Despre altruism (3)

Citeam cândva o ştire care m-a lăsat fără cuvinte… În 2002, un tânăr kenian plecat la studii în Statele Unite, s-a întors în satul natal, o aşezare a tribului Masai. Trecuse deja o jumătate de an de la atentatele de la 11 septembrie 2001, dar locuitorii acelui sat n-au aflat mare lucru despre această tragedie. Aşa că acel student a început să le povestească, pe înţelesul lor, cum s-au întâmplat lucrurile.

Maasai-Village-8491Sursă foto

Atât de tare i-a şocat pe Masai cele relatate! Nu le venea să creadă că cineva ar putea sări de pe o „casă” atât de mare încât să moară la contactul cu pământul! Dar aveau încredere în acel tânăr… Iar când au auzit că 3000 de oameni au murit „deodată”, şi-au imaginat cu groază cum ar fi fost dacă un astfel de dezastru i-ar fi lovit pe ei şi au decis că trebuie să facă ceva pentru poporul american. În cele din urmă, după ce s-au sfătuit între ei, au hotărât să doneze Statelor Unite 14 vaci…

Este adevărat, acele animale au însemnat mai nimic pentru SUA, prima economie a lumii în acea vreme… Dar pentru cei care le-au dăruit, au însemnat enorm de mult. Vaca este animal sacru pentru tribul Masai, cea mai valoroasă posesie a lor…

Nu mai ştiu cum a fost primit acest dar de americani, dar m-a impresionat foarte mult gestul acestor Masai! Dacă vreţi să aflaţi mai multe detalii despre acest subiect, ştirea o găsiţi, printre altele, Aici.

După ce-am aflat această frumoasă istorisire, m-am gândit că şi pe mine m-au şocat atacurile de la World Trade Center, şi pe mine m-a întristat suferinţa poporului american… Dar nici o clipă nu mi-a trecut prin minte să încerc să-i ajut în vreun fel pe americani. Ca şi creştin, tot ce-am făcut a fost să-i cer lui Dumnezeu să-i ajute. Dar uite că nişte oameni, despre care unii spun c-ar fi „sălbatici”, nu numai că s-au gândit la asta, dar au şi făcut-o şi nu oricum, ci dăruind ce aveau ei mai de preţ…

De atâtea ori nu-i vedem pe cei care au nevoie de ajutor! Trecem pe lângă ei şi pur şi simplu nu ne trece prin minte să-i ajutăm… Şi cine se îndură până la urmă de ei? Tocmai cel care are şi el nevoie de ajutor… Îl vedem cum rupe din pâinea lui sau o dă cu totul şi nouă ni se pare prea „puţin” acest gest, nesemnificativ, că de aceea nici nu ne gândim să-l facem, dar nu ştim că asta poate înseamna pentru „donator” c-a renunţat la masa din acea zi. Şi de ce? Habar n-avem… Noi nu ştim ce înseamnă să suferi de foame, dar el ştie…

Ce bine că mai există persoane care ne aduc aminte că suntem oameni atunci când uităm!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Meditaţii și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s