Alătură-te celorlalți 465 de abonați.
Cu excepţia unor articole cu caracter ştiinţific, istoric sau teologic, unde ideile (ideile, dar nu şi forma în care sunt expuse) ar putea fi regăsite în lucrări sau site-uri de specialitate, toate textele de pe acest blog îmi aparţin.
Chiar dacă sunt un anonim, mă aştept să-mi fie respectate drepturile de autor. Dacă vă place ceva de aici şi vreţi să preluaţi, aveţi consimţământul meu, dar numai dacă specificaţi sursa, numele blogului şi linkul aferent.
Vă mulţumeşte de înţelegere gazda acestui blog, T.G. a.k.a. Teonymus!
cum asa?
Simplu: dragostea te ridică deasupra răutăţilor, neajunsurilor lumii în care trăim, dar asta nu înseamnă că-ţi va face viaţa mai „prielnică”, adică să nu crezi că ura, nedreptatea te vor lăsa în pace, ci dimpotrivă, ridicându-te, dragostea te scoate în evidenţă, te expune. Fiind „sus”, în câmp deschis, atragi atenţia şi, deci, eşti o „ţintă” mai uşoară pentru ele. Logic!
Ceea ce am omis să spun, pentru a-mi provoca cititorii (şi văd că în cazul tău am reuşit 🙂 ), este că dragostea nu numai te ridică deasupra lor, dar te face şi invincibil. De sus, eşti o ţintă „uşoară”, dar asta nu mai are importanţă, pentru că atâta vreme cât ai de partea ta dragostea, nici o armă nu te mai poate doborî!
Sper că mi-ai înţeles ideile ascunse prin acest joc de cuvinte. 🙂
Da, acum am inteles…Multumesc.
Ma bucur c-ai înţeles! 🙂
Foarte adevărat! Atunci când omul este mai bun, mai credincios, corect şi altruist, încercările lui sunt şi mai mari. În focul pătimirilor se călesc sufletele mari!
Exact! Aţi înţeles perfect ce-am vrut să spun! 🙂