Mai sunt câteva zile de campanie electorală şi nici un candidat nu m-a convins că merită votul meu. Ba dimpotrivă, parcă au ţinut cu orice chip să-mi arate contrariul.
Nu vreau să se înţeleagă că prin acest articol fac propagandă politică pentru Klaus Johannis. Repet, nici candidatul ACL nu m-a convins. Totuşi, Johannis măcar nu s-a coborât atât de jos precum Victor Ponta şi echipa sa. Priviţi o „mostră” aici, un mesaj electoral care a fost transmis zilele trecute unor enoriaşi prezenţi la mănăstirea Cozia:
Şi dacă mai sunt simpatizanţi ai stângii politice care se îndoiesc de implicarea PSD-ului în astfel de practici mizerabile, îi invit să asculte filmuleţele postate AICI.
De când a început campania electorală, m-am săturat să tot aud argumentele penibile ale adversarilor lui Johannis, repetate obsesiv la televiziuni precum RTV sau Antena 3. Să trecem peste afirmaţii calomnioase, precum cele potrivit cărora rivalul lui Ponta ar fi fost „traficant de organe” şi că ar vrea să „vândă Ardealul”. Timpul este prea preţios ca să-l irosim cu tot felul de acuzaţii nefondate. Zic să ne oprim la cele două „argumente” expuse în biletul postat mai sus, deoarece înţeleg că pentru o parte dintre alegători ele au „logică”.
Klaus Werner Johannis este de etnie germană. Şi? Unde scrie că funcţia de preşedinte al României este interzisă românilor de altă etnie? Ce este atât de „nefiresc” în faptul că viitorul preşedinte ar putea fi un „neamţ”? Oare şeful statului român n-a mai fost niciodată o persoană de altă etnie? Vă aduc aminte că din 1866 şi până în 1947, deci mai bine de jumătate din istoria statului român modern, în fruntea ţării s-au aflat „români de etnie germană”, la fel ca Johannis. Asta nu înseamnă, fireşte, că-l compar pe candidatul ACL cu Casa Regală a României. Discuţia era doar despre origine. În ceea ce mă priveşte, decât un cetăţean de naţionalitate română, dar incompetent şi corupt, care să distrugă ce a mai rămas din frumoasa noastră „ţărişoară”, aş prefera şi un român de etnie maghiară, nu numai germană, dar să fie competent şi integru şi să poată astfel să refacă frumoasa noastră „ţărişoară”. Dar se pare că pentru unii nu valorile primează, ci „originea”.
Cât de „român” este Victor Viorel Ponta? Chiar aşa, cât de „româneşte” vă sună numele „Ponta”? Mi se pare ipocrizie crasă să te legi de originea altuia când şi tu eşti de origine albaneză şi italiană. Poate n-aţi ştiut până acum, dar Ponta însuşi a recunoscut că provine din italienii ce au venit în România acum 100 de ani în urmă. Asta în vreme ce Johannis susţine că familia sa este atestată în Cisnădie încă din secolul al XVI-lea. Parcă îi aud pe unii: „măcar Ponta are sânge latin”…
Cui îi pasă de toate aceste lucruri? Trăim într-o democraţie, nu în fascism sau nazism, unde tot ce contează este „(ultra)naţionalismul”. Cui îi pasă? Văd că echipei lui Ponta îi pasă, de vreme ce insistă pe acest aspect.
„Nu îţi trăda credinţa şi neamul!”- ce credinţă are Johannis? Nu este nici musulman, nici budist, nici hinduist. Credinţa lui este creştină. Deci, creştin fiind, cum îţi „trădezi” credinţa dacă votezi cu el? Câtă prostie!
„Votează Victor Ponta, român şi creştin-ortodox!”- a, „creştin-ortodox”, despre confesiune este vorba, nu despre „credinţă”. Nu mai insist pe acest subiect. Mai spun doar atât: dacă un om cu „principiile” lui Victor Ponta reprezintă „valorile” ortodoxiei, îmi pare rău să văd în ce zile a ajuns religia majoritară din România…
Am putut să-i redescopăr „principiile” recent, cu ocazia primei dezbateri politice între el şi Johannis. Aşa cum s-a prezentat, impertinent, tupeist, miştocar, Ponta mi-a adus aminte de Traian Băsescu. Şi culmea, tot el l-a acuzat pe Johannis că „seamănă” cu Băsescu.
Ponta m-a convins că este un politician mai pervers decât adversarul său. Ştie că românii adoră tipul liderului carismatic, care să ofere „circ” poporului, să facă „show”, adică să ironizeze, să-şi domine verbal adversarii, şi mizează pe această carte. Băsescu a reuşit de două ori să câştige aplicând astfel de tactici. El de ce n-ar reuşi? Ponta a arătat, deci, că poate fi „tare în gură”, dar n-a reuşit să demonstreze ceea ce este mai important pentru alegători: că poate fi „tare” şi în fapte.
Pe de altă parte, Johannis, cu excepţia unor momente în care a ridicat tonul la contracandidatul său, sătul să tot fie întrerupt, a arătat că este un domn. Mi-a plăcut la el că este punctual şi corect în ceea ce priveşte timpul alocat acelei emisiuni. L-am apreciat când, la cererea insistentă a lui Ponta, şi-a cerut scuze soţiei acestuia dacă a lezat-o cu ceva. Nu l-a întrerupt pe Ponta, a fost politicos. Ce mai, mi-a adus aminte de Emil Constantinescu care, dintre toţi preşedinţii de după ’89, a dat dovadă de mai mult bun-simţ. Şi totuşi, Constantinescu n-a reuşit să producă schimbarea promisă în 1996.
Va reuşi Johannis? Puţin probabil. Ca să fiu sincer, în ciuda trăsăturilor sale de caracter, pe care le-am lăudat mai sus, nu m-a convins că poate fi un preşedinte bun pentru România. N-a venit la dezbatere pregătit. A fost dominat de Ponta. E drept, mai mult prin ironii, întreruperi iritante, dar aşa este politica.
„Dacă aşa s-a prezentat la o dezbatere cu Ponta, cum va arăta la o dezbatere cu Putin?” Este o întrebare pe care şi-o pun mulţi. Mi-am pus-o şi eu, dar apoi m-am gândit cum ar arăta o dezbatere între Ponta şi Putin şi m-am liniştit. Cu unul ca Putin nici Ponta n-ar avea prea mult succes dacă va aplica tacticile pe care le-a aplicat cu Johannis.
Cred că am scris deja prea mult pe acest subiect şi a venit timpul să trag următoarea concluzie:
După părerea mea, Klaus Johannis, ca om, este peste Victor Ponta din punct de vedere moral. Ca viitor şef al statului, în schimb, nici unul nu m-a convins că poate fi un bun preşedinte pentru România.
Duminică va trebui să alegem între un rău mai mare şi un rău mai mic. Care dintre cei doi este „răul mai mare” şi care este „răul mai mic”, vă las pe voi să decideţi.
Votez cu Iohannis. îmi plac oamenii calmi şi aşezaţi. Cât despre naţionalitate…cine poate să spună că e român pur?
Vă dau dreptate în ceea ce priveşte discuţia despre naţionalitate. România nu este Japonia, de pildă. La câte populaţii s-au perindat pe aceste meleaguri, nu cred că există cineva care să afirme că este sigur 100% că se trage doar din daci şi romani.
La urma urmei, nici n-are importanţă. Cu toţii suntem oameni…
Inca o dovada ca religia nu are nici macar o jumatate de gram de treaba cu credinta si cu Dumnezeu. Inca o dovada ca biserica nu este ceea ce trebuie sa fie. Inca o dovada ca spalarea pe creier se practica CEL MAI BINE acolo unde de fapt ar trebui sa ne gasim linistea in mijlocul unei furtuni… Inca o dovada ca popa nu este slujbasul sufletelor noastre, ci slujbasul propriilor dorinte sau al statului. Si o dovada foarte clara, de data asta, ca nu e bine sa faci intotdeauna ceea ce spune popa…
Am rămas şocat când am aflat astfel de lucruri. Aşa ceva într-un stat „laic”, în care Biserica este separată de stat, se vrea deci „neutră” faţă de jocurile politice, este de neconceput!
La noi nu numai că se implică, dar mai vine şi cu lozinci precum aceasta:
„Nu îţi trăda credinţa şi neamul!”- asta e deja intoleranţă şi xenofobie, amândouă contrazicând flagrant valorile creştine.
E trist ce se întâmplă…
„Ca altfel, daca nu votezi cu mine, orice ai face ai da dovada de lipsa de credinta si de patriotism”…. Asta da mentalitate de candidat la presedintie…
Problema e că la o parte din populaţie, neinstruită, merg astfel de „argumente”, mai ales dacă le aud din gura unui „părinte”…

Nu cred că politica a fost vreodată una curată. Nici la noi, nici la alţii. Totuşi, n-aş fi crezut că se poate ajunge atât de jos într-un stat democratic, care garantează drepturi şi libertăţi cetăţenilor.
Să vezi afişe electorale ale unor partide pe care să nu fie scris: „Votaţi pe X”, adică pe al lor, ci să fie scris mare: „Nu-l votaţi pe X”, adică pe al altora, numai la noi am văzut.
Imaginea cu pricina am găsit-o AICI şi nu pare o „făcătură”.
Nici n-ar trebui să mă mire dacă au apărut astfel de afişe eletorale, doar trăim în România…
Mda…. asta ar mai lipsi, sa avem un DD la putere. Pe asta-l mai ajuta si fata sa ne faca de ras…. In fine, nu mai comentez, ca oricum ne racim gurile degeaba
Vorba lui, nici nu ştim ce pierdem dacă n-o să avem un DD la putere… 😀
Cred ca ar ramane in tara doar babetele si mosuletii…. in rest ar fugii toti…
Azi nu îţi vine să fugi, este adevărat. Dar să mergi încet, tot îţi vine. Ca să fac un pic de haz de necaz în stilul lui Moromete. 🙂
Mie imi vine, si azi, sa fug… departe, oriunde, doar nu aici…
Totuşi, sunt şi lucruri frumoase aici.. Păcat că o ţară aşa de frumoasă a ajuns în situaţia în care se află acum…
Asa este!
Sunt pe-aici, nu v-am uitat,
Pe suflet v-am sărutat
Somn ușor, stimați amici
Și mai mari dar și mai mici,
Somn ușor, din partea mea!
I’m on here, I have not forgotten,
On soul I kissed
Sleep well, dear friends
And higher and lower
Sleep well, my part!
Mă bucur că încă mai sunteţi aici! 🙂
Pingback: Reflecţii postelectorale | Lumea lui Teonymus
S-au terminat alegerile si s-a ales noul Presedinte! Ce schimbari va doriti sa se intample in urmatorii cinci ani? Sau mai bine spus, ce asteptari aveti de la Klaus Iohannis?
Normal că îmi doresc să se ţină de cuvânt: să instaureze „România lucrului bine făcut”! 🙂
Realist vorbind, însă, n-am prea mare încredere că va reuşi să pună în practică tot ce a promis în campania electorală. Oricât şi-ar dori, sistemul o să-i fie un obstacol greu de trecut.
În orice caz, vreau să văd că încearcă, că face tot ce poate pentru cei care l-au votat. Dacă românul va simţi asta, eu zic că s-a meritat să fie ales.