Mormântul licuricilor

Dacă ne-ar întreba cineva, aşa de dragul discuţiei, de ce există războaie în lume, probabil i-am vorbi despre geopolitică, am face trimitere la istorie, la religie sau psihologie, la „natura umană”. În funcţie de pregătirea pe care o avem, am fi în stare să-i oferim un răspuns mai mult sau mai puţin satisfăcător. Dacă ne-ar pune această întrebare un refugiat, şi de această dată unii dintre noi poate ar reuşi să dea un răspuns, dar unul care să-l mângâie pe acel om şi să-l încurajeze să nu se dea bătut. La urma urmei, acel refugiat are deja o vârstă şi ştie prea bine că viaţa nu este doar „roz”, ba dimpotrivă, uneori este atât de „neagră” încât mai-mai să „rivalizeze” cu moartea, iar noi nu putem face nimic să schimbăm acest lucru. Nu ne rămâne decât resemnarea…

Dar dacă un copil ne-ar pune astfel de întrebări? Dacă cineva, care s-a născut mai ieri, ne-ar trage de mânecă şi ne-ar întreba plângând: „Nenea, de ce există războaie în lume?”, „De ce ne-au distrus casa?”, „De ce i-au ucis pe tata şi pe mama? N-au făcut nici un rău…”, „De ce ne-au luat toată mâncarea? Ce-o să mai mâncăm acum?”… Oare care dintre noi ar avea puterea să-i răspundă prin altceva decât lacrimi?

Mă gândesc la războaie, mă gândesc la soldaţii care-şi dau viaţa pe front, la „victimele colaterale” şi mă cutremur. Dar când gândul meu ajunge şi la copii, indiferent ai cărei părţi ar fi ei, pur şi simplu e prea mult. Suferinţa lor este picătura care umple paharul…

Citeam azi că o şcoală din Doneţk a fost bombardată chiar în prima zi a noului an şcolar. Şi gândindu-mă la acei copii care mai mult ca sigur nu înţeleg de ce sunt terorizaţi, de ce rudele lor îşi pierd viaţa, cu alte cuvinte, de ce oraşul lor se află în război, mi-am adus aminte de filmul japonez „Hotaru no haka”, pe care vi-l recomand cu încredere.

Lansat în 1988, „Mormântul licuricilor” este un film de animaţie, dar nu unul pentru copii. Filmul reprezintă ecranizarea romanului cu acelaşi nume a lui Akiyuki Nosaka, roman inspirat din viaţa autorului.

„Hotaru no haka” ilustrează atât de frumos perspectiva copiilor care sunt victime ale războiului de pretutindeni… Pentru mine, este o capodoperă a genului. Simt nevoia totuşi să vă previn că este unul dintre cele mai triste filme pe care le-am vizionat până acum. Aşa că nu-l recomand şi celor mai „slabi de înger”. 🙂

Vizionare plăcută!

P.S.: dacă vă „încumetaţi” să-l vedeţi, vă recomand versiunea originală, nu pe cea dublată în engleză!

Publicitate