A trăi înseamnă a lupta

Cât trăim, ne luptăm cu neajunsurile vieţii, cu nedreptăţile şi ura ei, ne luptăm până şi cu noi înşine. Şi nu suntem de fiecare dată învingători! Se mai întâmplă să pierdem din bătălii şi ne este atât de greu să ne adunăm, ca apoi să fim din nou pe „baricade”…

powerful-photos-24Sursă foto

În toiul „luptelor” noastre, mai întâlnim şi alţi „luptători”. Unii poate se descurcă mai bine decât noi, dar alţii mai-mai c-au renunţat să lupte. Ce faci atunci? Îi laşi să depună armele sau le dai o mână de ajutor?

Nu ştiu cât de greu este „războiul” tău, dar dacă te faci că nu-i vezi, odată cu ei, şi tu ai pierdut o luptă. În schimb, dacă le ridici moralul, dacă îi ajuţi să învingă, şi tu ai câştigat o bătălie împreună cu ei. Şi ce victorie va fi aceea pentru tine! Nici o alta de-a ta nu se va compara cu ea. De ce? Pentru că doar luptând pentru alţii poţi să devii erou. Vei înţelege, astfel, că nimic nu se compară cu acel sentiment pe care-l vei avea ştiind c-ai salvat viaţa seamănului tău, ştiind c-ai reuşit să-l faci să râdă, că i-ai redat bucuria de a trăi…

ec5272a8c2974bc3d03c5e4936a1fb8a_970xSursă foto

„A trăi înseamnă a lupta”, spunea Seneca cu două milenii în urmă. Dar eu aş completa, spunând că a trăi înseamnă şi a-i ajuta pe alţii să lupte. Vei trăi/vei învinge cu adevărat, doar dacă-i vei ajuta şi pe alţii să trăiască/să câştige…

Acest articol a fost publicat în Meditaţii și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la A trăi înseamnă a lupta

  1. Pingback: Intouchables | Lumea lui Teonymus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s