-Domnule maestru, vreau să mă însor, dar nu găsesc pe nimeni care să mi se potrivească. Am cutreierat lumea în lung şi-n lat, dar degeaba, nici o femeie n-a reuşit să corespundă aşteptărilor mele. Ba erau frumoase, dar prostuţe, ba erau deştepte, dar urâte, ba erau frumoase şi deştepte, dar reci, neiubitoare…
Tânărul se opri, se foi puţin, apoi a recunoscut uşor ruşinat:
-Este adevărat, am întâlnit şi femei frumoase, deştepte, iubitoare, dar ce credeţi? N-a durat mult până când am descoperit şi la ele ceva… Vă spun sincer, parc-aş fi blestemat: femeia visurilor mele se încăpăţânează să nu mi se arate şi-n realitate… Am venit, deci, să-mi daţi un sfat, ceva, că simt că înnebunesc…
Înţeleptul îl ascultase absent, apoi tăcu minute bune, în ciuda nerăbdării vizibile a oaspetelui său. Acesta era chiar pe punctul să plece, când maestrul a binevoit, în sfârşit, să-i răspundă:
-Să înţeleg că eşti în căutarea femeii perfecte?
-D-ha, îi răspunse tânărul, iritat că i s-a pus această întrebare, deşi răspunsul era evident.
Dar maestrul nu i-a băgat în seamă impoliteţea. La fel de calm şi tacticos ca până atunci, îi zise:
-Tinere, cunosc o singură fată perfectă pe lumea aceasta.
Oaspetele sări de pe scaun la auzul acestor cuvinte:
-Domnnule maestru, dacă aţi şti de cât timp o caut! Spuneţi-mi, cine este această fată? Care este numele ei? Credeţi-mă, am să vă răsplătesc pe măsură! Am să vă îmbogăţesc! Spuneţi-mi, doar, cine este această femeie!
La care înţeleptul, la fel de tacticos, îi răspunse:
-Tinere, există o singură fată perfectă în lumea noastră. Ea este Fata Morgana… 🙂
Bine zis :)) trebuie sa gasesti o versiune si pentru barbatul perfect. :p
Le las pe femei să găsească o versiune pentru bărbatul perfect. 😀
:)) da, poate pentru femei nu exista barbatul perfect. Exista doar barbati si atat. :p
Exact. La fel cum am arătat în acest articol, că nu există femei perfecte, ci doar femei şi atât, la fel stau lucrurile şi în ceea ce ne priveşte pe noi, bărbaţii. Deci, să ia aminte şi femeile, nu numai bărbaţii. 🙂
Fii pe pace, Teonymus. Femeile iau aminte la acest mesaj mult mai des decat barbatii. Sa-mi fie cu iertare ca afirm acest adevar!
Am atatea prietene deosebite, una si una. Tinere femei care vor fi sotii nu bune ci foarte bune, dar categoria sexului opus pare legata la ochi. 🙂
Ce spui tu este discutabil. Cu siguranţă, de multe ori, la fel stau lucrurile şi de cealaltă parte. Sunt destui băieţi buni respinşi de fete bune, dar „legate la ochi”. 🙂
Cu siguranta.
:)) Eram curios! Aşa ceva ….
Să înţeleg că şi tu erai curios să afli dacă există o femeie perfectă? 😀
Eram curios de perspectiva înţeleptului. Şi, da, a fost un răspuns înţelept:D
Un răspuns înţelept, dar şi haios în acelaşi timp.
E drept, nu ştiu cât de amuzant a fost pentru acel tânăr, dar trebuia să se aştepte la aşa ceva din moment ce a cerut sfatul unui „guru hâtru”. 😀
Există perfecțiunea?
Oare ceea ce noi credem a fi perfect nu este doar o iluzie?
De regulă, perfecţiunea ţine de subiectivism. Este, deci, relativă. Depinde foarte mult de modul în care vedem lucrurile. În orice caz, un lucru este sigur: nici un om nu este perfect! Nimeni nu le poate avea pe toate! La urma urmei, defectele, imperfecţiunile, ne fac umani. Suntem oameni şi, cum bine se spune, a greşi este omeneşte.
Există, totuşi, şi perfecţiune absolută? Categoric da, iar aici mă refer la Divinitate, la Dumnezeu…
Înţelepţii mari a dat mai mereu răspunsuri mai puţin „convenabile”, căci oamenii aşteaptă mereu soluţii sau reţete minune! Iar acestea sunt doar iluzii. Numai Dumnezeu este perfect!
Aşa este, după cum am spus mai sus, Dumnezeu este perfecţiunea absolută!