Viaţa este o luptă… Am realizat asta mai devreme sau mai târziu, în funcţie de posibilităţile materiale și sprijinul moral ale familiei în care ne-am născut… Într-adevăr, lupta diferă de la om la om, dar să nu crezi că există cineva care să fie scutit de acest război şi nici să nu-ţi treacă prin minte că doar tu eşti „în război”…
Nici n-ai idee ce lupte se dau în sufletul seamănului tău! Poate îţi pare un om fericit, dar habar n-ai câte „bombardamente” a suferit şi încă suferă spiritul său! Îl vezi întreg, dar nu i-ai văzut rănile ascunse… Nu îi vezi poverile, nu îi vezi suferinţa… Nu vezi nimic din toate acestea, pentru că dacă ai vedea poate că n-ai mai îndrepta şi tu artileria grea asupra lui când îndrăzneşte să „tulbure” frontul războiului tău…
Sau poate că vezi totul, dar nu-ţi pasă… Ce, de suferinţa ta cui îi pasă? Să ai răni sângerânde, iar tu să le legi pe ale altora… Asta ar fi ridicol, absurd…
Nu, n-ar fi deloc absurd. Rănile tale sufleteşti, spre deosebire de cele trupeşti, se pot vindeca şi prin legarea altora. Nu crezi? N-ai nimic de pierdut dacă încerci…
Vrei să fii fericit? „Înarmează-te” cu bunătate. Nu te minţi singur! N-am văzut pe nimeni care, „înarmat” cu ură, indiferenţă sau răutate, să fie fericit… Pe nimeni, oricât de mult s-au străduit ei să imite fericirea…
ai vazut, tu ori ai luat istoria de la alti.
deocamdata doua lucruri:
1. mulsumani nu ajuta….
2. daca s-a intimplat sa il incalte pe cel desculti a fost simplu, ei poarta de obicei sandale care sunt ieftine, si nu pantofi italieni.
Povestea nu este o invenţie. Aflaţi mai multe AICI.
„1. mulsumani nu ajuta….”
Mai cercetaţi! Grija pentru aproapele nostru este cel mai mult pronunţată în creştinism, dar asta nu înseamnă că în alte religii lipseşte cu desăvârşire. Asta nu înseamnă că „musulmanii nu ajută” niciodată pe cei în nevoi. Şi musulmanii, budiştii sau alte religii sunt oameni, iar mila, generozitatea, altruismul sunt trăsături umane care depăşesc orice barieră, inclusiv religioasă.
Ca şi instinctul matern şi patern, e ceva ce Dumnezeu a aşezat în noi încă de la facerea lumii, în fiecare dintre noi. Este adevărat că diferă gradul în care ele se manifestă. La fel de adevărat este şi că nu toţi aleg să le dezvolte. Dar ar fi nedrept să generalizăm aceste lucruri referindu-ne doar la o anumită categorie de oameni. Se întâmplă aşa şi în lumea ce-şi spune „creştină”, nu numai în cea musulmană. Se întâmplă aşa peste tot…
„2. daca s-a intimplat sa il incalte pe cel desculti a fost simplu, ei poarta de obicei sandale care sunt ieftine, si nu pantofi italieni.”
Deci, să înţeleg că creştinii au ca scuză că poartă „pantofi italieni”, care sunt scumpi? No comment!
Acel musulman locuieşte în Canada. După cum se vede, nu i-a dat „sandale” acelui om.
Dar mai ales, acel musulman a ţinut să rămână anonim. Ce a făcut el a fost ca o palmă dată creştinismului formal, lipsit de adevărata sa substanţă, care domină Europa şi America zilelor noastre.
Ca şi creştin, recunosc asta şi mă smeresc, nicidecum nu caut „scuze” („pantofi italieni”???????????????).
nici n-am spus ca nu sunt oameni buni in orice religie, oameni buni sunt peste tot. Ce spune articolul acesta prin cuvantul de mulsuman, e slavire a mulsumanilor, asa cum stirile de la radio din romania cand se intampla ceva la pocaiti rau, dintro data pune eticheta „penticostal” de ce nu spune ortodox ca doar acolo se intampla mai multe rele, de ce nu spune un om bun ce trebuie amintit un mulsuman dintre milioane care sunt gata sa taie capul la orice crestin?
Oricât de mult încearcă musulmanii să se autodenumească drept o „religie a păcii”, realitatea îi contrazice crunt. Pentru nemusulmani, de la început şi până acum au fost mai degrabă o religie a războiului, chiar dacă ei l-au considerat „sfânt”. Tot astfel, nici un om obiectiv nu poate nega atrocităţile care se fac în lumea musulmană. Dar toate acestea sunt irelevante pentru subiectul acestei postări…
Personal, nu cred că acel articol este o „slăvire a musulmanilor”. Probabil, a fost amintită religia pentru că este într-adevăr cam neobişnuit ca un musulman să facă într-o ţară creştină ceea ce te-ai aştepta de la un creştin. Şi posibil să fi făcut acel gest chiar pentru un creştin.
Nu în fiecare zi vezi asta. Ca să fiu mai direct, zilnic vezi altceva din partea unor musulmani la adresa creştinilor. Iar acesta a fost, zic eu, un motiv suficient ca o astfel de ştire să fie consemnată clar, „cu subiect şi predicat”…
Nu sunt de acord cu ” strainisicalatori ” , MUSULMANII SE AJUTA INTRE EI , mai rar ajuta pe ” crestini ” dar si atunci cand o fac….apoi chiar o fac ! De exemplu , dupa 9/11 …cate ” locuri d e munca ” au fost nevoiti sa infiinteze americanii { fireste nu doar ei } , in urma ” ajutorului ” musulman primit la World Trade Center , Pentagon sau pe unde au mai intrat acei muslimi cu bombele lor zburatoare ?In plus de asta …ce ai patzit frate de te apucasi sa mai si dai adresa articolului ? Pai nu stiai ca pana si-n Romania oamenii mai inteleg cat da cat engleza ….chiar daca-i vorba despre engleza canadienilor ? In plus de asta , oricat ai incerca matale sa ma contrazici…scrierile coranice chiar propovaduiesc pacea , iubirea fatza de oameni ca supusi ai lui Allah { Dumnezeu …ca tot aia-i 😉 } , ca religie fundamentala asta spre deosebire de Biblie ….pana la Isus si cele DOUA PORUNCI lansate d e El . Ca printre musulmani sant si radicali…pai si printre crestini sant suficienti tipi d-astia ! Unde ai dreptate …ai dreptate : VIATA-I O LUPTA ! Eu personal , chiar nu pot crede ca , doar ” neascultarea ” omului l-a determinat pe Creator sa-l faca p-asta sa se chinuie din chiar primele zile de viata si pana la final , cred ca …si-a mai bagat si altcineva coada pe acolo si chiar nu pot , si nu vreau sa inteleg , pentru ce dracu sa suferim noi , deoarece doi din aia cu moderat nu s-au inteles intre ei la un anume moment 😡 !
„scrierile coranice chiar propovaduiesc pacea , iubirea fatza de oameni ca supusi ai lui Allah „.
Propăvăduiesc pacea, dar şi „djihadul”, „războiul sfânt”. Obiectiv, privind în istorie, pot să afirm că islamul nu a fost chiar atât de „paşnic” cum s-a dorit, mai ales faţă de creştini, dar şi faţă de celelalte religii.
Sunt de acord că pot exista discuţii din acest punct de vedere şi despre religia creştină (mai ales în cazul cruciadelor). Nu mă feresc de adevăr, numai că religia creştină nu promovează nicăieri un război împotriva celor necreştini, fie el şi un război „sfânt”…
” Razboiul sfant „…pai este vorba despre un razboi de aparare a tarii si credintei lor , ce-i atat de greu de priceput ? In afara Spaniei , a Regatului Spaniei …mai ai cunostiintza de vreo tara europeana unde musulmanii si-au facut d e cap omorand otova la crestini ? In Spania cel putin …aia au si azi multe orase construite de arabi , adica de musulmani , d e supusi ai lui Allah si-ai profetului Mahomed care au debarcat in Europa …doar ca raspuns la nefacutele ” crestinilor ” prin deserturile africane . Oricum…sa nu-ti inchipui cumva ca m-am indragostit brusc de musulmani sau d e crdinta lor ca….ma supar 😡 !
Spre ruşinea creştinilor, în evul mediu musulmanii s-au purtat mai bine cu creştinii decât s-au purtat creştinii cu ei. Ca istoric prin formaţie, nu pot să neg asta. Nu mulţi ştiu, dar săracii „cruciaţi” au învăţat de la musulmani bunele maniere. Musulmanii i-au învăţat până şi să fie „cavaleri” cu femeile, nu nişte brute cum erau destui dintre ei.
Eu nu neg toate acestea, dar există în religia musulmană, spre deosebire de cea creştină, această componentă a „djihadului”, care interpretată şi reinterpretată a ajuns să intre în contradicţie cu ideea de pace pe care tot ea o promovează. De pildă, astăzi acest „război sfânt” este argumentul „suprem” al activităţilor odioase ale grupărilor teroriste. Şi asta spune multe despre „pacea musulmană”…
De ce-ai cenzurat ? Am vorbit foarte politicos ….citand titlul unei foarte cunoscute melodii cantata inclusiv de catre Jerry Lee Luis deci….unde ai vazut matale …porcaria 😉 ?
Unde am văzut-o eu, o putea vedea şi altul. Tocmai de aceea am şi moderat. 😀
Ai citit ” Femeile in Islam ” scrisa de Dr. Abdur -Rahman Ash-Sheha ? Chiar crezi ce spune ala despre femile musulmane ?! Femeia musulmana este…doar o vita de munca si nu pretzuieste nici macar cat pretzuieste o vita….mai ales dupa ce-a imbatranit !!! Macar asta ar fi trebuit sa sti inainte de-a citii cartea aluia , cat despre ” cavalerismul ” fatza de femei al musulmanilor , ce i-au invatat pe cruciati cum sa se poarte cavalereste cu femeile …ma lasi ?!? Ti-am mai spus : CUNOSC MAI MULTI MUSULMANI DECAT CUNOSTI MATALE CRESTINI !
Eu vorbeam despre epoca medievală. Atunci, femeia în lumea musulmană se bucura de un mai mare respect decât cea din lumea creştină. Chiar aşa, un rol foarte important în apariţia acelei eleganţe a cavalerilor medievali faţă de femei, aşa cum apare inclusiv în poveştile din epocă, l-a avut contactul cu musulmanii în vremea cruciadelor.
Nu vorbesc de la mine, ci din amintirile rămase din cursurile învăţate pentru examenele în facultate. 🙂
Desigur, lucrurile stau altfel în zilele noastre. Dar trebuie avut în vedere că în Europa, în creştinism, a avut loc o „emancipare” a femeilor, în vreme ce aceasta a lipsit în lumea musulmană.
Sa nu uit ! Am primit in urma cu vreo douazeci de ani un ” ajutor ” de la un ….musulman din SIria . Mi-a trimes ” cacadou ” 😉 , ca ” ajutor ” , vreo sase perechi de …izmene { curate dar….FOLOSITE 😡 !!! } deoarece …asta a inteles el in urma faptului ca-i spusesem cu cateva zile in urma faptul ca , sunt atat de sarac incat …nu mai am nici izmene in …” tender ” . Cand a binevoit sa-si ia talpasitza din Bucuresti { in urma arestarii unuia dintre baietii sai care , era dealer de ….” medicamente ” ….sub forma de” prafuri ” evident } , mi-a lasat de plata o factura telefonica pentru achitarea careia am platit vreo sase luni !!! Acesta-i unul , doar unul dintre multele motive pentru care nu-i pot suferii pe …” musulmani ” .
Ce-aţi relatat este un exemplu privind modul prin care ia naştere o prejudecată: pentru că cineva/mai mulţi dintr-un grup v-a/v-au făcut neplăceri, aţi ajuns să detestaţi întregul grup.
Nu numai ce am patimit eu fratioare !!!!! Nu -i vorba despre doar un individ : am cunoscut mai multi musulmani decat cunosti matale crestini , sa fi sigur de asta !!! Ai detest { de fapt nu-i pot suferii 😉 } si din alte motive . Chestia cu izmenele sau cu gologanii pe care i-am platit la ” Telefoane ”…aia sant doar cireasa de pe …coliva !
Onorabile 😉 , iti doresc o seara excelenta in continuare . Ma bag la somn , deoarece …a inceput nepoata mea scoala si ….. ghici cine-o duce dimineata la scoala 😉 ?
Noapte bună! 🙂