Omul are de ales în fiecare zi între bine şi rău, între dragoste şi ură. Dar a face bine este întotdeauna mai greu decât a face rău: să dărâmi este mult mai uşor decât să construieşti, să descurajezi este mai uşor decât să încurajezi, să ierţi este infinit mai greu decât să te răzbuni… Apoi, mai intervine şi conceptul de dreptate. Dacă cineva ţi-a făcut rău, de ce să-i răspunzi cu bine? Oare nu e dreptul tău să ceri să ţi se facă dreptate sau chiar să-ţi faci tu însuţi dreptate? De ce să fim noi mai „proşti”?
Şi uite cum, de multe ori, lăsăm ca acest gând să ne scuze că n-am ales binele. De pildă, dacă cineva ne cere ajutorul, imediat ne vin în minte momentele în care el a refuzat să ne ajute pe noi şi, ca să ne facem dreptate, îi întoarcem spatele. Dacă cineva ne-a ofensat, ne-a rănit sufleteşte, tot sub pretextul dreptăţii, îi răspundem cu aceeaşi monedă sau, dacă totuşi nu ne coborâm şi noi atât de jos, ne căutăm dreptatea în instanţă şi nu avem pace până când acea persoană nu plăteşte cu vârf şi îndesat pentru vorbele sau acţiunile sale. Pentru că, nu-i aşa, avem şi noi orgoliul nostru. Nu suntem „preşul” nimanui!
Dacă te regăseşti în acest mod de a vedea lucrurile, e dreptul tău să te ghidezi după aceste principii. Nimeni nu poate să conteste asta dacă ai şi legea de partea ta. Dar te previn că s-ar putea ca dreptatea să nu vină la pachet cu fericirea. Te minţi singur dacă le echivalezi pe cele două…
Poate că ţi se va părea că eşti fericit la început, dar acel sentiment este doar o umbră a celui care ar fi venit prin iertare. Poate că vei simţi satisfacţie când vei răspunde răului cu rău, dar nu vei simţi niciodată ce ai fi simţit dacă ai fi răspuns cu bine…
Medici de culoare încercând să salveze viaţa unui membru Ku Klux Klan, sursă foto
Vrei să-ţi regăseşti liniştea şi să fii fericit? Nu încerca să-ţi faci dreptate dacă ai fost nedreptăţit, nu răspunde cu aceeaşi monedă… Caută să ierţi şi să răspunzi întotdeauna cu bine… Dar să le faci din inimă!
Lumea lui Teonymus 
E foarte greu!
E greu, dar merită efortul! 🙂
Teo, ‘teoria e buna…practica ne omoara’. E aproape imposibil sa ierti de fiecare data cand crezi ca esti nedreptatit. Poti sa ierti, dar si sa indrepti lucrurile. Iertarea nu presupune resemnare. Ai puterea de a ierta atunci cand te-ai eliberat de a considera raul rau. Si e cale lunga!
Cand lucrurile nu merg tocmai bine si cineva ti-e impotriva, actionezi. Daca e de iertat o rautate, o faci in primul rand pentru a iti elibera sufletul tau.
Oamenii inversunati, impatimiti se chinuie pe ei cel mai tare. E pedeapsa lor pentru ei.
Si ca sa nu ramana cineva cu impresia ca raul cere rau, adaug ca lectia fiecarei nedreptati are inclusa si un ‘rau necesar’.
Nici n-am spus c-ar fi „uşor”, dar cu siguranţă că nu-i imposibil…
Nu întâmplător am scris dreptatea cu italice, ci pentru că la mulţi ea este echivalentul răzbunării. Iar o astfel de „dreptate” nu va duce niciodată la nimic bun.
Consider că iertarea rămâne cea mai bună soluţie dacă vrei să fii, dacă nu „fericit”, măcar cât de cât împăcat cu tine însuţi…
Asa e, razbunarea e toxica si nu ajuta pe nimeni. Poti ierta usor atunci cand iubesti.
Eu aş zice că nici nu poţi să ierţi cu adevărat dacă n-ai dragoste… Tocmai de aceea am ţinut să precizez, în finalul postării, că iertarea şi întoarcerea răului cu bine trebuie să fie făcute din inimă. 🙂
Da, aceasta e esenta. Cum ajungem la ea, e diferit. 🙂
Pingback: Sâmburi | Convieţuire
cite nedreptati ai facut? pe citi ai iertat? de unde stii ca te-au nedreptatit? cine detine dreptatea? am observat ca in cazul tau, o parere contrara tie , este constiderata imediat nedreptate si taxata cu un limbaj jignitor, atitudine aroganta. SUCCES in invatarea lectiilor care un incluse in ele „raul necesar”. sanctionezi parerile, nu oamenii.
„taxata cu un limbaj jignitor”- când am folosit „limbaj jignitor”? Şi nu sunt „arogant” că întreb asta, ci pur şi simplu ar trebui să aduceţi dovezi când faceţi astfel de afirmaţii. În schimb, ca proprietar al acestui blog, am taxat limbajul jignitor al unor vizitatori, cenzurându-l apoi după ce am văzut că nu se ţine cont de avertizări.
Cât despre părerile contrare, am mai spus-o, nu am pretenţia că deţin „adevărul absolut”. Cititorul are dreptul să nu fie de acord cu mine şi i-l acord şi pe acela de a-şi expune părerile dacă doreşte. Totuşi, am câteva pretenţii: să nu jignească, să nu folosească expresii sau cuvinte vulgare, ci să respecte normele bunului simţ.
Cât despre subiectele unor astfel de postări, rândurile lor îmi sunt adresate mai întâi mie. Sunt mai întâi un fel de „auto-motivaţie”, dacă doriţi. Apoi le adresez cititorilor care se regăsesc în ele. Acesta este stilul meu…