Despre altruism (3)

Citeam cândva o ştire care m-a lăsat fără cuvinte… În 2002, un tânăr kenian plecat la studii în Statele Unite, s-a întors în satul natal, o aşezare a tribului Masai. Trecuse deja o jumătate de an de la atentatele de la 11 septembrie 2001, dar locuitorii acelui sat n-au aflat mare lucru despre această tragedie. Aşa că acel student a început să le povestească, pe înţelesul lor, cum s-au întâmplat lucrurile.

Maasai-Village-8491Sursă foto

Atât de tare i-a şocat pe Masai cele relatate! Nu le venea să creadă că cineva ar putea sări de pe o „casă” atât de mare încât să moară la contactul cu pământul! Dar aveau încredere în acel tânăr… Iar când au auzit că 3000 de oameni au murit „deodată”, şi-au imaginat cu groază cum ar fi fost dacă un astfel de dezastru i-ar fi lovit pe ei şi au decis că trebuie să facă ceva pentru poporul american. În cele din urmă, după ce s-au sfătuit între ei, au hotărât să doneze Statelor Unite 14 vaci…

Este adevărat, acele animale au însemnat mai nimic pentru SUA, prima economie a lumii în acea vreme… Dar pentru cei care le-au dăruit, au însemnat enorm de mult. Vaca este animal sacru pentru tribul Masai, cea mai valoroasă posesie a lor…

Nu mai ştiu cum a fost primit acest dar de americani, dar m-a impresionat foarte mult gestul acestor Masai! Dacă vreţi să aflaţi mai multe detalii despre acest subiect, ştirea o găsiţi, printre altele, Aici.

După ce-am aflat această frumoasă istorisire, m-am gândit că şi pe mine m-au şocat atacurile de la World Trade Center, şi pe mine m-a întristat suferinţa poporului american… Dar nici o clipă nu mi-a trecut prin minte să încerc să-i ajut în vreun fel pe americani. Ca şi creştin, tot ce-am făcut a fost să-i cer lui Dumnezeu să-i ajute. Dar uite că nişte oameni, despre care unii spun c-ar fi „sălbatici”, nu numai că s-au gândit la asta, dar au şi făcut-o şi nu oricum, ci dăruind ce aveau ei mai de preţ…

De atâtea ori nu-i vedem pe cei care au nevoie de ajutor! Trecem pe lângă ei şi pur şi simplu nu ne trece prin minte să-i ajutăm… Şi cine se îndură până la urmă de ei? Tocmai cel care are şi el nevoie de ajutor… Îl vedem cum rupe din pâinea lui sau o dă cu totul şi nouă ni se pare prea „puţin” acest gest, nesemnificativ, că de aceea nici nu ne gândim să-l facem, dar nu ştim că asta poate înseamna pentru „donator” c-a renunţat la masa din acea zi. Şi de ce? Habar n-avem… Noi nu ştim ce înseamnă să suferi de foame, dar el ştie…

Ce bine că mai există persoane care ne aduc aminte că suntem oameni atunci când uităm!

Acest articol a fost publicat în Meditaţii și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s