-Soldat, ai fost chemat la ordin, nu la o înmormântare! urlă ofiţerul când ajunse în dreptul unui tânăr care nu-şi mai putea stăpâni lacrimile. La război se merge cântând, pentru patrie îţi dai viaţa râzând, nu plângând ca o muiere bătrână în faţa oglinzii! Cine eşti şi cărei companii aparţii?
Soldatul îşi şterse lacrimile cu mâneca, apoi, respectând eticheta militară, i-a răspuns clar şi concis.
-Cu ce te ocupai când erai civil? îl întrebă iar ofiţerul.
-Eram student la filosofie…
La auzul acestor cuvinte, faţa ofiţerului se schimonosi, ca şi cum cineva i-ar fi dat să bea fiere:
-Puteam să jur că am de-a face cu un intelectual! Puteam să jur… Toţi, dar toţi sunteţi la fel! Cine este mai tare în gură decât voi? Din pix sunteţi cei mai viteji, dar când să treceţi la fapte, sunteţi mai slabi de înger decât nişte femei! Nebunilor, credeţi că m-am trezit eu într-o dimineaţă şi mi-a venit aşa, din senin, pofta de un război? Credeţi că eu v-am chemat aici? Nu, nu, nu! Sunteţi aici pentru că aşa au vrut tot nişte intelectălăi ca voi! Probabil că acum stau în faţa şemineurilor şi beau brandy, urlând patriotismul în ei, în vreme ce noi murim pentru ideile lor…
Se opri să-şi tragă sufletul după acest discurs rostit cu atâta înflăcărare. Îşi dădea seama că, dacă se mai lasă dus de val, deşi se bucură de popularitate, ar putea avea probleme, aşa că a concluzionat cu tot dispreţul de care era capabil:
-În aceste condiţii, nici nu-ţi închipui cât mă bucur să găsesc şi un intelectual între noi!
Lacrimile au început să curgă iar pe faţa tânărului. Ofiţerul, care avea o inimă bună oricât de mult se străduia să arate contrariul inferiorilor săi, a fost mişcat de inocenţa recrutului. Conştiinţa îl mustra spunându-i că, la urma urmei, nu este decât un copil şi a fost prea dur cu el. Nu putea să-l lase aşa…
-Soldat, îţi iubeşti patria? îl întrebă în cele din urmă.
-Ddaa, îi răspunse recrutul.
-Soldat, patria este mama cetăţenilor săi. Dacă mama ta ar fi în pericol, ai refuza să-ţi dai viaţa ca s-o salvezi pe-a ei?
Recrutul se încruntă brusc şi-i răspunse răspicat:
-Nu, n-aş refuza! Dacă patria mi-o cere, sunt gata să-mi dau şi viaţa pentru ea. Dar un singur lucru nu-l pot face pentru ea…
-?
-Nu pot să iau viaţa altora în numele ei!
Ofiţerul izbucni într-un râs molipsitor:
-Voi, intelectualii, aveţi un umor involuntar cum n-am mai întâlnit la nimeni! Auzi ce idee: tu să mori pentru ţara ta poţi, dar nu-l poţi ajuta şi pe altul să moară pentru ţara lui! Mai vorbim după ce vei petrece câteva săptămâni pe front, soldat!
………………………………………………………………………………………………………………………………….
-Soldat, am dat ordin de tragere! urlă ofiţerul în toiul unei confruntări cu inamicul. Soldat, vei ajunge în faţa curţii marţiale dacă-mi vei mai ignora ordinele!
Recrutul nu schiţă nici un gest. Îl privi detaşat, de parcă în faţa sa nu se afla superiorul său, ci o piatră, un bulgăre de pământ, un fir de praf… Totuşi, la următorul ordin a tras şi el un foc, dar în văzduh, după care, nemaivăzându-i scopul, îşi aruncă arma cât colo.
Acest gest l-a scos din minţi pe ofiţer, care îl luase la palme şi îl scutură sănătos cu gândul că poate aşa se va trezi…
-Eşti nebun? Dacă vrei să te sinucizi, n-ai decât, dar nu ne trage şi pe noi după tine! Imbecilule…!
Ofiţerul îşi opri dojana brusc, pentru că a observat cu groază că pe bărbia recrutului se prelinge sânge… Imediat şi-a dat seama că, în vreme ce el îl scuturase şi-l pălmuise, tânărul i-a fost ca şi un scut în calea gloanţelor…
„Cu nici un chip nu-l voi lăsa să moară! Nu trebuie să moară!” îşi spunea ca un nebun, cărându-l în spate până la cel mai apropiat tranşeu.
Ajuns acolo, a început să plângă, pentru că realizase că acel copil de care a prins drag din prima clipă, dar cu care s-a comportat mereu dur, pentru ca să-l călească pentru iadul războiului, avea să-şi dea ultima suflare chiar în braţele sale…
-De ce, soldat? De ce? îl strângea la piept, repetând mereu aceeaşi întrebare. Chiar nu ai ţinut deloc la viaţa ta? Sunt ofiţer de multă vreme, copile, ochii mei s-au obişnuit să vadă sânge, urechile mele să asculte simfonia macabră a obuzelor, braţele mele să curme vieţi ca şi cum aş curăţa o grădină de buruieni… dar niciodată până acum nu am întâlnit pe cineva care să refuze să ucidă pentru a-şi salva propria viaţă. De ce ai făcut asta? De ce?
Tânărul îi zâmbise ca şi cum s-ar fi aflat pe băncile universităţii, acolo unde se simţea cel mai bine, şi nu în pragul morţii, în unul dintre cele mai mizerabile locuri. Apoi, cu mari sforţări, îi răspunse superiorului său:
-Pentru că… iubesc… viaţa… mai mult decât… pe mine… însumi…
Îi răspunse, apoi îşi dădu duhul…
Lumea lui Teonymus 
Un răspuns pe măsura sufletului mare al filozofului.
Dacă toţi am asimila ideea lui, nu ne-am mai omorî ca orbii în războaie, de orice fel ar fi ele… Din păcate, o astfel de lume rămâne o utopie…
Poate nu in totalitate
http://activenews.ro/soldat-israelian-dezertor-prefer-sa-merg-la-inchisoare-decat-sa-bombardez-gaza-50-de-rezervisti-refuza-sa-fie-partasi-la-operatiunea-militara-statului-evreu_1851459.html
Poate…
Se cunoste ca-i scrisa din capul si de capul dumitale ! Printre cele mai slabe , daca nu chiar cea mai slaba scriere a dumitale …de cand te barai eu la cap . Oricum…vina apartine ” ofitzerului . Daca-l impusca pe ” soldat ” instantaneu , in momentul in care a spus ca nu doreste sa ia viatza cuiva in numele patriei sale sau sa-l bage in batalionul disciplinar in cea mai buna situatie …poate ca soldatul ar fi trait si ar fi luptat ,macar pentru a-si apara viata lui mizerabila . Repet , este cea mai slaba scriere a dumitale , fara suparare !
„Se cunoaste ca-i scrisa din capul si de capul dumitale !”
E şi logic să fie aşa, că doar eu am scris-o. 😀
Este „slabă” pentru dvs., deoarece firul evenimentelor v-a înşelat aşteptările. Asta mi-am şi dorit. Nu mi-am propus ca postarea să fie una „realistă”. Am urmărit să ilustrez o idee pe care probabil n-aţi înţeles-o.
Acele „dacă” ale voastre nu au sens, pentru că personajul creionat de mine ar fi acţionat la fel, indiferent la ce tratament ar fi fost supus de „ofiţer” sau alţii. El avea în cap una şi bună. Postarea este scurtă şi poate n-am reuşit să evidenţiez acest aspect mai clar, dar studentul era „irecuperabil”.
Repet, mă tem că n-aţi înţeles mesajul! Astfel de postări trebuie tratate ca pe un fel de „metaforă”. Acţiunile relatate sunt deci doar un „pretext” pentru ilustrarea unor idei personale. De data aceasta, ideea centrală a fost replica din final a recrutului: „Iubesc viaţa mai mult decât pe mine însumi”.
Ca şi în alte postări, nu degeaba am folosit italice pentru această propoziţie. E un fel de „cugetare” care a fost dezvoltată pe parcursul postării…
Omule …toti oamenii iubesc viata , tot ce-i viu iubeste sa traiasca , iubeste viata …ce-i atat d e greu de intzeles ? Ai cumva senzatia ca eu urasc viata , urasc tot ce-i viu ?!? Pentru a demonstra asta ai elaborat metafora ? Am vazut si link-ul pe care l-ai primit pe subiect . Te-ntreb eu ….cine-i vinovat pentru conflictul din Gaza ? Pai si-atunci ce facem , mergem pana la ’47 ? Cine a inceput , sau mai corect , cine a reinceput conflictul ? CIne a ucis acei evrei tineri …cumva Mossad-ul pentru ca sa-si poata justifica existenta ….sau arabii ce considera inclusiv azi dupa peste saizeci d e ani ca au fost furati pe fatza de catre Natiunile Unite ? Hai ma frate ….fi serios , chiar am pretentii la matale . Ce te crezi in epoca Flower Power ? Necazul meu e ca , mai primesti si aprecieri…nemeritate in opinia mea . Auzi : ” una dintre cele mai bune”….moderat ! 😡
„Omule …toti oamenii iubesc viata , tot ce-i viu iubeste sa traiasca , iubeste viata …ce-i atat d e greu de intzeles ?”
Nu toţi. Iar din cei care o „iubesc”, cei mai mulţi se gândesc doar la viaţa lor. Puţini privesc viaţa în totalitatea ei, deci „iubesc” şi viaţa seamănului lor în aceeaşi măsură. Iar când iubeşti viaţa (viaţa în general, nu doar pe a ta) mai mult decât pe tine însuţi, eşti dispus şi să te sacrifici pentru ea. Cu nici un chip nu poţi să o curmi pe a altora, indiferent de context. Aşa cum a procedat şi acest personaj.
„Necazul meu e ca , mai primesti si aprecieri…nemeritate in opinia mea . Auzi : ” una dintre cele mai bune”…”
Postarea de faţă se vrea un „act artistic” şi trebuie tratată ca atare…
N-aţi înţeles sau nu vreţi să înţelegeţi nimic din ce am scris. Zic s-o lăsăm aşa…
Adica vrei sa spui ca…te-ai lasa crucificat de dragul vietii altora 😯 ?! Fi serios mon cher Teonymus …pana si dumneata esti doar un om . Cat despre ” actul artistic „…pai daca nu s-ar gasii nimeni care sa-i aduca si critici ci doar laude ….n-ar semana cu ” Discursul Tovarasului Nicolae Ceausescu la al XIV Congres al P.C.R ” ? Daca doresti doar laude …spune frate ca , ma pricep si sa aduca osanale desantzate…ai uitat ca-s bucurestean 😉 ?!
Am mai spus-o, îmi place să cred că mai degrabă mi-aş da viaţa decât s-o iau pe-a altora. Evident, „din pix” e uşor să spui vrute şi nevrute, dar aşa îmi place să cred. 😀
N-am cerut laude, ci o interpretare obiectivă, dar mai ales o abordare care să fie capabilă să meargă mai departe decât „aparenţe”, decât ceea ce se vede la prima vedere.
Nu văd de ce păreţi atât de afectat. Ce am scris este doar rodul imaginaţiei. Recrutul este „invenţia” mea, dar asta nu înseamnă că mă identific neapărat cu el.
Aşa de „ofticat” sunteţi şi pe scriitorii „adevăraţi”, din pricina faptului că nu vă identificaţi cu ideile pe care ei le promovează în cărţile pe care le citiţi? 😀
Mai frate …ce-i atat d e greu d e priceput ? Ce-mi pasa mie d e altii…pe mine ma intereseaza de dumneata si de ceea ce scri . Ai uita ce-ti spuneam in urma cu mai putin d e un an ? Cand vei fi celebru …sa ma pot lauda ca ti-am fost ….” consigliere ” 😉 eventual sa iau si eu o parte din castig ! Deci asta ma afecteaza : mai ai putin sa ajungi un scriitor adevarat si…dai chix c-o postare d e doi bani , fara suparare !!!
Bună asta cu „consigliere”. 😀
„Deci asta ma afecteaza : mai ai putin sa ajungi un scriitor adevarat si…dai chix c-o postare d e doi bani , fara suparare !!!”
Deşi nu neg că mi-aş dori să ajung un „scriitor adevărat”, mai am „ani lumină” până să ajung acolo, nu doar „puţin”. 🙂
Marian, oamenii iubesc viaţa, ai dreptate. Mai ales fiecare pe a lui, instinct de conservare, nu-i aşa?
Dar nu poţi să negi că ar exista şi oameni de felul recrutului. Unnul la 100.000 să fie, dar există. Consideră-l o anomalie, dar poate e chiar excepţia care confirmă regula. Ceea ce vreau să spun este că recrutul poate fi un personaj rupt din realitate. 😉
@9 In nici un caz nu voi nega asta , chiar exista oameni care prefera sa moara ei , decat sa omoare alti oameni . Nici n-am spus altceva …chiar daca asta s-a inteles ! Comentariul meu s-a axat strict pe pe datoria pe care-o aveau doi militari prezentati in postarea lui Teonymus . .
Asa cum spuneai, locotenentul e cel care trebuia sa ia hotararea, dar ia in calcul umanul…
@9 Fara suparare dar…atunci cand este vorba despre militari , despre oameni inarmati care pot si trebuie sa ucida , pentru indeplinirea angajamentului lor , vis a vis de patria lor sau de ordinele primite de la sefii lor directi , umanul dispare ! Ramane : ori eu , ori el !!!
Nu mă supăr deloc, dacă un om nu e de aceeaşi părere cu mine, atâta timp cât discuţia decurge civilizat. 🙂
Norocul nostru deocamdată că s-a desfiinţat armata obligatorie şi există militari de profesie.
Ei da, au un angajament faţă de…cine or avea, dar nu cred că acei tineri înrolaţi pe post de…carne de tun au vreo obligaţie în a ucide.
Singura lor obligaţie este faţă de ei înşişi. Vor putea trăi mai apoi cu gândul că au curmat vieţi? Pentru ce? Pentru a îmbogăţi o anumită pătură socială? Pentru a hrăni orgoliile unora?
@9 Apropos , nu sunt si n-am fost vreodata nici militarist si nici patriotard deci sa nu va-nchipuiti ca cele afirmate d e mine sant rodul uneia sau alteia . Strict pe logica .
Strict pe locică. 😉 Sper ca tinerii din ziua de azi să fie mai înţelepţi şi să realizeze că într-un război, ambele părţi au de pierdut, prea puţini sunt cei care au de câştigat.
Una dintre cele mai bune postari ale dumneavoastra!
După domnul Marian, a fost „cea mai slabă postare” a mea, după dvs., „una dintre cele mai bune”. Asta nu face decât să confirme celebra zicala latină: „de gustibus non est disputandum”. 🙂
Cand a fost vorba despre o cugetare , un articol bun sau excelent…ai vazut si matale ca n-am precupetit laudele , desii imi stateau in gat dar….am fost cinstit si am recunoscut faptul ca , acele postari sant foarte bune sau macar bune . Acesta , mi s e pare slab , in ciuda faptului ca exista si alte pareri care contrazic parerile mele . Asta-i tot , ce mare branza ?! Sau cum spunea interlocutorul lui Nae Peruzescu { atunci la….Slanic 😉 } : ” De gustibus non….DESTUPANDUM ” !
Eu n-am nici o problemă cu criticile. Să fiţi sigur că se găsesc oameni care să considere „slabe” şi postările pe care dvs. l-aţi găsit „foarte bune sau măcar bune”. Nu mi-am propus şi nici n-aş reuşi să mulţumesc pe toată lumea. 🙂
Merg la pariu ca , daca nu vei da ” sarche pe Goagle ” …nu vei sti cine a fost Nae Peruzescu 🙂 🙂 !
Eu nu le ştiu pe toate, dar google „aproape” că le ştie. M-aţi prins aici. 😀
mie mi-a plăcut, simt cum un nod în gât îmi taie respirația, trebuie să înghit…..și când te gândești cât de aproape de noi mocnește un război…..
Mă bucur că v-a plăcut! Şi pe mine mă îngrijorează situaţia instabilă din zonă, dar sper să nu se ajungă până acolo încât să izbucnească un alt război mondial. Sper…
Doamne păzește-ne!
Vrei sa-mi de-a lacrimile 🙂 aş vrea ca toţi să iubească viaţa la fel ca studentul, dacă mă gândesc, nu e greu deloc, pentru că toţi o iubim. Ce-ar fi s-o iubim un pic mai mult?!
Mă tem că doar în „Utopia” toţi ar iubi viaţa la fel ca studentul. Până una-alta, bine ar fi s-o iubim măcar noi înşine. 🙂
Poţi simţi câtă valoare are viaţa doar când dai de graniţa cu moartea şi atunci e târziu, tare târziu!
Un liber cugetator care nu simte fortele sufletesti ce se nasc prin aprofundarea ideii centrale a articolului este doar un cugetator.
@(.) Onorabile….respect , salut prezenta dumneavoastra cu mult respect si la fel de multa prietenie . Banuiesc ca la mine faceati referire asa incat va reamintesc acele nemuritoare cuvInte ce stau la baza intregii stinte omenesti : CUGITO , DUBITO , ERGO SUM ….. DUBITO , CUGITO !
Draga Marian, intreaga stiinta a fiintei umane nu se bazeaza pe ideea din spatele acestor cuvinte, imbratisarea unui asemenea concept, ce stabileste limite, este rezultatul unei cugetari lipsita de impulsul libertatii.
@(.) Cu tot respectul dar….am afirmat doar ca , acel concept sta la baza intregii stiinte a fintei omenesti si nu ca stiinta respectiva ar fi si limitata prin respectivul concept . De altfel , asa cum foarte bine stiti si dumneavoastra , stiinta omeneasca este mai mult sau mai putin limitata….gandul , ala n-are limite si….in nici un caz nu va fi oprit sau limitat vreodata d e nici un concept . Bine ar fi ca toti oamenii sa gandeasca initial asupra oricaror dubii si sa aiba dubii asupra unora dintre gandurile lor .
Asa cum gandirea, instrument important in actuala etapa a evolutiei, nu reprezinta esenta fiintei umane, asa si conceptul lui Descartes nu sta la baza intregii stiinte a fiintei umane. Nu voi mai insista in acest sens, mai vin doar cu precizarea ca prin stiinta a fiintei umane nu inteleg stiinta omeneasca conform conceptiei obisnuite, mai apropiata de adevar ar fi exprimarea – misteriul existential al fiintei umane.
Emoţionantă zămislire, însă la război, totul se „închină” morţii.
Interesant gândul. Totuşi, consider că cel care adoptă atitudinea acestui personaj, chiar dacă va muri „de mâna” războiului, nu morţii i se va „închina”, ci vieţii…
Nu ti s e pare un paradox ?
@Marian Poate „pare” un paradox, dar nu e. Am şi explicat asta în postare, chiar dacă am făcut-o „codificat”, mai mult am lăsat de înţeles. 🙂
Să mori din iubire de viaţă.
exact, Théo… un fel de ofranda „post-mortem”…
Şi nu, nu e un paradox, domnule Marian; gândiţi-vă la un trup de copac, în care creşte şi leagăn şi sicriu. E o metaforă, dar nu mă îndoiesc că n’aţi desluşi înţelesul.
@Camelia Ai si matale dreptate ce sa fac ? Pana la urma , cu totii murim din prea multa iubire fatza de viata …de viata noastra ! Probabil ca d’aia spunea ala ca , ” codru-i frate cu romanu’ ” . Din arborii respectivi , se construiau si case si crivaturi { pentru odihna si procreere } si…coparsee , pentru odihna vesnica .
Cine salvează/ucide o fiinţă va salva/ucide întreaga umanitate.
„quiconque, sauve une seule vie est considéré comme s’il avait sauvé le monde entier.” (l’Exode)
Ai spus acelaşi lucru, Melanie. De ce?
Şi-o să-ţi mai spun eu un gând tot de-al meu, nu un citat; cine-ţi refuză dragostea îţi răpeşte dreptul la umanitate.
Prin extrapolare, dragostea pentru viaţă,aşa precum a eroului povestirii lui Teonymus.
@Camelia N-ati fost prea sigura pe citat , nu ?
Domnule,asta e ceea ce aţi înţeles, şi cum că astfel doamna a vrut să-mi dea o lecţie? Vă înşelaţi. Doar că eu nu am citat, am împărtăşit un gând, pentru că dacă ar fi fost să aduc cuvintele altcuiva, aş fi făcut-o întocmai, cu ghilimele şi arătat de rostitor.
Eu sunt întotdeauna sigură pe orice ar însemna citat, atunci când e să folosesc vreunul., aşa că nu vă repeziţi cu concluziile. Nu ştim niciodată cine e în spatele cuvintelor în lumea asta virtuală, atunci când e o fiinţă care scrie sub nedezvăluit, ca să nu zic sub anonimat,aşa ca mine.
În orice caz, asta am vrut să vă asigur, că nimeresc mereu, aşa ca în totdeauna, citatele.
@Camelia Melanie nu da lectii NIMANUI ! Este o persoana mult prea educata pentru a incerca macar sa faca asa ceva . Eu …. mi s-a parut ca nu sunteti prea sigura pe citat …ce-i asa mare suparare ?! Am crezut ca inclusiv dumneavoastra va folositi d e memoria personala care….v-a jucat o festa la acel citat . ” Cine salveaza /ucide o fiinta va salva /ucide intreaga umanitate .” Ce se poate intelege din asta ? Deci , supararea dumneavoastra , chiar n-are obiect . Daca preferati sa ramaneti suparata ….asta e : regrete eterne !
Acum sper că aţi înţeles că memoria nici nu îmi joacă feste şi nici vreo avarie nu are vreodată.
Iar dacă aţi înţeles că am vreo supărare, iar aţi dat chix cu presupusul or’ cu înţelesul.
Totuşi,aveţi o atitudine olecuţă cam nepotrivită cu felul ăsta de abordare, dar treacă de la mine; oricum,nu sunt aici decât pentru cuvintele lui Teonymus, ale nimănui altcuiva.
Iar legat de doamna Melanie, orice ar fi citat, aş fi preferat să o facă în limba română, nu în vreo alta, asta ca să mă limpezesc vreo nedumerire, dacă o aveţi; doamna e româncă, oriunde altundeva de România ar trăi.
@Camelia Ergo sum qui sum …vorba lui Crisego !
@ Camelia Pardon ???? Sunteti amabila sa dezvoltati subiectul ? Adica , daca eu ai refuz dragostea preotesei popii Vasile din Belciugatele { ca ala-i batran si….nu-l mai tin balamalele } , aia nu mai este om toata viata ?! O doare-n tender pe pariu , ca-l are si pe nea Vasile de are via gard in gard cu , casa parohiala , iar alde Vasile este mai varlav decat mine 😉 ca-i mai tanar cu trei ani .
Să nu ducem în derizoriu esenţa a ceea ce am vrut să spun, bunule domn. Nu de alta, dar o dăm în batjocură, ş’ar fi păcat.
Prea stimata doamna , cu umilinta va rog , sa-mi iertati indrazneala de-a duce in derizoriu ceva atat de serios precum ideea dumneavoastra : ” Cine-ti refuza dragostea , iti rapeste dreptul la umanitate ” . Probabil ca acesta-i motivul pentru care au loc atatea violuri : dorinta unora de a fi….umani sau…umanitari 😉 ! Respectele mele prea buna doamna !
Noi,oamenii,suntem IUBIRE; cine ne refuză dragostea, ne răpeşte dreptul la umanitate; legea fundamentală a condiţiei umane, trăirea laolaltă, e Iubirea pentru aproape.
Încetaţi a vă mai face de râs cu tălmăciri anapoda, şi nu mai încercaţi ironii, rămân neizbutite.
Rugămintea mea este aceea de a nu mă mai interpela, şi vă mulţumesc pentru înţelegere.
@Camelia „Noi,oamenii,suntem IUBIRE; cine ne refuză dragostea, ne răpeşte dreptul la umanitate; legea fundamentală a condiţiei umane, trăirea laolaltă, e Iubirea pentru aproape.”
„Cine ne refuză dragostea, ne răpeşte dreptul la umanitate”- înţeleg că este o cugetare proprie, de tipul celor pe care le mai scriu şi eu pe blog. Este destul de interesantă, lasă locul mai multor interpretări. Văd că v-aţi şi explicat. Totuşi, vă voi oferi şi o altă perspectivă.
După mine, cei care ne refuză dragostea, nu ne „răpesc” nici un drept. De ce? Pentru că nu doar faptele, ci şi intenţiile noastre contează. De pildă, dacă şi tentativele de a face rău aproapelui nostru sunt pedepsite de lege, de ce nu s-ar ţine cont şi de încercările noastre de a-i face bine? Deci, chiar dacă dragostea noastră a fost refuzată, prin simplul fapt că noi am încercat să o oferim, pot considera că ne-am exercitat „dreptul” la umanitate.
„Încetaţi a vă mai face de râs cu tălmăciri anapoda, şi nu mai încercaţi ironii, rămân neizbutite.
Rugămintea mea este aceea de a nu mă mai interpela, şi vă mulţumesc pentru înţelegere.”
Văd că sunteţi de curând pe aici. 😀 Trebuie să vă previn că domnul Marian este un „personaj”. Sunt sigur că nu are nimic cu dvs., ci pur şi simplu aşa este el. Şi pe mine mă tratează la fel, multe din „cugetările” mele au fost răstălmăcite sau ironizate, dar m-am obişnuit deja, mai ales că am înţeles că dumnealui atacă ideile, nu omul care le enunţă. Uneori mă amuz, alteori, când întinde prea mult coarda, îl „acuz”. Pur şi simplu, acesta e omul Marian! 🙂
Deci, vă sfătuiesc şi pe dvs. să nu puneţi prea mult suflet, deoarece chiar nu e cazul. 🙂
@ Camelia Pe cinstea mea , pe Dumnezeul meu …pe cuvant d e onoare …ma jur inclusiv pe Ion Iliescu daca doriti ca …nu rastalmacesc nimic …intreb si eu ce-i atat suparare ? Cat despre ironii…pai eu am vorbit foarte serios , unde ati vazut dumneavoastra ironia ? Fireste , n-am sa va mai deranjez . Va multumesc pentru intelegere .
Şi tot legat de citat,dacă ar fi fost să o fac aşa cum ar fi trebuitor, l-aş fi găsit pe undeva precum doamna a făcut, dar în limba poveştiie care e Ieşirea sau Exodul, şi asta cu toate cele. Nicidecum în limba franceză, cred că îi era necunoscută lui Moise pe vremea aia. Glumesc.
@Camelia Nu mai glumiti pe seama unor capitole din Biblie ….amicul Teonymus se basica foarte usor pe chestia asta . Cat despre Moise …merg la pariu ca stia inclusiv limba franceza ! L-am vazut intr-un film in care le vorbea evreilor ce se pregateau sa treaca marea …in italiana deci , ce-i asa mare lucru sa fi stiut franceza ?
Domnule, gafaţi cu obstinaţie,şi nici măcar nu o faceţi într-un fel fermecător. Ceea ce am vrut să spun era că dacă aş fi fost eu, aş fi dat acel citat în limba lui Moise, nu în vreo alta. Da’n fine, aveţi un umor cel puţin ciudat, ca să nu’i zic altfel.
* limba poveştii; scuze, unghii prea lungi, agaţă litere.
Daca asa considerati dumneavoastra c-am dorit sa va jignesc …chiar si neintentionat , regret dar va inselati , departe de mine acest obicei . Aceasta-i chiar ultima oara , cand ma mai adresez domniei voastra stimata doamna …. asa cum v-am promis deja .
Nu e vorba despre jignire în vreun fel, pentru că nu aţi fi apucat să o faceţi, credeţi-mă, e despre altceva, un altceva în care nu v-aţi retuşat ponderea.
Mulţumesc încăo dată pentru înţelegere; iubesc dialogul, nu solilocviile.
Teonymus, mulţumesc pentru limpeziri. Şi’n glumă îţi spun că dacă cititorul e rege, aici rege peste tărâmurile tale de cuvinte pare să fie domnul cu pricina, cel despre care spui că este un „personaj”.
Ani mulţi îţi doresc în lumea asta virtuală, lume în care scrii pentru tine, către alţii poate, nu pentru alţii. Sau dacă nu mulţi, atâţia câţi îţi vei dori.
Nu este deloc „rege” domnul Marian, deşi dumnealui poate într-o vreme s-a obişnuit să fie tratat aşa, dat fiind faptul că îmi era singurul cititor. Dar acea vreme a apus, acum mă bucur pentru fiecare vizitator care îmi păşeşte pragul blogului. Dacă mai lasă şi un comentariu, mai participă la dezbaterile pe care le deschid prin postările mele, şi mai mare bucuria.
Şi eu vă doresc ani mulţi (dar nu numai în lumea virtuală, ci mai ales în cea reală) şi ca aceştia să vă aducă doar succese şi împliniri!
O să-ţi mai trec pragul dacă laşi deoparte pluralul de reverenţă. E drept că îmi amintesc acum ceva în urmă când te-am luat cu „tinere domn”, aşa, moralizator, nu mai ştiu. Glumesc.
Cât despre „dezbateri”, pentru mine una dintre atitudinile fundamentale este gravitatea.
Folosesc „pluralul de reverenţă” pentru că în mediul virtual nu ştiu niciodată cu cine am de a face. Dar dacă cititorul îmi cere să renunţ la formulele de politeţe, n-am nimic împotrivă.
Cât priveşte „dezbaterea”, personal nu am decât pretenţia ca ea să respecte normele bunului simţ. Încerc deci să fiu o gazdă bună pentru toţi cei care au bunăvoinţa să mă viziteze, de aceea las la latitudinea cititorului „atitudinea”. 🙂 Dar repet, cu condiţia să fie respectate normele bunului simţ…
Şi îngăduie-mi, te rog,ca să închei rotund, să-ţi aduc în întregime acel citat lăsat aici pe jumătate de cineva, pentru că atunci când spui prea mult sau mai puţin se naşte o inegalitate de înţelesuri.
« Si Dieu a créé un seul homme, c’est pour t’enseigner que quiconque détruit une seule vie la Thora le considère comme s’il avait détruit le monde entier. Mais quiconque, sauve une seule vie est considéré comme s’il avait sauvé le monde entier ».
Şi ca să completez şi eu, citatul respectiv nu este din Biblie (Exodul), aşa cum a sugerat doamna Mélanie, ci din Talmud.
Da, doamna s-a înşelat, o iertăm însă.
@Théo: m-am „înselat” doar pe 1/2, însa nu voi „dezvolta”, stiu ca te-ai „prins” la ce ma refer… 😉
* * *
@D-na Camelia: va multumesc pentru generozitate, toleranta si întelegere… mi-ati reamintit un vers celebru:”O, paşă, cât de darnic eşti! Mai mult decât în visul meu…”(Cosbuc) N.B. va rog respectuos sa ma ignorati complet si definitiv, nu-s decât o diletanta generala asumata, iar dvs PERFECTIUNE… multumesc anticipat!
לפיכך נברא אדם יחידי ללמדך : שכל המאבד נפש אחת (מישראל) מעלה עליו הכבות כאילו אבד עולם מלא, וכל המקיים נפש אחת (מישראל כאילו קיים עולם מלא, ומפני שלום הבריות שלא יאמר אדם לחברו אבא גדול מאביך.
(Michna Sanhédrine 4:5)
Exact! 🙂
Oamenii sunt perfectibili, doamnă, nu decepţii iremediabile, aşa că fiecare e cu şansele lui,şi sporite.
Tot nu mi-aţi răspuns la întrebare, dar nu’i bai, aşa că nu-mi rămâne de făcut decât să vă îndeplinesc dorinţa.
Toate zilele, în frumuseţe şi nobleţe a sufletului fie-vă!
@don’soara-doamna Camélia, va citez:”Da, doamna s-a înşelat, o iertăm însă.” – de ce va exprimati la plural, sunteti mai multi? – vorba lu’ Théo… si-apoi se zice ca numa’ Cel de Sus iarta, asa ca… va rog sa va pastrati urarile, caci nu-s singura virtuala careia i le-ati adresat cu-aceeasi ironie, sarcasm, malitiozitate, aroganta, pretiozitate…
Doamnă, să păstrăm distanţa, zic. Mulţumesc.