Pe Robin Williams l-am descoperit încă de când eram de-o şchioapă. În filme ca Hook (1991), Aladdin (1992), Flubber (1997) sau Mrs. Doubtfire (1993), mi-a înfrumuseţat copilăria, făcându-mă să râd chiar şi după a nu ştiu câta vizionare. Mai târziu, după ce am mai crescut, filmele sale m-au făcut şi să plâng, nu numai să râd. Amintesc aici, printre altele, Dead Poet Society (1989), Good Will Hunting (1997), Patch Adams (1998), dar mai ales Awakenings (1990). Prin simpla sa prezenţă, Williams a dat culoare în aproape toate filmele în care a apărut…
A fost unul dintre actorii mei preferaţi, dar niciodată nu m-au interesat ştirile mondene în ceea ce-l priveşte, la fel cum nu mă interesează nici în cazul celorlalte „celebrităţi” cărora le apreciez talentul. Totuşi, fugitiv, l-am mai văzut cum se comportă şi în afara platoului de filmare, în emisiuni tv sau în cadrul unor evenimente din lumea filmului şi nu numai. Mereu era numai un zâmbet, iar în interviuri nu lipsea acel râs al său molipsitor.
Îmi părea un om care debordează de optimism, care împrăştie bucuria de a trăi oriunde merge… Desigur, a avut şi destule roluri mai „depresive”, dar în acele filme, de obicei, personajele jucate găseau în ele puterea să-şi şteargă lacrimile, să se ridice şi să meargă mai departe. După măiestria prin care dădea viaţă unor astfel de personaje, ai fi zis că aceasta îi este şi filosofia sa de viaţă. Şi poate aşa a şi fost până la un moment dat…
Alaltăieri, vestea morţii sale m-a luat prin surprindere, dar mi-am zis că asta-i viaţa: are un început şi un sfârşit pentru toţi, nu suntem „nemuritori”. Însă, ştirea că Robin Williams nu a murit „oricum”, ci şi-a pus capăt vieţii, m-a întristat de-a binelea. Poate m-aş fi aşteptat la alţii din „tagma” sa, dar nu la el. Nu la cel care m-a făcut să râd de atâtea ori şi a adus atâtea elogii vieţii prin rolurile sale…
Întotdeauna e trist să auzi că unii se sinucid. Dar când dintre aceştia fac parte şi persoane pe care le ştiai pline de viaţă, „fericite”, e tragic. Abia atunci îţi dai seama că ai fost „păcălit”. Ca nişte veritabili actori, ei au jucat doar nişte roluri cu tine, iar tu nu te-ai „prins”… Cine ştie, dacă ai fi înţeles cine sunt cu adevărat, poate i-ai fi putut ajuta. Poate…
Privesc spre recomandările cinematografice de pe blog şi consider că şi Robin Williams merită măcar o menţiune.
M-am gândit mult ce film să vă recomand, fiindcă am avut de unde alege. Până la urmă, am rămas la Good Will Hunting (1997), pentru care actorul a fost recompensat cu un premiu Oscar. Filmul este destul de sugestiv pentru ceea ce a fost Robin Williams în arta cinematografică…
Vizionare plăcută!
P.S.: Îi previn pe cei care încă nu l-au vizionat, că pe ici, pe colo, filmul foloseşte un limbaj vulgar. Dar dacă veţi ignora acest aspect, veţi descoperi o capodoperă!
Lumea lui Teonymus 
Nu am cum sa cunosc amanuntele vietii sale, dar daca este adevarat ca s-a sinucis din cauza unei depresii severe, Robin Williams este inca un exemplu (puternic) ca multi bani, faima, nu aduc fericirea. In plus, este un exemplu puternic ca daca razi des, esti vesel si ii faci si pe altii sa rada, nu inseamna ca in interiorul tau nu duci lupte mari cu amaraciunea si tristetea. Aici, fiecare poarta cel putin o masca in viata de zi cu zi.
Si eu l-am apreciat ca actor si m-a facut de multe ori sa rad si sa ma bucur cu adevarat. Imi pare rau ca si-a incheiat ,,drumul” aici astfel …
Şi mie îmi pare rău că Robin Williams şi-a încheiat „drumul” în acest mod, la fel cum îmi pare rău pentru toţi ceilalţi care aleg această „soluţie” pentru problemele lor. Unii mai lasă scrisori de adio, încercând să explice ceea ce este de „neexplicat”. Alţii, nici atât. În urma lor rămân întrebări, remuşcări, tristeţe, dar în cele din urmă trebuie să apară şi resemnarea, pentru că lumea nu se opreşte în loc pentru nimeni.
Am văzut şi eu, în mediul online, cum unii, aducând argumentul banilor, nu-şi explicau gestul actorului, de parcă banii ar aduce fericirea…
Frumos film. Lectii de viata.
Cat despre alegerea sa ultima, e…greu de comentat. Probabil tristetea oamenilor pe care el i-a facut sa rada, s-a revarsat asupra sa…
Doar presupuneri, insa aceasta a fost alegerea sa. Realitatea fiecarui om depinde de perceptia sa.
Il admiram si ne ramane in suflet asa cum a dorit.
Un om cu suflet cald si bun.
Nu l-am cunoscut personal, nici nu m-a interesat să aflu despre viaţa sa privată. Dar prin felul său de a fi, mi-a părut, într-adevăr, un om cu „suflet cald şi bun”. Mare păcat că a sfârşit în acest mod…
Totuşi, în urmă i-a rămas opera, filme ca acesta în care a semănat în inimile privitorului optimism şi dragoste de viaţă. Decât să-l judecăm, zic că e mai înţelept să luăm ce e bun şi să mergem mai departe…
Interesant de vazut este The Angriest Man in Brooklyn
http://m.imdb.com/title/tt1294970/
Am notat recomandarea. 🙂 Din câte văd, este ultimul său film.
da si… o sa vedeti mai bine. 🙂
🙂
Poate te va mira insa , ” Mrs. Doubtfire ” , desii a fost categorisita drept cea mai buna comedie a anului ’93 de catre criticii si observatorii cinematografici , a fost considerata in acelasi timp si o mare drama privind societatea americana . Un rol complex de compozitie , o drama prin care un barbat era nevoit sa treaca …din prea mare iubire pentru copii sai . Nu pentru nevasta ci….doar pentru copii . Peste tot se scrie ca Robin Williams iubea viata , s e spune ca era un tip vesel , pus vesnic pe glume insa….i-am vazut privirea de cateva ori ….in diferitele filme pe care le-am vazut interpretate de Robin Williams . Daca ai posibilitatea revezi Mrs. Doubtfire si vei vedea de cateva ori o privire trista care….nu-i potrivita filmului , este privirea sa catre viata reala . De asemenea si ” Good Morning Vietnam ” pe care , l-am vizionat nu mai departe d e azi …l-am revazut ca un omagiu adus acestui om care , a preferat o ” evadare ” din cotidian . Oare , pentru ce ? La mine-n Ferentari se spune : ” s-a saturat de bine ” ! Or avea si aia dreptate insa , este posibil ca motivul sau motivele sa fie mult mai complexe . Chiar nu pot crede ca alcolul iti poate lua mintile in asa hal incat…
Robin Williams a fost un mare actor de comedie, dar pe mine m-au impresionat mai mult rolurile sale din drame. Jocul său era atât de curat, emoţiile păreau atât de reale! Trebuie să fii un mare actor ca să poţi să-ţi faci audienţa să râdă şi să plângă cu aceeaşi uşurinţă. Iar Williams a fost un astfel de actor. Totuşi, după ce am aflat că s-a sinucis, suferind de depresie, mi-a trecut prin minte şi o altă explicaţie a prestaţiilor sale din drame: poate că era atât de bun şi fiindcă atunci nu juca nici un rol, era el însuşi…
Şi eu am observat asta. Până şi în comedii, precum „Mrs. Doubtfire”, avea momente în care transmitea emoţii mai degrabă specifice dramelor. O astfel de „tehnică” am mai întâlnit-o la marele Charlie Chaplin.
Ce pot să mai spun… Mare, mare păcat că un artist de calibrul său a sfârşit în acest mod!
Nu-l văzusem. Filmul. Articolul dumneavoastră m-a determinat să-l văd, chiar dacă nu aveam azi starea potrivită… de fapt se spune că, uneori, momentul cel mai potrivit e tocmai cel nepotrivit… Mulțumesc foarte mult pentru semnalare.
Un astfel de film merită văzut! Mă bucur că am putut să vi-l fac cunoscut!