acum sunt adult şi hoinărind prin această lume, mi se mai întâmplă să fiu rănit de „scaieţii” ei şi să mă doară. Dar, ca şi altădată, muzica, prin acordurile sale, continuă şi astăzi să mă „împace”…

Muzica are ceva divin în ea. Mă hrăneşte, mă vindecă, mă inspiră… Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără muzică!

„Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără muzică!”, dar cei care nu au auzit niciodată măcar un sunet, „ce fac”? „Muzica nu l-a părăsit niciodată pe om!”, dar ce, surzii nu sunt oameni? Să fii privat de atâta frumuseţe… Mi se rupe sufletul când mă gândesc că alţii nu ştiu ce înseamnă cuvântul „muzică”…

Nu ştiu de ce a trebuit să fie aşa pentru ei, doar Dumnezeu ştie… Dar îmi place să cred că până şi surzii pot simţi, în felul lor, „muzica” ce ne înconjoară…

Sursă foto: mymodernmet.com