Cugetare LXXXVI

O iubire neîmpărtăşită este ca o toamnă pentru suflet, dar o toamnă fără roade…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Aforisme, maxime şi cugetări și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Cugetare LXXXVI

  1. Catalina zice:

    Intrebare: Daca ai ,,cazut” deja in capcana unei iubiri neîmpărtăşite, se poate face ceva sa nu mai repeti experienta? Daca da, ce anume?
    Zic, sa discutam si solutii. 🙂

    • Teonymus zice:

      Iubirii nu prea-i pasă dacă este împărtăşită sau nu. Vine când vrea ea şi de plecat, nu prea mai vrea. 🙂
      Nu putem să decidem noi de cine să ne îndrăgostim. Nu ţine de noi. Marea noastră greşeală constă în faptul că ne facem iluzii, aşteptări. Aici putem face ceva ca să micşorăm „pagubele” emoţionale ale unei eventuale iubiri neîmpărtăşite. Aici, că în rest nu văd ce altceva putem să facem.
      Cred că cel mai bine este să lăsăm lucrurile să curgă de la sine. Dacă va fi ceva, bine. Dacă nu va fi, tot bine. La urma urmei, ce-ai avut şi ce-ai pierdut? Nu e ca şi cum ar fi sfârşitul lumii. 🙂 Accepţi că n-a fost să fie şi mergi mai departe.
      Aşa văd eu lucrurile. Dacă alţii au şi alte soluţii, poate mai bune, chiar îi rog să ni le spună şi nouă. 🙂

  2. Catalina zice:

    ,,Marea noastră greşeală constă în faptul că ne facem iluzii, aşteptări. Aici putem face ceva ca să micşorăm “pagubele” emoţionale ale unei eventuale iubiri neîmpărtăşite.”

    Adevar grait-ai. Nu putem sa lasam lucrurile sa curga chiar de la sine. Trebuie sa invatam si sa ne autodisciplinam si sa nu avem niciun fel de asteptari pana nu ne sunt clar comunicate interesul si intentiile. In ce priveste aceasta comunicare, un aspect important este si initiativa. Si barbatul este cel ce trebuie sa preia initiativa. El trebuie sa isi comunice primul, in mod clar, sentimentele si intentiile.
    Am discutat cu cativa baieti pe tema aceasta si imi marturiseau ca le vine dificil sa faca primul pas spre persoana iubita, de teama refuzului. Sa imi fie cu iertare, dupa cum spune un proverb: “You snooze, you lose”; daca amani la nesfarsit, vei pierde in final. Nu este bine nici sa te grabesti, dar nici sa astepti ani sa faci un pas concret.
    Aşa văd eu lucrurile. Dacă alţii au şi alte soluţii, poate mai bune, chiar îi rog să ni le spună şi nouă. 🙂

    • Teonymus zice:

      Când am zis că trebuie să lăsăm lucrurile să curgă de la sine, după cum se înţelege din frazele ce au urmat după, vroiam să spun că nu trebuie să le forţăm. 🙂
      Aş avea câteva obiecţii în ceea ce priveşte iniţiativa. Nu este „obligatoriu” ca bărbatul să ia iniţiativa! Desigur, aşa este de dorit. Dar depinde de persoană. Unii bărbaţi sunt mai timizi, mai introvertiţi, pur şi simplu aşa este temperamentul lor, aşa sunt ei. Iar dacă femeia este mai deschisă, nu văd de ce să nu facă ea primul pas. Orgoliul? Dacă îl va iubi cu adevărat, femeia va renunţa la orgoliu şi-l va accepta pe bărbat aşa cum este el.
      După părerea mea, nu-l va iubi cu adevărat dacă va aştepta să se schimbe. De fapt, aici este marea problemă în iubire: pe de o parte, ca femei, voi vreţi să ne schimbaţi, pe de altă parte, ca bărbaţi, noi vrem să rămâneţi la fel (sunt convins că există şi excepţii, dar general vorbind, există această înclinaţie de natură psihologică în rândul femeilor şi bărbaţilor). Numai că, de multe ori, rezultatul va fi exact pe dos: noi, bărbaţii, rămânem la fel, iar voi, femeile, vă schimbaţi. 😀 De unde drama multora, o dramă care, zic eu, poate fi evitată prin iubire necondiţionată.
      Repet, nu este „obligatoriu” ca bărbatul să fie cel care ia iniţiativa. Femeile creştine să fie liniştite, nu „păcătuiesc” cu nimic dacă fac ele primul pas. De fapt, în acele vremuri în care a fost scrisă Biblia, cei care luau „iniţiativa”, de regulă, nu erau nici bărbatul, nici femeia, ci părinţii lor. 🙂 Acum vremurile s-au schimbat şi depinde foarte mult de context, de persoană. De pildă, ştiu cazuri în care ea, sătulă să „stea pe loc” din cauza unui peţitor, l-a întrebat simplu: „mă iei sau nu mă iei? Ca să ştiu şi eu” 😀 . Nu ştiu dacă este cel mai bun exemplu de „iniţiativă” din partea unei femei. În orice caz, a fost un imbold suficient. Bărbatul s-a mobilizat şi „a luat-o”. 🙂
      Viaţa e scurtă. Uneori, o singură întrebare te poate scuti de ani de aşteptări. Iar o femeie are mai mult de pierdut decât un bărbat care, din punct de vedere biologic, îşi permite să aştepte mai mult. Aşa că, nu văd de ce n-ar avea „voie” să pună şi ea acea întrebare…
      Nu mă consider un „expert” în ale dragostei. Pur şi simplu aşa văd eu lucrurile.

      • Catalina zice:

        Yeyy! Am gasit un punct in care nu suntem de acord. 😀 Ma amuz si eu.
        Poate am inteles eu gresit barbatii, insa eu stiam ca daca un barbat vrea cu adevarat ceva, actioneaza, fie el timid sau extrovertit. Dupa cum ai amintit si tu, ,,nu este “obligatoriu” ca bărbatul să ia iniţiativa!” Cunosc si eu cateva cazuri ca exceptie. Nu este obligatoriu, insa este de dorit. De ce? De cele mai multe ori, un barbat caruia ii lipseste initiativa, nu prea poate fi lider. Ori barbatul este capul familiei, liderul spiritual, the protector.
        Femeia, facand ea primii pasi, va fi tentata sa faca asta si pe parcursul relatiei, casniciei si, uneori, barbatul chiar se va complace in starea de delasare. Deci, nu are legatura nici cu orgoliul femeii, nici cu dorinta de a schimba barbatul.
        Este adevarat, prea multe femei cauta sa ,,aleaga floarea si dupa sa ii schimbe parfumul”, insa, din fericire, nu sunt toate asa. O persoana inteleapta este constienta ca doar Dumnezeu sau iubirea pot schimba un om. Un om nu poate schimba un om, poate decat in rau.
        Deci, un motiv intemeiat pentru care este mai bine ca femeia sa nu faca primul pas este urmatorul: Sa ii ofere barbatului sansa de a fi liderul ce s-a nascut sa fie. 🙂

      • Teonymus zice:

        Desigur, tu vorbeşti la modul general. Dar bărbaţii, ca şi femeile, nu sunt toţi la fel. Există şi excepţii. De aceea n-am fost de acord cu tine când ai scris că: „barbatul este cel ce trebuie sa preia initiativa. El trebuie sa isi comunice primul, in mod clar, sentimentele si intentiile”. Aşa este de dorit, dar nu este „obligatoriu”.

        „Deci, un motiv intemeiat pentru care este mai bine ca femeia sa nu faca primul pas este urmatorul: Sa ii ofere barbatului sansa de a fi liderul ce s-a nascut sa fie.”
        Cât despre ierarhia stabilită de Dumnezeu în familia creştină, asta este o altă discuţie. Femeia devine supusă bărbatului ei din momentul căsătoriei, nu de dinainte. Dar, după cum înţeleg din concluzia ta, până atunci nu-i rău să se „antreneze”, dar nu numai atât, nu-i rău nici să-l lase şi pe el să se „antreneze” pentru statutul de „lider” care-l aşteaptă. 🙂

      • Catalina zice:

        ,,Dar, după cum înţeleg din concluzia ta, până atunci nu-i rău să se “antreneze”, dar nu numai atât, nu-i rău nici să-l lase şi pe el să se “antreneze” pentru statutul de “lider” care-l aşteaptă. :)”

        Acum ai inteles ce am vrut sa spun. 🙂

  3. rogrm zice:

    Dar poate acea iubire nu este potrivită și atunci rodul toamnei va veni la timpul potrivit după ce trece… Și mai cred că, oricum toamna este un anotimp foarte frumos dacă vrei să-i vezi rostul și frumusețea. Mai ales apusul de soare pe muzică de Rondo venetiano. O duminică cât mai plăcută în continuare !

  4. lorelad zice:

    O iubire neimpartasita inseamna ca nu te cunosti si nu te iubesti suficient pe tine insuti/insati. Altfel, nu ai permite asa ceva.
    O iubire neimpartasita este o dovada clara ca nu esti in armonie cu celalalt in multe privinte si atunci? iubesti pe cineva care nu simte la fel? adica iti permiti sa suferi pentru cineva care nu te apreciaza?
    O iubire neimpartasita este o incompatibilitate clara. Ne incapatanam sa o definim doar raportat la dorinta, placerea, imaginatia unei singure parti.
    O consider o chestiune de orgoliu.

    • Teonymus zice:

      Nu este chiar aşa cum spui tu! Nu e orgoliu! Nu de fiecare dată! Se poate întâmpla să fie iubire adevărată. Da, poţi să iubeşti chiar dacă nu există şi nici nu va exista reciprocitate. De fapt, când iubeşti fără să aştepţi nimic în schimb, abia atunci poţi să spui că iubeşti cu adevărat. A, că tu suferi pentru că îţi doreşti cu orice chip ca sentimentele să fie reciproce, deja este vorba despre altceva, atunci „iubirea” ta este mai mult o obsesie.
      Când iubeşti cu adevărat, pui fericirea celuilalt mai presus de fericirea ta. Iar dacă fericirea celuilalt înseamnă să te dai la o parte, o faci şi pe asta. Nu e uşor, dar acesta este testul suprem al iubirii tale, fie ea împărtăşită sau neîmpărtăşită: capacitatea ta de a renunţa oricând la tine pentru ea/el. În iubire, deci, tot ce contează pentru tine este fericirea celuilalt, nu a ta! Fericirea ta este doar un „bonus”.
      Bun, iubirea ta n-a fost împărtăşită şi ai renunţat. Este normal ca, măcar o perioadă, să simţi o oarecare tristeţe. Dar cu un ochi plângi, cu un altul râzi, pentru că ştii ca aşa a fost cel mai bine. Vei închide acest capitol, acea iubire, ca un foc care nu mai este întreţinut, se va stinge în cele din urmă şi, cine ştie, poate îţi vei găsi la un moment dat persoana potrivită pentru tine, care-ţi va împărtăşi sentimentele.
      Şi dacă se va întâmpla aşa, asta nu înseamnă neapărat că înainte n-a fost vorba de „iubire”. Poate a fost şi înainte, dar, pur şi simplu n-a fost să fie atunci şi cu acea persoană. Nu degeaba „iubirea” are plural, în vreme ce dragostea n-are (că tot am mai discutat noi despre deosebirile dintre dragoste şi iubire). În viaţa unui om pot exista mai multe iubiri, nu doar una (prima iubire). Asta până când va cunoaşte în final iubirea împărtăşită, baza unei viitoare familii, pentru că mă văd nevoit să fac o precizare: aceste iubiri din viaţa unui om nu pot exista, sub nici o formă, în acelaşi timp. 😀
      Poate sunt prea „romantic” (adică nerealist), dar aşa văd eu lucrurile.

      • lorelad zice:

        Teo, eu m-am referit doar la iubirea neimpartasita. Adica in cazul in care una din parti nu simte atractie, iubire sau cum vrei tu sa o numesti, pentru a forma un cuplu.
        Iubirea e neconditionata prin esenta ei. Atunci, ce pretentii de reciprocitate mai sunt? ce rost are sa mai ne gandim la impartasita sau neimpartasita?

      • Teonymus zice:

        O iubire neîmpărtăşită este atunci când sentimentele sunt doar de o singură parte. Asta este diferenţa faţă de cea împărtăşită. Dar şi aşa, iubirea neîmpărtăşită este tot iubire. Ceea ce tu mi-ai dat impresia că negi: „O consider o chestiune de orgoliu”.
        N-am făcut decât să susţin contrariul: nu, nu de fiecare dată este doar o chestiune de orgoliu. Uneori poate fi vorba de iubire cu adevărat, deşi este o iubire „imposibilă”.
        Ca oameni, zic că are rost să ne gândim la ce fel de iubire este, pentru a şti să acceptăm realitatea sau cum să acţionăm. Cât despre iubirea neîmpărtăşită, chiar am propus mai sus ce soluţii ar exista în acest caz.
        În ceea ce priveşte „pretenţiile de reciprocitate”, despre care vorbeşti, dragoste cu forţa nu se poate. Pentru a forma un cuplu, o familie, reciprocitatea este obligatorie. Deci, vezi bine că reciprocitatea îşi are „rostul” ei.
        În fine, eu mi-am expus punctul de vedere. Tu ţi l-ai expus pe al tău… 🙂

      • lorelad zice:

        Asa e, fiecare cu perceptia lui! Atitudinea, alegerea difera nu neaparat conceptiile.
        Oricum ar fi, sa ne fie de folos!

      • lorelad zice:

        Si un link care sa mai clarifice una, alta. 🙂

      • Teonymus zice:

        N-a „clarificat” mare lucru. Cel puţin, nu în ceea ce mă priveşte pe mine…
        Desigur, nu puteau să lipsească „clişeele evoluţioniste”. Pe scurt, multe afirmaţii sunt simple „teorii”, ipoteze, lucruri ce n-au fost şi nici nu pot fi demonstrate (mă refer aici mai ales la teoria lui Darwin). Ca să nu mai spun că acea cercetare a doamnei Helen Fisher s-a axat mai ales pe spaţiul american (Chiar aş fi curios cum stau la nivel global procentele în ceea ce priveşte scriitorii, bărbaţi şi femei 🙂 ).
        Omul, biologic vorbind, a fost aşa de când e el şi va fi la fel cât va exista pe pământ. Nimeni, nici un evoluţionist nu poate să demonstreze contrariul. Nu ştiu de ce se trece aşa uşor cu vederea peste acest aspect. Iar dragostea, dragostea a existat şi ea încă de la început. N-a apărut, cum susţine Helen Fisher, după „milioane” de ani de „evoluţie”. Repet, teoria lui Darwin n-a fost demonstrată ştiinţific. Unde are dreptate totuşi, este atunci când face o deosebire între manifestarea ei astăzi şi manifestările din trecut.
        Nu prea am văzut dovezi pentru argumentele pe care le-a făcut. Asta în afară de acel studiu pe nu ştiu câţi subiecţi.
        E drept, am găsit destule lucruri interesante în această prezentare. Dar n-am putut să trec cu vederea unele afirmaţii. De pildă, în afară de aluziile la teoria evoluţionistă, nu pot să fiu de acord cu ideea că putem iubi mai multe persoane în acelaşi timp. Observ că Helen Fisher a făcut o diferenţă între „dorinţă, dragoste romantică şi ataşament” şi se prea poate să fi scos eu acea afirmaţie din context. În orice caz, adevărata iubire (ca sentiment special pentru o persoană de sex opus) are o singură direcţie. De asta se duce familia, şi odată cu ea societatea, „pe apa sâmbetei”, din cauza unor astfel de „concepţii” cum că iubirea poate avea mai multe direcţii în acelaşi timp…
        De fapt, nici nu aveam aşteptări prea mari. Nu poţi să explici totul cu ştiinţa. Dragostea este un mister şi, zic eu, este mai bine să rămână aşa.
        În orice caz, salut recomandarea ta. După cum ai spus şi tu, „fiecare cu percepţia lui”. Şi nu e rău să cunoaştem această „percepţie”. 🙂

  5. lorelad zice:

    Eu am inteles cu totul altceva. Dar, intr-adevar perceptiile difera.
    Se poate urmari filmuletul si cu subtitrare in limba romana. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s