Ecce Homo!

Omul este singura fiinţă de pe pământ capabilă să se pună în locul altuia. Nu, nu trebuie neapărat să rabde şi el de foame pentru a-l înţelege pe cel care n-are ce să pună pe masă; nu este absolut necesar să sufere degerături pentru a şti ce înseamnă să n-ai unde să te fereşti de gerul năprasnic al iernii. Dacă vede o plită încinsă, el ştie că este fierbinte şi fără s-o atingă. Este adevărat, o poate şti şi din „experienţă”, simţuri sau instinct ca multe alte vieţuitoare, dar este singurul de pe pământ care poate să înţeleagă astfel de lucruri cu ajutorul unei inteligenţe şi a unei imaginaţii. Omul are deci atât de multe atuuri faţă de vietăţile care-l înconjoară…

Doar lui i s-a dat să înţeleagă şi să aleagă. Doar el ştie ce este răul şi ce este binele şi nu există om întreg la minte care să-şi dorească răul. Atunci, unii de ce îl doresc altora? De ce-l fac altora? De ce omul şi nu altă vieţuitoare este cea mai distructivă şi autodistructivă prezenţă de pe planeta Pământ?

De ce trebuie ca omul să primească lecţii de bunătate de la animale? Pentru că inteligenţa ne-a făcut mândri şi egoişti. Ne gândim doar la noi… Ni s-a dat imaginaţie, dar privim totul numai prin prisma intereselor noastre… Noi să avem ce mânca şi un acoperiş deasupra capului, nouă să ne meargă bine, noi să fim fericiţi… Noi şi iarăşi noi… Restul? Restul este invizibil pentru noi…

Gândim prea mult şi ne omorâm astfel îndemnurile calde ale inimii… Chiar dacă avem parte de belşug, nu dăruim şi seamănului nostru care moare de foame, pentru că niciodată nu simţim că avem destul… Ne e frică de „zilele negre”, dându-le celor ca lui, ne temem ca nu cumva să ajungem ca el…. Sau ne e frică că vom fim înşelaţi, nu vrem să fim luaţi de „proşti”… Sau succesul ne-a orbit în aşa măsură încât nici măcar nu-i mai vedem… Sau pur şi simplu nu ne pasă… Sunt atâtea şi atâtea alte motive care ne fac să rămânem indiferenţi…

Căutăm logica în lucruri care n-au nevoie de ea, uităm că dragostea este mai presus de raţiune.  Dar n-o căutăm şi atunci când trebuie. Nu ne întrebăm unde este „logica” când ne dăm banii câştigaţi cu greu pe lucruri absolut nenecesare… Unde este „logica” când dăm bani grei pe un produs şi-l folosim foarte puţin timp, pentru că apare între timp altul mai nou şi „trebuie” numaidecât să-l achiziţionăm?

Poate că unele dintre aceste lucruri nu sunt chiar „nenecesare”, dar cu siguranţă nu merită banii. Însă, deşi am fi putut cumpăra ceva mult mai ieftin şi poate chiar de o calitate comparabilă, am preferat „brandul”. Şi uite cum nu ne-am îndurat să ajutăm un sărman, dar ne-am „donat” banii miliardarilor lumii… Munca noastră am dat-o pentru obiecte fără viaţă, în vreme ce am refuzat s-o dăm pentru viaţa înseşi. De ce? Pentru că, spunem noi, „ne permitem”…

Ecce Homo! Aceştia suntem majoritatea dintre noi, oamenii… Nu suntem neapărat „răi”, doar că ne place comoditatea. Ne place să ne simţim „speciali”. Pentru această iluzie suntem dispuşi să plătim oricât de mult…

Nu suntem chiar lipsiţi de sentimente. Sunt momente când ne mişcă lipsurile semenilor noştri, numai că atunci intervine „raţiunea”: „Nici noi nu avem de toate”, „Să muncească, noi cum ne descurcăm?”, „De ce nu-i ajută alţii?”…

Tot din „raţiune” pornim războaie, războiul este un „rău necesar”…

Nu, noi nu suntem „răi”… Fiecare avem „raţiunile” noastre, iar răul rezultă din ciocnirile dintre aceste „raţiuni”. Dar noi suntem „buni” în felul nostru. Hm, doar suntem „oameni”…

Până când ne vom minţi cu astfel de cuvinte? Până când viaţa ne va deschide ochii… Viaţa sau moartea…