Anul acesta a fost atât de ciudat! Nu ştiu la voi, dar la mine iarnă, în adevăratul sens al cuvântului, a fost mai puţin de-o lună şi tocmai când trebuia să-şi facă bagajele. Apoi, şi primăvara s-a lăsat aşteptată, ca să nu mai spun că vara a venit cu adevărat abia în august, când soarele a reuşit, în sfârşit, să ne scape de vremea bacoviană. Acum mă uit în calendar şi încerc să mă „resemnez” că este deja toamnă…
De când am lăsat în urmă copilăria sau, mai bine zis, copilăria m-a lăsat pe mine în compania unor lumi mai puţin fermecătoare, constat tot mai des, ca şi Marin Preda altădată, că timpul „nu mai are răbdare”. Prea repede aleargă anii… De fapt, dacă mă gândesc mai bine, prea repede îi alergăm noi…
Einstein a arătat că timpul este relativ, că diferă în funcţie de modul în care ne mişcăm. Atunci, dacă nu am mai alerga atât prin viaţă, poate că n-am mai ajunge să ne mirăm că a început toamna, că a venit Paştele, Crăciunul, că nu mai suntem copiii sau tinerii de altădată… Dar nu, noi toată viaţa alergăm după lucruri materiale. De dimineaţă până seara muncim pentru trup, mereu pentru trup, în vreme ce sufletul nostru tot rabdă de foame. Nu mai avem timp şi pentru el…
Drag cititor, a venit toamna! Nu-ţi mai goni anii de dragul unor lucruri efemere… Opreşte-te şi priveşte o frunză căzătoare, un stol de păsări călătoare, un grup de copii cu ghiozdanele în spate în drum spre şcoală… Nu te mai comporta de parcă ai trăi veşnic! E ciudat sentimentul, dar va veni o vreme când nici tu, nici eu, nu vom mai fi… Deci să ne bucurăm de viaţă, dar s-o facem aici şi acum, nu „mai târziu”!
La masa vieţii, să nu laşi niciodată desertul la urmă…
A venit toamna, zice si Nichita, odihneasca-se-n pace… Sper sa nu fie o toamna capricioasa totusi.
La cât de capricioasă a fost vremea anul acesta, nu-mi mai fac aşteptări. Voi încerca să mă bucur de toamnă oricum va fi ea. 🙂
Foarte bine alegi! 🙂
Din experienta spun, ca e de o mie de ori e mai frumos, cand stand la ,,masa vietii” sa i mancam desertul impreuna! Iar daca vrem, e timp si toamna destula pentru toti 🙂
🙂