Ambiţia de a schimba lumea

Oricât am fi de idealişti şi optimişti, nimeni nu este scutit de latura întunecată a vieţii. Are grijă viaţa să ne deschidă ochii ca să vedem suferinţa omenirii şi de multe ori o face chiar când ne e lumea mai dragă…

ajrKPop_700b

De pildă, îmi aduc aminte cu tristeţe de o întâmplare din vremea studenţiei. Aşteptam autobuzul pe banca unui parc şi mi-au atras atenţia o femeie şi un bărbat foarte murdar şi sărac îmbrăcaţi. Nu ştiu dacă erau cerşetori, dar mai mult ca sigur erau oameni ai străzii, probabil un cuplu. Îi urmăream plictisit după o zi de cursuri cum trebăluiau de zor chiar în faţa mea. Femeia strângea ceva de pe jos, iar bărbatul a scos din geantă o tinichea. Iar pe când mă întrebam ce au de gând să facă, nişte vreascuri au fost puse sub acea tigaie şi a fost făcut un foc…

Am înţeles în final că cei doi vor să gătească chiar acolo, în acel parc din apropierea centrului oraşului, de parcă s-ar fi aflat în propria bucătărie. Chiar aşa, îi priveam şi aveau aerul de parcă eu şi ceilalţi oameni care se aflau atunci acolo am fi fost invizibili. Nici nu le păsa că sunt o privelişte pentru ceilalţi…

Fumul a început să deranjeze, astfel că parcul se goli puţin câte puţin. Iar eu, nevoit să rămân pe loc, am încercat să-i înţeleg, să mă pun în locul lor, dar pur şi simplu nu mă puteam imagina în această postură… Şi pe când meditam astfel, m-a străfulgerat acest gând: „Eu n-aş face asta niciodată!”, dar conştiinţa a ripostat imediat: „De unde ştii tu că n-ai face? Ai suferit tu vreodată de foame? Ai fost nevoit să dormi măcar o dată sub cerul liber? De unde ştii tu că n-ai face??”…

Atât de tare m-au durut aceste întrebări încât, privindu-i pe cei doi cu câtă grijă gătesc acea fiertură, mi-am spus atunci că dacă Dumnezeu mă va ajuta şi voi avea reuşite în viaţă, care să mă recompenseze material, voi face ceva pentru astfel de oameni…

Ca şi mine, poate şi tu ai luat astfel de decizii când ai înţeles că viaţa nu este aşa de roz pentru toţi. Dar parcă niciodată nu ne simţim în măsură să trecem la fapte. Dacă suntem copii, aşteptăm să devenim adulţi. Când ajungem adulţi, aşteptăm să avem o situaţie financiară care să ne permită să acţionăm. Dacă atingem şi această condiţie, dintr-odată „nu avem timp”, amânăm până ne vom retrage sau ne vom pensiona. Iar când, în final ajungem la o vârstă venerabilă şi lipsită de griji, dacă mai ajungem, dăm vina pe trupul obosit de ani… De ce ne lipseşte voinţa, curajul, ambiţia ca aici şi acum să trecem la fapte şi să-i ajutăm, atât cât putem, pe cei care sunt în nevoi…?

Desigur, nu generalizez, mai sunt şi oameni care nu mai aşteaptă atingerea unor condiţii şi nici nu-şi pun întrebări dacă ajutorul lor chiar contează, pur şi simplu trec la fapte. Te felicit dacă eşti dintre ei!

Zilele trecute am aflat povestea doamnei Lillian Weber şi am ţinut să v-o fac şi vouă cunoscută, mai ales celor care, ca şi mine, cândva aţi decis să schimbaţi, mai mult sau mai puţin, dacă nu lumea, măcar vieţile câtorva. Doamna Weber are 99 de ani şi în urmă cu doi ani a decis să nu mai amâne nici o clipă. Aşa că s-a pus pe treabă şi a reuşit să coase până acum 840 de rochii care au fost trimise, prin intermediul unei organizaţii creştine, copiilor din Africa. 840 de rochii! Câte una în fiecare zi…

DressesForAfrica1

DressesForAfrica5

Sursă fotografii: mymodernmet.com

Povestea ei m-a lăsat fără cuvinte… Nu ştiu câţi dintre noi vom ajunge la vârsta de 99 de ani. Aşa că, bine-ar fi să ne apucăm de pe-acum de treabă!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Meditaţii, Viaţă și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Ambiţia de a schimba lumea

  1. Marian zice:

    Adevarul este ca …acei copii din Africa , au nevoie , mare nevoie aveau , de rochiile cusute cu drag si pasiune crestineasca de catre doamna Lillian Weber 🙂 ! Adica , cam cum a facut la noi madamme Udrea , atunci cand a oferit pantofi cu toc cui de …. 15 cm. { pantofi de firma fireste , ca doar este vorba de-o dama ce se respecta , doar n-o umbla Elena Udrea in cizme d e cauciuc } acelor taranci amarite peste care abia trecuse viitura , peste care abia trecusera inundatiile !!!

    • Teonymus zice:

      Comparaţia cu Elena Udrea este neinspirată. După cum se vede în imagini, acele rochii nu sunt deloc ieşite din comun. Şi chiar aveau nevoie şi de haine acei copii. Dumneaei a putut ajuta astfel, altcineva poate a putut să doneze mâncare sau altceva şi în felul acesta viaţa acelor copii s-a schimbat în bine.
      De asta am scris mai sus că este cel mai bine să acţionăm pur şi simplu: nu poţi să ştii niciodată cât de mult face ajutorul tău pentru altul, chiar dacă ţie îţi pare mai nimic…

      • Marian zice:

        A fost doar o comparatie si …chiar nu-i neinspirata , este realitatea pe care o percep eu . Am inteles , doamna respectiva dorea sa ajute acele fete sarmane din Africa dar….nu era mai simplu sa adopte vreo zece cinsprezece …sa le aduca in state , in lumea civilizata si sa le faca cucoane ? Sant bune si rochiile nu zic nu dar….daca facea ce-ti spusei eu , era mai castigata in ochii Domnului …ti-o spune fratele matale !!!

      • Teonymus zice:

        Nu ştiu dacă la aproape 100 de ani mai poţi înfia legal pe cineva. 😀
        Totuşi, consider că discuţia aceasta n-are sens. Nici eu şi probabil nici dvs. n-am făcut nimic de felul acesta ca să-i putem critica pe alţii ca doamna Weber.

  2. Marian zice:

    Nu la aproape 100 de ani ci…ceva mai devreme !! A oprit-o cineva pe doamna Weber sa faca un asemenea gest in urma cu….douazeci de ani ? Ai dreptate , nici eu si nici dumneata n-am facut vreodata un a stfel d e gest …fiecare din motivele lui dar , ” discutia ” nu-i chiar fara sens , oricat ai incerca dumneata sa dovedesti contrarul !

    • Teonymus zice:

      Chiar şi cu douăzeci de ani în urmă (deci cam la 80 de ani), probabil era o problemă legală. 😀
      Repet, discuţia n-are „sens” pentru că n-o cunoaştem personal pe doamna Weber. Dar, mai ales, ar trebui să facem şi noi ceva asemănător şi abia pe urmă să-i criticăm pe alţii. Şi nici atunci n-ar fi frumos…
      A judeca sau a bârfi viaţa/acţiunile altora, mai ales dacă acei oameni şi-au dat silinţa să facă şi ei ceva, nu este deloc o dovadă de înţelepciune…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s