După cel de-al doilea război mondial, ONU a proclamat aşa-zisa „Declaraţie Universală a Drepturilor Omului”. Astăzi, după mai bine de 65 de ani de la adoptarea acestui document, nu cred că mai există om într-o civilizaţie dezvoltată care să nu ştie că are drepturi şi, prin urmare, că nu poate fi tratat inuman fără ca legea să intervină. E şi de aşteptat, de vreme ce vorbim despre cetăţeni ai căror state se proclamă „democratice”… Dar practica sfidează deseori teoria…
Ca să vă arăt că, în ciuda existenţei conceptului de „drepturi universale ale omului”, se mai fac şi astăzi abuzuri chiar şi în ţările cele mai dezvoltate şi uneori „legal”, în conformitate cu nişte legi sau reglementări interne, am să aduc câteva exemple recente.
Zilele trecute citeam o ştire cum că în Florida, deci Statele Unite, „ţara tuturor posibilităţilor”, „un model de democraţie şi libertate” şi toate celelalte clişee pe care le tot întâlnim când cercetăm istoria poporului american, un bătrân de 90 de ani şi doi pastori au fost arestaţi pentru c-au fost „prinşi în flagrant” când împărţeau mâncare oamenilor străzii. Da, aţi citit bine, au fost arestaţi pentru c-au „îndrăznit” să hrănească nişte oameni ai străzii. Imaginaţi-vă numai această scenă: un bătrân de 90 de ani cu un platou în mână, un poliţist care îndreaptă arma asupra lui şi-i porunceşte să arunce acel platou, de parcă acolo s-ar fi aflat grenade, şi nu hrană. Pare o scenă dintr-un film prost, dar exact aşa s-au petrecut lucrurile. Şi n-a fost o confuzie, o „neînţelegere”, cum aţi fi tentaţi să credeţi. În Fort Lauderdale, orăşelul cu pricina, s-a adoptat o ordonanţă care-ţi interzice să oferi hrană persoanelor fără adăpost. De ce? Pentru că oficialii urbei sunt deranjaţi de faptul că aceştia „strică” imaginea oraşului. Găsiţi mai multe detalii despre acest subiect AICI.
Ca să dau un exemplu şi din Europa, tot anul acesta, în faţa unei clădiri din Londra au fost puşi ţepi de metal pentru a se preveni „instalarea” oamenilor străzii în acele locuri. De parcă acele persoane n-ar fi oameni, ci ar fi la fel ca păsările împotriva cărora sunt instalate astfel de impedimente pe unele acoperişuri din acelaşi oraş…
Dacă în SUA şi Anglia, state a căror democraţie este atât de lăudată, state „creştine”, se întâmplă astfel de lucruri, ce pretenţii să mai emitem de la restul? Ce pretenţii de umanitate să mai avem de la lumea arabă, cu extremismul ei religios, de la China comunistă, de la Israel şi Autoritatea Arabă Palestiniană?
Trăim în secolul XXI şi noi, cei din ţările majoritar creştine, ne lăudăm cu valorile civilizaţiei în care trăim. Desigur, la noi, nici cel mai crud criminal nu mai este torturat şi executat în pieţe, în faţa unor mulţimi însetate de sânge. Au apus vremurile „legii talionului”, a vendetei. Nu mai există clase sociale privilegiate, aristocraţie. Nu mai există sclavie. Nu mai există războaie în care soldaţii se măcelăresc cu furci şi topoare… Cu toate acestea, mai există încă destule „rămăşiţe” ale atrocităţilor trecutului în societăţile noastre.
Astăzi, în ţările dezvoltate, criminalii nu mai sunt executaţi în pieţe, dar mai sunt încă executaţi în SUA. Au apus legile talionului, dar n-a apus şi setea de răzbunare. Cu excepţia monarhiilor europene, nu mai există „nobilime”, dar, precum acei oficiali ai oraşului Fort Lauderdale, există oameni care iau decizii părtinitoare. Nu mai există sclavie, dar există „trafic de carne vie”. Nu mai au loc războaie cu topoare, ci cu arme moderne, „inteligente”.
Depinde de tine dacă vei accepta aceste „rămăşiţe” sau dacă te vor revolta, dacă vei lupta împotriva lor sau te vei resemna, dacă vei rămâne om sau te vor abrutiza…
😦
că pe butonul de like nu pot să apăs. dar like pentru articol, sunt lucruri pe care trebuie să le ştim sau să ni le aducem aminte.
Nu-i nici o problemă că n-aţi lăsat like prin apăsarea respectivului buton. E bun şi „like-ul” exprimat prin cuvinte. Mulţumesc! 🙂